Boudon – Teorii, teorie si teorie

Ciudin Bogdan-Stefan

Boudon incearca sa realizeze o delimitare dintre ideea de paradigma si cea de teorie, precizand
faptul ca neclaritatea dintre concept duce la ambiguizare si discreditare a stiintelor sociale in
comparative cu stiintele naturii, care ofera concept concise si succinct formulate. Curentul epocii este
observabil in text, in care exista un conflict pregnant dintre stiintele sociale si cele naturale, sociologia
incearca sa iti valideze perspectivele imprumutand anumite metode specific stiintelor exacte, Boudon
aflandu-se in situatia in care nu se poate trasa o linie clara intre ce este teoria si ce este paradigma.

Boudon explica termenul de paradigma si cel de teorie, afirmand ca o teorie se poate deduce
dintr-un set de propozitii anterioare, propozitii conclusive fiind o cauza necesara celor precedente.
Paradigmele, pe de alta parte, se realizeaza prin analogia cu alte stiinte.

Pentru a ilustra ceea ce înseamnă o paradigma conceptuală, Boudon oferă spre exemplu teoria
stratificării sociale a lui Parsons, unde propozițiile explicative sunt derivate din modelul mare,
paradigmatic. Această detectare a factorilor explicativi reprezintă una din principalele funcții ale
paradigmelor sociologice, cealaltă fiind reprezentată de generalizarea fenomenelor sociale, așa cum a
făcut Durkheim, aducând conceptul de anomie în științele sociale.

În continuare, Boudon se dovedește a fi departe de rigid, afirmând că metodologia cercetării este

maleabilă și se poate adapta în funcție de obiectul de cercetare. Astfel, el amintește de metodele
experimentale și cele cvasiexperimentale, dând ca exemplul studiul lui Durkheim – Le suicide. Dorind să
demonstreze faptul că societatea are o influență covârșitoare asupra ratei sinuciderilor și că acestea nu trebuie
interpretate ca fenomene izolate, Durkheim analizează teoria conform căreia sinuciderea este cauzată de
nebunie/alienare mentală, ajungând la concluzia că victimele sinuciderii produse din această cauză reprezintă
un procent nesemnificativ din numărul total de sinucideri. Folosind o metodă de cercetare discretă – analiza
statisticilor și a documentelor –, Durkheim analizează relația dintre ratele sinuciderilor și diferiți factori extra-
sociali, incluzând rasa, ereditatea, clima, așezarea geografică; între cele două părând să există corelații. De
exemplu, anotimpul pare să influențeze săvârșirea actului de suicid, cele mai multe sinucideri înregistrându-se
vara. Comparând apoi ratele sinuciderilor între țări în care temperatura este identică, sociologul constată o
mare diferență, eliminând, prin urmare, această ipoteză.