Student: Vrăjescu Ilie Ionuț

Specializare: Management
Anul I

Rolul inovaţiei în societatea bazată pe cunoaștere

Demnitatea umană nu trebuie subordonată unor scopuri politice sau economice

trecătoare. Va trebui să învăţăm continuu să trăim în diversitate. (Papa Ioan Paul
al II-lea)Mi s-a cerut să scriu despre noua economie sau despre societatea bazată
pe cunoaştere. De fiecare dată cînd se fac referiri la acest subiect, am inima strînsă,
ca şi cum tot ce s-a dezvoltat pînă în prezent are la bază necunoaşterea. Unii
specialişti preferă discuţia aridă despre o societate cu nume diferit (societate bazată
pe informaţii, pe cunoaştere, pe cunoştinţe) generată de traducerea limitată din
limba engleză a unui termen cu profundă încărcătură: knowledge-based society.
Prin traduceri limitate se ignoră legătura procesuală, complexă cu adevărata
"cunoaştere". Legătura care demonstrează şi susţine un fenomen, un proces, o
atitudine şi nicidecum doar o orînduire.
Astfel, neluarea la cunoştinţă, indiferenţa, orientarea social-politică
monotematică generează confuzii şi duce chiar la "necunoaştere" " chiar dacă
aceasta din urmă nu este asumată ca atare.Intrarea în actualul stadiu al economiei
de piaţă, unul de profunde transformări, cu implicaţii şi rezonanţe
multidimensionale reprezintă şi faza de acceptare conştientă a unei forme
economico-societale noi, care impune şi o formă de organizare socială şi
instituţională adecvată.Cea mai importantă problemă este că în acest nou stadiu
totul trebuie regîndit, redefinit şi mai ales asumat conştient şi responsabil, plecând
de la rolul fiecăruia dintre noi în viaţă şi în societate şi continuînd cu rolul tuturor
agenţilor economici (statul fiind unul dintre ei).
Societatea cunoaşterii: - concept introdus prima dată de P. Druker în 1968,
alternativ: societatea digitală, societatea învăţării- este aceea în care abilitatea de a
obţine noi competenţe este esenţială pentru succesul individual, având în vedere
viteza cu care cunoaştinţele devin obsolente (Lundvall, 2006); • „Economiile care
Student: Vrăjescu Ilie Ionuț
Specializare: Management
Anul I

sunt bazate direct pe producţia, distribuţia şi utilizarea cunoştinţelor şi a

informaţiilor. (OECD, 1996, p.7) • „Economia cunoaşterii este ceea ce se obţine
când firmele pun împreună puterea calculatoarelor cu minţi bine educate pentru a
crea bunăstare” (Brinkley, 2006 p.3) • „ Societatea cunoşterii este un concept larg
ce se fundamentează pe creşterea angajamentului de cercetare dezvoltare”. (Kok
Report, 2004, p.19) • „Economia cunoaşterii este una în care generarea şi
exploatarea cunoştinţelor pare că are o parte predominantă în crearea
bunăstrării”(DTI, 1988) • „Economia cunoaşterii modernă reflectă o largă tranziţie
de la economia bazată pe pământ,muncă şi capital spre una în care principalele
componente ale producţiei sunt informaţiile şi cunoaşterea”.( A. Schleicher, 2006,
p.1)

Caracteristicile societăţii cunoaşterii- (din definiţiile Steinmueller, 2002,

Smith, 2002, Foray, 2004, Powell and Snellman, 2004, Lundvall, 2004,
Leydesdorff, 2006, Schilirò, 2005, 2009) sintetizate de Daniele Schilirò (2012,45-
46) „
1. O transformare fundamentală în investiţia către creaţia şi exploatarea de
cunoaştere şi alte active intangibile ca RD, soft, design, dezvoltarea capitalului
uman şi organizaţional, ca bază a avantajului competitiv;
2. Utilizarea în folosul tuturor al unor informaţii şi tehnologii de comunicaţii
ieftine, puternice şi universale;
3. Instalarea industriilor şi a ocupaţiilor bazate pe cunoaştere;
4.Rolul cheie al inovaţiilor, ce vine din succesul exploatării RD întreprinse şi din
larga formă de inovări ca design şi dezvoltare, marketing, modificări
organizaţionale;
5.O societatea a cunoaşterii este o economie a învăţării, unde învăţarea interactivă
este cheia performanţelor firmelor, regiunilor şi naţiunilor;
6. Nevoia de a alinia mai puternic investiţiile publice cu cererea unei economii
bazate pe cunoaştere, în special în susţinerea RD, a ştiinţei şi tehnologiei, a
educaţiei înalte, a politicilor publice şi de afaceri;
Student: Vrăjescu Ilie Ionuț
Specializare: Management
Anul I
7. Universităţile şi sectorul de educaţie înaltă au un rol extrem de important ca
actori economici în atragerea şi reţinerea RD şi ca agenţi de difuzie şi regenerare a
cunoaşterii, astfel că în societatea cunoaşterii este mai important decât oriunde
rolul instituţiilor de cunoaştere şi sectorul de înaltă educaţie ca generatori de
capital uman şi conducători de inovaţie”

Existenţa unei idei noi şi obţinerea de rezultate utile prin aplicarea acesteia sunt
elementele esenţiale ale inovării, evidenţiate în definiţiile de mai sus. Inovarea este
”o schimbare care creează o nouă dimensiune a performanţei”,afirmă Peter
Drucker. În multe cazuri, inovarea are la bază invenţii, dar cele două concepte nu
sunt sinonime.
Conform DEX, a inventa înseamnă „a crea, a născoci ceva nou care nu a existat
până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică”, iar invenţia
reprezintă “o rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoaşterii care
prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut până atunci”. A inova înseamnă
„a face o schimbare, a introduce o noutate într-un domeniu, într-un sistem”, iar
inovare înseamnă „noutate, schimbare, prefacere”.
Înţelegerea conceptului de inovare presupune şi clarificarea legăturii cu
activităţile de cercetare-dezvoltare. În accepţiunea sa curentă, termenul ”inovare”
defineşte implementarea cu succes a unei idei noi. Dar realizarea inovării trebuie
privită în sens larg, în conexiune cu procesele creatoare care au ca scop găsirea de
soluţii noi şi materializarea acestora sub diverse forme.
O astfel de viziune este sintetizată în expresia “CercetareDezvoltare şi Inovare”
(Research&Development and Innovation). Sintagma “Cercetare-Dezvoltare şi
Inovare” (CDI) prezintă inovarea ca ultima secvenţă a ciclului de activităţi
realizate în mod sistematic pentru creşterea cuantumului de cunoştinţe şi utilizarea
lor în diverse domenii de activitate.
- Cercetare ştiinţifică: reprezintă activitatea având ca scop găsirea de noi
cunoştinţe cu privire la materie, natură şi societate. În funcţie de natura
cunoştinţelor, se deosebesc:
 cercetare de bază (sau fundamentală) – activitate experimentală sau
teoretică iniţiată în primul rând pentru acumularea de noi cunoştinţe privind
aspectele fundamentale ale fenomenelor şi faptelor observabile, fără să se
Student: Vrăjescu Ilie Ionuț
Specializare: Management
Anul I
aibă în vedere o aplicaţie specifică. Cercetarea fundamentală analizează
proprietăţi, structuri şi relaţii, pe baza cărora se formulează ipoteze şi teorii
noi.
 cercetare aplicativă – este orientată spre metamorfozarea rezultatelor
cercetării fundamentale în soluţii noi, produse şi tehnologii. Reprezintă o
investigare originală în scopul acumulării de noi cunoştinţe, fiind însă
orientată, în principal, spre un scop sau obiectiv practic specific.
- Dezvoltare: defineşte activităţile bazate pe rezultatele cercetării
fundamentale şi aplicative legate de producerea de noi materiale, produse şi
servicii. Cuprinde activităţi de proiectare şi activităţi experimentale de
verificare a soluţiilor adoptate în procesul de proiectare.
- Inovare: defineşte activităţile care asigură aplicarea rezultatelor din
cercetaredezvoltare în diverse domenii de activitate, pentru obţinerea de rezultate
utile. Indiferent că este vorba de asimilarea unor noi produse, tehnologii, structuri,
metode de conducere sau modele economice noi, inovarea bine făcută poate
determina avantaje pentru organizaţie, pentru societate, pentru oameni.

Bibliografie:
https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/despre-
societatea-bazata-pe-cunoastere
http://mone.acad.ro/wp-content/uploads/2014/08/Societatea-cunoasterii-
capitalul-uman_final11.pdf
http://www.apromeca.ro/wp-content/uploads/2019/12/Anexa-8.pdf