Sunteți pe pagina 1din 2

Arabii

Arabii sunt un popor care locuiește, predominant în Nordul


Africii, Coasta de Vest a Africii și Orientul Mijlociu, fiind răspândit
și în alte părți ale lumii.
Religia predominantă este Islam, care are la bază Coranul.
Această religie are și o lege numită Sharia, ceea ce reprezintă și
baza constituțiilor țărilor arabe. Însă acestea sunt adaptate în
funcție de preferințele fiecărei țări. O distincție importantă ce
trebuie punctată este aceea dintre religia Islam și cultura arabă.
Deși reprezintă religia dominantă, nu este și definitorie pentru
această cultură, Islamul fiind prezent și în alte colțuri ale lumii.
Din punct de vedere al familiei, în țările arabe, familia este
un aspect dominant al vieții, în cadrul căreia există o ierarhie bine
definită. Bărbatul este capul familiei, care muncește pentru a
întreține membrii acesteia, iar femeia este casnică. Copii sunt
crescuți în mod diferit în funcție de gen, fiind favorizat tot timpul
băiatul, iar aceștia părăsesc casa părintească doar la căsătorie.
Un obicei format de aceștia, dat fiind numărul mare de copii pe
care o familie (statistic, 3 la fiecare femeie), este de a lasă pe
unul dintre copii, de obicei mezinul, să aibă grijă de părinți, în
cultura arabă existând un respect deosebit pentru persoanele în
vârstă.
Vestimentația este extrem de importantă în lumea arabă,
femeile fiind obligate să poarte Hijab sau, în țările mai stricte cum
este Arabia Saudită, chiar Burqa sau Niqab. Bărbații poartă
Turban sau Keffiyeh și Thawb în cele mai multe țări.
Cultura este foarte bogată, conținând mii de opere de artă,
literare, muzicale, și mai recent, opere cinematografice.
Un aspect important și din păcate, discriminatoriu din punctul
nostru de vedere, ca europeni, este acela al inexistenței egalității
de gen, care este persistentă în lumea arabă. Bărbații au drepturi
și libertăți depline, pe când femeile au mai multe interdicții,
precum școli pentru fete, interzicerea dreptului de a conduce,
dreptul de muncă și multe alte drepturi. În multe țări, există chair
și o poliție specială, numită „poliție religioasă”, care
implementează aceste măsuri, uneori, în moduri tragice cum s-a
întâmplat recent în Iran. Însă, progrese se fac în acest sens și
trebuie să înțelegem faptul că religia Islam este una nouă,
comparativ cu alte religii cum ar fi creștinismul, care a trecut
printr-o perioadă similară în Evul Mediu.
Există și zone dezvoltate din punct de vedere economic în
lumea arabă, precum Dubai, unde comunitatea musulmană are
contact cu civilizația orientală. Astfel, putem vorbi despre o cultură
mai diversificată față de restul lumii arabe.

S-ar putea să vă placă și