Capacitatea motrică

Prin capacitatea motrică se înțelege ansamblul posibilităților motrice naturale și

dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură și dozare.
Capacitatea motrică este un potențial uman dinamic (progresiv sau regresiv în
ontogeneză) dat de unitatea dialectică dintre calitățile și deprinderile sau
priceperile motrice.
În perspectiva în care motricitatea reprezintă o caracteristică comună tuturor,
precizăm că ceea ce deosebește indivizii între ei este nivelul la care această
funcție se realizează, măsură în care ea face individul adaptat și adaptabil la
situațiile complexe și variate ale mediului. Acest nivel este reprezentat de
capacitatea motrică.
Provenind din latinescul „capacitas”, capacitatea reprezintă posibilitatea
indivizilor de a reuși în executarea unei sarcini sau a unei profesii.
Capacitatea motrică cuprinde:
componentele stabile: aptitudini, calități motrice, deprinderi motrice, structuri
operaționale, cunoștințe, experiență;
componentele de stare: motivație, stări emoționale, care pot favoriza, reduce sau
bloca exprimarea capacității motrice.
Capacitatea motrică este un rezultat plurifactorial, un vector ce rezultă din
interacțiunea componentelor sus menționate. Aceasta evoluează după o curbă
ascendentă, se lărgește și se restructurează prin maturizare și educație. Evoluția
sa nu este lineara, ci sinoasă, heterocronică, cu momente de stagnare sau regres.
Caracteristicile de constantă ale capacității motrice sunt asigurate de prezența
aptitudinilor, nivelul de însușire al deprinderilor motrice, iar regresul sau
stagnarea sunt determinate de motivație, de stările afective și îmbătrânire.
Capacitatea motrică, de cele mai multe ori, nu se reduce doar la rezolvarea unor
situații standard, ci a unor situații variate, posibilă prin structurări și recombinări
ale componentelor sale, manifestându-se ca răspuns original, strict individual.
Capacitatea motrică reprezintă un complex de manifestări preponderent motrice
(priceperi și deprinderi), condiționat de nivelul de dezvoltare a calităților motrice,
indicii morfo-funcționali, procesele psihice (cognitive, afective, motivaționale) și
procesele biochimice metabolice, toate însumate, corelate și reciproc
condiționate, având ca rezultat efectuara eficientă a acțiunilor și actelor solicitate
de condițiile specifice în care se practică activitățile motrice.
 CALITĂȚI MOTRICE. ASPECTE GENERALE.
GENERALITĂȚII.
Aceste calități motrice sunt însușiri înnăscute ale organismului concretizate în
capacitatea acestuia de a efectua mișcările cu o anumită rapiditate și putere, în
condiții de coordonare și amplitudine, o durată cât mai mare de timp, dar cu
aceeiași eficiență

Calitățile motrice sunt de două feluri:

calități motrice de bază: viteza, îndemânarea, rezistența, forța, suplețea;

calități motrice specifice unor ramuri și probe specifice.
Acțiunile motrice se efectuează în principal cu prezența acestor calități motrice de
bază și anume: viteza, îndemânarea, forța, rezistența, suplețea precum și pe
seama unor forme de manifestare a acestora.

VITEZA
2.1. DEFINIȚII
Viteza este “capacitatea organismului uman de a executa acte sau acțiuni
motrice, cu întreg corpul sau numai cu anumite segmente ale acestuia într-un
timp cât mai scurt, cu rapiditate maximă în funcție de condițiile existente ” – (Gh.
Cârstea).

Viteza este “capacitatea omului de a efectua acțiunile motrice într-un timp minim”
– (V.M. Zațiorski).

Viteza este “capacitatea de a efectua o mișcare dată sau o suită de mișcări într-un
timp cât mai scurt” – (A. Nicu).

2.2. FORME DE MANIFESTARE

2.2.1. VITEZA DE REACȚIE
Reprezintă reprezintă timpul necesar pentru a răspunde unui excitant oarecare
printr-o contracție musculară.

Este dependentă de următoarele elemente:

apariția excitației în receptor sau receptori;

transmiterea pe calea aferentă;
analiza semnalului;
transmiterea pe calea eferentă;
excitarea mușchilor.
2.2.2. VITEZA DE EXECUȚIE
Reprezintă capacitatea de a efectua cât mai repede un act sau o acțiune motrică.
Mai este numită și viteza mișcărilor separate și se măsoară în timpul scurs de la
începerea execuției și până la încheierea acesteia.

2.2.3. VITEZA DE REPETITIE

Se referă la capacitatea individului de a efectua un număr cât mai mare de mișcări
într-un timp prestabilit. Se exprimă prin numărul de repetări effectuate pe unitate
de timp.

2.2.4. VITEZA DE DEPLASARE

Reprezintă capacitatea individului de a parcurge o distanță cât mai mare întru-un
timp cât mai scurt.

Se concretizează în următoarele două modalității:

parcurgerea, unui spațiu prestabilit contratimp;

parcurgerea într-un timp prestabilit a unei distanțe.
2.2.5. VITEZA UNIFORMĂ ȘI NEUNIFORMĂ
În timpul mișcărilor se menține foarte rar o viteză uniformă constantă. Când
viteza crește se vorbește de “accelerație” iar când viteza scade se numește
“decelerație”.

2.2.6. VITEZA ÎN RITMUL ALTOR CALITĂȚI MOTRICE.

Se concretizează în următoarele:

viteză în regim de forță;

viteză în regim de îndemânare;
viteză în regim de rezistență.
2.3. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Din literatura de specialitate se desprind următorii factori care condiționează
viteza:

rapiditatea cu care alternează procesele nervoase fundamentale pe scoarța

cerebrală: excitația/inhibiția;
calitatea impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;
viteza de contracție a mușchiului implicat în efort;
tipul fibrelor din structura mușchiului (cele albe favorizează producerea de acte și
acțiuni motrice rapide);
valoarea surselor și proceselor energetice;
forța musculară;
elasticitatea musculară.
2.4. PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE
După Gh. Cârstea avem următoarele procedee metodice de dezvoltare a vitezei:

efectuarea actelor și a acținilor motrice în tempouri maximale, folosindu-se

condiții normale de lucru;
efectuarea actelor și a acțiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-se
condiții ușurate de lucru;
efectuarea actelor și a acțiunilor motrice în tempouri submaximale, folosindu-se
ușor îngreunate de lucru;
efectuarea actelor și a acțiunilor motrice în tempouri alternative.
Calitați motrice

3.ÎNDEMÂNAREA
3.1. DEFINITȚII
Îndemânarea reprezintă “capacitatea organismului uman de a efectua acte și
acțiuni motrice, mai ales în condiții variate și neobișnuite cu eficiență maximă și
cu consum minim de energie din partea excutantului” – (Gh. Cârstea).

O altă definiție a îndemânării “ formă complexă de exprimare a mișcărilor noi și

adaptare rapidă la situații variate, conform specificului fiecărui ramuri de sport
sau al altor dperinderi motrice de bază și aplicative” – (A. Dragnea).

3.2. FORME DE MANIFESTARE

3.2.1 ÎNDEMÂNAREA GENERALĂ
Este necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor motrice de către oameni.

3.2.2 ÎNDEMÂNAREA SPECIFICĂ

Carecteristică și necesară celor ce practică diferite ramuri sau probe sportive.

3.2.3 ÎNDEMÂNAREA REGIMUL ALTOR CALITĂȚII MOTRICE:

Îndemânare în regim de:

viteză;
forță;
rezistență.
3.3. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Din literature de specialitate extragem câțiva factori care condiționează
dezvoltarea îndemânării:

mobilitatea proceselor nervoase fundamentale excitația/inhibiția;

viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente;
calitatea analizatorilor care recepționează informația;
calitatea inervației musculare, care determină contracția și relaxarea;
valoarea surselor energetice existente în organism;
nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice;
numărul și compexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect;
capacitatea de anticipare a desfășurării mișcării;
gândirea convergentă, divergentă, creative.
3.4. PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE
a) efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții constant, repetare multiplă;

b) efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții complexe, creșterea

dificultăților de execuție în comparative cu condițiile normale;

c) efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții variabile care să pregătească

orice situație viitoare posibilă.

Exemple de conditii variabile:

exersarea în spații de interior/aer liber;

exersarea pe suprafețe diferite;
exersarea în prezența spectatorilor și în absența acestora, etc.
REZISTENȚA
4.1. DEFINIȚII
Din literatura de specialitate avem următorele definiții pentru această calitate
motrică.

Rezistența reprezintă “capacitatea organismului uman de a depune o activitate,

un timp cât mai îndelungat, fără scăderea randamentului în condiţiile funcţionării
economice a organismului, învingerii oboseli şi a unei restabiliri rapide” – (A.
Demeter).

O altă definiţie ar fi“ rezistența este capacitatea organismului uman de a depune

eforturi cu o durată relativ lungă și o intensitate relativ mare, menținând indici
constanți de eficacitate optimă” – (Gh. Cârstea).

După A. Dragnea rezistența reprezintă “capacitatea pshio-fizică a organismului

individului de a face față oboselii specifice activităților depuse ”.

4.2. FORME DE MANIFESTARE

a) după „particiarea în efort a grupelor și a marilor funcții organice”:
rezistență generală, angrenează în efort 70% din masa musculară;
rezistență specifică, reprezentată de eforturile pe care le implică ramurile și
probele sportive.
b) după „sursele energetice, intensitatea și durata efortului”:

rezistență anaerobă, specifică pentru eforturile între 45 sec – două minute,

intensitate 95-100%;
rezistență aerobă, specfică pentru eforturilor de peste două minute.
c) după „natura efortului”:

rezistență în efort cu intensitate constantă;

rezistență în efort cu intensitate variabilă.
4.3. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Principali factori de condiționare ai rezistenței sunt:
stabilitatea proceselor nervoase fundamentale excitația/inhibiția;
calitatea sistemelor și funcțiilor organismului uman;
culoarea fibrelor musculare implicate în efort;
resursele energetice ale organismului;
voința, motivația.
4.4. PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE
4.4.1. PROCEDEE METODICE BAZATE PE VARIAȚIA VOLUMULUI EFORTULUI
FIZIC.
a) procedeul eforturilor uniforme

se menține în exersare aceiași intensitate și crește volumul ;

volumul este exprimat prin durată, distanță, număr de repetări;
volumul poate crește în aceiași activitate sau de la o activitate la alta.
b) procedeul eforturilor repetate

intensitatea efortului rămâne constantă;

efortul se efectuează cu un număr de repetări în creștere a aceiași unității de
efort;
această creștere poate fi realizată în aceiași activitate sau de la o activitate la alta.
4.4.2. PROCEDEE METODICE BAZATE PE VARIAȚIA INTENSITĂȚII EFORTULUI
FIZIC.
a) procedeul eforturilor variabile

se menține aceiași unitate de efort (distanță, nr. de repetări), dar se modifică

intensitatea în sens de creștere și descreștere.
b) procedeul eforturilor progressive
se menține aceiași unitate de efort (distanță, nr. de repetări), dar se modifică
intensitatea în sens de creștere și descreștere (pe parcursul unității de efort, fie
de la o unitate de effort la alta).
4.4.3. PROCEDEUL METODIC “CU INTERVALE”
Se bazează atât pe variația volumului cât și a intensității efortului fizic. În cazul
acestui procedeu se respectă rumătoarele:

variația volumului efortului fizic se realizează numai de la o activitate la alta;

variația intensității este semnificativă pentru acest procedeu metodic se
realizează dacă este necesar numai în aceiași activitate, de la o repetare la alta a
unității de efort.
FORȚA
5.1. DEFINIȚII
Forța reprezintă “ capacitatea organismului uman de a învinge internă sau
externă prin contracția musculară” – (Gh. Cârstea).

În literature de specialitate forța mai este definită “capacitatea organismului uman

de a realiza eforturi de învingere, menținere sau cedare în raport cu o rezistență
externă sau internă, prin contracția uneia sau mai multor grupe musculare” – (A.
Dragnea).

5.2, FORME DE MANIFESTARE

a) după “participarea grupelor musculare în efort”

forța generală, atunci când în efort participă principalele grupe musculare;

forța locală, atunci când în efort participă una sau câteva grupe musculare.
b) după “activitatea practicată”

forță generală, solicitatată de activitatea de zi cu zi a individului;

forță specifică. se referă la forța dezvoltată de actele motrice specifice unui
anumit tip de activitate.
c) după “caracterul contracției musculare”

forță statică, atunci când nu se modifică fibrele musculare angajte în efort;

forță dinamică, atunci când se modifică dimensiunea fibrelor musculare angajat
în efort;
forță mixtă, atunci cânde se produc atât contracții statice cât și dinamice.
d) după “capacitatea de efort în relaţie cu puterea individuală umană ”

forţă absolută, când forţa dezvoltată nu ia în considerare greutatea corporală;

forța relativă, când forța dezvoltată este raportată la greutatea corporală.
e) după “modul de combinare cu alte calități motrice”

forță în regim de viteză;

forță în regim de rezistență;
forșă în regim de îndemânare.
5.3. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Calitatea motriccă forța poate fi condiționată de umrătorii factori:

capcitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale: excitația și

inhibiția;
diametrul mușchiului implicat în contracție;
lungimea mușchiului și unghiul dintre segmente;
structura mușchiului:
starea de funcționare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor și a
articulațiilor;
motivația, stările emoționale, voința;
durata contracției musculare.
5.4. PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE
După Gh. Cârstea principalele procedee de dezvoltare a forței sunt:

procedeul cu greutății;
procedeul în circuit;
procedeul izometriei;
procedeul power – training;
procedeul contracțieiilor musculare izotonice intense și rapide;
procedeul eforturilor repetate până la refuz.
5.4.1. PROCEDEUL ÎN CIRCUIT
În școală cel mai folosit procedeu pentru dezvoltarea forței este procedeul în
circuit.

Exercițiile din circuit sunt efectuate de către toți elevii în două moduri:

mod frontal;
pe grupe.
Circuitele în funcție de numărul de exerciții pot fi:

scurte, 4-6 exerciții;

medii, 8-9 exerciții;
lungi, 10-12 exerciții.
În momentul când se folosește acest procedeu în orele de EFS pentru dezvoltarea
forței, trebuie avută mare grijă la dozarea efortului fizic.

SUPLEȚEA
6.1. DEFINIȚII
Suplețea este considerată “capacitatea unui sportive de a executa mișcări cu
mare amplitudine, în una sau mai multe articulații”
6.2. FORME DE MANIFESTARE
Formele de manifestare ale acestei calități motrice sunt:

a) suplețea generală, se referă la mobilitatea principalelor articulații ale corpului;

b) suplețea specifică, solicitată de anumite probe sau ramuri sportive;
c) suplețea activă, se referă la amplitudinea maxima a unei mișcări;
d) suplețea pasivă, caracterizează amplitudinea unei mișcări sub efectul unei
forte externe;
e) suplețea mixtă, când se alternează suplețea activă cu cea pasivă.
6.2. FACTORI DE CONDIȚIONARE
Principalii factori de condiționare a acestei calități motrice sunt:

tipul articulației;
masa musculară;
tonusul muscular;
capacitatea de întindere musculară;
vârsta;
genul, genul feminin prezintă o mobilitate mai mare decât genul masculine;
temperature mediului ambient;
ritmul diurn.