Catedra: Pedagogie

Disciplina: „Fonetica si lexicologia limbii române”

Referat
La tema:

„Omonimia.Caracterizarea omonimelor”

În lucrarile teoretice consacrate omonimiei lexicale, ca si in practica lexicografica, exista doua

puncte de vedere diferite asupra categoriilor de cuvinte care intra in sfera fenomenului discutat.
Adeptii unei conceptii mai largi asupra omonimiei includ in categoria omonimelor lexicale orice
complexe sonore identice sau apropiate, care prezinta diferente in planul continutului.
Interpretarea omonimiei in sens larg duce, in cele din urma, la desfiintarea limitelor dintre
omonimie lexicala si omomorfie sau omografie, dintre omonimie si polisemie. „Cuvintele cu mai
multe sensuri - scrie academicianul Iorgu Iordan - se numesc omonime[1]” sau dupa Theodor
Hristea „Omonimele sunt doua sau mai multe cuvinte identice din punct de vedere formal si
complet diferite in ceea ce priveste sensul ”. Omonimia, intr-o acceptie mai restransa, este
circumscrisa la cuvinte identice ca forma, dar cu etimologii diferite: polita1 „suport pe scandura”
< sl. polica, polita2 „act financiar” < it. polizza; rama1 „cadru pentru o fotografie, un tablou” <
rus. rama, germ. Rahmen, rama2 „vasla” < fr. rame etc.

In lexicologia si lexicografia romaneasca actuala predomina o conceptie mai larga asupra

omonimiei, desi exista deosebiri esentiale intre categoriile de cuvinte omofone pe care autorii
diverselor dictionare le includ in sfera omonimiei lexicale.

Omonimele lexicale cuprinse in dictionare, desi in linii mari corespund definitiei („cuvinte cu
forme identice, dar cu sensuri diferite”), se grupeaza in mai multe tipuri, dupa cauzele care au
generat aparitia lor, dupa gradul de apropiere a formelor, dupa gradul de toleranta a valorilor fata
de prezenta lor in limba.
A. Dupa Vasile Serban si Ivan Evseev se pot distinge urmatoarele tipuri de omonime:

1) Omonimele propriu-zise sau omonimele totale, adica cuvinte apartinand aceleiasi parti de

vorbire care coincid la toate formele lor si au, de regula, etimologii diferite: baie1 „scaldat,
scaldatoare” < sl. banja,  baie2 „mina” < magh. bánya; banca1 „scaun lung pentru mai multe
persoane” < fr. banc, banca2 „intreprindere financiara” < it. banca;  leu1 „mamifer carnivor din
familia felinelor”, leu2 „unitate monetara principala in Romania”; lira1 „instrument muzical” < fr.
lyre, lat. lyra, lira2 „nume de unitati monetare din unele tari” < lit. lira etc.

2) Omonimele partiale sunt denumite uneori si omonime false, intrucat ele coincid numai la
unele forme ale cuvintelor si se diferentiaza la altele. In acest grup intra atat omonimele cu
etimologii diferite, cat si omonimele aparute prin dezagregarea polisemiei cuvantului. De
exemplu: caval1 „fluier ciobanesc” (pl. cavale), caval2 „sant de irigat” (pl. cavaluri); corn1 (pl.
coarne), corn2 (pl. cornuri), brac1 „caine de vanatoare” (pl. braci), brac2 „desen” (pl.
bracuri), mot1 (pl. moturi), mot2 (pl. moti) etc.

3) Omonimele morfologice sunt forme identice ale cuvintelor apartinand unor parti de vorbire
diferite, de aceea, ele sunt denumite si omoforme. De exemplu: cer1 (subst. n.), cer2 (vb. pers. III
sing. si pl.), fluier1 (subst. n.), fluier2 (vb. pers. I sing.); tremur1 (subst. n.), tremur2 (vb. pers. I
sing.); vine1 (pl. de la „vana”), vine2 (vb. pers. III sing. de la „a veni”) etc.

4) Omonimele lexico-gramaticale provin de pe urma transpozitiei unui cuvant dintr-o parte de

vorbire in alta, fara modificarea formei
morfologice: absolut1 (adj.), absolut2 (subst.), absolut3 (adv.); drept1 (adj.), drept2 (adv.); muncit
or1 (adj.), muncitor2 (subst.) etc.

Dupa datele obtinute in urma cercetarii tipurilor de omonime cuprinse in Dictionarul limbii
romane literare contemporane (DLRC), ultimul tip de omonimie ocupa primul loc. Explicatia
acestui fapt este destul de simpla: limba romana se numara printre limbile in care fenomenul
conversiunii partilor de vorbire este foarte frecvent. Aproape orice adjectiv poate fi folosit ca
substantiv sau adverb. S-au substantivizat formele verbale ale supinului si o buna parte a
participiilor. Acestea din urma trec, de asemenea, cu multa usurinta in categoria adjectivelor.
Avand in vedere frecventa mare a fenomenului de conversiune a partilor de vorbire, unii
cercetatori, pe buna dreptate, considera ca in cazul formelor substantivate sau a participiilor
adjectivizate, ca si la alte tipuri de conversiuni, nu avem a face cu omonime, ci mai curand cu o
polisemie conditionata sintactic.

Schimbarea categoriei lexico-gramaticale a cuvintelor (substantive devenite adjective, adjective

devenite substantive etc.). Exprimarea prin desinente diferite a categoriei gramaticale a
cuvintelor sau limitarea flexiunii (de exemplu, in cazul verbului, la anumite diateze determina
aparitia de omonime numai in cazul cand cuvintele respective isi schimba si sensul lexical).
Astfel, daca sensul lexical ramane acelasi, desi cuvantul poate fi trecut in alta categorie decat cea
din care face parte sau, uneori, poate primi forme morfologice diferite, el nu-si pierde identitatea,
nu da nastere la doua sau mai multe omonime in limba[3].

Acest punct de vedere a fost adoptat de autorii noului Dictionar explicativ al limbii

romane  (DEX), in care majoritatea conversiunilor adjectiv-substantiv, adjectiv-adverb nu au mai
fost tratate in articole separate. La explicatia cuvantului respectiv s-a indicat doar posibilitatea
folosirii lui cu functie de substantiv. De pilda, savant, -a, savanti, adj., s.m. si f. „(Persoana) cu
cunostinte vaste si temeinice, care creeaza in domeniul stiintei”; scandinav, -a, scandinavi, -e; 1.
S.m. „Persoana care face parte din una dintre populatiile de baza ale Scandinaviei”; 2. Adj. „care
apartine Scandinaviei sau populatiilor ei”.
Dar autorii dictionarului analizat nu au aplicat acest principiu in cazul tuturor conversiunilor.
Astfel, au tratat in articole de dictionar diferite derivate postverbale (formele de supin si
participiu) si formele care au trecut in categoria adjectivelor. De exemplu: sarit1 s.n. „Actiunea
de a sari; saritura”; sarit2, -a, adj. (fam.) „Smintit, ticnit, aiurit, nebun”. Separarea formelor
substantivate de supin sau participiu de adjectivele omofone si considerarea lor ca omonime a
fost dictata, probabil, de faptul ca aceste coincidente sunt uneori mai suparatoare decat alte tipuri
de omofonii.

5) Omonimele derivationale[4] provin de pe urma proceselor de derivare prefixala sau sufixala,

cand unei radacini cu mai multe sensuri i se ataseaza un morfem de derivare cu sensuri si functii
diferite. De pilda, in limba romana cu ajutorul sufixului -ie (-arie) de la substantive nume de
agent (argintar, aurar, cojocar, rotar, tabacar, dulgher, etc.) se pot obtine substantive cu mai
multe sensuri:

1) „meseria practicata de persoana respectiva” (ceasornicarie1  „meseria

ceasornicarului”, dulgherie1 „meseria dulgherului”, blanarie1 „meseria
blanarului”, fierarie1 „meseria fierarului”);

2) „atelierul in care se lucreaza sau pravalia unde se vand produsele” (ceasornicarie2 „atelierul

ceasornicarului”, dulgherie2 „atelierul dulgherului”, blanarie2 „atelierul blanarului; magazinul in
care se vand blanuri”, fierarie2 „atelierul fierarului”);

3) „obiecte confectionate in atelierul respectiv” (blanarie3 „sortimente sau obiecte de

blana”, fierarie3 „obiecte din fier”).

Acest tip de omofonii prezinta dificultati de interpretare deoarece este foarte greu de stabilit cu
exactitate daca in cazurile mentionate mai sus avem a face cu fenomenul polisemiei sau cu cel al
omonimiei. Graitor in acest sens este modul in care derivatele respective sunt interpretate in
DEX, unde se observa numeroase inconsecvente de la un cuvant la altul. In unele cazuri, sunt
considerate omonime sensurile de „meserie” si „atelier” (ceasornicarie, ornicarie, dogarie etc.)
la altele, in categoria omonimelor sunt trecute sensurile „meserie” si „obiecte confectionate”
(blanarie, fierarie, rotarie etc.).

La multe dintre cuvintele acestui grup perechile de sensuri sau toate cele trei tipuri de sensuri
sunt considerate polisemii (argintarie, dulgherie, croitorie, tabacarie etc.). Intrucat tipul de
omonime derivationale de felul celor analizate mai sus se apropie foarte mult de omonimele
semantice, ar trebui sa fie considerate omonime derivationale, in adevaratul sens al cuvantului,
numai derivatele cu un sufix sau prefix identic de la radacini omonimice, de tipul: muschi1 -
muschios1 „care a prins muschi (licheni)”; muschi2  - muschios2 „musculos”; pasui1 -
pasuire2 „ragaz, amanare”.

6) Omonimele semantice reprezinta categoria cea mai controversata a lexicologiei. Dupa cum s-

a mai spus, ele sunt rezultatul dezintegrarii cuvantului polisemantic ca urmare a legaturii dintre
sensuri. Intr-adevar, foarte putini vorbitori ai limbii romane isi dau seama ca intre
cuvantul somnisor1, denumirea populara a macului, si diminutivul somnisor2 de la somn („stare
fiziologica de repaus”), ar exista vreo legatura. Asemanarea dintre formele sonore ale acestor
cuvinte pare, la prima vedere, pur accidentala. In realitate, denumirea somnisor data macului are
o dubla motivare prin cuvantul somn(isor): floarea acestei plante are proprietatea de a se inchide
odata cu apusul soarelui, iar semintele ei s-au folosit din vechime ca mijloc de provocare a
somnului.
Tot asa cum pierderea motivarii dintre forma cuvantului si obiectul denumit se explica prin
cauze extralingvistice, probabil, si ruperea legaturilor dintre sensurile unui cuvant se explica, de
asemenea, nu prin factori de natura lingvistica, ci prin cauze de ordin cultural-istoric. De pilda,
distantarea dintre sensul diminutivului penita1 „pana mica de pasare, penisoara” si penita2 „placa
metalica concava cu varf ascutit si despicat folosita la scris” a fost determinata de modificarile
produse in cultura materiala a oamenilor care au trecut de la pana de gasca la instrumente de
scris mai perfectionate. Daca totusi legatura dintre cele doua sensuri se mai simte, aceasta se
datoreaza sensului metaforic al cuvantului pana, precum si faptului ca pana de gasca a ramas
simbolul scriitorului.

In orice limba exista, fara indoiala, omonime care, altadata, alcatuiau in constiinta vorbitorilor o
unitate, iar astazi se resimt ca forme lingvistice straine una de cealalta. Este insa foarte greu de
stabilit limitele care despart omonimia si polisemia, caci acolo unde pentru unii vorbitori nu
exista nici o legatura intre doua denumiri asemanatoare, pentru altii o asemenea legatura poate sa
existe. De fapt, nici litografii nu au intotdeauna criterii mai sigure de delimitare intre omonimie
si polisemie, desi cautari in acest sens au existat[5].

Este interesanta incercarea de a aplica procedeul analizei componentiale (semice) pentru a stabili
daca doua unitati lingvistice sunt omonime sau formeaza un caz de polisemie. Daca fasciculele
de seme din structura unui lexem desemneaza clase total diferite de obiecte si exprima notiuni
diferite, si daca intre trasaturile lexicale distinctive nu se poate stabili nici un semn de
identificare comun, atunci lexemul respectiv se constituie din doua unitati omonimice. De
pilda baba1 are urmatoarele seme componente: 1. animat; 2. uman; 3. femeie; 4. batrana, care nu
coincid cu semele omonimului sau baba2 1. obiect; 2. barna; 3. de lemn; pentru sprijin[6].

Caracterul labil al limitelor dintre polisemie si omonimie isi gaseste reflectarea in dictionarele
lingvistice. Nu o data au fost semnalate numeroase cazuri in care aceleasi forme sunt interpretate
intr-un dictionar ca sensuri ale unui cuvant polisemantic, iar in altele considerate omonime.

7) Omonimele tolerabile si intolerabile se deosebesc intre ele prin predispozitia lor de a se pune
in „stari conflictuale” in procesul folosirii in limba. Omonimele intolerabile au drept
caracteristica faptul ca toate formele lor sunt identice (cf. omonimele totale sau    propriu-zise).
Identitatea tuturor formelor nu este insa singura caracteristica a acestei categorii. Mai trebuie ca
omonimele in discutie sa functioneze in acelasi grai si in acelasi stil de limba, altfel spus, sa
apara in contexte de acelasi tip . De exemplu, cuvintele leu1 „animal din familia felinelor”
si leu2 „unitate monetara”, desi au toate formele identice (lei, leilor) nu pot fi considerate
omonime intolerabile, deoarece ele nu apar in acelasi context, ceea ce inlatura pericolul de a
confunda leul din cusca sau din gradina zoologica cu leul din buzunar. Omonimele tolerabile
sunt doua sau mai multe cuvinte care nu coincid in toate formele gramaticale, deosebindu-se
totodata prin insusirile lor stilistico-functionale. I. Coteanu include in aceasta categorie si
omografele (cf. bárem - barém, bói „faptura, infatisare, aspect” si boí „colora, vopsi”), precum si
omoformele (cf. drága - adj., draga - subst. „masina de adancit sau de curatat albia unui riu ”).

Rolul coincidentei partiale sau totale a formelor cuvintelor omonimice, uneori este mai putin
hotarator decat factorul stilistico-functional, atunci cand avem in vedere gradul de toleranta a
limbii fata de omonimie.

B. Dupa Theodor Hristea „Omonimia poate fi totala sau partiala. In primul caz cele doua
omonime sunt identice din punct de vedere formal in intreaga lor paradigma”[9].
Astfel lac1 si lac2 au acelasi plural (lacuri) si tot asa cursa1 „alergare” si cursa2 „capcana”
primesc la plural aceeasi desinenta care este -e. In al doilea caz, vorbim de omonime partiale,
deoarece cuvintele citate sunt identice numai la unele forme din paradigma lor.
 Pe langa omonimele propriu-zise, care sunt foarte numeroase, mai exista si omonime lexico-
gramaticale, prin care intelegem forme identice din paradigma unor parti de vorbire cu totul
diferite[10]. Astfel sunt cer1 (subst.) si cer2 (pers. I. sing. a indicativului prezent de la verbul „a
cere”); sare1 (de bucatarie, subst.) si sare2 (pers. III. sing. a indicativului prezent de la verbul „a
sari”).

C. Dupa Ion Toma, omonimele pot fi:

1) totale sau propriu-zise, cand au toate formele identice si

apartin bineinteles aceleiasi parti de vorbire (banca1 „scaun lung” si banca2 „intreprindere

financiara”);

2) partiale sau pseudo-omonime, cand au numai anumite    forme identice diferentiindu-se prin

altele (corn / corni, corn / coarne, corn / cornuri).

Omonimele totale care functioneaza in acelasi dialect si acelasi limbaj (stil) sunt considerate
omonime intolerabile (exemplu: bucatarie1 „incapere destinata mancarii”, bucatarie2 „ocupatia
celor care pregatesc mancarea”). Celelalte omonime totale, care constituie majoritatea, si
omonimele partiale sunt omonime tolerabile, intrucat pot fi deosebite unele de altele cu usurinta.

Un factor important din acest punct de vedere il constituie diferentierea pe sfere de utilizare
profesionala: bor1 „metaloid aflat in sarurile acidului boric”, bor2 „borurile palariei”. In aceasta
categorie intra, de asemenea, omofonele (cuvinte care se pronunta identic, dar se scriu
diferit: intruna si intr-una) si omografele (cuvinte care se scriu la fel dar se pronunta
diferit: cópii - copíi), alte varietati ale omonimelor partiale.

D. Ionela Lefter si Carmen Iordachescu, cu privire la clasificarea omonimelor, prezinta

urmatoarea situatie:

I.

Clasificarea omonimelor Trasaturi Exemple

1. Totale • formele sunt identice in intreaga paradigma si apar in
contexte de acelasi tip (acelasi grai si acelasi stil de limba). 1 „incapere in care se gasesc mancaruri

bucatarie2 „ocupatia celor care

mancarea”
2. Partiale • una dintre conditiile amintite mai sus lipseste.
• formele nu sunt identice in intreaga paradigma. banda1 „grup de raufacatori”

bande (plural)
banda2 „fasie dintr-un metal”

benzi (plural)
• formele nu apar in contexte de acelasi tip. spatar1 „rezematoare la scaun”

spatare (plural)
spatar2 „curea la ham care vine in spate

spatare (plural)
spatar3 „boier care tinea spada domnulu

spatari (plural)
 Observatie: spatar1 si spatar2 au toate formele identice (plural spatare), dar apar in contexte difer
obisnuit - limbaj despre atelaje);

spatar3 nu are formele identice cu spatar si spatar (plural spatari) si nu apare in acelasi tip de contex

arhaic).

II.

Clasificarea omonimelor Trasaturi E

1. Lexicale • existenta aceleiasi clase morfologice (aceeasi parte de
vorbire) si au sens diferit. substantiv) „conflic

razboi2 (substantiv)
2. Lexico-gramaticale • apartin unei clase morfologice diferite si au sens diferit. mica1 (substantiv) „
(omoforme) mica2 (adjectiv) „de

cer1 (substantiv) „b
cer2 (verb, indicativ
3. Gramaticale • apartin aceleiasi clase morfologice, au aceleasi sens, dar lucreaza1, verb, ind
au forme flexionare diferite. lucreaza2, verb, ind
lucreaza3, verb, imp

III.

Clasificarea omonimelor Trasaturi E

1. Omofone • forme ale unor cuvinte diferite sau grupuri de cuvinte vie1 (substantiv) „po
care coincid fonetic (adesea si grafic). vie2 (adjectiv) „in v
vie3 (verb, conjunct
Obs: cuvintele coin
altfel (adverb) „altm

alt fel (subst. + dete

Obs: un cuvant si u
coincid fonetic dar
2. Omografe • forme ale unor cuvinte diferite care coincid numai ácele – acéle
grafic (in scris), dar se pronunta diferit (datorita
accentului). vésela – veséla

zári – zarí
F. Dupa Ion Popa, omonimele sunt: omonime lexicale, omonime lexico-gramaticale, omonime
morfologice.

1. Omonimele lexicale sunt, la randul lor, totale, cand omonimia se mentine si in flexiune,

formele fiind identice in toata paradigma lor, si partiale, cand unele forme flexionare, de pilda
pluralul, difera.

Substantivul leu este un omonim lexical total, fiindca are aceleasi forme flexionare cu ambele
sensuri: „animal”, „ban” pe cand substantivul masa este omonim lexical partial, intrucat forma
de plural difera: mese, cand are intelesul de „obiect de mobila” si mase, cand are sensul de
„multime”.

2. Omonimele lexico-gramaticale sunt cuvinte care au forme identice, dar care sunt parti de
vorbire diferite ce nu-si modifica forma la trecerea dintr-o parte de vorbire in alta: noi – adjectiv
(Are haine noi); noi – pronume personal (Noi mergem la scoala).

3. Prin omonime morfologice intelegem formele flexionare identice ale aceluiasi cuvant:

(niste) carti – N. -Ac., plural; (aceste) carti – G. -D., sg.; (acestor) carti – G. -D., plural.

Omonimele, dupa afirmatia lui Iorgu Iordan si a lui Vladimir Robu, se clasifica astfel:

1. Omonime lexicale (numite si propriu-zise) sunt cuvinte care apartin aceleiasi clase lexico-
gramaticale, adica sunt substantive, verbe etc. Acestea, la randul lor, se impart in: a) omonime
totale si b) omonime partiale, despre care am mai vorbit anterior.

2. Omonime lexico-gramaticale (Mioara Avram le numeste false omonime; lingvistul rus V.V.

Vinogradov le denumeste omoforme) sunt totdeauna partiale, deoarece, prin unele forme
paradigmatice, apartin unei clase lexico-gramaticale, iar prin alte forme, apartin altei clase, ceea
ce inseamna ca distinctia omonimica afecteaza atat sensul lexical, cat si pe cel gramaticale. De
exemplu: duce – duci (substantiv) si duce – duci (verb).

Exista unele omonime care intra concomitent in serie lexicala (partiala sau totala) si in serie
lexico-gramaticala: cer (firmament) este omonim cu cer (copac) si amandoua sunt omonime
lexico-gramaticale cu cer (verb).

3. Omonimia gramaticala (morfologica sau paradigmatica) este identitatea formelor paradigmei

aceluiasi cuvant. La aceasta categorie exista identitate semantica lexicala, dar formele difera in
ce priveste sensul gramatical si sunt destul de frecvente in limba romana: aduna (vb., prez., ind.,
pers. a III-a, sg.) – aduna (pers. a III-a, pl.), adunam (pers. I., imperfect) – adunam (pers. I, pl.).

Exista omonime si in subclasa numelor proprii. Astfel, doua sau mai multe localitati pot purta
acelasi nume: Venetia (oras in Italia) si Venetia (localitate in apropierea Sibiului); la fel este si
cazul altor toponimice. Si in onomastica se foloseste cuvantul omonim pentru persoana care
poarta acelasi nume.

In vocabularul romanesc exista un numar de omonime fata de care limba manifesta o anumita
toleranta, intrucat ele nu perturbeaza functionalitatea sistemului ei lexical. Prezenta omonimelor
este suportata in limba, datorita faptului ca majoritatea lor sunt omonime partiale. Ele se
diferentiaza atat prin paradigmele lor de declinare sau conjugare, cat si datorita contextului care
inlatura ambiguitatea. Starile conflictuale in care pot aparea omonimele sunt inlaturate si prin
aceea ca majoritatea omonimelor limbii romane (avem in vedere omonimele autentice) apartin
unor stiluri functionale diferite. Aceasta diferenta stilistica este sustinuta, de regula, si de o
distantare tematica, ceea ce duce la aparitia urmatoarelor deosebiri in folosirea omonimelor:

1) Un cuvant apartine limbajului comun, iar omonimul sau se intalneste intr-un anumit limbaj
special (profesional): bor1 „marginea palariei” – bor2 „metaloid aflat in sarurile acidului
boric”; bar1 „local” – bar2 „unitate de masurare a presiunii”; locativ1 „privitor la casele
inchiriate” – locativ2 „caz al declinarii in unele limbi, care arata locul”; lux1 ‚somptuozitate,
bogatie, belsug” – lux2 „unitate de masura a iluminarii”; pana1 (la pasari) – pana2 (la
motor); rai1 „paradis” – rai2 „roata de lemn sau metal prin care este rulata
parama”; sol1 „persoana trimisa undeva cu o misiune speciala” – sol2 „stratul superior si afanat al
scoartei terestre” – sol3 „nota muzicala” etc.

2) Un cuvant face parte din lexicul limbii comune sau din stilul literar al limbii, iar omonimul
sau se foloseste in dialecte sau in limbajul popular: cocon1 (popular) „termen de politete, domn”
– cocon2 „invelis protector din fire pe care le secreta larvele unor insecte, gogoasa”; coarda1 „fir
elastic, fir impletit” – coarda2 (reg.) „spada, sabie”; data1 „timp calendaristic” – data2 (reg.
popular) „soarta” (in expresia: Asa i-a fost data); ruda1 „rudenie” – ruda2 (reg.) „prajina,
par”; tigla1 „piesa de argila arsa folosita la invelisul caselor” – tigla2 (reg.) „frigare” etc.

3) Un cuvant face parte din lexicul uzual, iar omonimul sa este invechit: arcan1 „lat”
– arcan2 (inv.) „secret”; dieta1 „regim alimentar special” – dieta2 (inv.) „adunare legislativa in
unele tari europene din trecut”; mapa1 „scoarta de carton sau piele, pentru tinut hartii”
– mapa2 (inv.) „harta geografica”; pistol1 „revolver” – pistol2 (inv.) „ban de aur”; roata1 „cerc de
metal sau lemn cu spite sau plin care pune in miscare un vehicul” – roata2 (inv.) „unitate militara
egala aproximativ cu o companie” < rus. rota; taler1 „vas plat; disc, platou la balanta”
– taler2 (inv.) „moneda de argint care a circulat in tarile romanesti” etc.

Numarul omonimelor, tipurile lor, ca si repartizarea dupa diverse zone ale vocabularului difera
de la o limba la alta. In limba romana, dupa cum s-a putut constata, omonimia afecteaza in
special zonele periferice ale vocabularului, ceea ce explica, in buna parte, toleranta fata de acest
fenomen. Atunci cand omonimele incep sa reprezinte un fenomen perturbant al procesului de
comunicare, limba ia masuri profilactice” prin inlocuirea unuia dintre ele cu un alt cuvant.
Interesant de observat este faptul ca intoleranta aceasta se manifesta atat pentru omonimele
totale, cat si pentru cele partiale. Probabil, un factor hotarator il constituie prezenta unor
omonime in straturile lexicului activ, care inlesneste intalniri mai dese dintre acesti „gemeni
falsi” ai limbii. Asa s-a intamplat, de pilda, cu substantivul fur, care a fost inlocuit prin hot,
datorita coincidentei cu forma persoanei I a verbului a fura.

Ion Coteanu aduce si alte exemple de inlocuiri cauzate de fenomenul omonimiei. Astfel, este
foarte posibil ca pisoi „pui de pisica” sa fi scos din circulatie pe pisoi „unealta de pisat in
piulita, pisalog”, iar porumb „zeamais”, sa fi facut ca in Muntenia pasarea din familia
columbaceelor sa se numeasca aproape exclusiv prin diminutivul porumbel, ca sa nu se confunde
cu planta. Adjectivul nou ar fi trebuit sa aiba pluralul feminin si neutru noua . , dar noua venea in
omonimie cu singularul feminin. Sub presiunea masculinului care si-a extins si in alte cazuri
desinenta la plural  -i, cf. formele dialectale muntenesti crivati, inghetati, dar si talpi,
strazi,  devenite literare in dauna mai vechilor talpe, strade, noua a fost modificat in noi1.
Ultimul exemplu ne arata posibilitatea interferentei dintre factorul omonimiei si cel al analogiei.
Din acest punct de vedere, este interesant un caz al conflictului omonimic care a afectat o serie
de forme analogice ale limbii romane.

Avem in vedere fenomenul omofoniei substantivelor postverbale care au coincis cu formele

participiilor si adjectivelor de origine participiala derivate de la acelasi verb: numerotat1 (subst.)
„actiunea de a numara, numaratoare”, numerotat2 (adj.) „care poarta un numar”; sarat1 (subst.)
„faptul de a sara, sarare”, sarat2 „care contine sare”; saturat1 (subst. in expresia: a manca pe
saturate), saturat2 (adj.) „satul”; spalat1 „actiunea de a spala”, spalat2 (adj.)
„curat”; spoit1 (subst.) „faptul de a spoi”, spoit2 „varuit” etc. Acest tip de omofonie se vadeste a
fi intolerabila in limba romana. Fenomenul adjectivizarii participiilor fiind mai activ, formele
respective tind sa inlature omonimele lor substantivele, prin trecerea lor in fondul pasiv al limbii.

Acest fenomen poate fi observat pe baza comparatiei dintre dictionarele mai vechi ale limbii, in
care substantivele de tipul patit, nascut, pazit etc., nu aveau nici o notatie stilistica, cu
dictionarele mai recente (DEX), in care ele sunt notate ca fiind rare, invechite sau populare. Intr-
adevar, in limba actuala foarte multe dintre aceste substantive au fost inlocuite sau tind sa fie
inlocuite de infinitivele lungi (cf. nascut – nastere, strans – strangere, sfaramat – sfaramare,
sleit – sleire etc.) sau prin derivatele sufixale cu functie de nomina actionis (cf. patit – patanie,
ciupit – ciupeala, incurcat – incurcatura, stricat – stricaciune etc.). Desigur, aceasta nu este
decat o tendinta, deoarece ponderea substantivelor nomina actionis terminate in -t sau -s este
inca destul de mare (cf. cules, prasit, scris, spalat, maturat etc.).

Este evident ca omonimia, fara a constitui un factor hotarator in dezvoltarea vocabularului,

reprezinta totusi un element regulator care nu poate fi neglijat atunci cand studiem evolutia
sistemului lexical si gramatical al limbii romane.

Limba are variate mijloace pentru evitarea confuziei care ar putea sa apara in utilizarea
omonimelor:

1. Inlocuirea, in timp, a unuia dintre omonime. Cuvantul latinesc pecorarius a dat in limba

romana cuvantul pacurar cu sensul de „cioban”.

Termenul a fost concurat omonimic de cuvantul pacurar provenit din pacura + sufixul -ar, in

regiunile petrolifere. Unde exista posibilitatea confuziei, termenul vechi provenit din latina a fost
inlocuit cu un termen nou: cioban, provenit din limba turca, care s-a impus mai mult in limba
decat sinonimele: pacurar, pastor, oier, ultimul derivat de la oaie + suf. -er.

2. Adaugarea unui determinant la un cuvant omonimic inlatura confuzia. Substantivul miere in

unele graiuri este rostit mere. Pentru a inlatura confuzia, se pronunta miere de albine.

3. Se folosesc diferentieri morfologice ca forme de plural: cap, cu forme diferite de plural: capi,

capete, capuri; sau cot, cu forme diferite de plural: coti, coate, coturi.

Limba romana este bogata in cuvinte omonimice si polisemantice si are si variate mijloace de a
crea enunturi care sa evite ambiguitatea sau confuzia.

Lista de omonime de la literele A, B si D

Pentru a ilustra fenomenul omonimiei si intinderea pe care aceasta o are in limba romana, am
prezentat in continuare o lista de omonime de la literele A, B si D.

aba „postav”

aba (interjectie)
abate „staret”

abate (verb)

acar „cutiuta pentru ace”

acar „macagiu”

acar „care face ace”

acar „conci de sarma de fier”

acarita „cutiuta pentru pastrat ace”

acarita „capusa”

administra „a gospodari o institutie, o intreprindere etc.”

administra „a trata cu medicamente, a da medicamente”

aer „vazduh”

aier „procovat”

afin (numele unui arbust)

afin „ruda prin alianta”

agregat „amestec de particule diverse, grup de masini si aparate care efectueaza un proces

tehnologic unitar”

agregat „profesor care a trecut examenul de agregatie”

a (interjectie)

a (pluralul masculin de la al)

ai (pluralul pron. si adj. posesiv)

ai (forma a verbului a avea)

ai „usturoi”

albinarie „prisaca”

albinarie „albinarit”, „meseria de apicultor”, „apicultura”

albinet „blond, balan”

albinet „soi de grau”

albisor (diminutiv de la alb)
albisor „oblet”, „un soi de ciuperci comestibile”

albit (adjectiv de la albi)

albit „feldspat alb”

alfa (numele unei plante)

alfa „inceput” (numele primei litere a alfabetului grecesc)

alici „a rani cu alice de vanatoare”

alici „a licari, a se vedea distingandu-se prin stralucire de obiectele din jur”

alunica „diminutiv de la aluna”

alunica „semn pe fata, zbenghi”

ambala „a impacheta cu atentie pentru transport”

ambala „a ridica viteza de turatie a unui motor”, „a se avanta cu pasiune”

amenda „a supune pe cineva la plata unei amenzi”

amenda „a imbunatati un text, un proiect de lege”

amortiza „a utiliza un credit, un aparat, o masina etc., in asa fel incat beneficiile sa acopere costul
si uzura normala”

amortiza „a face sa se micsoreze efectele unui zgomot, ale unui soc etc.”

anafora „anafura, bucata de prescura folosita in ritualul crestin”

anafora „repetitia unui cuvant la inceputul a doua sau mai multe propozitii, fraze etc.”

analist „care face analize” (in chimie, matematica)

analist „scriitor de anale”

antifon „versete din psalmi care se canta repetandu-se de doua ori imitand un fel de dialog”

antifon „dop de ceara, de material plastic etc., de pus in urechi pentru a nu se mai auzi zgomotele
din jur”

arar „rar”

arar „tesatura de par de capra cu care se acopera diverse lucruri transportate cu caruta”

arcan „lat, funie cu lat de prins vitele”

arcan „taina, secret”

arie „locul amenajat pentru treieris”

arie „suprafata, intindere a unui fenomen”

arie „cantec, melodie, compozitie vocala dintr-o opera sau opereta”

arlechin „culisa laterala a unei scene, reflector lateral fata de scena”

arlechin „personaj comic din farsele populare italiene”

arnaut „specie de grau”

arnaut „mercenar (albanez) din timpul feudalismului romanesc”

arzator „injector, aparat care asigura arderea gazelor in sobe, cuptoare etc.”

arzator „dogoritor, fierbinte, (reg.) intens, puternic, de cea mai mare actualitate”

atlas „lucrare care grupeaza harti geografice, geologice etc.”

atlas „numele primei vertebre cervicale”

august „a opta luna a anului”

august „epitet pentru monarhi, printi etc., (fig.) nobil, ales”

avar „zgarcit”

avar „membru al unui popor migrator”

babalac „batran”

babalac „stalpul pe care se poate roti moara de vant”

babita „pasare acvatica, pelican”

babita „boala de sugari”

bac „pod umblator”

bac2 „vas de sticla, ebonita etc., in care se tine un electrolit si electrozii unui acumulator”,
„diverse dispozitive mecanice”

baie „odaie de imbaiat”, „cada baii”

baie „mina, ocna”

balot „otel subtire laminat, de facut cercuri, sine de roti etc.”

balot „pachet, legatura mare de diverse lucruri, obiecte, marfuri etc.”

ban „a suta parte dintr-un leu”

ban „rang si functie boiereasca din evul mediu romanesc”

banc „prag de nisip in mare, intr-un rau etc.”

banc „tejghea de meserias”

banc „gluma, anecdota”

banca „scaun lung cu sau fara spatar, lavita”

banca „institutie financiara”

barem (adverb) „cel putin, macar”

barem „tarif, limita care trebuie atinsa (in sport)”

bareta „curelusa cu care se incheie un pantof”, „banda de panza cu culorile specifice unei

decoratii”

bareta „caciula cu trei sau patru colturi purtata de preoti, de soldati”

batal „groapa de depozitat titei, reziduuri petroliere”

batal „berbec castrat”

baies „muncitor intr-o baie publica”

baies „miner”

balaie „blonda”

balaie „varietate de struguri”

balos „cu bale”

balos „peste asemanator cu rosioara”

banesc „privitor la bani1”

banesc „de bani2”

banisor (diminutiv de la ban1)

banisor (diminutiv de la ban2, subaltern al banului2)

bila „globulet, sfera de sticla, de metal etc.”

bila „trunchi lung de copac”

bila „fiere”

bine (adverb)

bine „multumire, bunastare”

birlic „as” (la jocul de carti)

birlic „speteaza din mijloc a unui zmeu de inaltat”

blanda (adjectiv)

blanda „urticarie”

bob „planta leguminoasa inrudita cu fasolea”

bob „samanta, graunte”

bob „sanie cu carma”

bob „un fel de macara cu care se ridica materialele de constructie”

boem „din Boemia”

boem „persoana care nu respecta conventiile unei vieti linistite si asezate, dispretuindu-le in

numele pasiunii pentru arta”

bolta „arcada”

bolta „pravalie, dugheana”

bor „metaloid aflat in sarurile acidului boric”

bor „margine de palarie”

box „lupta sportiva cu pumnii”

box (in expresia ghete de box) „vitel”

brasoveanca (femininul lui brasovean)

brasoveanca „caruta cu coviltir”

bricheta „dispozitiv mecanic de aprins tigarile”

bricheta „caramizi, sfere mici sau oua de carbune praf sau de alte materiale carora li s-au dat
aceste forme prin presare”

brisca „trasurica”

brisca „briceag”
brancuta (diminutivul lui branca1)

brancuta (numele unei plante)

brut „in stare neprelucrata” (in opozitie cu net) „din care nu s-a scazut greutatea ambalajului,
impozitele (in cazul unei sume de bani)

brut „paine neagra”

bula „basica (de aer)”

bula „act oficial (al papei) intarit cu pecete”

bun (adjectiv)

bun „bunic”

bun „ceea ce este util”, „care are circulatie economica”, „avut, produs”

bursa „alocatie baneasca (de stat) pentru studii, data unui elev, student”

bursa „institutie specializata in negocieri de valuta, marfuri etc.”

da (adverb afirmativ)

da (verb) „a intinde, a inmana”

dar (conjunctie adversativa)

dar „cadou”

dat „faptul de a da; „realitate de la care se pleaca intr-un rationament”

dat (adj.) „pus la dispozitie, oferit”, „momentul, imprejurarea in care se intampla un fapt, (reg.)
„soarta, destin”

daracit „daracire”

daracit „care a fost scarmanat cu daracul”

de (conjunctie subordonatoare)

de (interjectie)

de (interjectie) „exclamatie cu care se indeamna caii”

de (prepozitie introducand parti de propozitie subordonate)

de (invariabil, pop.) „care”

debit „tutungerie”, „vanzare cu amanuntul”, „cantitate de fluid care trece . ”

debit „datorie pe care o are o persoana creditata”

debita „a vinde cu amanuntul”, „a furniza o cantitate de fluid”, „a taia un material in forme

adecvate, pentru prelucrarea lui ulterioara”

debita „a inregistra in contul unei persoane marfuri sau sume de bani”

decar „unitate de masura pentru suprafete de pamant egala cu zece ari”

decar „carte de joc marcata cu cifra zece”

deci „element de compunere savanta pentru a exprima a zecea parte dintr-un intreg”

deci „prin urmare, in consecinta”

decima „dijma platita Bisericii Catolice de catre taranii liberi”

decima „a pedepsi o unitate militara omorand pe fiecare al zecelea soldat”, „a omori oamenii in
numar mare”

decupat „decupare”

decupat „taiat dintr-un tot”

delfin „mamifer marin”, „constelatie din emisfera boreala”

delfin „titlu purtat de fiul cel mare al regilor Frantei”

demachiat „demachiere”

demachiat (adj.) „cu machiajul sau fardul sters”

deponent (despre verbe si forme verbale) „cu forma pasiva si inteles activ”

deponent „persoana care incredinteaza unei alte persoane un lucru, in temeiul unui contract”

depune „a lasa un obiect din mana punandu-l undeva”, (despre animale) „a elimina ouale”

depune (despre vaci) „a-si mari ugerul (ca urmare a secretiei de lapte)”

descaltat „descaltare”

descaltat (adj.) „fara pantofi”

descalcit „faptul de a descalci”

descalcit (despre par, ata) „care a fost descurcat”

descojit „faptul de a descoji”

descojit „care este curatat de coaja”

deservi „a face cuiva un rau serviciu”

deservi „a presta un serviciu in folos public”

desfacut „desfacere”

desfacut „desfacut in bucati, demontat”

despartit „despartire, separare”

despartit „separat unul de altul; divortat”

desela „a indoi, a frange spinarea unui animal prin poveri prea mari”

desela „a scoate saua”

deselat „faptul de a scoate saua”

deselat „care are spinarea franta de poveri, eforturi”

desertat „actiunea de a deserta”

desertat (adj.) (pop.) (despre recipiente) „care este gol, care nu mai contine nimic”

dezbate „a discuta pe larg si adesea in contradictoriu o problema”

dezbate (pop.) „a desface ceva care a fost batut, prins in cuie”

dezghiocat „dezghiocare”

dezghiocat (despre unele fructe sau legume) „desfacut din coaja sau din pastai”

dezumflat „dezumflare”

dezumflat „din care s-a scos aerul”

diateza „categorie gramaticala verbala care exprima raportul dintre subiect si actiunea verbului”

diateza „predispozitia unei persoane de a contracta anumite boli”

dieta „regim alimentar special, recomandat in caz de boala sau slabit”

dieta (in Evul Mediu si in unele state contemporane) „adunare legislativa”

diligenta „trasura mare, acoperita cu care se facea in trecut transportul de posta si calatori”

diligenta (livr.) „sarguinta, osteneala, zel”

diplomat „(persoana) care a obtinut o diploma”

diplomat „persoana oficiala care are misiunea de a intretine relatii cu reprezentantii altor state”;
„abil, siret in relatiile sociale”; „un fel de prajitura”

diplomatic „disciplina auxiliara a istoriei care cerceteaza diplomele si documentele oficiale

vechi”

diplomatic „referitor la diplomatie”

disc „placa circulara plata, proba in sport; disc muzical; disc intervertebral”

disc „taler de metal (pretios) pe care se strang banii in biserica”

doc „tesatura de bumbac”

doc „bazin portuar in care vasele sunt incarcate, descarcate, reparate”

dogarie „meseria dogarului”

dogarie „atelier in care se lucreaza doage”

dominican „calugar dintr-un ordin catolic . ”

dominican „cetatean din Republica Dominicana”

doza „cantitate determinata dintr-o substanta”

doza „cutie metalica, izolata in interior, care protejeaza elemente electrice”

dragon „siret din fir metalic, care se prinde la manerul sabiei”

dragon „monstru fabulos”, „constelatie din emisfera boreala”, „soldat de cavalerie”

dres (pop.) „actiunea de a drege”, „fard cosmetic”; (la pl.) „mirodenii”

dres „reparat”, „sulemenit”, condimentat”

dres „ciorap pantalon”

drob „bulgare de sare”, „maruntaie de miel”, „cutia teascului de vin”

drob „arbust din familia leguminoaselor”

drog „substanta care se utilizeaza la fabricarea de medicamente; stupefiant”

drog „numele unor plante”

duce „a transporta, a cara”

duce „titlu nobiliar”
dur „tare, solid, rezistent”

dur (interjectie)

dura (interjectie) imitand zgomotul de rostogolire

dura „a construi, a zidi”

dura „a tine, a se mentine un timp”

dus „faptul de a se duce”

dus „plecat; desprins de realitate”

Bibliografie

1. Iorgu Iordan, Limba romana contemporana, Bucuresti, 1956, p. 39

2. Theodor Hristea, Sinteze de limba romana, Editura Albatros, Bucuresti, 1984, p. 21
3. Paula Diaconescu, Omonimia si polisemia, PLG, I, p. 142
4. Paula Diaconescu, Op. cit., p. 135 - 137
5. Finuta Asan, Observatii cu privire la omonime, PLG, II, p. 113 - 124
6. Livia Vasiluta, Consideratii asupra omonimiei semantice, CL, XXI, 1976
7. Coteanu, Angela Bidu-Vranceanu, LRCV, p. 85
8. Ibidem, p. 85 - 86
9. Theodor Hristea (coordonator), Sinteze de limba romana, Editura Albatros,
Bucuresti,1984, p. 21
10. Theodor Hristea, Op. cit., p. 22