 I.

Definiţie:

 Îndemânarea este "capacitatea organismului uman de a

efectua acte şi acţiuni motrice, mai ales în condiţii variate şi
neobişnuite, cu eficienţă maximă şi cu consum minim de
energie din partea executantului. "

 Calitate motrică complexă - implică participarea segmentelor

nervoase superioare în efectuarea oricărui act, acţiune sau
activitate motrică.
 Prin implicarea acestora se obţine o mai bună coordonare a
segmentelor sau a corpului în întregime, o anumită precizie a
mişcărilor, orientare spaţio – temporală, amplitudinea
mişcărilor, ambidextrie etc., cu scopul de a obţine procese de
reglare motrică bazate pe eficienţă maximă şi consum minim
de energie.

 Îndemânarea implică calităţi psihomotrice, care determină

capacitatea individului de a învăţa rapid mişcări noi, adaptarea
sa la condiţii variate, diferite, impuse de natura mereu
schimbătoare a activităţilor.
 Componentele îndemânării:

 Capacităţi de coordonare;
 Capacitatea de orientare spaţio-temporală;
 Capacitatea ritmică;
 Capacitatea de echilibru;
 Capacitatea de învăţare motorie;
 Capacitatea de diferențiere a mişcărilor.
 Importanţă:

 influenţează în mare măsură învăţarea şi perfecţionarea

actelor motrice noi şi stabilitatea acestora în timp;

 favorizează efectuarea eficientă a actelor motrice în condiţii

variate;

 determină efectuarea mişcărilor în condiţii optime de ritm şi

tempo;

 favorizează valorificarea superioară a celorlalte calităţi

motrice;

 favorizează restructurarea mişcărilor în fazele

antrenamentului de înaltă performanţă şi în perfecţionarea
deprinderilor motrice de bază şi aplicative.
 II. Forme de manifestare

 a) Îndemânarea generală, care este necesară efectuării tuturor

actelor şi acţiunilor motrice de către oameni (în mod raţional şi
creator, a precizat renumitul specialist german D. Harre);
 b) Îndemânarea specifică, care este caracteristică şi necesară
celor ce practică diferite ramuri sau probe sportive;
 c) Îndemânarea în regimul altor calităţi motrice: viteză, forţă
şi rezistență.
 III. Factori de condiţionare

 calitatea sistemului nervos central şi - mai ales - capacitatea

de coordonare a centrilor din acest sistem;
 plasticitatea scoarţei cerebrale, adică proprietatea acesteia
de a combina mai multe stereotipuri elementare pentru a
elabora un răspuns complex, conform cu situaţiile noi
intervenite;
 capacitatea analizatorilor de a capta selectiv informaţia şi de
a realiza sinteza aferentă pentru analiza situaţiei;
 calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe căile aferente
şi eferente;
 capacitatea de anticipare, atât sub aspectul desfăşurării
tehnice, cât şi a celorlalte condiţii (reacţia adversarilor sau
partenerilor, factorii climaterici etc.);
 memoria de scurtă durată şi de lungă durată;
 gândirea de tip creativ;
 volumul şi complexitatea deprinderilor şi priceperilor motrice
stăpânite de subiect;
 calitatea inervaţiei musculare, care determină contracţia şi
relaxarea;
 nivelul de manifestare a celorlalte calităţi motrice.
 Folosirea unor poziţii de plecare neobişnuite pentru efectuarea
exerciţiilor;
 Efectuarea exerciţiilor cu segmentul neîndemânatic (braţ.
picior etc.);
 Schimbarea tempoului şi a sistemului de execuţie;
 Limitarea spaţiului în care se efectuează exerciţiul;
 Efectuarea procedeelor tehnice şi a înlănţuirilor acestora cu
restricţii;
 Schimbarea procedeelor de execuţie;
 Efectuarea exerciţiilor în condiții variate.
 Indicații metodice:
 accentul în instruire va fi pus pe stăpânirea unui număr cât mai
mare de deprinderi motrice;
 un an numit grad de dificultate al exerciţiilor în ceea ce
priveşte coordonarea, chiar în stadiile iniţiale ale instruirii;
 pe măsură ce subiectul se obişnuieşte şi execută cu mare
uşurinţă un exerciţiu, se va mări dificultatea acestuia sporind
exigenţele (cerinţele) faţă de:
 precizia mişcărilor;
 coordonarea integrală a mişcării şi între componentele acesteia;
 spontaneitatea schimbării situaţiei.
 sistemele de acţionare vor fi programate la începutul lecţiei de
antrenament sau de educaţie fizică;
 intervale de odihnă suficient de mari între exerciţii →
refacerea completă a capacităţii de efort (intervale optime);
 volumul de lucru în antrenament/în lecţie va fi mic;
 numărul mare de lecţii cu teme specifice;
 perioadele favorabile:
copilăria;
pubertatea;
adolescenţa.