Sunteți pe pagina 1din 4

26.10.

2022

COMUNICAT DE PRESĂ

Astăzi, 26 octombrie 2022, a avut loc prezentarea Stației de


Tratare Apă Uzată din municipiul Buzău, eveniment organizat de
către conducerea și specialiștii din Compania de Apă S.A.Buzău și
al cărui scop a fost evidențierea aspectelor importante din cadrul
prestării serviciului public de canalizare-epurare, procesele
tehnologice de tratare a apei uzate ce provine din rețeaua de
canalizare a orașului, dar și relaționarea cu principalii parteneri –
populația orașului Buzău și agenții economici prezenți în areal.

Evenimentul a fost coordonat de directorul general al


Companiei de Apă S.A. Buzău, ing. Simona SĂVULESCU și
derulat de manageri ai operatorului regional din județul Buzău
cărora li s-au alăturat:
- Mihail Gabriel ILIE, subprefect al Județului Buzău,
- Adrian PETRE, vicepreședinte al Consiliului Județean,
- reprezentanți ai Gărzii de Mediu,
- reprezentant al Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa,
- 7 reprezentanți ai asociațiilor prinicipale de proprietari din
municipiul Buzău,
- reprezentanți ai celor mai mari agenți economici din Buzău,
precum Ursus Breweries, Agrana, Martelli, Ductil S.A.
Mai jos menționăm specialiștii CAB care au susținut prezentări
de specialitate:
- Claudia Antimir, șef Sector Dispecerat în Compania de Apă
S.A. Buzău,
- Florina Năstase, șef Sector Tratare Apă Uzată în Compania de
Apă S.A. Buzău,
- Alina Popescu, manager departament Laboratoare din Compania
de Apă S.A. Buzău.

Concluziile evenimentului:

 La nivel general, CAB este operator regional în 33 de Unități


Administrativ Teritoriale buzoiene unde sunt 51 de stații de
pompare apă uzată și 10 stații de epurare. În județul Buzău
sunt 409 de kilometri de rețele de canalizare.
 52 % dintre cheltuielile CAB merg spre procesul de epurare
a apelor uzate.
 Discuțiile au fost concentrate pe utilizarea corectă a
sistemului de canalizare pentru a evita colmatarea și
refularea canalizării, ceea ce produce un disconfort
locuitorilor municipiului Buzău. Orașul Buzău este o zonă
geografică plată, astel că apele uzate sunt pompate prin patru
stații specializate spre Stația de Tratare Apă Uzată.
 În primele 9 luni din 2022, pe raza orașului Buzău au fost
decolmatați 23 de km de canalizare, în 2021 prin același
proces au trecut 32 de km, iar în 2020 aproximativ 20 de km.
 De la începutul anului 2022, la dispeceratul Companiei de
Apă S.A. Buzău s-au primit peste 3.000 de sesizări privind
probleme ale sistemului de canalizare. În topul problemelor
sesizate se află următoarele:
• Canalizare înfundată;
• Mirosuri neplăcute;
• Refulare;
• Surpări în jurul căminului de canalizare;
• Guri de scurgere blocate/infundate.
Specialiștii CAB au explicat cum pot fi diminuate sau chiar
eliminate multe din aceste situații neplăcute, plecând de la
utilizarea adecvată a sistemului de canalizare.
 S-a susținut ideea de comunicare transparentă cu operatorii
economici al căror profil de activitate poate genera apă
reziduală cu o anumită încărcătură negativă, tocmai în ideea
de a ușura procesul de epurare al apelor uzate. CAB deține
230 de acorduri de deversare cu agenții economici pentru
care în 2021 au fost făcute 2000 de probe ce privesc apele
uzate rezultate din activitatea lor economică.
 În același context, s-a notat că ¼ din energia electrică
utilizată la nivel de CAB este folosită pentru funcționarea
Stației de Tratare Apă Uzată Buzău. Acest argument duce la
necesitatea înființării unei centrale fotovoltaice de 600 kW.
Pentru ca întreaga Companie de Apă Buzău să devină
independentă energetic ar fi nevoie de încă 12 hectare de
teren pe care să fie amplasate panouri fotovoltaice.

Amintim că Stația de Tratare Apă Uzată Buzău a fost înființată in


anul 1964, urmată de o etapă de modernizare între anii 1975-1985.
Astfel, stația a funcționat până în anul 2008 când a intrat într-o
primă treaptă de retehnologizare urmată de o a II-a treaptă in anul
2014.
Aceasta procesează apele uzate (menajere, industriale și pluviale)
din întreg municipiul Buzău, sistemul de canalizare fiind unul unitar.

■Vă punem la dispoziție un material video cu scop educativ astfel încât esența
prezentării din cadrul evenimentului din 26 octombrie 2022 de la Stația de Tratare
Apă Uzată Buzău să fie realitatea fiecărei zile a fiecăruia dintre consumatorii de apă
din Buzău -
O STAȚIE DE EPURARE MENȚINE VIAȚA!

Vă rugăm să-l promovați ca atare!

S-ar putea să vă placă și