TEHNICĂ EXPERIMENTALĂ CURS 1

OBIECTUL DE STUDIU AL TEHNICII EXPERIMENTALE

Complexitatea și alternativele diferitelor verigi tehnologice, precum și multitudinea de căi

prin care pătrunde progresul în agricultură impune selectarea de elemente valoroase din punct de
vedere al nivelului producției, al protecției culturilor, al mijloacelor de mecanizare,etc. Toate
acestea pentru a putea fi convingătoare sunt prezentate posibililor beneficiari sub formă de loturi
demonstrative în zone foarte accesibile.
Tehnica experimentală este utilă pentru că adduce elemente noi și sigure care pot garanta
într-un anumit fel succesul în agricultură prin repetabilitate.
Tehnica experimentală este un ansamblu structurat de metode și procedee tehnologice,
constituite într-un algoritm, proiectate în vederea cunoașterii acțiunii legilor, proceselor și
fenomenelor care determină în plan cantitativ și calitativ producția agricolă și relațiile acesteia cu
mediul înconjurător.
Tehnica experimentală are la bază câteva principii:
1. principiul similitudinii;
2. principiul acțiunii ierarhizate a factorilor de vegetație;
3. principiul optimizărilor succesive.
Principiul similitudinii spune că cercetările trebuie să se realizeze în condiții cât mai
apropiate de cele în care se vor generaliza rezultatele.
Principiul acțiunii ierarhizate are în vedere că tehnica experimentală acționează pe nivele
diferite de rezolvare a problemelor supuse cercetării: I. crearea de soiuri, hibrizi, material de
plantat; II. ține de realizarea unor experiențe polifactoriale cu îngrășăminte, densități, regim de
irigare; III. ține de protecția plantelor (testarea de fungicide, insecticide, erbicide pe soiul nou
creat); IV. ține de efectul de mediu al tehnologiei nou create.
Principiul optimizărilor succesive are în vedere ca cele mai bune variante rezultate sunt
luate și introduse în experiențe polifactoriale în vederea stabilirii tehnologiei de cultură.
Factorii cu care se lucrează în experimentare pot fi: factorii dinamici și factori de stare.
Factorii dinamicii sunt reprezentați de soiuri, hibrizi, îngrășăminte, apa de irigație,
densitatea culturilor, elementele de combatere a buruienilor, bolilor și a dăunătorilor, toți cu rol
marcant în creșterea producției agricole.
Factorii de stare au o acțiune generală și sunt reprezentați prin: tipul de sol, condițiile
climatice locale, epoca de semănat, lucrările de bază, lucrările de pregătire a patului germinativ,
lucrări de întreținere, aceștia având rolul de a pune în valoare acțiunea factorilor dinamici.
La baza principiilor de mai sus stau metodele de cercetare: metoda comparației și metoda
testării directe. Metodele de cercetare în tehnica experimentală sunt materialiste și au la bază
verificarea ipotezelor prin experiment științific. Cercetarea agricolă are la bază principiul
inductiv deductiv, modelarea sistemică și tratarea statistică a informației științifice. Principiul
inductiv deductiv spune că cercetarea lucrează cu legi, fenomene, procese care nu aparțin strict
de ea dar pe care le folosește pentru realizarea de noi căi de influențare a producției agricole. Prin
modelare se schimba diferitele părți (parametrii) ale sistemului pentru a vedea comportamentul
plantelor în anumite situații, iar tratarea statistică permite separarea elementelor importante de
cele mai puțin importante, care nu au semnificație practică.
Instrumemtele cercetării științifice sunt foarte diferite:
- câmpul de experiență;
- coloane de sol;
- lizimetre;
- casa de vegetație;
- seră;
- solar;
- fitotron;
- camere de creștere;
- laboratoare speciale (Biosfera I, II).
Tehnica experimentală are legătură cu discipline fundamentale: matematică, fizică, chimie,
biologie, dar și cu discipline de profil ca: fiziologia plantelor, fitotehnie, agrochimie,
agrotehnică, pedologie etc.

SCURT ISTORIC AL TEHNICII EXPERIMENTALE AGRICOLE

Tehnica experimentală agricolă prezintă mai multe etape:

1. Etapa observațiilor și a încercărilor simple;

2. Etapa dominată de teoria nutriției minerale a plantelor;
3. Etapa modernă;
4. Etapa contemporană.
Primele trei etape au fost enunțate de N. Săulescu (professor de fitotehnie), ultima etapă a fost
introdusă de catre D.I. Săndoiu (professor de agrotehnică și tehnică experimentală).
1. Etapa observațiilor și a încercărilor simple se caracterizează prin selecționarea de diferite
plante din natură și aducerea lor în cultură, descoperirea rolului cenușei ca îngrășământ mineral,
descoperirea rolului gunoiului de grajd și a îngrășămintelor verzi, descoperirea amendamentelor
calcaroase (din timpul Romei antice), a acțiunii apei de mare asupra combaterii buruienilor.
După evul mediu caracterizat prin lipsă de informații, prin 1786 s-a realizat prima cultură
comparativă cu soiuri de sfeclă de zahăr.
2. Etapa dominată de teoria nutriției minerale a plantelor ține din 1848 – 1915 perioadă în
care s-a pus bazele științei tehnologice de azi. În această perioadă Justus von Liebig descoperă
efectul îngrășămintelor minerale, în această etapă se pun bazele primelor stațiunii experimentale.
- 1834 la Bechelboor în Alsacia se pun bazele primei stațiuni experimentale de către J.B.
Bousingault;
- 1843 la Rothanstead în Anglia se realizează primele experiențe cu îngrășăminte cu
azot;
 - 1868 Grooven introduce două elemente inovatoare, corecția golurilor și seriile de
experiențe;
- 1881 un matematician Wagner introduce termenul de repetiție pentru a stabilii limitele
erorii experimentale;
- 1891 Fleicher propune evidențierea neuniformităților solului prin stabilirea unor factori
de corecție obținuți din experiențele oarbe.
3. Etapa modernă ține din 1915 până în 1970
Pe plan internațional în 1926 – 1935 Fischer a introdus Analiza varianței, după de
Mitscherlich a formulat legea acțiunii factorilor de vegetație.
Pe plan național în 1929 se înființează prin decret regal Institutul de Cercetări Agronomice
al României de către Gheorghe Ionescu Șisești și Irimie Staicu. Această perioadă este
caracterizată de:
Gheorghe Ionescu Șisești – întemeietorul Agrotehnicii;
Irimie Staicu – dinamica și levigarea nitraților;
Dumitru C. Săndoiu – lucrările solului, cercetător în case de vegetație, ameliorator;
Grigore Coculescu – primele experiențe cu îngrășăminte din România;
Hulpoi – pune bazele microbiologiei solului;
David Davidescu – nutriția extraradiculară.
ICAR – avea afiliate o serie de Stațiunii Experimentale la Băneasa, Mărculești, Vadu lui Traian,
Târgu Frumos, Turda, etc. în care se testau elementele tehnologice pe diferite tipuri de sol.
4. Etapa contemporană ține din 1970 și până azi, în această perioadă s-au perfecționat
instrumentele de cercetare și s-au înființat institute pe domenii de activitate. (ICPA București -
pedologie, ICID Băneasa de Giurgiu – irigatie și drenaje, Vidra – legumicultură și floricultură,
Mărăcineni – Pomicultură, Valea Călugărească – viticultură și vinificație.
În 1957 se întemeiază ICCPT Fundulea.
În România s-au construit 2 fitotroane la Vidra și la Fundulea, însă din cauza consumului
foarte ridicat de energie acestea au fost funcționale o perioadă scurtă de timp.

IMPORTANȚA TEHNICII EXPERIMENTALE

- este un instrument esențial de cercetare științifică,

- este un mijloc de orientare,
- este obiect de demonstrație și propagandă,
- este mijloc de educație,
- element de progres.
1. Instrument esențial de cercetare științifică.
Tehnica experimentală prin experiențele de câmp, laborator sau orice altă situație permite
studiul legilor, fenomenelor și proceselor care determină realizarea recoltei, contribuind în mod
esențial la lărgirea orizontului cunoașterii. Experiențele realizate în fitotron, camere de creștere,
case de vegetație își capătă confirmarea în condiții de câmp prin realizarea de experiențe de
câmp.
2. Mijloc de orientare
Tehnica experimentală sugerează specialiștilor șasele de aplicabilitate pentru zone mai
restrânse având la bază recomandări bazate pe cercetării complexe efectuate în stațiuni
experimentale și unități agricole.
3. Obiect de demonstrație și propagandă
Tehnica experimentală orientează specialiști din teren, care vizitează în cadrul zilelor de
câmp, diferite experiențe asupra speciilor de plante, soiurilor și hibrizilor noi ce apar precum și a
dozelor de îngrășăminte sau a tipurilor acestora, posibil de aplicat în zone cu condiții foarte
apropiate sub raport pedoclimatic.
4. Mijloc de educație
Se pleacă de la elemente mai simple (elementele unei experiențe, metode de așezare,
calcularea dimensiunilor experienței) și se merge către elemente complexe (studenții trebuie să
înțeleagă rezultatele obținute și chiar să pună ei însăși bazele unei experiențe).
5. Element de progress
Secvențele tehnologice ce apar au o productivitate mai ridicată, sunt mai de calitate, aduc
după sine o productivitate a muncii mai mare, un nivel mai ridicat al producției, o calitate mai
deosebită a produsului finit.