DESPRE CREATIVITATE ÎN EDUCAȚIE...

prof. înv. primar Buță Dorica

prof. înv. primar Andrei Nela
Școala Gimnazială „George Călinescu” Onești

ABSTRACT
„Creativitatea nu înseamnă să găsești un lucru, ci să faci ceva din el după ce l-ai
găsit.” (James Russell Lowell)
Inovația și tradiția sunt cei doi mari piloni ce susțin trecerea de la individ la persoană,
trecere realizată de Educație.
Creativitatea produce inovația, schimbarea, ea stă la baza dezvoltării.
“Fără creativitate nu există soluţii la probleme, nu există o viziune a viitorului, nu
există găsirea oportunităţilor şi fructificarea lor, nu există alternative, nu există exprimarea
fiinţei umane la întregul ei potenţial.” (Pera Novacovici)
„Orice progres începe cu o idee în mintea cuiva. Tot ceea ce mintea noastră poate
concepe și crede cu adevărat, poate să și obțină.” (Peter Arnold – Legea creativității)

Legea creativității: „Orice progres începe cu o idee în mintea cuiva. Tot ceea ce
mintea noastră poate concepe și crede cu adevărat, poate să și obțină.” (Peter Arnold)
Inovația și tradiția sunt cei doi mari piloni care susțin activitatea educațională. Orice
dezechilibru produs în aceste două fundamente are drept consecință o „proastă” așezare a
procesului educațional, respectiv a procesului devenirii persoanei. De ce această afirmație?
După cum știm, din experiență personală, ne naștem indivizi, inși. Educația, treaptă cu treaptă
(cei șapte ani de-acasă, preșcolaritatea, școlaritatea mică etc.), ne transformă în persoane, în
oameni care știu, știu despre ei, știu cu și despre alții. Vedem că educația este fundamentală
devenirii. Orice fundament se așează pe teren sigur. Acest teren este asigurat tocmai de
tradiție și inovație.
Tradiția presupune valorizare și continuitate. Educația nu este un proces al
momentului, ci este o sumă de valori transferată și operaționalizată. Tradiția transformă
informația și experiența în repere și algoritmi ai dezvoltării. Tradiția asigură siguranța în
educație, reperele la care te raportezi, baza de pornire a inovației.
Creativitatea produce inovația, schimbarea, stă la baza dezvoltării. Omul este cea mai
evidentă formă a dezvoltării. Tocmai acesta este motivul pentru care creativitatea este
fundament al educației.
Trăim într-o societate bazată pe competiție și concurență. În privința competiției, un
element fundamental îl contituie creativitatea. Astăzi mai mult decât oricând, creativitatea
reprezintă o condiţie fundamentală a calităţii educaţiei, una dintre premisele esenţiale ale
performanţei.
Creativitatea este acea caracteristică a gândirii care foloseşte inventiv experienţa şi
cunoştinţele acumulate, oferind soluţii şi algoritmi noi de dezvoltare. Ea face posibilă crearea
de produse reale sau pur mintale, constituind un progres în planul social. Componenta
principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi
o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea, azi, nu se obţine cu
uşurinţă, o altă componentă este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi
verificări.

1
 “Fără creativitate nu există soluţii la probleme, nu există o viziune a viitorului, nu
există găsirea oportunităţilor şi fructificarea lor, nu există alternative, nu există exprimarea
fiinţei umane la întregul ei potenţial.” (Pera Novacovici)
De-a lungul timpului specialiştii au elaborat mai multe teorii asupra conceptului de
creativitate. Astfel J.P.Guilford concepe creativitatea ca o etapă a învăţării, transferabilă şi în
alte domenii de activitate, iar Nednik consideră creativitatea un proces de organizare şi
transformare a unor elemente asociative în combinaţii noi pe baza gândirii. Creativitatea nu
înseamnă doar receptarea şi consumul de nou, ci în primul rând crearea noului. După
C.Rogers adaptarea creativă naturală pare a fi singura posibilitate prin care omul poate ţine
pasul cu schimbarea caleidoscopică a lumii sale. În condiţiile ratei actuale a progresului
ştiinţei, tehnicii şi culturii, un popor cu un nivel scăzut al creativităţii, cu o cultură limitată nu
va putea rezolva eficient problemele cu care se confruntă. Dacă oamenii nu ar găsi idei noi şi
originale în adaptarea lor la mediu, atunci popoarele lor nu ar mai fi competitive în plan
internaţional.
Gândirea creatoare este deosebit de complexă şi are la bază o serie de factori. Pe lângă
coeficentul de inteligenţă sunt și: ereditatea, capacităţile intelectuale, aptitudinile, caracterul,
mediul socio-cultural, efortul susţinut de pregătire şi investigaţie. Stimularea creativităţii
copiilor și tinerilor se poate realiza printr-o susţinută şi elevată pregătire teoretică şi practică;
dinamizarea iniţiativei şi muncii independente.
Factorii care pot contribui la promovarea creativităţii si capacităţii de inovare sunt:
 Crearea unui mediu favorabil inovării şi adaptabilităţii într-o lume aflată în continuă
schimbare; trebuie luate în considerare toate formele de inovare, inclusiv pe plan
social şi antreprenorial;
 Evidenţierea deschiderii spre diversitate culturală drept mijloc de încurajare a
comunicării interculturale şi promovarea unei mai strânse legături între arte, precum şi
cu şcolile şi universităţile;
 Stimularea sensibilităţii estetice, dezvoltării emoţionale, gândirii creative şi intuiţiei la
toţi copiii la vârsta cea mai frageda, inclusiv în învăţământul preşcolar;
 Sensibilizarea în privinţa importanţei creativităţii, a inovării şi a spiritului
antreprenorial pentru dezvoltarea personală, precum şi pentru creşterea economică şi
ocuparea forţei de muncă, încurajarea unei mentalităţi antreprenoriale, în special în
rândul tinerilor, prin cooperarea cu mediul de afaceri;
 Promovarea educării în domeniile matematic, ştiinţific şi tehnologic a aptitudinilor de
bază şi avansate, favorabile inovării tehnologice;
 Lărgirea accesului la o serie de forme creative de exprimare atât prin intermediul
învăţământului formal cât şi prin activităţi neformale şi informale pentru tineret;
 Sensibilizarea publicului, atât în interiorul, cât şi în exteriorul pieţei muncii, în ceea ce
priveşte importanţa creativităţii, a cunoaşterii şi a flexibilităţii într-o epocă a
schimbărilor tehnologice şi a integrării globale rapide pentru o viaţă prosperă şi
satisfacătoare, precum şi oferirea mijloacelor care să permită cetăţenilor să-şi
îmbunătăţească oportunităţile de angajare în toate domeniile în care creativitatea şi
capacitatea de inovare joacă un rol important.
Creativitatea îndeplineşte următoarele funcţii:
 funcţia socială (efectele optimizante ale produsului creativ, cu sferă largă de acţiune),
 funcţia psihologică (toate resursele de ordin psihic sunt angrenate în procesul creator –
inteligenţa, gândirea, imaginaţia, aptitudinile speciale, atitudinile afective, motivaţionale,
caracteriale),

2
  funcţia pedagogica (modul de comportare a personalităţii creatoare angajată în
proiectarea unor acţiuni educaţionale/didactice realizabile în condiţii de transformare
continuă a raporturilor subiect – obiect).
Creativitatea este o nevoie socială. Provocările lumii moderne impun soluţii creative.
C. Rogers consideră că adaptarea creativă este singura soluţie pentru a ţine pasul cu
schimbarea. Pentru a se adapta la realităţile noi, cadrul didactic trebuie să-şi cultive
aptitudinile creative, să-şi activeze resursele interne care acţionează favorabil asupra propriei
creativităţi şi să stimuleze creativitatea elevilor pe care îi formează.
Putem considera că există o creativitate cotidiană, obişnuită, manifestată ori de
câte ori oamenii rezolvă o situaţie problematică, şi o creativitate de nivel înalt, accesibilă unei
minorităţi.
Teresa Amabile (1983) consideră că adoptarea deciziilor, atât într-un domeniu
profesional cât şi în viaţa cotidiană implică creativitate. Soluţiile creative asigură rezolvarea
problemelor cu o neaşteptată eficienţă, dar în acelaşi timp dispun de o eleganţă şi o uimitoare
simplitate. În general, răspunsurile creative sunt evidente şi totuşi puţină lume se gândeşte la
ele.
Profesor şi cercetător în Unitatea de Management Antreprenorial la Harvard Business
School, Teresa Amabile susţine că creativitaea este capacitatea de a produce lucruri care sunt
atât noi (adică originale sau neaşteptate) cât şi eficiente (adică folositoare sau care rezolvă
problemele).
Creativitatea este dispoziţia de a inventa, care există în stare potenţială la orice individ
şi la orice vârstă. Putem considera creativitatea ca pe un fenomen general uman, forma cea
mai înaltă a activităţii omeneşti. „Einstein a avut un talent deosebit de a încălca regulile […].
Nu a sfidat numai legile fizicii, ci a disprețuit tradiții și a ofensat guverne. Faptul că nu a
respectat regulile i-a produs multe neajunsuri, dar dorința curajoasă de a sparge orice regulă a
reprezentat miezul geniului său. Einstein a fost un mare rezolvitor de probleme pentru că a
nesocotit regulile într-un stil minunat. Geniile au caracteristica aceasta, care însă poate fi
deprinsă și exersată. Putem gândi cu toții ca Einstein, cu condiția să învățăm să încălcăm
regulile".(Cum sa gandesti ca Einstein de Scott Thorpe)
Creativitatea pedagogică reprezintă, după Sorin Cristea, „modelul calităţilor necesare
educatorului/cadrului didactic pentru proiectarea şi realizarea unor activităţi eficiente prin
valorificarea capacităţilor sale de înnoire permanentă a acţiunilor specifice angajate la nivelul
sistemului şi al procesului de învăţământ”. Aptitudinea pedagogică este consecinţa
interiorizării acţiunii educative, în care sunt incluse trăsături psihologice, psihopedagogie,
psihosociale. În acest sens, este relevantă opinia lui C. Noica: “O şcoală în care profesorul nu
învaţă şi el este o absurditate.”
Calităţile specifice aptitudinii pedagogice sunt atât ştiinţifice, cât şi psihopedagogice
şi psihosociale. Şcoala poate deveni un promotor al iniţiativelor creative atunci când asigură
condiţii cum sunt:
 democratizarea relaţiei profesor-elev, prin participarea elevului la procesul
instructiv-educativ, proces care să fie interactiv;
 crearea unei atmosfere şcolare între autoritate şi liber-arbitru;
 restructurarea programelor şcolare, prin extinderea acelor discipline care
stimulează în mod direct creativitatea (literatura, muzica, desenul), dar şi prin
includerea unor discipline noi, avându-se în vedere insă şi evitarea
supraîncărcării, a excesului de informaţii.

3
 În procesul didactic, creativitatea se transpune în flexibilitate, opusul stereotipiilor,
rutinei. Structura creativităţii exprimă interdependenţa dintre produsul creator, procesul
creator si personalitatea creatoare.
În funcţie de felul cum este organizat şi orientat, procesul de învăţământ poate duce la
dezvoltarea gândirii creatoare, dar din păcate şi la formarea unei gândiri şablon. Acest lucru
se întâmplă atunci când profesorul se mulţumeşte cu o reproducere textuală şi acordă note
mari pentru o atare reproducere textuală, caz în care elevii nu se vor strădui să reprezinte
materialul consultat într-o formă personală, să gândească asupra lui, să caute soluţii originale,
să grupeze şi să ierarhizeze ideile. Un astfel de profesor va contribui la educarea unei gândiri
şablon, la frânarea dezvoltării spiritului critic şi a gândirii creatoare.
Acest tip de gândire, gândirea creatoare a elevilor se dezvoltă în instituţia de
învăţământ prin creşterea exigenţei faţă de capacităţile lor, fără a distanţa însă prea mult
exigenţele faţă de posibilităţi. Cerinţa principală trebuie să vizeze nu reproducerea fidelă a
textelor sau explicaţiilor date la lecţie, ci stimularea independenţei şi originalităţii gândirii,
căutarea activă de soluţii şi răspunsuri, experimentarea, chestionarea etc. În şcoală elevii
ridică adeseori întrebări. Între întrebare şi răspuns este util să se ducă o mică discuţie de tip
euristic cu elevul, care să-i dea cât mai mult posibilitatea să contribuie la găsirea răspunsului,
pe baza experienţei şi a cunoştinţelor sale.
Creativitatea nu se poate realiza numai prin educarea gândirii. Un rol important revine
factorilor motivaţionali. Mulţi autori consideră că motivaţia este o componentă vitală a
creativităţii. În şcoală, motivaţia principală, o constituie pentru majoritatea elevilor, obţinerea
unor note mari, dar şi satisfacţia multor elevi de a descoperi noutăţi, fapte şi idei noi. Scopul
oricărei educaţii creative este acela „de a da elevului posibilitatea să folosească din plin
întregul său potenţial” (Landau,E.,1979), iar „discrepanţa dintre capacitatea creativă
înnăscută şi performanţele creative ale unui elev poate fi atenuată printr-o educaţie bine
orientată”, de la o învăţare necreativă la o învăţare creativă (Parnes.S.J.,1962).
Orice educație, așa cum spunea S. Roller, este un fel de metabolism care reclamă
prezența unor catalizatori. Printre acești catalizatori un rol important îi revine profesorului,
chiar și în realizarea unei ambianțe școlare creativogene, al acelui factor de neliniște în
direcția creativității despre care vorbește D. Mutschler.
Profesorul trebuie să-și asume responsabilități în formarea la elevi a unui fond
atitudinal propice creativității (încredere în sine, independență în modul de a fi și de a gândi,
asumarea unui risc rezonabil, umor etc.).
Torrance (1965) oferă câteva sugestii privind stimularea creativității în rândul elevilor
prin:
 Recompensarea permanentă a comportamentelor creative;
 Neimpunerea propriilor idei și soluții elevilor;
 Provocarea elevilor cu idei incongruente și paradoxuri aparente;
 Oferirea de evaluări deschise, idei controversate care să provoace punerea unor
probleme;
 Încurajarea elevilor să-și noteze ideile proprii.
Ca să se asigure aceste componente fundamentale ale procesului de învățământ,
creativitatea și capacitatea de inovare, obiectivele pe care școala contemporană ar trebui să le
aibă în vedere pot fi:
 Să sprijine toate formele de creativitate printre care cea artistică, în cadrul
programelor şcolare aferente ciclurilor de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi
vocaţional;

4
  Să creeze un context care să permită tinerilor să dobândească competenţe de
exprimare a propriei personalităţi, necesare de-a lungul vieţii;
 Să promoveze diversitatea culturală ca sursă a creativităţii şi inovatiei;
 Să încurajeze utilizarea TIC ca modalitate de exprimare creativă a propriei
personalităţi;
 Să contribuie la formarea unui spirit antreprenorial mai pregnant;
 Să sensibilizeze linia publică cu privire la perceperea inovaţiei drept modalitate de
promovare a dezvoltării durabile.
Învăţarea creativă este un proces evolutiv, bazat pe receptivitatea faţă de experienţele
noi, căutate şi rezolvate prin explorare, deducţie, analiză, sinteză, generalizare, abstractizare,
concretizare sau operaţionalizare, accentuându-se realizarea conexiunilor dintre sensuri şi
solicitându-se o profundă şi autentică implicare intelectuală, afectivă, psihomotorie şi
voliţională.
Învăţând creativ, elevul descoperă, redefineşte sensurile, filtrându-le prin propria
personalitate, solicitând procesele psihice superioare de gândire şi creaţie. Când elevii sunt
implicaţi în procesul învăţării creative, achiziţiile sunt mai eficiente şi mai consistente. Elevii
dobândesc capacitatea de a-şi reorganiza şi restructura permanent propriile achiziţii, devenind
capabili să elaboreze proiecte personalizate de învăţare, să-şi asume responsabilitatea
desfăşurării învăţării, conştientizând, aplicând, evaluând, gestionând şi dobândind progresiv
autonomie în formarea proprie.
În educaţie, astăzi, se tinde spre formarea de cadre didactice creative, capabile să
dezvolte la elevi o gândire originală, creativă şi o educaţie completă. Abilităţile creative de
care cadrele didactice trebuie să dispună vizează :
 existenţa unui set cognitiv şi a unuia perceptiv favorabile din perspective noi în
rezolvarea problemelor, presupunând înţelegerea cu uşurinţă a complexităţii
provocării şi depăşirea rutinei şi a clişeelor în rezolvare,
 euristicile pentru generare de idei noi,
 stil de munca energic şi perseverent.
Atitudinile creative ale cadrelor didactice orientează capacităţile personalităţii
acestora în direcţia proiectării unor activităţi pedagogice inovatoare. Între atitudinile creative
ale cadrelor didactice se remarcă încrederea în forţele proprii (dublată de o pregătire
profesională foarte bună), interesele cognitive şi devotamentul faţă de profesie, atitudinea
antirutinieră, cutezanţa, perseverenţa în căutarea de soluţii optime, atitudinea valorizatoare şi
simţul valorii, receptivitatea la nou, respectul fată de originalitate şi cultivarea consecventă a
acesteia şi angajarea sociala.
Se pot face multe pentru educarea spiritului creativ în şcoală, apare necesitatea
modificării modului de gândire şi a stilului de lucru în clasă, cristalizat în secole de
învăţământ tradiţional, prea puţin preocupat de această latură a personalităţii elevului, care
capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai însemnată.
La început creativitatea a fost identificată şi limitată la factori intelectuali: ,,gandire
creativă" (W. James, 0. Selz), ,,inteligenţă fluidă" (R.B. Cattell), ,,gândire divergentă" (E.P.
Torance, J.P. Guilford), ,,imaginaţie creatoare" (Th. Ribot), ,,imaginaţie constructivă" (Alex
Osborn), ,,imaginaţie acomodativă cu depaşire" (J. Piaget).
Problema dezvoltării creativităţii gândirii a trecut pe primul plan de preocupări ale
psihologilor, mai ales în ultimul deceniu. La aceasta a contribuit, pe de o parte modificarea
concepţiei despre rolul eredităţii în determinarea capacităţilor umane, în sensul atribuirii unui
rol tot mai însemnat influenţelor social-educative, iar pe de altă parte, dezvoltarea impetuoasă

5
a ştiinţei (cu variatele ei aplicaţii), care cere unui număr tot mai mare de profesionişti o
gândire capabilă să facă faţă cerinţelor mereu noi din ştiinţă, tehnică şi cultură.
Înainte cu câteva decenii E. Claparede susţinea că şcoala ideală este „şcoala pe
măsură”, adică o şcoală care să fie adaptată însuşirilor mentale ale copilului (pe care
Claparede le considera predominant ereditare), aşa după cum o haină sau încălţăminte este
adaptată corpului sau piciorului.
O astfel de concepţie lasă puţin loc pentru activitatea pedagogică de dezvoltare a
însuşirilor intelectuale ale copilului.
În psihologia zilelor noastre îşi face tot mai mult loc concepţia că la orice persoană
normală creativitatea poate fi dezvoltată într-o măsură mai mică sau mai mare, într-o direcţie
sau alta. Până nu de mult se credea, spune A. F. Osborn, că o persoană este fie creatoare, fie
necreatoare şi că, în aceasta privinţă, nu este nimic de făcut. Dar acum cercetarea ştinţifică a
stabilit că aptitudinile creatoare pot fi deliberat şi măsurabil dezvoltate.
De ceva vreme, în faţa şcolii se pune cu tot mai multă acuitate sarcina dezvoltării
independenţei şi creativităţii gândirii elevilor.
Pentru dezvoltarea aptitudinilor creatoare intervin factorii sociali și coordonatele
educaționale. Înțelepciunea de a forma noua persoană cu respect pentru reguli și convenții
sociale, în a-i ajuta pe copii să le conștientizeze și interiorizeze, dar a nu forma viitorul adult
în favoarea obedienței, a lipsei de inițiativă, a curajului, a responsabilității și asumării, este
forma optimă educațională ce duce la dezvoltarea aptitudinilor creatoare.
Procesul educațional are o parte a descoperirii și o parte a repetiției. Cadrul didactic
este cel care, prin formele pe care le dă acestor demersuri ale formării, stimulează sau dă
lentoare interesului de a crea noul. Dacă știm să dăm încredere în propriul potențial, o
atitudine pozitivă, o vedere a întregului, reușim să punem baza creativității.
Nu putem crea din gol informațional, deci, următoarea etapă este asigurată de
formarea bazei informaționale. În această etapă de transmitere a informației e nevoie de
claritate, concizie, algoritmizare și operaționalizare.
Dacă aceste etape sunt bine și corect parcurse, etapa formării aptitudinilor creatoare
poate reprezenta un obiectiv atins.
E nevoie să păstrăm și curiozitatea copilăriei, să o întreținem, să o stimulăm, căci ea
este „focul viu” al creativității. Poate nu vor schimba fața lumii cu descoperirile lor, dar vor
găsi soluții personale la probleme personale, vor avea stimă de sine și curajul de a crede în
soluționarea problemelor.
În mod evident: „Creativitatea nu înseamnă să găsești un lucru, ci să faci ceva din el
după ce l-ai găsit.” (James Russell Lowell)

Bibliografie

1. Sălăvăstru,D., Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi,2004

2. Amabile,T., Creativitatea ca mod de viaţă, Ghid pentru părinţi şi profesori, Editura Ştiinţă şi Tehnică,
Bucureşti,1997
3. Jiga,I.,Negruţ, I., Învăţarea eficientă, Editura Editis, Bucureşti,1999
4. Roşca, A., Creativitatea generală şi specifică, Editura Academiei, Bucureşti, 1981
5. Ana Stoica, Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
6. http://eur-lex.europa.eu/ro/dossier
7. www.create2009.europa.eu
8. http://www.tribunainvatamantului.ro
9. http://www.scribd.com/doc/8020792/Imaginatia-Si-Creativitatea
10. http://www.traditionalnet.ro

6
11. http://dexonline.ro