UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE

AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ A BANATULUI ,,REGELE
MIHAI I AL ROMÂNIEI,, DIN
TIMIȘOARA

UTILAJE PENTRU MORARIT SI PANIFICATIE

Student: Tuila Liviu

M.I.A.I.A. – anul III
 Introducere

Cerealele sunt plante ce aparţin familiei Gramineae, având cea mai mare importanţă pentru hrana
omului, a animalelor și pentru scop industrial. Din acest motiv ele ocupă cele mai mari suprafeţe
cultivate pe glob dintre toate plantele de cultură.
Cerealele sunt cultivate pentru boabe ca produs principal. Caracteristic acestora este compoziția
chimică asemănătoare, cu un procent ridicat de amidon (până la 2/3 din conținutul lor).
La maturitate boabele sunt uscate, astfel că ele pot fi păstrate, în condiţii corespunzătoare, perioade
de timp îndelungate.

Cerealele pentru boabe constituie o materie primă pentru obținerea diverselor produse,
principalele direcții de industrializare, bobul cerealelor este format din trei mari părți: învelişul
exterior, endospermul şi embrionul.

Specia Embrion, % Endosperm, % Înveliş, %

Grâu 2-4 79-84 14-18
Porumb 7,9-12 81-84 5-11
Secară 2,5-4 71-77 20-25
Orz 2,6-3 56-69 27-30

Învelișul asigură protejarea bobului la acțiuni mecanice și chimice, fiind format din celule lemnoase
dense, celuloză și hemiceluloză, fără valoare nutritivă mare și care la măcinare se transformă în tărâțe.
 Endospermul sau corpul făinos este partea cea mai dezvoltată a boabelor, fiind formată din celule
mari cu pereți subțiri în care sunt depozitate amidon şi substanțe proteice, care constituie hrana
necesară dezvoltării embrionului cu formarea noii plantule. Prin măcinare endospermul este
transformat în făinuri.
Germenele sau embrionul constituie planta în fază incipientă și are concentrat în structura sa glucide
simple, protide, vitamine și enzime cu valoare nutritivă ridicată.
În raport cu specia, partea din bob care prezintă interes și tehnologia utilizată, boabele de cereale
sunt folosite în morărit la obținerea făinurilor (grâu, secară, orz, porumb) și care la rândul lor
constituie materii prime pentru alte subramuri ale industriei alimentare, la obținerea amidonului,
dextrinei, glucozei și spirtului (porumb, grâu, ovăz), la obținerea malțului pentru fabricarea berii (orz,
orzoaică), ca produse decorticate și crupe (grâu, ovăz, porumb, orez), la obținerea de uleiuri (germeni
de porumb, grâu, orz).

Morile cu valțuri

Valţurile au apărut în jurul anului 1588, primul valţ fiind conceput de Ramelli. Evoluţia lor
constructivă a beneficiat de progresele generale ale tehnicii, proiectându-se ulterior noi variante
constructive de valţuri. Astfel în 1873 Wegman concepe o nouă variantă pe care o perfecţionează şi o
construieşte în 1880 firma maghiară Ganz. În 1890 apar valţurile Luther, iar în 1902 apar valţurile
Ammegiscke. Ulterior, diverse firme din Europa (Buhler, Omas, etc) perfecţionează continuu
construcţia şi performanţele valţurilor de măcinat cereale.
De remarcat este faptul că în evoluţia lor constructivă, valţurile au avut diverse înfăţişări, dar
principiul de mărunţire a rămas aproximativ acelaşi până în zilele noastre. Mărunţirea se produce
trecând produsul printre doi tăvălugi aşezaţi în poziţie paralelă, la o anumită distanţă unul de celălalt.
Organele de lucru sunt constituite din valțuri și care constau dintr-o pereche de cilindri numiţi
tăvălugi de măcinare, montați cu axele în plan orizontal, cu acelaşi diametru la una din valorile de
220, 250 sau 300 mm şi lungimea de 400, 600, 800 sau 1000 mm. Aceştia se rotesc cu viteze
periferice diferite în sens contrar unul faţă de celălalt. Superioritatea tăvălugilor în raport cu alte
organe de sfărâmare, constă în aceea că suprafaţa de contact cu produsul, este neînsemnată în timpul
deformării datorită contactului liniar dintre tăvălugi şi produs. Aceasta nu va produce sfărâmarea peste
măsură a învelişului bobului.
În funcție de poziția relativă a tăvălugilor în practică se regăsesc mai multe variante :

a- valț simplu, cu o pereche de tăvălugi cu axele în plan orizontal;

b- valț simplu, cu o pereche de tăvălugi cu axele în plan vertical;

c- valț simplu, cu doi tăvălugi cu axele dispuse diagonal;

d- valț simplu pentru porumb, cu trei tăvălugi și două măcinișuri;

e- valț simplu, cu două perechi de tăvălugi ce lucrează succesiv ;

f- valț dublu, cu axele dispuse diagonal, cu tăvălugul inferior rapid;

g- valț dublu, cu axele dispuse diagonal, cu tăvălugul superior rapid;

h-valț simplu pentru porumb, cu patru tăvălugi și trei măcinișuri.

Tăvălugii măcinători se pot roti cu viteze periferice egale sau diferite. În acest caz tăvălugii care au
viteza mai mare se numesc tăvălugi rapizi, în timp ce tăvălugii care au viteza periferică mai mică se
numesc tăvălugi lenți. La pasajele de separare a germenilor se folosesc tăvălugi care se rotesc cu
viteze periferice egale.
În funcție de starea suprafeței tăvălugii pot fi cu suprafață netedă, respectiv cu suprafață rifluită.
Tăvălugii netezi sunt folosiți la măcinarea propriu-zisă a grișurilor și a dunsturilor (uneori și tăvălugi
cu rifluri foarte fine), în timp ce tăvălugii rifluiți sunt folosiți în fazele de șrotuire (șrotare).
Capacitatea de lucru a valțurilor este influențată de mai mulți factori, dintre cei mai importanți fiind
amintiți:
■ gradul de mărunțire: este determinat de caracteristicile tehnice ale tăvălugilor și modul de operare în
timpul procesului de lucru;
■ tipul de produs: întrucât fiecare valț macină o anumită categorie sau un anumit tip de produs, acest
fapt influențează capacitatea de măcinare;
■ umiditatea materialului supus măcinării: o umiditate peste cea optimă determină o mărunțire
greoaie, boabele trec mai greu printre tăvălugi, se lipesc pe suprafața de lucru și reduc efectul de
mărunțire;
■ uniformitatea granulației boabelor: în cazul produselor cu diferențe mari de granulație, se vor
măcina doar cele cu granulație mare, pentru care s-a reglat distanța dintre tăvălugi;
■ starea suprafeței de lucru a tăvălugilor: prin uzura riflurilor nu se mai poate măcina produsul la
granulația dorită, iar tăvălugii cu suprafața lucioasă sau lustruită nu mai macină produsul;
■ gradul de încărcare al valțului: încărcătura specifică a valțului se alege în funcție de produsul ce
urmează a fi obținut;
■ paralelismul tăvălugilor: trebuie asigurat acest paralelism deoarece afectează uniformitatea
granulației produsului măcinat, dar și capacitatea de lucru;
■ aspirația sau ventilarea valțurilor: deoarece în timpul lucrului tăvălugii și materialul măcinat se
încălzește până la 40-50 0C, iar prin dilatare se micșorează capacitatea de lucru, tăvălugii trebuie răciți
sau ventilați cu aer.

Schema unui valț dublu:

1- gură de alimentare;

2- discuri;

3- dispozitiv de uniformizare;

4- tăvălugi de alimentare;

5- clapetă;

6- tăvălugi măcinători;

7- cuțit de curățire;

8- melc evacuare produs

Pentru funcționarea
corespunzătoare în timpul operației de măcinare, valțurile sunt prevăzute cu dispozitive de
alimentare și uniformizare a materialului pe lungimea tăvălugilor, mecanisme de reglare și
curățire a tăvălugilor, precum și mecanisme de acționare, este prezentată schema de principiu a
unui valț dublu, alcătuit din două perechi de tăvălugi identici, alimentați separat și având funcții
tehnologice diferite.
Alimentarea cu boabese face prin gura de alimentare 1. Aici boabele acționează asupra unor
discuri 2 și în funcție de masa de lor determină acționarea dispozitivului de uniformizare 3.
Repartizate uniform, boabele sunt antrenate de tăvălugii de alimentare 4 și prin intermediul
clapetei 5 ajung la tăvălurii măcinători 6. Măcinătura rezultată precum și materialul curățit de
cuțitele 7 ajung în colectorul de sub valț, fiind evacuate cu melcul transportor 8.
Ca urmare a faptului că în timpul lucrului tăvălugii măcinători se încălzesc pe toată
lungimea, dar mai ales la capete (ca urmare a frecării din lagăre), prin dilatarea lor axială se
mărește diametrul în zona de capăt, micșorând fanta de evacuare a măcinișului, făcând posibilă
griparea tăvălugilor. Din acest motiv capetele tăvălugilor sunt prevăzute cu teșituri.
Pe de altă parte, în timpul măcinării alimentarea cu boabe nu se face pe toată lungimea
tăvălugilor. La cele două capete rămân 2-3 cm de tăvălug fără material de măcinat, astfel că uzura
suprafeței tăvălugilor este mai avansată în zona de lucru față de capete. Astfel, prin reglarea fantei
de evacuare în funcție de uzura tăvălugilor și ca urmare a faptului că la capete tăvălugii nu sunt
uzați, se poate produce înfundarea sau blocarea valțului.
 Condiția de prindere a boabelor între
tăvălugi la pasajul de măcinare
În cazul în care avem doi tăvălugi dispuși cu axele în plan orizontal, având același diametru și
aceiași viteză unghiulară, la contactul dintre bob și tăvălugi apar următoarele forțe: reacțiunea
normală N și forța de frecare Ff. În figură α este unghiul format între planul orixontal al axelor
tăvălugilor și direcția razei în punctul de contact (unghi de prindere).

Pentru tăvălugi cu suprafața netedă și bobul de formă sferică, condiția de prindere și trecere
printre aceștia este R2>R1.
În cazul valțurilor, suprafața de trecere pentru materialul de măcinat este generată de către o
pereche de tăvălugi și poartă denumirea de pasaj. În funcție de modul de dispunere a valțurilor
putem avea de la un singur pasaj și până la mai multe pasaje de măcinare, în funcție de rolul
tehnologic pe care îl au în procesul de lucru. Astfel, avem valțuri pentru șrotuire, valțuri pentru
desfacere și valțuri pentru măcinare, acestea fiind și denumirile convenționale folosite pentru
valțuri
Tăvălugii netezi au suprafața de lucru rectificată dar cu o mică rugozitate, de aceea după un
anumit timp de funcționare ea devine lucioasă și este necesară rectificarea din nou a suprafeței lor.
Măcinarea cerealelor cu valțuri având tăvălugii netezi este influențată de suprafața tăvălugilor și
de raportul dintre viteza tăvălugului rapid și viteza tăvălugului lent (K = Vr/Vl). Măcinarea se face
prin compresiune și mai puțin prin frecare. Prin urmare raportul vitezelor K = 1 – 1,5. Pentru
pasajul de germeni, unde se obțin produse aplatizate, se folosesc tăvălugii netezi cu aceiași viteză
periferică (K = 1).
Tăvălugii rifluiți au practicate pe suprafața lor crestături numire rifluri și care au ca scop
desfacerea mai ușoară a miezului de înveliș, mai ales în fazele de șrotuire.
 Modul de dispunere a riflurilor: a- înclinarea față de generatoarea tăvălugului; b-
distanța dintre
rifluri; c- întretăierea riflurilor tăvălugilor: 1- tăvălug; 2- ax tăvălug; 3- rifluri; 4-
riflurile tăvălugului din pereche

Din punct de vedere constructiv tăvălugii rifluiți sunt caracterizați prin mai multe elemente
precum modul de dispunere a riflurilor ,profilul riflurilor ,numărul de rifluri pe 1 cm.
Înclinarea riflurilor față de generatoarea tăvălugului sau drall-ul este cuprinsă între 6 – 12
% și se stabilește în funcție de locul pe care îl ocupă valțul în diagrama de măciniș. Această
înclinare face ca în spațiul de lucru să fie mai multe puncte de forfecare. În practică se întâlnește
drall pe stânga și drall pe dreapta.