Forme de evaluare în învățământul superior

În cadrul acestui eseu voi încerca să deschid o discuție în legătură cu metodele și formele de
evaluare folosite în mediul universitar românesc la momentul actual, pentru a vedea în ce fel
influențează ele etica și integritarea demersului academic. Sistemul de notare de la unu la zece ne
este familiar încă din primii ani de școală. Însă rămâne el la fel de eficient și la nivel de educație
superioară? Ar putea fi evaluarea binară (admis/respins) o alternativă bună la acest sistem? Care
este, în definitiv, scopul evaluării în timpul educației universitare și care ar putea fi metodele cele
mai potrivite?
Vom începe discuția de la cazul notării studenților pe o scară de la unu la zece. Criticile cele
mai dese care îi sunt aduse acestei forme de evaluare atunci când este folosită în mediul academic
este că știrbește noblețea acestui demers al cunoașterii pentru că focusează atenția și eforturile
dinspre actul pur al cunoașterii spre scopuri externe acestuia. Apare astfel ambiția personală și
dorința de afirmare, premise care pot conduce la parvenire prin plagiat, copiat, negot intelectual. 1
Așadar, cel puțin dintr-un anumit punct de vedere, observăm că notarea studenților cu note de la unu
la zece este în detrimentul integrității academice. Acest lucru ne duce cu gândul la acele timpuri în
care învățământul superior se desfășura preponderent în centrele religioase precum mănăstiri, loje
de derviși sau așram-uri, când toți cei care aveau astfel de preocupări dădeau dovadă de o dedicare
sinceră și dezinteresată vizavi de cunoaștere. În acest model de educație, ierarhizarea ucenicilor sau
a maeștrilor se făcea doar pe baza unor nivele sau trepte care putea fi sau nu realizate. Cu siguranță
modelul programelor academice de bacalaureat, licență, masterat, doctorat, folosite în ziua de azi a
fost preluat din ierarhia acestui sistem pedagogic. Am putea argumenta deci, că cel puțin în
domeniul științelor umaniste, forma de evaluarea cea mai propice ar fi modelul admis/respins,
încurajând astfel sinceritatea și noblețea actului academic.
Totuși, ce se întâmplă cu faptul că în lumea modernă trăim într-o economie de piață, că de
multe ori numărul absolvenților este mai mare decât numărul locurilor de muncă, că o societate nu
poate susține un număr infinit de gânditori? În special în domenii precum ingineria sau medicina se
pare că este nevoie de o modalitate de selecție mai exactă și mai detaliată, decât posibilitățile unui
sistem precum cel descris anterior. Atunci când există o aplicabilitate practică imediată și când se
așteaptă niște rezultate cuantificabile ale perioadei de studiu, perspectiva integrității se modifică, iar
sistemul de notare de la unu la zece se dovedește indispensabil. Indispensabil pentru că, dacă în
științele socio-umane ne putem permite luxul timpului pentru a afla adevărata valoare a operei unui
1 Prin negoț intelectual înțelegem acele practici prin care cineva își cumpără lucrarea de licență/master/doctorat.
Actul nu poate fi considerat un furt/plagiat dar cu siguranță nu este o practică cinstită.
autor, în domeniile exacte într-o societate pragmatică rezultatele evaluării trebuie să fie mai
eficiente din punctul de vedere al timpului de livrare.
Am stabilit până acum că trebuie luată în considerare diferențierea formelor de evaluare în
funcție de domeniul de activitate al celor evaluați. Dacă în domeniile socio-umane putem folosi un
sistem binar și în domeniul științelor exacte unul care folosește notarea de la unu la zece, în care
dintre cele două categorii vom include domeniile vocaționale precum muzica, artele plastice, artele
teatrale sau cinematografia? Cum evaluăm un muzician, de exemplu, în contextul în care activitatea
artistică implică deopotrivă contemplația (precum în științele socio-umane) cât și îndemânarea și
priceperea (precum în cazul inginerilor). Deși există universități în domenii vocaționale în acest caz
întrebarea iese din domeniul eticii și integrității academice și intră pe teritoriul acelui domeniu care
nu face obiectul acestui eseu numit filosofia artei sau estetică. Reamintindu-ne relația intimă care
există între etică și estetică putem doar să observăm că problema evaluării în mediul academic este
una ce merită dezbătută.
Considerăm că formele și metodele de evaluare au un impact major asupra standardelor de
etică și integritate academică. Aceasta pentru că în special metodele de evaluare pot influența
alegerea obiectului de studiu de către student sau ucenic dar și pentru că ele reflectă standardul de
calitate al unei instituții de învățământ superior. Problema este cu siguranță complexă și un răspuns
ori o soluție categorică definitivă ar fi mai mult decât am putea spera. Cu toate acestea, considerăm
că diferențierea despre care am vorbit mai sus ar putea fi un bun punct de plecare, nu cu scopul unei
reforme drastice a situației actuale, cât pentru o mai bună adaptare a practicilor universitare la
realitățile lumii înconjurătoare.