Dacă primul volum al seriei Asasinilor, 

Assassin’s Creed – Renaşterea,

urmărea transformarea dramatică a lui Ezio dintr-un tânăr zurbagiu în
luptător încrâncenat pentru dreptate, al doilea, Assassin’s Creed – Frăţia,
vine cu şi mai multă acţiune, cu o doză şi mai intensă de adrenalină, cu şi
mai dese momente de tensiune, suspans sau situaţii pe muchie de pumnal.

   După evenimentele criptic-revelatoare din subteranele Capelei Sixtine şi

mesajele avertisment ale Minervei, nu foarte limpezi, Ezio se retrage
împreună cu unchiul său Mario în fortăreaţa lor din Monteriggioni,
regretând că nu l-a ucis pe Rodrigo Borgia, ticăloşitul Papă Alexandru al
VI-lea, atunci când a avut ocazia.

Câteva clipe de linişte şi pace îl fac deja pe războinicul trecut în al patrulea

deceniu de viaţă să viseze la o perioadă de tihnă şi la variante romantice
de a-şi regăsi fericirea, acum că Ordinul malefic al Templierilor a suferit o
atât de crâncenă lovitură.

Ca un fulger loveşte însă noul inamic Borgia. Mai tânăr, mai iute, mai
imprevizibil, mai lipsit de scrupule decât bătrânul Papă, fiul ilegitim al
acestuia, Cesare Borgia.
Devenit din cardinal, comandant al armatelor papale, odată cu moartea
fratelui său (pe care zvonurile spun că l-a ucis chiar el) şi însoţit de trupe
de sprijin trimise de regele Franţei, ba chiar reuşind să îl oblige pe
marele Leonardo da Vinci să-I servească şi să-i perfecţioneze armele de
foc, Cesare atacă în forţă şi după un scurt asediu, cucereşte burgul
unchiului lui Ezio. Mulţi dintre Asasini mor, iar curajoasa Caterina
Sforza este luată prizonieră şi purtată cu o lesă în jurul gâtului de
învingători.

   Căderea citadelei conducătorului Asasinilor sub canonada tunurilor

perfecţionate ale Templierilor, nu înseamnă şi distrugerea Frăției, pentru că
membrii ei rămân răsfiraţi în toate regatele înconjurătoare ca o reţea de
influenţă puternică, dar mai ales pentru că două personalităţi de prim rang
a acesteia, Niccolo Machiavelli şi Ezio Auditore, nu au fost anihilaţi de
duşmani.

   Ezio reuşeşte să salveze prin pasaje secrete o parte dintre cetăţenii

oraşului unchiului său, printre care şi pe mama şi sora lui, Claudia. Îşi
promite că va reconstrui odată fortăreața distrusă şi o va reface şi mai
puternică de cum era, dar şi că o va elibera pe Caterina – femeia cu care
atacul devastator îl prinsese în tandreţuri prin așternuturi – şi că îşi va
răzbuna unchiul.
   Toate drumurile confruntării duc acum la Roma. Cetatea Eternă se află
într-o terbilă decădere, singurele clădiri ce denotă prosperitate sunt cele ale
prelaţilor din Vatican sau cartierele bogate. În această atmosferă de
abandon şi degradare a cândva măreţei metropole imperiale romane, va
trebui să îşi pregătească Ezio contraatacul, şi pentru ca el să aibă o forţă
totalmente distructivă pentru clanul Borgia, să îşi ramifice influenţa şi
reţeaua de informaţii în toată societatea decadentă a oraşului.

Profitând de tendinţele conchistadorice ale lui Cesare Borgia, care pare

decis să cucerească toate micile regate italiene nestăpânite deja de
francezi şi de faptul că familia lui este străină, de origine spaniolă, şi e
aliată cu străinii, invadatorii francezi, precum şi de dictatura dură impusă de
oamenii Papei, ce a distrus vechile familii romane şi a sărăcit şi pervertit
populaţia, Machiavelli, Ezio şi restul Asasinilor concep un plan de revoltă
generală menit să disloce de la baza piramidei puterea drapată în straiele
Borgia a Ordinului Templierilor.

Pentru asta vor avea nevoie de Frăţie în întregul ei, dar şi de aliaţi din
rândul elementelor sociale definitorii ale populaţiei citadine medievale.
Astfel că, se ajunge la punerea pe picioare a unui han, Vulpea adormită,
care să servească drept acoperire Ghildei Hoţilor, conduse de
vicleanul Vulpe, care l-a mai ajutat pe Ezio în alte misiuni ale sale, a unui
bordel de lux, Rosa in Fiore, administrat după îndelungi parlamentări şi
scene de furie frăţească, tocmai de sora sa Claudia, secondată de mama
lor, pentru a spiona în rândul cardinalilor-clienţi, şi chiar a unei cazărmi de
mercenari în afara oraşului, sub comanda lui Bartolomeo d’Alviano şi cu
îmbunătăţiri aduse de, mai târziu, atât de celebrul Michelangelo
Buonarroti.

Odată planurile stabilite – chiar dacă la Asasini mai există mici neîncrederi
şi frecuşuri, între posibilii noi conducători ai Frăției, Machiavelli şi Ezio;
odată dușmanii Templieri identificaţi în detestabilii Borgia: Papa Alexandru
(Rodrigo), Ducele de Valentinois (Cezare), Lucrezia – sinistra fiică
destrăbălată și incestuoasă a Papei şi aliaţii lor francezi din trupele de
susţinere sau bogătaşi locali numiţi în posturi de cardinali prin mituire; 
odată alianţele încheiate; înfruntarea totală, lupta de generaţii dintre cele
două organizații ancestrale, poate reîncepe mai furibundă decât oricând!
   Cross-promotion şi tie-in sunt termenii magici din markenting care au
dus la genul ăsta de romanţare literară a unui produs video-ludic de succes
– cum este excelentul joc action-adventure creat de Ubisoft – Assassin’s
Creed Brotherhood. Autorul cărţilor, sub pseudonimul căruia regăsim un
specialist în Istoria Europei Medievale, se achită cu conştiinciozitate şi
abilitate de sarcina încredinţată, chiar dacă se simte că în structura sa
intimă el este mai mult un istoric decât un scriitor. Ceea ce pare chiar
recomandabil pentru tipul acesta de dublă reconstituire, cea de epocă şi
reproducerea video-game-ului, Oliver Bowden (Anton Gill) reuşind să
meargă în triplu paralelism cu povestea,  dezvoltarea personajelor şi
potrivirea biografiilor personalităţilor istorice.
   Au fost lăsate din nou în afara romanului părţile din joc privitoare la
viitorime, singurul indiciu despre existenţa peste timp a unui Desmond
Miles, care ar putea privi prin ochii strămoşilor, stă în discursul Minervei,
evident dedicat unui auditoriu ceva mai conştient decât renascentistul
năuc Ezio.

Foarte puţine schimbări în firul epic, la fel ca în primul volum, de multe ori
doar se reface scriptic fiecare secvenţă din joc. Ce este remarcabil, e că
autorul reuşeşte prin descrieri şi explicaţii istorice să facă la fel de
interesant de descoperit peisaje şi locuri, ca panoramarea imagistică pe
care o are un gamer când Ezio stă în vârful vreunui turn şi priveşte în jur.
Astfel nu se pierde deloc nici din, probabil, cea mai mare atracţie a jocului:
reconstituirea minuţioasă a oraşelor renumite din diferite perioade istorice
(în cazul primelor volume din cea a Renaşterii italiene).

   Protagoniştii sunt mai coloraţi şi mai exuberanţi şi în tabăra binelui şi în

cea a răului decât în volumul întâi. Scenele de luptă încearcă să atingă
realismul mai mult prin descrierea fiecărui impact dintre armă şi organele
inamicului, decât prin posibilităţile unui singur individ de a doborî mai mulţi
adversari, care chiar dacă avem de a face cu eroii clasicizaţi ai unui video-
game se păstrează şi ele în limite credibile, odată acceptate premisele
specializării războinice.

   Când ceva este foarte bun, merită savurat din cât mai multe perspective.
Dacă ţi-au plăcut jocurile, vei găsi multe contextualizări istorice ale
evenimentelor, mai bine fixate în seria de romane. Dacă nu joci, poţi prin
carte să trăieşti senzaţia unui video-game de aventură, acţiune şi strategie
aproape ca şi cum ai face-o, menţinându-te totuși pe tărâm literar. Eu, unul,
sunt fan al ecranizărilor, romanţărilor, novelizărilor, teatralizărilor sau
oricăror altor variante de transmutare a unei opere reuşite dintr-un mediu
artistic în altul mai există. Până la urmă, de multe ori reciteşti o carte bună
sau reiei obsesiv un joc – dacă ţi-au plăcut într-atât, de ce să nu existe şi o
altă modalitate de prezentare a lor pe care să o poţi accesa?

„Lucrăm în întuneric pentru a sluji lumina.” – ne asigură și de data

aceasta Frăția Asasinilor prin cuvintele Crezului lor si prin noile fapte de
arme îndreptate împotriva oricărei forme de tiranie.