Sunteți pe pagina 1din 3

PREZENTARE LUCRARE

S1- Bună ziua stimați profesori!


S2- Scopul acestei lucrări este de a înţelege importanţa selecției în cadrul
procesului de management, fiind bine cunoscut faptul că performanţele obţinute
la nivelul organizaţiei precum şi prestigiul acesteia depind în mod hotărâtor de
calitatea resurselor umane.
Prima parte a lucrării cuprinde noțiuni teoretice privind locul și rolul
resurselor umane, noțiuni privind selecția resurselor umane precum și
importanţa acestora în cadrul organizațiilor.
S3- În partea a doua a lucrării am prezentat instituția pentru care am
realizat studiul de caz, și anume Ministerul Apărării Naționale, instituție din
subordinea Guvernului prin care este condusă activitatea în domeniul apărării
naționale, potrivit prevederilor legii și strategiei de securitate națională.
S4- În continuare am prezentat modul prin care se realizează selecția
resurselor umane în cadrul Ministerului Apărării Naționale în funcție de fiecare
categorie de personal. Astfel am detaliat cum au loc cele două procese pentru
încadrarea personalului militar în cadrul instituției precum și încadrarea
personalului civil, secțiune la care am expus organizarea unui concurs de
ocuparea unui post în cadrul UM 02047 Bucuresti.
S5- Selecțía cuprinde toate activitățile, examinările specifice și probele pe
care le vor susține candidații pentru a demonstra măsura în care candidatul poate
face față rigorilor profesiei militare și mediului militar.
Acest proces se desfășoară în 2 etape:
- prima etapă este selecția aptitudinală generală S6- care cuprinde
probele psihologice, probele fizice și interviul de evaluare finală.
Probele psihologice constau în 3 teste și anume: 1 test de aptitudini, 1
chestionar de personalitate și 1 test situațional.
Probele fizice constau în parcurgerea unui traseu utilitar aplicativ și
alergare pe distanta de 2000 metri.

1
Interviul de evaluare finală vizează capacitatea de exprimare și motivare a
candidatului.
S7- Aceste probe sunt probe eliminatorii și sunt susținute la centrele
zonale de selecție si orientare care îsi au sediile la Breaza, Constanța,
Campulung Moldovenesc și Alba Iulia.
- a doua etapă este selecția aptitudinală specială care se desfășoară în
centre zonale de selecție sau structuri specializate fiind specifiă anumitor
specialități militare.
Pentru a deveni cadru militar activ în MApN este necesar a se urma o
formă de pregătire într-o instituție de învățământ militar. Admiterea se face pe
bază de concurs sau examen. Probele de concurs constau de regulă în teste de
cunoștință sau de specialitate. Instituțiile militare organizatoare elaborează
regulamente proprii de admitere care cuprind pe lângă datele de interes general,
algoritmul desfășurării activităților, drepturile și îndatoririle candidaților,
tematica și bibliografia în vederea susținerii concursului , modul de desfășurare
și de evaluare a probelor de concurs precum și formula de calcul a mediei de
admitere.

S8- În a doua parte a studiului de caz am prezentat măsurile


organizatorice precum și etapele concursului de ocupare a funcției de analist
debutant din biroul informatică din cadrul UM 02047 Bucuresti.
Concursul cuprinde 3 probe:
- concurs de dosare
- proba scrisă care a constat în rezolvarea unui test grilă cu un set de 100
de întrebări.
- interviu.
Au fost numiți 1 secretar și 2 comisii: comisia de concurs și comisia de
soluționare a contestațiilor. Fiecare comisie având 1 președinte si 3 membri.

2
La acest concurs au fost înscriși 3 candidați. După verificarea dosarelor au
fost admiși pentru proba scrisă doar 2 candidați, al treilea neîndeplinind
condițiile de ocupare a postului.
În urma desfășurării probei scrise și a interviului care au fost promovate
de amândoi candidații, cel care a obținut punctajul cel mai mare a fost „Admis”
pe postul de analist debutant.
Acesta a avut la dispoziție 15 zile pentru prezentarea la post.
S9- Consider această temă ca fiind de actualitate, deoarece performanţa
militară este generată organizaţional de un sistem de factori situaţi, în principal,
în calitatea resurselor umane, a vieţii şi a educaţiei, toţi aceşti factori
configurând starea şi nivelul de competenţă a organizaţiei, calitatea resurselor
umane fiind decisivă.
Liderii militari trebuie să coreleze pozitiv atenţia acordată recrutării și
selecției personalului cu scopurile şi obiectivele organizaţiei.
În mediul militar, indiferent care sunt rezultatele morale sau materiale
principalul scop îl constituie asigurarea unui înalt standard de pregătire a
resursei umane suprapus firescului evoluţiei noastre. Iar acest standard are la
bază selecția resurselor umane, care constituie un factor definitoriu pentru un
management performant.
Toate acestea impun adoptarea de către managerii militari a unor metode
adecvate de selecția resurselor umane, de conducere, de formare şi dezvoltare a
personalului militar şi civil, metode absolut necesare în îndeplinirea misiunilor
şi sarcinilor încredinţate legal.
S10- Vă mulțumesc!

S-ar putea să vă placă și