Sunteți pe pagina 1din 9

Capitolul I

GENERALITATI

Performanta sportiva,potrivita ca rezultat superior obtinut intr-o competitie oficiala,este


conditionata de o serie de factori, printre care amintim: capacitatea de efort a sportivului,nivelul de
dezvoltare a calitatilor motrice de baza (viteza,forta,rezistenta,caapcitati coordinative,mobilitate –
suplete),nivelul aptitudinilor psihointelectuale (atentie,concentrare nervoasa,gandire,imaginatie,
memorie,anticipare,decizie),psihoafective(rezistenta la stres, stabilitate emotionala) si
psihoreglatorii volitionale (efort voluntar,perseverenta,combativitate), nivelul tehnico-tactic s.a.
In ceea ce priveste calitatile motrice,spacialistii domeniului le impart in doua mari categorii:
1. Calitati motrice de baza sau capacitati conditionale,in care intra viteza,forta si
rezistenta,deoarece acestea sunt dependente,in principal ,de substratul energetic;
2. Capacitati coordinative,dependente,in principal,de calitatea sistemului nervos.
La acestea se adauga mobilitatea si supletea,calitati ale aparatului locomotor considerate
intermediare.
Din cate se poate observa,termenul de indemanare-pe care unii autori l-au utilizat in situatii
variate-lasa loc unor confurzii metodologice privind precizia obiectivelor si acuratetea
mijloacelor.
Pentru a delimitan terminologic cat mai precis capacitatile coordinative,trebuie sa luam in
calcul multitudinea termenilor prezenti in literatura de specialitate:
 Miscarea de coordonare ,cu referire la schimbari ale pozitiei corpului sau ale diferitelor
sale segmente in spatiu si in timp,ca rezultat al legaturii continue a diferitelor faze ale
miscarii;
 Coordonarea psihomotrica,legata de procesele neurofiziologice ce stau la baza
miscarii;
 Coordonare,notiune generala ce se refera la miscarile omului;
 Capacitati coordinative,determinate de procesul de reglare si control motric.

Capitolul II

CAPACITATILE COORDINATIVE: DEFINITII SI FORME DE


MANIFESTARE

Termenul capacitati coordinative este acceptat,aproape in unanimitate de autorii actuali,ca


fiind mult mai cuprinzator,caci acopera toate aspectele si implicatiile coordonarii in cadrul motric
general si in cel sportiv,in particular.
Capacitatile coordinative desemneaza generic,un complex de calitati preponderent
psihomotice,care presupun capacitatea de a invata rapid miscari noi,adaptarea rapida si eficienta
la conditii variate,specifice diferitelor tipuri de activitati,prin restructurarea fondului motric
existent.

1
Capacitatile coordinative se exprima in sfera gesticii si faciliteaza invatarea motrica,fiind
legate de procesele de organizare ,control si reglare a miscarii.O buna coordonare reprezinta
conditia necesara executiei cat mai fidele cu putinta a programului motric stabilit,ea depinzand ,la
randul sau,de precizia informatiilor provenite de la analizatori,a caror integritate este esentiala.
Dupa Janner (1995) ,caracteristicile unei miscari coordonate sunt:
 Reactia anticipata;
 Caile de impuls „batatorite” ,care asigura distribuirea inervatiei psihomotrice;
 Dozarea corecta a parametrilor de forta implicati in miscare;
 Schimbarea precisa a directiei ,ca expresie a capacitatii de inlocuire rapida a excitatiei cu
inhibitia;
 Echilibrarea miscarilor,marturie a procesului de autoreglare;
 Precizia inervatiei ,orientata spre tensionarea stricta a musculaturii implicate in miscare;
 Sincronizarea miscarilor;
 Continuitatea , cursivitatea in executie ,puse pe semana capacitatii de structurare a miscarii
in timp;
 Elasticitatea musculara;
 Reajustarea senzorio-perceptiv –motrica,prin valorificarea informatiilor venite pe calea
analizatorilor.
In practica ,sunt cunoscute doua forme ale miscarii coordonate,care se intrepatrund si se
completeaza reciproc; o forma constienta,corticala,manifestata in cazul actiunilor senzorio-motrice
noi,necunoscute,si o forma partial automatizata,subcorticala,menifestata in situatiile invatate
,cunoscute.
R.Manno (1996) considera ca solutia problemelor de coordonare impuse de un act motor
sportiv consta in realizarea mai multor fucntii partiale:
 Executia miscarii propriu-zise de catre organele motorii;
 Programarea desfasurarii miscarii,care permite receptionarea si transmiterea informatiilor
privind rezultatele momentane si finale ale actului motor;
 Programarea desfasurarii miscarii,cu prevederea rezultatelor de moment si a celor finale
( anticiparea);
 Compararea informatiilor la intrare ( valoarea reala) cu programul actiunii si cu obiectivul
prevazut (valoarea nominala);
 Procesul de control se de reglare propriu-zisa ,ce implica transmiterea impulsurilor
nervoase la nivelul musculaturii scheletice;
 Imbunatatirea memoriei motrice,care inregistreaza programul miscarii efectuate si
transformarile sale; acesta intervine,totodata,prin fragmente de exercitii motrice
similare,inregistrate anterior.
Controlul executiei actului motor se realizeaza prin intermediul mecanismelor de feed-
back,alimentate de informatiile senzoriale (variatii chimice,mecanice,luminoase etc.) ,selectionate
prin intermediul analizatorilor,in functie de experientele memorizate anterior.
Concluzionand ,prin capacitatile coordinative intelegem: capacitatea de invatare, capacitatea
de dirijare si control al miscarii si capacitatea de adaptare si transformare a miscarii.

2
Capitolul III

COMPONENTELE CAPACITATII COORDINATIVE

Dupa D. Blume (1981) ,citat de R.Manno ,capacitatile coordinative sunt organizate sub forma
de sistem,conceptie la care subscriem in totalitate,avand in vedere interconditionarile dintre
componente si finalitatile acestuia.
 Capacitatea de combinare a mişcărilor permite stabilirea legăturilor dintre
deprinderile motrice automatizate, respectiv dintre elementele şi procedeele tehnice
specifice unor ramuri de sport (jocuri sportive, sporturi de luptă sau sporturi la care
mişcările sunt standardizate, ca gimnastica, săriturile în apă etc.). Capacitatea de
combinare a mişcărilor include şi coordonarea segmentară, îndeosebi coordonarea braţe -
picioare - trunchi şi ambidextria (întâlnită în atletism, canotaj, ciclism etc.).
 Capacitatea de diferenţiere a mişcărilor (chinestezică) permite un control fin,
diferenţiat al parametrilor dinamici, temporali şi spaţiali ai mişcării. Ea determinănivelul de
tensiune corespunzător intensităţii, deplasării unghiulare şi accelerării segmentelor
corporale.
 Capacitatea de echilibru presupune menţinerea corpului într-o anumită
poziţie stabilă şi reechilibrarea acestuia în urma unor deplasări şi
s o l i c i t ă r i c u amplitudine mare. în menţinerea echilibrului, rolul
analizatorului vestibular estedeterminant.
 Capacitatea de orientare spaţio-temporală permite modificarea poziţiei şi
mişcarea corpului în spaţiu şi timp, în raport cu un anumit câmp de acţiune.Se pot distinge
două forme fundamentale de orientare:
- în raport cu obiectele în mişcare, în condiţii relativ statice;
- orientarea corpului în raport cu puncte de referinţă fixe sau mobile.
Capacitatea de orientare prezintă un rol important în jocurile în care sportivul trebuie
să-şi adapteze continuu execuţiile în funcţie de coechipieri şi adversari,acelaşi
lucru fiind valabil şi în cazul sporturilor de luptă, în care câmpul de acţiuneeste mai
redus, în sporturile tehnico-compoziţionale (gimnastică artistică, ritmicăsportivă,
patinaj artistic), orientarea spaţio-temporală este foarte solicitată, însă
automatizarea reduce considerabil rolul analizatorului vizual, în scopul consolidării
celorlalti analizatori.
 Capacitatea de ritm şi tempo reprezintă aptitudinea individului de a
Şi organiza în timp şi spaţiu execuţiile motrice. Aceasta este deosebit de importantă
înînvăţarea elementelor şi a procedeelor tehnice, precum şi a combinaţiilor tactice în
care este necesară variaţia frecvenţei mişcărilor fără creşterea costului energetic.
 Capacitatea de reacţie rapidă presupune răspunsuri motrice rapide la
diferiţi stimuli. Se deosebesc: forme simple,d e r e a c ţ i e l a s e m n a l e
p r e v ă z u t e ş i cunoscute; forme complexe,în care stimulii nu sunt cunoscuţi, iar
gama răspunsurilor posibile este foarte largă.
 Capacitatea de transformare a mişcării permite ca programul motor
alunei acţiuni în curs să poată fi adaptat sau modificat în funcţie de
transformările neprevăzute şi complet neaşteptate ale situaţiei, putând chiar să necesite
3
o întrerupere a mişcării, cum se întâmplă în cazul fentelor. Această capacitate este strâns
legată de capacităţile de orientare şi de reacţie.

Capitolul IV

Factori care condiţionează capacităţile coordinative

Pot fi de natură biologică, motrică şi psihică.


1.Factori de natura biologică:
-capacitatea de alternare a proceselor nervoase fundamentat (excitaţia şiinhibiţia);
-viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferentt şi eferente;
-calitatea analizatorilor implicaţi în recepţionarea informaţiilor;
-calitatea inervaţiei musculare;
-valoarea surselor energetice existente în organism.
2.Factori de natură motrică:
-nivelul de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice (viteza, forţa,rezistenţa,mobilitatea şi
combinaţiile dintre acestea);
-numărul şi complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect.
3.Factori de natură psihologică:
-capacitatea de anticipare a desfăşurării mişcării;
-capacitatea de anticipare a evoluţiei viitoare a condiţiilor în care se execută mişcarea (sub formă
de reflex sau de răspuns stereotip învăţat sau de mişcări automatizate);
-calitatea proceselor cognitive (percepţii, reprezentări);
-memoria (de scurtă şi de lungă durată);
-gândirea, convergentă şi divergentă, dar mai ales gândirea creativă.

Capitolul V
METODOLOGIA DEZVOLTĂRIICAPACITĂŢILOR COORDINATIVE

Dezvoltarea capacitatilor coordinative a dobandit o pondere crescuta in procesul de


antrenament ,odata cu extinderea pregatirii timpurii a tinerilor in diferite ramuri de sport,si
constituie un obiectiv prioritar inca din primul stadiu de instruire. Importanta capacitatilor
coordinative rezida in urmatoarele:
-influenţează, în mare măsură, învăţarea şi perfecţionarea actelor motrice noişi stabilitatea
acestora în timp;
-favorizează efectuarea eficientă a actelor şi a acţiunilor motrice, în condiţiivariate;
-determină efectuarea mişcărilor în condiţii optime de ritm şi tempo;
-favorizează valorificarea superioară a celorlalte calităţi motrice;
-favorizează restructurarea mişcărilor în fazele antrenamentului de înaltăperformanţă şi în
perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi aplicative.
În consecinţă, pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative, în antrenamentulsportiv se
impun următoarele măsuri şi indicaţii metodice:
-accentul în instruire va fi pus pe stăpânirea unui număr cât mai mare dedeprinderi motrice;

4
-exerciţiile trebuie să prezinte un grad de dificultate sporit, chiar în primelestadii ale
învăţării; pe măsură ce subiectul se obişnuieşte şi execută cu mareuşurinţă un exerciţiu, se va mări
dificultatea acestuia, sporind exigenţelefaţă de precizia mişcării, faţă de coordonarea integrală a
mişcării şi acomponentelor acesteia şi faţă de spontaneitatea schimbării situaţiei;
-în procesul dezvoltării capacităţilor coordinative vor fi evitate exerciţiilecare provoacă
crisparea subiecţilor;
-dezvoltarea capacităţilor coordinative trebuie programată la începutul lecţieide
antrenament, după o bună încălzire, când organismul este pregătit pentrueforturile pe care le
implică acest obiectiv;
-asigurarea pauzelor suficient de lungi, care să permită refacerea completă acapacităţii de
efort (intervale optime);
-volumul de lucru pentru fiecare lecţie va fi mic, în schimb se va programaun număr mare
de lecţii cuprinzând obiective de dezvoltare a diferitelor componente ale capacităţilor
coordinative;
-perioadele cele mai favorabile pentru dezvoltarea capacităţilor coordinativesunt copilăria,
pubertatea şi adolescenţa, când organismul posedă oadaptabilitate mai mare comparativ cu
vârsta adultă.

Capitolul VI
Procedee metodice pentru dezvoltarea capacităţilor coordinative

Procesul dezvoltării capacităţilor coordinative poate fi orientat în două direcţii:


1.dezvoltarea capacităţilor coordinative în general;
2.dezvoltarea componentelor capacităţilor coordinative specifice fiecăreiramuri de sport.
În vederea atingerii acestor deziderate, se apelează la metode generale şi
lametode speciale.

 Metode generale
Metoda utilizată cu frecvenţa şi eficienţa cea mai mare este metoda exersării în condiţii
standard şi în condiţii variate,î n c a r e s e v a p u n e a c c e n t a t â t p e
c r e ş t e r e a complexităţii exerciţiilor, cât şi pe reducerea sau creşterea numărului de
informaţii furnizate de analizatori.

PROCEDEUL METODIC EXERCITII


Folosirea unor pozitii de plecare neobisnuite -start cu spatele la directia de alergare ,din pozitii
pentru efectuarea exercitiilor variate(ghemuit,culcat)
Efectuarea exercitiilor cu segmentul -aruncarea obiectelor(mingi,disc,greutate)cu mana
neindemanatic (brat ,picior) opusa celei preferate
-efectuarea exercitiilor de gimnastica in oglinda
sau invers comenzii)
Schimbarea tempoului si a sistemului de executie -alergari in tempo variat si cu variante de alergare
-desfasurarea actiunilr de atac sau a altor structuri
de joc in tempo variat sau cu accelerarea treptata
pana la faza de finalizare
Limitarea spatiului in care se efectueaza exercitiul -structuri de joc,jocuri pregatitoare si dinamice pe
5
terenuri reduse
Efectuarea procedeelor tehnice si a inlantuirilor -exercitii din jocuri fara dribling sau cu un singur
acestora cu restrictii dribling
-exercitii pentru corectarea tehnicii
Schimbarea procedeelor de executie -sarituri in inaltime prin diverse procedee
-aruncari la cos
Efectuarea exercitiilor prin cresterea complexitatii -efectuarea unor miscari suplimentare la sariturile
acestora din gimnastica ,inainte de aterizare
Folosirea unor adversari diferiti ca valoare si -jocuri cu echipe mai slabe sau mai puternice
nivel de pregatire -utilizarea unor planuti si actiuni tactice diferite
Efectuarea exercitiilor in conditii variate de -canotaj pe apa cu valuri
mediu,cu materiale diferite -slalom (schi) pe teren denivelat
-tenis pe diferite suprafete

2. Metode specifice
Pentru dezvoltarea fiecărei componente a capacităţilor coordinative, seutilizează metoda
exersării, în condiţii standard şi variate, cu menţiunea că exerciţiiletrebuie să fie selecţionate după
anumite criterii.

a) Dezvoltarea capacităţii de combinare şi cuplare a mişcărilor presupune:


-c u p l a r e a p r o g r e s i v ă , p a r ţ i a l ă s a u t o t a l ă , a d o u ă d e p r i n d e r i c u n o s c u t e ,
c u accentuarea anumitor secvenţe;
-coordonarea segmentară între membrele inferioare şi superioare;
-exerciţiile asimetrice;
-combinarea unor deprinderi ce solicită diferite rezistenţe.

b)Dezvoltarea capacităţii de orientare spaţio-temporală presupune:


-deplasarea în spaţii şi pe distanţe prestabilite;
-folosirea unor spaţii diferite de cele standard;
-folosirea unor poziţii, situaţii şi mişcări neobişnuite.

c)Dezvoltarea capacităţii de diferenţiere chinestezică presupune:


-utilizarea exerciţiilor care impun o creştere progresivă a nivelului de precizie sau de
împingere (sărituri la înălţimi şi distanţe diferite);
-loviri ale mingii la distanţe şi din poziţii diferite;

d) Dezvoltarea capacităţii de echilibru presupune:


-utilizarea exerciţiilor care solicită echilibrul corpului sau al unor aparate
controlate de sportivi;
-utilizarea exerciţiilor de acrobatică elementară.

e) Dezvoltarea capacităţii de reacţie motrică presupune:


-utilizarea exerciţiilor care impun reacţia la stimuli vizuali, acustici,
tactili,chinestezici intr-o forma progresiv-complexa.

f) Dezvoltarea capacităţii de transformare a mişcărilor presupune:


6
-crearea unor situaţii de joc în care sunt cerute modificări neprevăzute deacţiune
(fente);
-realizarea unor trasee mai puţin cunoscute, cu variaţii ale mediului.

g) Dezvoltarea capacităţii de ritmicizare (simţul ritmului) presupune:


-utilizarea variaţiilor de ritm în exersare;
-refacerea unor frecvenţe de mişcare;
-accentuări acustice ale ritmurilor de execuţie.

Instrumente si teste utilizate in evaluarea capacitatilor coordinative


Verificarea capacitatilor coordinative se poate realiza prin aplicarea de instrumente si teste
de evaluare a calitatii sportivului.

 TESTUL DE ECHILIBRU – “FLAMINGO”


Obiectiv: -aprecierea capacitatii de mentinere a unei pozitii de echilibru.
Materiale:-un dispozitiv in forma de “ T” asezat invers,cu inaltimea de 4 cm,latimea de 3
cm si lungimea de 50 cm; un cronometru fara intoarcere automata la “0 “ ,cu posibilitatea
de a-l repune in functiune pentru numaratori consecutive.

Instructiuni pentru subiect:


 Subiectul sta pe un picior (la alegere) ,pe axul longitudinal al sipcii,cu gamba libera
flectata si apucata cu mana de aceeasi parte si cu celalalt brat ridicat (in scopul mentinerii
echilibrului),imitand pasarea flamingo;
 Pentru a se plasa in poza corecta subiectul se sprijina pe antebratul examinatorului
 Subiectul va incerca sa-si pastreze echilibrul in aceasta pozitie timp de 1 minut
 Cronometrul porneste in momentul in care orice sprijin inceteaza;
 Testul se intrerupe la fiecare pierdere a echilibrului (pierderea contactului dintre gamba si
mana,producerea contactului cu solul,cu orice segment) si atrage dupa sine o
penalizare;cronometrul reporneste si proba se reia pana cand se scurge un minut.

Instructiuni pentru examinator:


 Plasarea inaintea subiectului;
 Acordarea unei incercari pentru familiarizarea subiectului cu instructiunile si pentru a avea
siguranta ca acestea au fost bine intelese;
 Cronometrul se porneste in momentul in care subiectul este in echilibru,fara niciun ajutor;
 Cronometrul trebuie oprit imediat ce subiectul isi pierde echilibrul,iar testul se reia dupa
reechilibrarea acestuia.

Notare: se numara incercarile necesare subiectului(nu si caderile),pentru a-si pastra


echilibrul,timp de 1 munit;de exemplu: 5 incercarI-5 puncte.
Atentie: - un numar de 15 dezechilibrari in primele 30’’ duce la suspendarea testului (subiectul nu
este capabil sa efectueze testul);
-testul nu se aplica subiectilor cu varsta mai mica de 7 ani.

 TESTUL DE APRECIERE A DISTANTEI


Obiectiv: -aprecierea capacitatii de diferentiere kinestezica.
Materiale: -ruleta; un segment de dreapta AB de 5-7 m,desenat pe sol.
7
Atentie: -este necesar un spatiu de minimum 12 m lungime si de 7-8 m latime,fara denivelari sau
obstacole.

Instructiuni pentru subiect:


 Pornind din punctul „ A” ,cu varful picioarelor atingand extremitatea „A” a
segmentului,subiectul merge pe linia trasata pana la extremitatea „ B” ,cu ochii
inchisi (in absenta controlului vizual);
 Trebuie pastrata directia si respectata distanta; subiectul se opreste cand considera
ca a parcurs cei 6 m;
 Subiectul se opreste cand apreciaza ca a ajuns in punctul „B” si asteapta masurarea
distantei.

Instructiuni pentru examinator:


 Se inlatura orice sursa sonora care i-ar putea permite subiectului orientarea in
spatiu;
 Parcurge distanta inapoia subiectului,pentru a-i elimina acestuia teama de lovire sau
de cadere;
 Cand subiectul s-a oprit ,se masoara deviatia de la punctul „ B”.
Notare: -se traseaza un „ X” la mijlocul liniei care uneste varfurile picioarelor subiectului.
Imaginam o perpendiculara dusa din acest punct pe segment AB sau pe prelungirea lui (se obtine
punctul C);
-se masoara distanta BC si se noteaza valoarea in centimetri,astfel:
• cu semnul -,daca punctul C este intre A si B;
• cu semnul +, daca punctul C este pe prelungirea AB;
• cu 0, daca nu exista deviatie.
-se masoara distanta XC, notand in dreptul valorii masurate deviatia (stanga/dreapta)
Raportat la etalon, se evidentiaza aspectele referitoare la coordonarea kinestezica.

Notare: se masoara distanta dintre „ x” si fiecare dreapta,cu mentinerea directiei deviatiei


(dreapta/stanga).Se acorda note.

 TESTUL DE VITEZA –COORDONARE „NAVETA”(10 X 5 m)

Obiectiv: -aprecierea nivelului de coordonare in regim de viteza.


Materiale: -o suprafata curata,antiderapanta;un cronometru;ruleta,creta;jaloane.

Instructiuni:
 Subiectul se plaseaza inapoia liniei de plecare ,in pozitia „ start din picioare”;
 La semnalul de plecare ,subiectul alearga cat mai repede posibil pana la o linie aflata la 5
m distanta,pe care o depaseste cu ambele picioare si revine la linia de plecare (aceasta
reprezinta un ciclu); trebuie efectuate 5 astfel de cicluri;
8
 Cronometrul se opreste in momentul in care subiectul depaseste cu ambele picioare linia de
plecare si se opreste la incheierea celui de –al 5- lea ciclu;
 Proba se efectueaza o singura data.

 TESTUL DE ORIENTARE SPATIO-TEMPORALA „MATORIN”(10X5 m)

Obiectiv: -aprecierea capacitatii de orientare spatio-temporala.


Materiale: -compas,creta,rigla

Instructiuni:
 Se traseaza pe sol un cerc cu raza de 20 cm,pe care se inscriu gradatiile: 450, 900, 1800,
2700, 3600;
 Subiectul intra in cerc;
 Se marcheaza mijlocul distantei dintre talpile subiectului si se ridica o perpendiculara care
intersecteaza cercul;
 Subiectul efectueaza o saritura pe verticala,inalta,cu rotatie in jurul axei longitudinale a
corpului,spre partea indemanatica;
 Dupa aterizare,se aseaza rigla la mijlocul distantei dintre talpi ,se ridica o perpendiculara
pana la intersectia cu cercul si se citeste valoarea rotatiei de grade.
Notare: se acorda note

 TESTUL DE RITM
Subiectii trebuie sa reproduca cat mai exact o structura ritmica prezentata de
examinator,alcatuita din opt timpi(1/2, 1/4, 1/8) care este redata prin batai din betisoare sau prin
batai din palme.
Notare: se vor acorda calificative si note corespunzatoare acestora dupa cum urmeaza:
 insuficient-1 punct, suficient-2 puncte, mediu-3 puncte, bine-4 puncte, foarte bine-5
puncte.