Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nicolae Iorga
voci.ro/mitropolitoul-andrei-saguna-in-viziunea-istoricului-nicolae-iorga/
23 iulie 2022
De-a lungul vremii, marile personalități ale istoriei bisericești, și nu numai, au atras atenția
unor istorici de renume, nu doar de pe tărâmul bisericesc, ci și de pe cel laic deopotrivă.
Începuturile istoriei noastre, laice și bisericești, deși de multe ori afundate în negura
vremii, au beneficiat de atenția unor mari istorici laici ca N. Iorga, P. P. Panaitescu,
Daicoviciu, Ilarion Pușcariu și alții, care au încercat să lămurească din perspectiva laicului
onest, chestiunile legate de istoria bisericească, strâns, chiar indisolubil legată de istoria
neamului.
1/5
Cu privire la perspectiva pe care laicul avizat o poate avea asupra istoriei bisericești, N.
Iorga spune:” Când însă un mirean, care pune temei înainte de toate pe rosturile ființei
naționale, ia asupră-și, cu respectul cuvenit și cu silința ce trebuie pentru a înțelege ideile
călăuzitoare ale eroilor săi, scrierea Istoriei Bisericii românești, el poate găsii, deșii nu fără
mari greutăți, calea potrivită. Prin scrierea istoriei poporului românesc, publicată în limba
germană, ca și prin istoria românilor pentru poporul românesc, cred că am dovedit că,
peste hotarele fără trăinicie ale formelor politice, se poate scrie o istorie a tuturor
românilor, înlănțuindu-se acele fenomene politice care au într-adevăr însemnătate, prin
izvorul comun al culturii, cultură de tradiții sufletești, de obiceiuri economice și agrare, de
drept românesc, de limbă, întrebuințată pe rând în cântec și poveste, în carte
bisericească și predică, în poezie, istorie și cugetare liberă.”
Așa stând lucrurile, un istoric de talia marelui Iorga, purcede la o analiză riguroasă, și
riguros științifică a vieții bisericești a românilor din toate provinciile locuite din vremea
romanilor și până azi. În contextul acesta un personaj providențial ca marele bărbat al
Ardealului, nu putea să scape atenției marelui istoric. Interesant este faptul că, Iorga
încearcă o abordare holistică a marelui Șaguna, atât în plan al familial, cât și ca
importanță culturală, spirituală și duhovnicească. Despre același mare ierarh, pr. Prof.
Mircea Păcurariu spunea: ”S-a născut la Mișcolț, în preajma Crăciunului anului 1808 în
familia negustorului de origine macedoromână Naum Șaguna, și a soției sale Anastasia,
născută Muciu.” iar Nicolae Iorga spunea:” Născut la 01.01.1809, în orășelul unguresc
Mișcolț, era fiul unor negustori macedoneni și fusese crescut, de unchiul său, după
mamă, Atanasie Garbovschi, care-și avea Casa de comerț Pesta.”
Tânărul Șaguna urmează gimnaziul la Pesta apoi merge ”în 1829 pentru studii la Vârșeț,
unde era episcopia sârbească și pentru românii din aceste părți„
”A fost elev eminent la școala greco-valahă și la gimnaziul din Mișcolț, apoi la gimnaziul
superior al călugărilor piariști din Pesta. Între 1826-1829, a făcut studii de filozofie și drept
la Universitatea din Pesta.” A locuit aici o vreme în casa unchiului său într-un mediu de
”alese preocupări de limbă, cultură și istorie românească.”
Terminând gimnaziul la Pesta ”Șaguna merge la 1829 pentru studii teologice la Vârșeț,
unde era episcopia sârbească și pentru românii din aceste părți” ”Datorită însușirilor sale
alese, îndată după terminarea studiilor, cu binecuvântarea mitropolitului Ștefan
Stratimirovici al Carlovițului, a intrat în mănăstirea Hopovo, unde a fost tuns în monahism
sub numele de Andrei, la 12 oct 1833, deci la vârsta de 25 de ani” Datorită însușirilor
sale, precum și excelentelor relații pe care le avea, pentru tânărul monah Andrei începe
acum o nouă perioadă a vieții sale cu perspective nebănuite. Trece rapid prin toate
treptele monahale, până la cea de arhimandrit și egumen al mănăstirii sale de metanie
Hopovo.
2/5
La moartea episcopului Vasile Moga, în 1845, și alegerea ca vicar al eparhiei vacante de
la Sibiu, a lui Șaguna, vor însemna pentru acesta un mare moment de cotitură în
existența sa, de vreme ce, așa cum arată pr. prof. Mircea Păcurariu, ”atunci și-a început
activitatea în mijlocul românilor transilvăneni”.
”Când a văzut întâi Sibiul așa cum îl lăsase Moga, cuvinte de plângere îi răsunară pe
buze: Stam ca un nemernic și nu zăream .nici un semn, cât de mic și de neînsemnat , al
unei episcopii românești la Sibiu. Unica casă, numită a clerului, dar și aceea în starea cea
mai primitivă, era tot ce se putea zice ”al nostru”. O simplă școală de catehism, care
dădea un învățământ de 6 luni; nici un așezământ pentru pregătirea învățătorilor de la
cele câteva școli de sat rămase din zilele lui Eustatievici și Tempea; nici măcar început de
tipografie.” erau tristele constatări ale marelui mitropolit la venirea sa în cetatea Sibiului.
Perioada de vicariat, a fost scurtă, de doar 2 ani, dar i-a permis lui Șaguna, unele
modeste reforme, între care ridicarea cursului preoțesc de la 6 luni la un an.
Între cei trei candidați, din rândul cărora urma a fi desemnat viitorul episcop titular al
eparhiei, în sinodul de la Turda, de la finalul anului 1847, împăratul l-a ales pe Șaguna,
deșii întrunise mai puține voturi decât contracandidații săi, protopopi și nepoți ai
episcopului decedat Vasile Moga.
Simion Bărnuțiu și Timotei Cipariu, vor fi cei care, prin cuvântările și atitudinea lor vor
saluta corespunzător instalarea la Sibiu, al celui pe care Cipariu îl numea ”mare bărbat
român”. Perioada imediat următoare fu marcată de marea revoluție pașoptistă, și îl va
găsii pe Șaguna alături de Lemeny, episcopul unit, ca semnatari ai petițiilor pe care
românii adunați pe câmpia de la Blaj le-au trimis curții de la Viena. Solicitările pe care
românii transilvăneni le-au transmis curții de la Viena, atât în plan politic, cât și în plan
religios, aveau să fie atât de clar formulate, și de insistent susținute încât, până la urmă
ele devin realitate. Atunci, în acel loc ”s-a proclamat de popor Mitropolia română
transilvană, cu aplauze unanim.”
Tot în ideea susținerii fundamentate a celor solicitate la Blaj, Șaguna întrunește la Sibiu,
primul său sinod, în calitate de episcop titular, în 1850, sinod ”la care au luat parte 24 de
preoți și 20 de mireni, între care și Avram Iancu.” sinod care solicita hotărât ieșirea
Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, de sub autoritatea Mitropoliei sârbești de
Carloviț. Până la îndeplinirea acestui deziderat avea să mai treacă mai bine de un
deceniu.
”În 1860 Șaguna era în senatul imperiului, cu Mocioni pentru Banat, și baronul Nicolae
Petrino, pentru Bucovina. O nouă conferință, chemată la Viena în acest an, ceru iarăși la
21 august, un singur sinod bisericesc pentru toți românii, sinod din care să facă parte și
mirenii-ceea ce ar fi fost un adevărat parlament al neamului, și o singură Mitropolie a
tuturora; ceea ce însemna însă acum, după crearea Mitropoliei din Blaj, numai o
Mitropolie ortodoxă.” Sinodul de la Carlovit, care urma a stabilii modalitatea concretă a
despărțirii bisericii transilvane de sârbi, nu se întruni decât în 1863, sinod care hotărî și
înființarea scaunului episcopal de Caransebeș, titularul acesteia fiind ”vrednicul protopop
3/5
brașovean Ioan Popasu.” Abia în a doua jumătate a anului 1864 sinodul de la Carloviț
avea să își dea acordul pentru separarea ierarhică a bisericii transilvănene de cea
sârbească, și abia în decembrie același an înființarea noii mitropolii avea să fie
recunoscută de curtea de la Viena, iar patru ani mai târziu și de parlamentul maghiar. În
acel moment, în ciuda opozițiilor de tot felul, printre care se număra și cea a episcopului
bucovinean Evghenie Hacmann, reînființarea vechii mitropolii ortodoxe a Transilvaniei
era un fapt cert.
Marea realizare, a fost dublată de redactarea și aplicarea unui Statut Organic, care cu
modificările și completările aferente se găsește până astăzi la baza organizării și
funcționării B.O.R.
BIBLIOGRAFIE.
4/5
1. N.IORGA, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol 2, editura
Saeculum, București ,2012.
2. Pr.prof.dr.Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol 3, editura
E.I.M.B.O.R, București 1997.
5/5