Sunteți pe pagina 1din 26

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DIMITRIE ONCIUL” STRAJA

Doamnei Inspector școlar pentru educație permanentă, prof. Tatiana Vântur,

ACTIVITATEA EDUCATIVĂ DIN ANUL ȘCOLAR 2020-2021

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DIMITRIE ONCIUL” STRAJA

Activitatea educativă de la Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja s-a desfășurat în


conformitate cu Planul managerial, Programul activităților educative școlare și extrașcolare,
Planificarea ședințelor cu părinții, dar și ținând cont de cerințele și necesitățile educative apărute
ulterior și a avut drept scop: ridicarea standardelor calitative ale educației formale și non-
formale , prin stimularea creativității, a curiozității.

O precizare distinctă privind activitatea educativă pe semestrul I al anului școlar 2020-


2021 se referă la situația pandemică din cauza căreia cursurile s-au desfășurat on-line, iar
activitățile extrașcolare au fost realizate în condițiile impuse.

Toate activitățile proiectate și susținute au fost centrate pe formarea la elevi a unor


atitudini și comportamente cetățenești raportate la valorile autentice ale democrației și avut ca
obiective:

- diminuarea numărului de elevi cu note scăzute la purtare din cauza absențelor;


îmbunătățirea frecvenței;
- implicarea unui număr cât mai mare de elevi în viața școlii, prin participarea în Consiliul
elevilor;
- responsabilizarea elevilor și dinamizarea Consiliului elevilor/ Consiliului părinților;
- diversificarea activității extracurriculare pentru atragerea elevilor într-un spațiu educativ
în defavoarea străzii;
- colaborarea cu familia;
- conectarea școlii la programe și proiecte educaționale desfășurate la nivel local, județean
și național.

ANALIZA SWOT:

PUNCTE TARI :

- Experiență în domeniul activității educative școlare și extrașcolare;

- Personal didactic calificat, cu competente necesare evaluării și valorificării valențelor


educative derivate dintr-o problematică educativă diversă;

- Diversitatea programului de activități educative;

- Modalități alternative de petrecere a timpului liber prin activități derulate în timpul anului
școlar

- Rezultate bune ale copiilor la manifestările educative locale, județene, regionale și


naționale;

- Finalitatea proiectelor și programelor educative ale copiilor prin participarea la competiții


la nivel de unitate, local, județean, regional și național;

- Mediatizarea activităților extrașcolare și extracurriculare în comunitate, prin spectacole,


recitaluri, concursuri, competiții pentru copii;

- Existenta parteneriatului educațional cu familia în vederea responsabilizării acestora în


susținerea și îmbunătățirea actului educațional;

PUNCTE SLABE :

- Abordarea sporadică a influenței pozitive a activității educative școlare și extrașcolare


asupra dezvoltării personalității elevului;

- Minimalizarea activității educative școlare și extrașcolare de către părinți;

- Fonduri insuficiente pentru desfășurarea activităților educative școlare și extrașcolare;

- Insuficienta formare a cadrelor didactice în domeniul activităților educative școlare și


extrașcolare;
- Carențe în domeniul colaborării între cadrele didactice în scopul realizării unor proiecte
educaționale interdisciplinare;

- Lipsa unui spațiu adecvat desfășurării activităților ce presupun un număr mai mare de
participanți, (ex.: sală de spectacole/aulă..) un local de școală fiind în renovare, iar
celelalte fiind insuficiente.

- Numărul mare de elevi cu părinți plecați în străinătate

- Realizarea majorității dintre activitățile educative în mediul online

OPORTUNITĂŢI :

- Deschiderea activității educative spre implicare și responsabilizarea în viața comunității;

- Diversificarea ofertei educaționale, creșterea calității actului educațional prin perspectiva


descentralizării și a concurenței pe piața educației;

- Valorificarea potențialului creativ al elevilor prin inițierea de noi proiecte educative și


asumarea de roluri;

- Interesul elevilor de a se implica în cât mai multe activități extrașcolare;

AMENINŢĂRI:

- Dezavantajul creat de programele școlare încărcate care nu permit dezvoltarea


componentei educative;

- Oferta negativă a străzii și internetului;

- Neimplicarea familiei în susținerea activității educative din școală

- Situația dificilă creată de măsurile restricționare impuse în contextul pandemiei


COMISIA METODICĂ A DIRIGINȚILOR

În condițiile în care comisiile metodice au fost desființate pentru anul școlar 2020-2021,
prin Nota Ministerului Educației și Cercetării nr 6426/DGIP 23.09.2020, comisia metodică a
diriginților nu a funcționat în anul acest an școlar. Cu toate acestea, în școală au funcționat 10
clase de gimnaziu, conduse și îndrumate de către 10 profesori diriginți care și-au dus la
îndeplinire sarcinile prevăzute în fișa postului și nu numai, gestionând eficient situația pandemică
existentă.

PROIECTE ȘI PROGRAME DESFĂȘURATE

a. Educație rutieră

Titlul programului/ Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


proiectului implementare beneficiari

,, Ed. Rutiera, -cercuri tematice Cadru permanent 18 Politia


educatie pentru viata” -activ. practice didactic- comunei
Coca straja
Victorita Sc. Gimn. D.
Onciul,
Straja
„Strada nu e loc de Elevii completează Prof. Sept. 2020 72 de elevi Poliția
joacă!” online un Comarița (2 ore) locală(în baza
chestionar ,conștientize Maria parteneriatulu
ază existența traficului i de
rutier pe drumurile Prof.Juravle colaborare)
publice,dar și pe cele Evelina
comunale asfaltate.Își Părinți
însușesc regulile de Prof.Știrban
circulație specifice Dumitru
deplasării cu bicicleta.
Pentru un impact
sporit,agentul de
circulație prezintă un
mateial PPT care
conține imagini de la
locul unor accidente în
care sunt implicați
minori bicicliști.(AȘA
NU!)

b. Prevenirea traficului de persoane

Titlul Scurtă Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ descriere implementare beneficiari
proiectului

- - - - - -

c. Prevenirea consumului de alcool, tutun, droguri, produse etnobotanice

Titlul Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ implementare beneficiari
proiectului

Elevii au primit
Alcoolul nu este niste situatii in care Prof. Știrban 23
semn de copiii erau tentati Maria 1 oră – dec.
maturitate sa consume alcool. Mgdalena 2020
Elevii trebuiau sa
faca joc de rol si sa
gaseasca cel mai
bun mod de a
solutiona situatia.
Activitatea a avut
ca scop
identificarea
persoanelor care
pot initia consumul
de alcool sau alte
substante ce duc la
dependenta,
gasirea de solutii si
formarea de
atitudini

d. Apărare și protecție civilă

Titlul Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programul implementa beneficiari
ui/ re
proiectului

e. Respectarea drepturilor copilului

Titlul Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ implementare beneficiari
proiectului
„Campania 19 Zile Prin discuții Prof.Comarița 1-19 55 elevi FICE
de prevenire a libere,dezbateri online Maria noiembrie România
abuzurilor şi 2020
violenţelor asupra elevii au identificat
copiilor şi tinerilor” sursele,cauzele și
consecințele conduitelor Prof.Juravle
negative, s-au Evelina
familiarizat cu termeni
precum:abuz,violență,
rele tratamente,au
identificat și au susținut
exemple
comportamentale care
promovează
nonviolența,toleranța.

Elevii au identifica ce
drepturi le sunt
încălcate/respectate în
diverse situații.
Sunt copil, dar și 1.Dirigintele clasei a VII- prof. Martie 2021 conducerea
eu am drepturi a B, prof. Bărbuță Bărbuță 27 elevi școlii
Lucreția, a făcut o Lucreția
expunere orală a
evenimentelor legate de
declararea și aprobarea
drepturilor copilului.
Elevii au completat online
un chestionar privind
respectarea drepturilor
copilului.
2.Elevii au prezentat
desene care simbolizează
dreptul preferat pe care le-
au expus și le-au explicat.
Alți elevi au citit câteva
eseuri legate de
respectarea și importanța
drepturilor copilului.
3.Elevii au discutat
împreună cu dirigintele
situația copiilor din Irak,
Siria și alte regiuni ale
lumii aflate în război
precum și situația copiilor
imigranți. Au discutat
propunerea dirigintelui de
a face o vizită la centrul
de imigranți din Rădăuți.

f. Copiii cu părinți migranți

Titlul Scurtă Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ descriere implementare beneficiari
proiectului

- - - - - -

g. Protecția consumatorului
Titlul Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri
programului/ implementar beneficiari
proiectului e

„Eticheta- Elevii au pregătit o expoziție de Prof. Februarie 72 de elevi Părinte-


cartea de produse cu etichete cât mai 2021 agent de
vizită a atractive. Comarița vânzări
alimentelor” Maria
Profesorul prezintă câteva
dintre calitățile pe care trebuie
să le aibă un produs.Elevii
identifică și alte calități
completând un chestionar.

Se găsesc răspunsuri la
întrebările:Ce este eticheta?/Ce
este garanția?/Reclamație sau
sesizare?...

Se definesc noțiunile factură


fiscală,bon
fiscal,chitanță,contract,certificat
de garanție

Elevii clasifică alimentele,


promovând frunctele,legumele. Prof.Știrban
„Și eu
mănânc Dumitru
Pe grupe, elevii prezintă
sănătos!” diverse tipuri de preparate Părinți
Mai 2021
gătite în casă, considerate
sănătoase, degustă pe nevăzute
diverse fructe, legume,
alcătuiesc un meniu sănătos
specific vârstei lor.

h. Voluntariat, sănătate și igienă


Titlul Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri
programului implementare beneficiari
/ proiectului

Eu mănânc Prezentări power Clasa a VIII- 16.10.2020 24 elevi Școala


sănătos! point/planșe cu imagini aB– Gimn. ,,Dimitri
diriginte 1 diriginte e Onciul”,
Prezentare individuală a prof. Barbuță Straja
unor posibile feluri de Lucreția
mâncare sănătoasă
pentru pachețelul de la
școală

Un elev a lansat o
provocare: timp de 1
lună toată clasa să
mănânce doar alimente
sănătoase

”Sunt ceea În cadrul activității ”Sunt 23 elevi părinți


ce mănânc” ceea ce mănânc”, elevii au
identificat/numit alimentele Prof. înv. Noiembrie 5 părinți
din Piramida alimentelor, primar Cotos 2020
precizând importanța și Marinela
aportul nutritiv a fiecărei
grupe de alimente în
dezvoltarea armonioasă a
corpului uman, în mod
special al copiilor. De
asemenea, s-au prezentat
informații referitoare la
consumul corect al
alimentelor din fiecare
grupă, precum și efecte ale
consumului abuziv ale
acestora.

Activitatea a avut un
impact pozitiv asupra
elevilor, în formarea unei
atitudini corecte în cadrul
educației pentru sănătate,
vizând criteriile de selecție
și consum a alimentelor, în
vederea unei bune creșteri
și dezvoltări fizice a
corpului uman.
Elevii au prezentat
produse de casă, din fiecare
grupă de alimente, au
purtat discuții despre
importanța și modalitatea
corectă de consum al
acestora, apoi au degustat
toate aceste produse.
S-au făcut diverse aprecieri
ale alimentelor degustate,
apoi au completat fișe cu
observație.

Ziua Elevii și-au pregătit acasa Prof. Știrban 8.11.2019 VI B- 23 părinți


Europeana a diferite produse bio, dar Maria- elevi
Mancarii mai ales fructe pt. a Magdalena
Sanatoase: încuraja consumul de
An apple a alimente sănătoase și a
day keeps the descuraja consumul
doctor away produselor cu mulți
conservanți și E-uri. Au
realizat materiale despre
coloranți și conservanți
„Și la școală Elevii clasei a VIII-a A au Prof. Șoflău Noiembrie 23 elevi părinți
pot manca vizionat, împreună cu Elena 2020
sănătos” părinții prezenți, o 16 părinți
prezentare PPT referitoare
la alimentele nesănătoase și
la unele substanțe pe care
le conțin alimentele din
comerț.
Apoi, din produsele pe care
le-au pregătit din
gospodărie și-au preparat,
atât singuri, cât și ajutați
de părinți, mâncare pe care
o pot lua în pachețelul
pentru școală (șnițele,
Sandwich uri, clătite,
checuri, brioșe, etc.). Apoi,
toate realizările au fost
aranjare frumos în
pachețele și simulând
pauza de la școală au
mâncate ceea ce fusese
pregătit și astfel ajuns la
concluzia că se poate
mânca sănătos atât acasă,
cât și la școală, nefiind
nicio problemă în a evita
alimentele cumpărate.

Alte activități:
Activitatea s-a desfășurat în sala de clasă, cu participarea tuturor părinților și a elevilor clasei .

Prof. Cotos Ionuț:

Nr Denumirea activității de Număr de elevi participanți Număr de cadre


. timp liber didactice (părinți
crt. participanți)
1. Ansamblu coral 17 8

Prof. înv. primar: Popescu Florentina

Nr. Denumirea activității de timp liber Număr de elevi Număr de cadre didactice
crt. participanți (părinți participanți)
1 „Ziua mondială a Educației” 21 1

2. „1 decembrie – Marea Unire” 21 1

3. ,,Datini și obiceiuri din 21 1


străbuni”
1. „Ziua mondială a Educației”
Activitatea s-a desfășurat în sala de clasă. S-a discutat despre importanța educației. Elevii au
confecționat flori din carton colorat pe care au scris câte un citat despre educație.

2. „1 decembrie – Marea Unire”


Activitatea s-a desfășurat în sala de clasa. Elevii au vizionat un ppt despre însemnătatea zilei de
1 Decembrie .Elevii au cântat, au dansat și au realizat desene pe aceasta temă.

3. ,,Datini și obiceiuri din străbuni”

Activitatea s-a desfășurat online, în prezența părinților. Împreună cu elevii am discutat despre
obiceiurile și datinile din străbuni: împodobirea bradului, sosirea lui Moș Crăciun, colindat, urat
și semănat. Fiecare elev a recitat câte o poezie sau ca cântat o colindă. S-au confecționat felicitări
și s-au cântat colinde. Activitatea s-a finalizat cu aprecieri din partea părinților și cu promisiunea
că vor fi vizitați de Moș Crăciun
Prof. Bărbuță Lucreția:

Nr Denumirea activității de timp liber Număr de elevi Număr de cadre


. participanți didactice (părinți
crt Emoții de toamnă participanți)
. 17 1+1

1.
2. Ziua Europeană a Limbilor 27 1
Străine
3. 26 2
Magia sărbătorilor de iarnă

Prof. Șoflău Elena

Nr Denumirea activității de timp liber Număr de elevi Număr de cadre


. participanți didactice (părinți
crt „9 octombrie – Ziua Națională participanți)
. de comemorare a victimelor 56 1
Holocaustului”
1.
2. „România Unită trebuie sărbătorită” 106 7

SEMESTRUL AL II-LEA
a. Educație rutieră

Titlul Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ implemen- beneficiari
proiectului tare

- - - - - -

b. Prevenirea traficului de persoane


Titlul Scurtă Organizator Perioada de Nr. de Parteneri
programului/ descriere implementare beneficiari
proiectului

- - - - - -

c. Prevenirea consumului de alcool, tutun, droguri, produse etnobotanice

Titlul Scurtă Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ descriere implementare beneficiari
proiectului

- - - - - -

d. Apărare și protecție civilă

Titlul Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ implement- beneficiari
proiectului tare

Proiectul De-a lungul celor 5 zile ,prin Prof. 27-31 ian. 230 Poliția
activitățile desfășurate ,s-a măsurat
educațional nivelul de agresivitate din școală
Comarița 2021 Orașului
„STOP prin aplicarea de chestionare Maria Vicovu de
VIOLENȚEI!” adresate elevior,au avut loc Sus
dezbateri pe tema fenomenului de
violență( ce este,care sunt
Săptămâna cauzele ,cum ne afectează și cum
agent
Județeană a reacționăm,cum putem principal
Nonviolenței în preveni/combate violența). de poliție
Sub denumirea „Mesajul meu
mediul școlar- antiviolență”,elevii au adunat într-o Colesniuc
Campania urnă mesaje diverse de combatere a Adrian-
R.E.S.P.E.C.T. fenomenului de violență.Aceste Ionuț și
mesaje au fost inscripționate manual
pe tricouri ,desfășurându-se o paradă agent
a acestor tricouri. principal
În baza protocolului de
colaborare întocmit între Școala
Dumitrescu
Straja și Poliția Orașului Vicovu de Iuliana-
Sus,în prezența agentului principal Andreea
de poliție Colesniuc Adrian-Ionuț și
a agentului principal Dumitrescu
Iuliana-Andreea ,pe 30 ianuarie
2021,s-au desfășurat activități
prventive cu titlul:
 „Prevenirea violenței
juvenile”
 „Pumnul nu te face mare”.

e. Respectarea drepturilor copilului

Titlul Scurtă Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ descriere implementare beneficiari
proiectului

- - - - - -

f. Copiii cu părinți migranți


Titlul Scurtă Organizator Perioada de Nr. de Parteneri
programului/ descriere implementare beneficiari
proiectului

- - - - - -

g. Protecția consumatorului
Titlul Scurtă Organizator Perioada de Nr. de Parteneri
programului/ descriere implementare beneficiari
proiectului

- - - - - -

h. Voluntariat, sănătate și igienă

Titlul Scurtă descriere Organizator Perioada de Nr. de Parteneri


programului/ implemen- beneficiari
proiectului tare

Consumul de 1.Vreau să cresc sănătos! – Prof. Ianuarie 26 Prof.


fructe și expunere - prof. Bărbuță Barbuță 2021 Ursulean
legume în Lucreția, Bodnar Larisa- Lucreția Garofița
timpul iernii Ștefania,
2.Bucătăria de acasă –
prezentare de preparate
(prăjituri, aperitive, salate, alte
mâncăruri) care conțin fructe și
legume - elevii clasei a VIII-a
B
3.Să fim atenți la ceea ce
mâncăm! – degustarea
preparatelor realizate,
schimburi de rețete, sfaturi și
impresii – elevii clasei a VIII-a
B și dirigintele, profesor și
părinte Ursulean Garofița-
Elena-Elisaveta
4.Discuții

„Stomatologul educaţie sanitară Educ. Februarie 38 Medic


– prietenul Pasailă 2021 preșcolari stomatolog
nostru”- -să respecte reguli de igiena Teodora
personala ; Dr. Pasailă
Educ. Morar Ana-Maria
-să participle activ la un dialog; Oltea

-discuții cu dr. stomatolog

ALTE ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE:

Prof. Șoflău Elena:

Nr Denumirea activității de timp liber Număr de elevi Număr de cadre


. participanți didactice (părinți
crt participanți)
.

1. “Hai să dam mână cu mână ! “ 230 7

Cunoașterea importantei actului istoric


de la 24 ian 1859(Unirea Moldovei cu
Muntenia)

Prof. Barbuță Lucreția:

FIȘĂ DE ACTIVITĂȚI EXTRACURRICULARE


Denumirea activității: Dor de Eminescu

Data și durata: 15.I.2021, 1 oră

Locația desfășurării: online

Domeniul vizat: literatura română

Scop: conștientizarea de către elevi a importanței operei literare eminesciene în dezvoltarea și


promovarea culturii române

Nivelul la care se desfășoară: școlar

Activități: program artistic, expoziție de desene

Responsabil de activități: prof. Bărbuță Lucreția

Grupul țintă: elevi de gimnaziu

Parteneri: conducerea școlii, bibliotecar Juravle Georgeta

Participanți: elevi din clasele: a V-a B, a VII-a A, B, a VIII-a B

Descrierea activității:
Activitatea a început cu un moment dedicat vieții și operei poetului. Au prezentat informații și
curiozități din viața poetului și despre opera poetului elevele: Bodîrlău Valentina, Șoflău Laura (a
VI-a B), Bodnar Larisa, Bodnar Alina, Coca Iulia (a VIII-a B). În continuare, elevii au recitat sau
au citit versuri din opera literară a lui Mihai Eminescu. Elevele Morar Teodora, Pătrăucean
Larisa, Cârciu Bianca din clasa a VIII-a B au prezentat poezii originale, dedicate poetului. Au
recitat poezii elevii: Șoflău Laura, Schipor Teodor (cl a VI-a B), Chira Maria, Cîrciu Andreea-
Nicoleta, Popescu Ionela (cl a VIII-a A), Fedorovici Andreea, Pasailă Iasmina, Breabăn Bianca,
Hasna Andreea, Cîrciu Bianca, Vișan Sara (cl a VIII-a B). Elevii talentați la desen au prezentat
desene originale, inspirate din opera poetului sau de chipul său, desene care au fost expuse pe un
panou, pe holul școlii: Buzan Ionela, Bodîrlău Valentina, Juravle Georgiana, Popescu Mihaela (cl
a VI-a B), Cotos Evelina, Sandul Delia, Mironescu Raluca, Popescu Eduard, Coca Andreea (cl a
VIII-a A), Cotos Alexandra, Hasna Ionela, Morar Andrei, Irinciuc Isabela (cl a VIII-a B). Alți
elevi au prezentat cărți din biblioteca personală, cu opere literare scrise de poetul
omagiat ,acrostihuri (Chira Maria, Hasna Cristinel, Ursulean Denis, Coca Andrei – cl a VIII-a A)
și un semn de carte (Ursulean Daniel- cl a VIII-a A). Câteva eleve din clasa a VIII-a A
(Mironescu Raluca, Buraciuc Floarea, Popescu Ionela) au cântat versurile poeziei Pe lângă plopii
fără soț.
La final, elevii participanți și-au exprimat opinia despre activitatea desfășurată și despre felul
cum este studiată opera eminesciană în manualele actuale.
REZULTATE OBȚINUTE LA CONCURSURILE EXTRAȘCOLARE

Nr. Denumirea concursului/festivalului și Premii obținute


poziția
crt. I II III M P
(Conform CAEN /2019) S

- - - - -
- -
CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE 2020-2021

Nr. ACTIVITATEA OBIECTIVUL LOCUL DE RESPONSABILI ȘI DATA OBS.


Crt ACTIVITĂȚII/ DESFĂȘURARE PARTICIPANȚI
. ACTIVITĂȚI/SCURTĂ
DESCRIERE
1 Conducerea școlii : Director, Parteneri : preoți,
prof. Bărbuță Magdalena, agenți de poliție,
Festivitatea de Familiarizarea elevilor cu Dir. Adj., prof. înv. preșc. 9 septembrie doctor
deschidere a anului diriginții, și profesorii; Curtea școlii Juravle Elena ; toate cadrele 2020
școlar organizarea colectivelor de Sălile de didactice
elevi clasă/grădinițe Participanți: preșcolari, elevii
claselor pregătitoare- aVIII-a
3. Focul – prieten sau  Activitate de identificare a Ed. Morar Oltea, Pasailă septembrie Parteneri:
dusman!?” principalelor norme de Sala de grupă Teodora 2020 părinții
activitate PSI protecție împotriva Preșcolarii de la GPN nr 1
incendiilor, a diferitelor
accidente
 Vizionare de prezentări PPT
5. „Ziua europeană a  Recitare de poezii, Curtea școlii Prof. Cotos Maricica
limbilor străine” dialoguri, proverbe în mai Prof. Știrban Maria-Magdalena 26
multe limbi străine: Prof. Bărbuță Lucreția septembrie
germană, franceză, Prof. Comarița Maria 2020
engleză Elevii claselor V-VIII
 Desene, prezentări,
eseuri

6. „Educație și Marcarea rolului deosebit al Sălile de clasă sau Toate cadrele didactice Ziua de 5
educatori”- 5 dascălului în formarea și alte locații stabilite Toți elevii școlii 6 octombrie octombrie 2020
octombrie Ziua desăvârșirea personalității de către cadrele 2020 a fost în zi liberă
Mondială a elevilor didactice drept urmare, din
Educației prin diferite activități cu rol activitățile
educativ de către fiecare propuse s-au
cadru didactic realizat pe data
de 6 octombrie
7. „9 octombrie – Ziua  Vizionare de film Sala de clasă Prof. Șoflău Elena 9 octombrie Partener:
Națională de documentar Elevii claselor a VIII-A și B 2020 Bibliotecar:
comemorare a „Holocaustul uitat” Juravle Georgeta
victimelor  Dezbatere pe baza
Holocaustului” filmului
 Expunerea problematicii
Holocaustului
8. Ziua Mondială a  Dezbatere privind
Alimentației – formarea unor deprinderi Înv. Gafița Veronica părinții
„Cum ne hrănim de alimentație sănătoasă Sala de clasă Clasa a III-a B octombrie
sănătos?”  Prepararea unei salate de 2020
legume
11. Săptămâna Prezentarea Declarației
nonviolenței –„Mai Principiilor Toleranței Prof. Comarița Maria părinți
aproape de jucării, Prezentări PPT pe tema Online – pe Noiembrie
departe de violenței și a efectelor ei platforma Google Elevi ai claselor V-VIII 2020
violență!” Drepturile copilului- pliante Meet
Discuții de grup

12. „Sunt copil, dar am Vizionarea unui documentar Prof. Bărbuță Lucreția
și eu drepturi!” pe tema drepturilor copiilor Online – pe Prof. Șoflău Elena Noiembrie
Expoziție de desene platforma Google Clasele a VIII-a A și B 2020
Concurs de eseuri Meet
Dezbatere
Cunoașterea importantei
„România Unită desăvârșirii unității
13. trebuie sărbătorită” naționale a poporului român 28
 Activitate dedicată unirii Online – pe Prof. de istorie: Șoflău Elena noiembrie-1
părinții
Bucovinei cu România; platforma Google decembrie
Expoziții , recital de poezii , Meet 2020
compoziții proprii , cântece
patriotice
 Activitate dedicată Zilei
de 1 Decembrie – Ziua
Națională a României
14. „Colindăm, Prezentare de obiceiuri și
colindăm!” tradiții Online, pe Prof. Cotos Elena Decembrie Părinții
Serbare dedicată platforma Google Cadre didactice 2020
sărbătorilor de iarnă Meet Elevii claselor V-VIII
16. „O carte citită, o Stimularea lecturii în rândul Partener:
comoară elevilor Lunar Bibliotecar:
descoperită”  Expoziție de carte Prof. înv. primar Juravle Ana (septembrie- Juravle Georgeta
 Implicarea părinților în Sala de clasă Elevii Pregătitoare B iunie)
activități 2020-2021
 Promovarea creațiilor
literare proprii ale
elevilor
18. „Somnoroase Spectacol omagial „Mihai Înv. Baimacean Livia Ianuarie
păsărele ” Eminescu” 2021
Online Elevii clasei I A Bibliotecar
Vizionare PPT Juravle Georgeta
Pe platforma
Moment poetic in memoria Google Meet
poetului

19. “Hai sa dam mana Cunoașterea importantei Prof. Șoflău Elena


cu mana ! “ actului istoric de la 24 ian
1859(Unirea Moldovei cu Online- pe Elevii claselor V –VIII 24 ianuarie
Muntenia) - Lecția de istorie platforma Google
Meet Cadrele didactice 2021
Prezentarea de către elevi a
Directorul școlii
unor informații
suplimentare despre
Alexandru Ioan Cuza
Miniscenetă online realizată
de către elevii clasei a VIII-
aA

21. ”Calculatorul- Citirea povestioarelor din


prieten sau cele două cărți distribuite de
dușman?” – Alianța alianța ANTIDROG Sala de clasă
ANTIDROG
Discuții despre personajele Prof. înv. primar Popescu Februarie
și activitățile acestora Florentina
2021 Alianța
Chestionar părinți-elevi Elevii clasei a III-a A ANTIDROG
despre timpul petrecut în
fața
calculatorului/telefonului
Realizarea unor desene cu
personajele celor două cărți

23. „Stomatologul- Respectarea regulilor de Februarie


prietenul nostru” igienă orală 2021
Sala de grupă Educatoare: Pasailă Teodora Medicul
Întâlnire online cu medicul stomatolog
stomatolog
Exerciții de spălare corectă
a dinților

24. „Povești la gura Povestirea unor istorioare Prof. înv. primar Cotos Februarie
sobei” –șezătoare legate de anotimpul iarna Adriana 2021
părinții
literară Ghicitori, proverbe, zicători Sala de clasă Elevii clasei I B
despre iarnă
CDI
Adunarea unor imagini,
desene, fotografii pentru
realizarea unui colaj

Ziua Internaţională Concurs de lectură Sala de clasă/online Prof. Știrban Maria- Februarie Bibliotecar
a Cititului Magdalena
Împreună Proiecte de lectură 2021 Juravle Georgeta
Clasa a VII-a B
Exerciţii de citire în faţa
audienţei

25. „Să primim cu Realizare de decorațiuni Online Prof. înv. primar Martie 2021 părinții
bucurie primăvara” pentru împodobirea clasei
de primăvară cu tematica de Juravle Diana
mărțișor
Elevii clasei a IV-a C
Serbare dedicată zilelor de 1
și 8 martie

26 „Zâmbetul mamei” Confecționare de mărțișoare online Înv. Coroamă Florentina 1-8 martie Părinții
și felicitări pentru mămici 2021
Clasa I C
Program artistic dedicat
zilelor de 1 și 8 martie

28 ,,Luna pădurii"  Expoziții de desene cu


tema „Pădurea-aurul
proiect verde” Prof. Iliuț Anca
 Macheta pădurii Curtea școlii Aprilie 2021
 Plantare de flori și arbuști
pe spațiul verde din jurul Sala de clasă Cu Ocolul Silvic
școlii reprogramare Brodina
în mai 2021
 Audiție muzicală:
”Codrule, codruțule”,
„Pădure nebună”,
”Copacii fără pădure”,
„Codrule, ce te
mândrești”
29. Ziua Mondială a Compoziții personale din Prof, înv. primar: Cotos
pământului- materiale ecologice Marinela
”Parada micilor Sala de clasă
ecologiști!” Parada costumelor realizate Elevii clasei a IV-a B
împreună cu părinții Aprilie 2021 părinții

31. „Paștele la români” Împărtășirea elevilor la Prof. înv. primar Șoflău Aprilie 2021
biserica din sat Elena-Angelica
Biserica Preoții din sat
Expoziție de lucrări pe Elevii clasei a II-a B
această temă Sala de clasă părinții

Prezentare de tradiții și
obiceiuri din zonă

32. Pace DA, Violență Activitate practică


NU!
Să prezinte diverse
modalități de rezolvare a
unor situații conflictuale Sala de clasă Prof. Cotos Ionuț Mai 2021
reale sau imaginare
Holurile școlii Clasa aVII-a C
Să confecționeze și să
distribuie siluete de
porumbei ce conțin mesaje
de pace

33. „9 MAI- TRIPLA Realizare de postere Sala de clasă Prof. Șoflău Elena 10 mai 2021
SEMNIFICAȚIE
Prezentare PPT cu
PENTRU însemnătatea zilei de 9 Mai Elevii clasei a VIII-a A, B
ROMÂNI!” pentru poporul român
Parada stegulețelor
fotografii

34. Educație civică-cum Măsuri de prim ajutor în caz Sala de clasă Prof. Pătrăucean Nicolai- Mai 2021
îi ajutăm pe alții de incendiu Mihai
Curtea școlii
Prezentare PPT Clasa a VII- a A
Simulare a unei situații de
urgență

35. „Primăvara în Identificarea operelor Sala de clasă Prof. Pătrăucean Maria- Mai 2021
poezia românească” literare și a autorilor care au Paraschiva
abordat tema anotimpurilor
Clasa a VII-a B
Concurs de recitări

36. „Copilărie fericită!” Identificarea drepturilor Sala de clasă Prof. înv. primar Iunie 2021 Părinții
copilului
Juravle Ileana
Expoziție de desene
realizate de elevi Clasa a III-a C

38. „Curs festiv de Activități specifice Curtea școlii Prof. Barbuță Lucreția Iunie Parteneri: Părinți
absolvire a clasei a absolvirii
VIII-a” Șoflău Elena 2021 Conducerea
școlii
Elevii claselor a VIII-a
Comunitatea
locală
Parteneriate și protocoale de colaborare încheiate cu: Școli și licee din județ și din afara Județului, Cabinetul Medical Individual reprezentat prin
Dr. Iațentiuc Lola-Dana, Poliția orașului Vicovu de Sus, Postul de Poliție Straja, Ocolul Silvic Putna, Parohiile I și II, Primăria Comunei Straja

Activitatea poate fi urmărită si pe pagina de Facebook a școlii: https://www.facebook.com/ScoalaStraja/

Întocmit: Resp. CPPE, Șc. Gimn. ”Dimitrie Onciul” Straja, prof. ȘOFLĂU ELENA

S-ar putea să vă placă și