In opera „O scrisoare pierdută”, I. L.

Caragiale folosește numele

personajelor pentru a prezenta caracterul acestora, pentru a le
reprezenta statutul social, sau pentru a marca momente
importante ale acțiunii.
De exemplu, scriitorul folosește numele „Zaharia Trahanache”,
pentru a ilustra caracterul personajului. Acela de om bătrân, slăbit
de vârstă, dar important în ierarhia socială prin funcția pe care o
deține în partid.
Un alt exemplu poate fi numele „Zoe”, un nume bine ales pentru
conturarea statutului acestui personaj, de „damă mare în politica
din provincie”, cum scrie Garabet Ibrăileanu.
De asemenea, Caragiale folosește numele „Farfuride” și
„Brânzovenescu”, făcând referire la mâncare. Prin această aluzie,
este sugerat statutul inferior și lipsa de demnitate de care dau
dovada personajele.
În plus, autorul utilizează numele lui Agamita Dandanache,
pentru a marca, pe lângă caracterul incult al personajului, și
răsturnarea de situație care are loc odată cu apariția acestui
personaj, un al treilea candidat în cursa pentru scaunul de
deputat, susținut, chiar, „de la centru”.
În concluzie, I. L. Caragiale alege numele personajelor din
creațiile sale pentru a creiona atitudinea și scopul acestora,
alimentând, în același timp, și comicul de caractere.

Adolescența este o perioadă minunată a vieții noastre. Este

perioada în care experimentăm și aflăm cum funcționează
societatea în care trăim. Ne facem prieteni, trecem prin primele
experiențe în activități cotidiene precum condusul, mersul la liceu
sau prima relație de dragoste. Adolescența este partea vieții care
ne face oameni.