INSTITUTUL MILITAR AL FORŢELOR ARMATE

CATEDRA ARTILERIE CENTRU PREGĂTIRE INTERARME

CURRICULUM

la disciplina

TOPOGRAFIE ŞI TOPOGEODEZIE MILITARĂ

(învăţământ la zi)

AUTOR:
Căpitan Eugeniu CHIPER
lector catedra artilerie centru
pregătire interarme

Aprobat la şedinţa Catedrei

artilerie proces verbal nr.___
din „___”__________200___

CHIŞINĂU – 2008
 I. PRELIMINARII

Scopul general al procesului de învăţământ este de a produce schimbări de durată a

comportamentului celui care învaţă, a modului de a gândi, simţi şi a acţiona al acestuia. Sistemul de
cunoştinţe predate este necesar să fie mereu schimbate datorită dezvoltării continuu ale ştiinţei,
evoluţiei social-economice şi tehnologice.
Curiculumul la disciplina Topografie militară reprezintă un aspect inovator al
învăţământului universitar. El se axează pe trei niveluri comportamentale, cu un grad divers de
complexitate: cunoaştere, aplicare, integrare. Nivelul cunoaştere presupune acumularea
cunoştinţelor teoretice, formarea bazei conceptuale în domeniul Topografie militară. Aplicarea
presupune formarea abilităţilor tipice disciplinei, dezvoltarea capacităţilor. Integrarea presupune
formarea capacităţii de transfer al cunoştinţelor teoretice şi al abilităţilor practice în situaţii atipice,
soluţionarea situaţiilor de problemă, rezolvarea unor sarcini cu un grad sporit de complexitate,
manifestarea atitudinilor personale faţă de diverse activităţi. Nivelul comportamental de integrare
constituie finalitatea procesului de învăţământ la disciplina Topografie militară formată prin
realizarea obiectivelor de cunoaştere şi aplicare.
Curriculumul la Topografie militară ţinând cont de cele expuse mai sus cuprinde aspectele
generale referitoare la modalităţile de cunoaştere şi aplicate în practică a materialului studiat,
încadrîndu-se în numărul de ore repartizate pentru realizare în semestrul II de studiu.

2
 II. OBIECTIVELE GENERALE ALE DISCIPLINEI

În baza studierii disciplinei Topografie militară, studentul trebuie:

La nivel de cunoaştere şi înţelegere:

- să definească noţiunile de bază ale topografiei militare;
- să relateze despre evoluţia topografiei militare în diferite etape istorice de dezvoltare a societăţii;
- să interpreteze normele practice ce formează disciplina topografie militară.

La nivel de aplicare:
- să îndeplinească practic determinările topografice expeditive în teren de: distanţe, unghiuri,
înălţimi şi pante;
- să determine nomenclatura hărţilor topografice;
- să stabilească procedeul de deducere a scării unei hărţi şi determinarea distanţelor din teren cu
ajutorul hărţii;
- să determine coordonatele rectangulare şi geografice;
- să argumenteze modalitatea de reprezentare a elementului terenului pe hărţile topografice;
- să argumenteze modalitatea de reprezentare a reliefului pe hărţile topografice;
- să argumenteze problemele care se pot rezolva pe hartă, la cabinet (determinarea distanţelor;
construirea profilului terenului; determinarea vizibilităţii între puncte; determinarea zonelor
nevăzute; determinarea diferenţei de nivel dintre două puncte de pe hartă; determinarea unghiului
de pantă; determinarea azimutului magnetic);
- să argumenteze problemele care se pot rezolva cu ajutorul hărţii în teren (orientarea în teren;
determinarea punctului de staţie; deplasarea în teren după hartă; întrebuinţarea hărţii într-un punct
de observare);
- să utilizeze fotograma şi modalitatea de lucru cu ea;
- să utilizeze în practică mijloacele de cercetare şi orientare în teren (binoclul; receptorul PLGR-96
(GPS)).

La nivel de integrare:
- să aprecieze importanţa topografiei militare în prezent şi pe viitor;
- să stabilească locul şi rolul topografiei militare în lupta modernă;
- să aprecieze importanţa topografiei militare în evoluţia ştiinţelor militare;
- să propună noi opinii, concepţii benefice pentru dezvoltarea intelectului electronic.

3
 III. ADMINISTRAREA DISCIPLINEI

Numărul de oreEvaluarea
Codul Anul Responsabil de
Semestrul Examen,
disciplinei predării Pr. LP EG LC Credit disciplină
colocviu
I II 2 14 26 2 2 Testare Cpt. Eu. CHIPER
III 6 16 12 Examen Cpt. Eu. CHIPER
TOTAL: 78 8 30 38 2

Numărul de ore
Evaluarea
Codul Anul Responsabil de
Semestrul Examen,
disciplinei predării Pr. LP EG LC Credit disciplină
colocviu
I II 6 20 24 2 Examen Cpt. Eu. CHIPER
TOTAL: 50 6 20 24

IV. TEMATICA ŞI REPARTIZAREA ORIENTATIVĂ A ORELOR

Tematica şi repartizarea orientativă a orelor de curs:

Realizarea
Nr. Tema în timp
(ore)
1. Procedee topografice de folosire a terenului 12
2. Harta topografică 46
3. Fotograma 4
4. Proiecţia Mercator 6
5. Mijloacele de cercetare şi orientare 10
Total: 78

4
 V. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI CONŢINUTURI

OBIECTIVELE DE REFERINŢĂ CONŢINUTURI

- să definească noţiunea despre topografia Introducere în conţinutul şi misiunile
militară; topografiei militare
- să determine importanţa topografiei militare;
- să determine legătura strânsã cu alte  Sarcinile şi conţinutul programei;
discipline militare;
- să elucideze importanţa hãrţii topografice ca  Legătura cu alte discipline militare;
izvor de informaţie despre teren;  Harta topografică - sursa de informaţie
- să stabilească locul şi rolul topografiei
militare în pregătirea de luptă; despre teren.
- să formuleze şi să explice folosirea hãrţilor
topografice de diferite scări.
- să deosebească elementele topografice ale Elementele topografice de folosire a
terenului; terenului
- să definească noţiunea de relief;
- să deosebească formele caracteristice de  Elementele topografice ale terenului;
relief;
- să elucideze importanţa detaliilor de  Formele caracteristice de relief;
planimetrie.  Studiul detaliilor de planimetrie.
- să distingă scopul determinărilor topografice Determinări topografice expeditive în teren
expeditive în teren;
 Determinări topografice expeditive în
- să determine importanţa determinărilor
topografice expeditive în teren; teren. Determinarea distanţelor;
- să explice modalităţile de determinare a
 Determinarea unghiurilor, pantei
distanţelor în teren;
- să explice modalitatea de determinare a terenului;
pantei terenului;
- să explice modalitatea de determinare a  Determinarea expeditivă a înălţimii
înălţimii detaliilor din teren; detaliilor din teren.
- să explice modalitatea de determinare lăţimii
unui râu;
- să definească noţiunea de orientare în teren Orientarea în teren fără hartă
şi punct de staţie;
- să caracterizeze principalele modalităţi de  Orientarea în teren fără hartă. Noţiuni
orientare în teren fără hartă;
de bază;
- să stabilească importanţa orientării în teren
fără hartă;  Determinarea punctelor cardinale după
- să stabilească importanţa determinării
punctelor cardinale după aştri şi prin alte aştri şi prin alte procedee;
procedee;  Orientarea în teren cu busola.
- să argumenteze importanţa orientării în teren
cu busola şi modalitatea de deplasare după Deplasarea după un azimut dat.
un azimut dat.

Harta topografică

5
- să definească noţiunea de hartă topografică;
- să caracterizeze principiul de reprezentare a
 Definirea hărţii topografice;
terenului în proiecţia cilindrică transversală
conformă Gauss – Kruger;  Principiul de reprezentare a terenului în
- să argumenteze importanţa cadrului hărţii şi
inscripţiile exterioare ale acestuia. proiecţia cilindrică transversală
conformă Gauss – Kruger
 Cadrul hărţii şi inscripţiile exteriore
acestuia.
- să reproducă şi să caracterizeze noţiunea de Nomenclatura hărţilor topografice
nomenclatură a hărţilor topografice;
 Nomenclatura hărţilor topografice;
- să determine importanţa sistemului de
poziţionare a foilor de hartă;  Sistemul de poziţionare a foilor de
- să argumenteze importanţa poziţionării foilor
de hartă. hartă.
Noţiuni despre scara hărţilor şi a planurilor
- să distingă noţiunea de scara hărţilor şi a
 Noţiuni despre scara hărţilor şi a
planurilor topografice;
- să determine şi să caracterizeze sistemele de planurilor;
coordonate arătate pe hartă;
- să realizeze modalitatea de lucru privind  Sisteme de coordonate arătate pe hartă;
legenda hărţii.  Legenda hărţii.
Reprezentarea elementelor terenului pe
- să determine modalitatea de reprezentare a hărţile topografice
elementelor terenului pe hărţile topografice;
- să caracterizeze şi să realizeze clasificarea şi  Reprezentarea elementelor terenului pe
prezentarea semnelor convenţionale pe
hărţile topografice;
hărţile topografice.
 Clasificarea şi prezentarea semnelor
convenţionale.
Reprezentarea punctelor geodezice pe hartă
- să definească noţiunea de puncte geodezice;
 Reprezentarea punctelor geodezice pe
- să caracterizeze reprezentarea punctelor
geodezice pe hartă; hartă;
- să relateze şi să reprezinte modalitatea de
reprezentare a hidrografiei, vegetaţiei şi a  Reprezentarea apelor, vegetaţiei şi a
naturii solului; naturii solului;
- să relateze şi să reprezinte modalitatea de
reprezentare a reţelelor de căi de  Reprezentarea reţelelor de căi de
comunicaţie, localităţilor, construcţiilor comunicaţie, localităţilor, construcţiilor
industriale.
industriale.
- să caracterizeze modalităţile de reprezentare Reprezentarea reliefului pe hărţile
a reliefului pe hărţile topografice şi topografice
importanţa lor;
- să definească noţiunea de curbă de nivel şi  Reprezentarea reliefului pe hărţile
modalitatea de clasificare a lor;
topografice.
- să realizeze modul de reprezentare pe hartă a

6
 formelor de relief prin curbe de nivel.  Reprezentarea pe hartă a formelor de
relief prin curbe de nivel.
- să definească noţiunea de profil al terenului; Construirea profilului terenului
- să reprezinte modalitatea de construire a
 Construirea profilului terenului;
terenului,
- să definească noţiunea de vizibilitate între  Determinarea vizibilităţii între puncte;
puncte şi etapele de determinare a
vizibilităţii între puncte;  Determinarea zonelor nevăzute.
- să definească noţiunea de zonă văzută şi
zonă nevăzută etapele determinării zonelor
văzute şi nevăzute.
Determinarea diferenţelor de nivel şi a
- să caracterizeze modalităţile de determinare cotelor
a diferenţelor de nivel şi a cotelor;
- să definească noţiunea de unghi de pantă şi  Determinarea diferenţelor de nivel şi a
procedeele de determinare a unghiului de
cotelor;
pantă;
- să definească noţiunea de echidistanţă şi  Determinarea unghiului de pantă prin
modalitatea de determinare a ei.
diferite procedee;
 Determinarea echidistanţei.
Procedeele de determinare a distanţelor pe
- să reprezinte modalitatea şi procedeele de hărţile topografice
determinare a distanţelor pe hărţile
topografice;  Procedeele de determinare a distanţelor
- să relateze modalitatea de măsurare a
pe hărţile topografice;
distanţelor cu ajutorul scării grafice;
- să definească noţiunea de trasee curbe;  Măsurarea distanţelor cu ajutorul scării
- să reprezinte modalitatea de determinare a
distanţelor pe trasee curbe. grafice;
 Determinarea distanţelor pe traseie
curbe.
Determinarea coordonatelor punctelor pe
- să definească noţiunile de coordonate ale hartă
punctelor pe hartă;
- să reprezinte modalitatea de clasificare a  Determinarea coordonatelor punctelor
coordonatelor punctelor pe hartă;
pe hartă;
- să reprezinte modalitatea de determinare a
coordonatelor geografice;  Determinarea coordonatelor geografice;
- să reprezinte modalitatea de determinare a
coordonatelor rectangulare;  Determinarea coordonatelor
- să reprezinte modalitatea de determinare a rectangulare;
coordonatelor polare.
 Determinarea coordonatelor polare.

7
 Direcţiile întrebuinţate ca iniţiale la
- să definească noţiunile de direcţii determinarea şi formarea unghiurilor pe
întrebuinţate la determinarea şi formarea hartă
unghiurilor pe hartă;
- să reprezinte modalitatea de formare a  Direcţiile întrebuinţate ca iniţiale la
unghiurilor pe hartă;
determinarea şi formarea unghiurilor pe
- să caracterizeze şi să definească fiecare
unghi format pe hartă; hartă.
- să reprezinte unghiurile caracteristice pe
harta topografică.  Unghiurile caracteristice pe harta
topografică.

- să caracterizeze şi să reprezinte modalitatea Pregătirea hărţilor topografice pentru lucru

de pregătire a hărţilor topografice pentru de stat major
lucru de stat major;
- să enunţe consideraţiile generale privind  Pregătirea hărţilor topografice pentru
pregătire a hărţilor topografice pentru lucru
lucru de stat major;
de stat major;
- să explice studiul caracteristicilor hărţilor;  Consideraţii generale;
- să pregătească hărţile topografice pentru
lucru de stat major.  Studiul caracteristicilor hărţilor.
Asamblarea şi plierea hărţilor
- să relateze metodele de pliere a hărţilor;
- să plieze hărţile;  Asamblarea şi plierea hărţilor;
- să relateze metodele de asamblare a hărţilor;
- să asambleze hărţile;  Toaletarea hărţii;
- să interpreteze metodele de toaletare a  Ţinerea la curent a hărţilor de lucru.
hărţilor.
Măsurarea unghiurilor pe hartă
- să explice procedeele de formare a
unghiurilor pe hartă;  Măsurarea unghiurilor pe hartă;
- să măsoare unghiurile pe hartă;
- să treacă obiectivele pe hartă după  Formarea unghiurilor pe hartă;
coordonatele polare;  Trecerea obiectivelor pe hartă după
- să explice modalitatea de trecere a
obiectivelor după coordonatele polare. coordonatele lor polare.
Pregătirea pe hartă a itinerarului de
- să definească Azimutul magnetic; deplasare
- să explice pregătirea pe hartă a itinerarului
de deplasare;  Pregătirea pe hartă a itinerarului de
- să determine reperele şi executarea
deplasare;
măsurătorilor;
- să explice modalitatea de formulare a hărţii  Determinarea reperelor şi executarea
de lucru.
măsurătorilor;
 Formularea hărţii de lucru.

8
- să definească punctul de staţie; Orientarea în teren
- să explice orientarea modalităţile de
orientare în teren;  Orientarea în teren;
- să orienteze harta;
- să caracterizeze şi să explice metodele de  Orientarea hărţii;
determinare a punctului de staţie;  Metodele de determinare a punctului de
- modalitatea întrebuinţării hărţii într-un punct
de observare. staţie.
Deplasarea în teren după hartă
- să identifice şi să transpună pe hartă detaliile
din teren;  Identificarea sau transpunerea pe hartă a
- să identifice în teren un detaliu reprezentat
detaliilor din teren;
pe hartă;
- să se deplaseze în teren după hartă.  Identificarea în teren a unui detaliu
reprezentat pe hartă;
 Deplasarea în teren după hartă.
Fotograma
- să definească fotograma;
- să clasifice fotogramele;  Consideraţii generale. Clasificări;
- să explice scara fotogramelor aeriene.
 Scara fotogramelor aeriene.
Lucrul cu fotogramele
- să explice modalitatea de lucru cu
fotogramele;  Lucrul cu fotogramele. Orientarea
- să orienteze fotogramele faţă de direcţia
fotogramelor faţă de direcţia NORD-
Nord – Sud;
- să transpună obiectivele de pe fotogramă pe SUD;
hartă;
- să transpună reţeaua kilometrică de pe hartă  Transpunerea obiectivelor de pe
pe fotogramă. fotogramă pe hartă;
 Transpunerea reţelei kilometrice de pe
hartă pe fotogramă.
Proiecţia Mercator (WGS-84)
- să definească sistemul de proiecţie şi factorul
de scară;  Definirea sistemului de proiecţie.
- să definească sistemul coordonatelor
Factorul de scară;
geografice;
- să denumească zona reţelei şi să identifice  Sistemul coordonatelor geografice;
caroul cu latura de 100 km.;
- să localizeze un punct cu ajutorul MGRS;  Caroiajul rectangular militar de
- să caracterizeze hărţile în proiecţia Mercator referinţă (MGRS);
(WGS – 80);
- să identifice şi să definească categoriile de  Denumirea zonei reţelei. Identificarea
hărţi; caroului cu latura de 100 km.;
- să reprezinte semnele convenţionale pe hărţi;
- să determine nomenclatura foilor de hartă la  Localizarea unui punct cu ajutorul
scara 250 000 şi 1: 50000. (MGRS). Caroiajul şi notaţia UTM;

9
  Hărţi în Proiecţia Mercator (WGS-84);
 Definiţie. Scop. Categorii de hărţi.
Informaţii, simboluri şi semne
convenţionale în afara cadrului hărţii;
 Nomenclatura foilor de hartă la scara 1:
250 000 şi 1: 50000.
Mijloacele de cercetare şi orientare
- să clasifice modelele de binocluri şi
caracteristicile lor;  Destinaţia, modelele de binocluri şi
- să explice construcţia generală a binoclului
caracteristicile lor;
şi a părţii lui optice;
- să enumere regulile de îngrijire, păstrare şi  Construcţia generală a binoclului şi a
exploatare a binoclului.
părţii lui optice;
 Regulile de îngrijire, păstrare şi
exploatare a binoclurilor.
Regulile observării cu binoclul
- să expună modalitatea întrebuinţării
binoclului;  Întrebuinţarea binoclului. Regulile
- să enunţe regulile observării cu binoclul;
observării cu binoclul;
- să explice modalitatea de reglare a
binoclului;  Reglarea binoclului;
- să măsoare unghiurile orizontale şi verticale;
- să determine distanţe.  Măsurarea unghiurilor orizontale şi
verticale. Determinarea distanţei.
Receptorul PLGR (GPS)
- să definească noţiunea de GPS;
- să expună destinaţia, CTT şi completul  Destinaţia, CTT şi complectul
receptorului GPS;
receptorului GPS;
- să explice construcţia generală a
receptorului;  Construcţia generală a receptorului;
- să pregătească receptorul pentru lucru;
- să determine coordonatele;  Pregătirea receptorului pentru lucru;
- să determine distanţa şi direcţia de deplasare.  Determinarea coordonatelor;
 Determinarea distanţelor şi a direcţiei
de deplasare.

10
 VI. METODOLOGIA PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Metodele de învăţământ la activitatea de luptă la materialul de artilerie sunt clasificate

după următoarele:
a) de predare-învăţare: verbale (expunerea, lecţia, explicaţia, descrierea, convorbirea);
intuitive (demonstrarea); active (lucrul practic, exersarea);
b) de organizare: frontală, pe ateliere (grupe), pe funcţii şi individuală;

Expunerea are caracterul unei înlănţuiri logice de raţionamente prin intermediul cărora
lectorul comunică cunoştinţe noi sau mai puţin cunoscute.
Pe timpul expunerii, lectorul poate să pună întrebări studenţilor pentru a verifica dacă înţeleg
ceea ce ascultă şi a le menţine-atenţia concentrată.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească expunerea sunt :
a) Începerea expunerii prin crearea unei motivaţii superioare, utilizând situaţia problemă,
studiul de caz, documente inedite, citate.
b) Să se sprijine pe cunoştinţele acumulate anterior de militari.
c) Să se scoată în evidenţă esenţialul fiecărei probleme şi să ducă la înţelegerea
conţinutului şedinţei.
d) Să fie clară, cu fraze concise, simple, să evite cuvintele şi expresiile de prisos, să se
explice sensul termenilor noi şi să nu se rezume numai la reproducerea unor texte din regulamente.
e) Să se încheie cu concluzii angajând militarii în formularea lor.
Lecţia realizează scopul didactic fundamental de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor.
În procesul de învăţământ cu studenţii cel mai adesea se va folosi lecţia de cunoaştere a
armamentului şi aparaturii. Structura unei lecţii este aceeaşi ca la orice metodă didactică, partea
fundamentală a căreia cuprinde 2-3 secvenţe de instruire. O secvenţă de instruire va cuprinde
următoarele evenimente:
- captarea atenţiei – întrebuinţarea unor procedee didactice ingenioase care asigură
motivarea imediată a participanţilor şi menţinerea trează a atenţiei până la îndeplinirea obiectivelor
operaţionale propuse;
- enunţarea obiectivelor operaţionale – modificările de comportament ce se vor obţine
la sfârşitul secvenţei de instruire: „ Ce vor şti ”, „ Ce vor şti să facă studenţii ”;
- reactualizarea cunoştinţelor – se reactualizează cunoştinţele însuşite anterior care au
legătură cu noul conţinut în scopul asigurării continuităţii învăţării şi pentru sporirea gradului de
accesibilitate şi temeinicie a celor însuşite . Ex. întrebare – răspuns - rezolvări de probleme;
- transmiterea noului conţinut;
- dirijarea învăţării;
Aceste două evenimente ale învăţării se produc de regulă , concomitent , având afectat cea
mai mare parte din timpul destinat şedinţei, prin utilizarea metodelor şi procedeelor didactice
active, respectând legile şi principiile învăţării folosind cele mai potrivite mijloace cadrul didactic îi
pune pe elevi în situaţiile cele mai favorabile îndeplinirii obiectivelor operaţionale;
- obţinerea performanţei – îndeplinirea obiectivelor operaţionale;
- evaluarea performanţei - se realizează, de cele mai multe ori, concomitent cu
realizarea feed-back-ului – vizează stabilirea gradului de îndeplinire a obiectivelor operaţionale;
- intensificarea retenţiei – sublinierea elementelor de bază, esenţiale, structurale,
schematizarea, sintetizarea, în scopul fixării trainice a cunoştinţelor, concluzionarea de către cadrul
didactic;
- realizarea feedback - ului (conexiunii inverse) – culegerea datelor şi informaţiilor
privind îndeplinirea obiectivelor propuse în scopul reglării permanente a activităţii didactice, Ex.
verificarea orală a unu / doi elevi.
- asigurarea transferului de cunoştinţe – prezentarea situaţiilor în care cunoştinţele vor
fi aplicate în practică.

11
 Descrierea constă în prezentarea prin cuvinte, a unei acţiuni sau obiect aflat în faţa
studenţilor sau pe baza reprezentărilor anterioare. Se foloseşte îndeosebi la şedinţele de cunoaşterea
armamentului, aparatelor şi muniţiei de artilerie şi într-o măsură mai redusă la şedinţele de activitate
de luptă la materialul de artilerie.
Demonstrarea (metoda „faceţi ca mine”) constă în prezentarea model de către un lector sau
subunitate a modului cum se execută o mişcare, acţiune sau operaţiune. Este indicat ca mişcările
(acţiunile, operaţiunile) să fie demonstrate pe părţi în ordinea lor normală şi să se repete pentru a fi
înţelese.
Algoritmizarea constă în elaborarea şi folosirea algoritmilor şi a prescripţiilor algoritmice
în scopul transmiterii cunoştinţelor, formării deprinderilor, calităţilor şi însuşirii rolurilor în timp
scurt şi cu eficienţă ridicată.
Algoritmul este un şir de acţiuni, operaţiuni, acte sau mişcări simple care executate într-o
anumită ordine, relativ constantă, duce la rezolvarea unor probleme de acelaşi tip.
În continuare, se prezintă prescripţia algoritmică de căutare pentru elaborarea unui algoritm
operaţional:
a) se studiază cu atenţie procesul (activitatea);
b) se descompune procesul (activitatea) în operaţiuni elementare;
c) se stabileşte succesiunea optimă a operaţiunilor;
d) se verifică prin experiment gradul de elementarizare, funcţie de nivelul de pregătire a
militarilor;
e) se experimentează şi corectează algoritmul.
Explicaţia este o expunere scurtă şi clară, care constă, de regulă, într-o argumentare
raţională. Ea poate consta şi în redarea mai dezvoltată a unei formulări concise, printr-o serie de
documente şi raţionamente simple, folosindu-se comparaţia. Alteori, explicaţia însoţeşte
demonstrarea unei mişcări (acţiuni, operaţiuni) sau descrierea unui aparat, mecanism sau piesă.
În acest caz explicaţia completează demonstrarea sau descrierea tratând ceea ce nu se poate
înţelege numai pe baza observării sau descrierii.
Convorbirea constă în dialogul verbal dintre lector şi studenţi în care cadrul didactic
formulând succesiv întrebări, stimulează gândirea militarilor în vederea însuşirii de noi cunoştinţe
sau fixării, sistematizării şi verificării cunoştinţelor predate anterior.
Întrebările formulate de lector trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie precise din punct de vedere al conţinutului;
b) să fie scurte şi exprimate corect;
c) să nu fie confuze sau ambigue;
d) să înceapă cu un adverb, o cerinţă, un îndemn (precizaţi, exemplificaţi, enumeraţi);
e) să se refere la materia predată;
f) să stimuleze gândirea, creativitatea, să-i oblige pe studenţi să reacţioneze şi să tragă
concluzii noi;
g) să fie adresate întregii subunităţi, să se lase timp de gândire şi de organizare a
răspunsului, după care să fie numit studentul care va răspunde;
h) să solicite studenţilor, în formularea răspunsurilor, folosirea cunoştinţelor acumulate
anterior pentru a le înţelege pe cele noi.
Precizarea clară a obiectivelor operaţionale, adică ce vor şti sau ce vor şti să facă militarii
după parcurgerea problemei de învăţat, este condiţia fundamentală a formulării corecte a între-
bărilor.
Răspunsurile la întrebările puse trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie clare, concise, sistematice şi să răspundă la întrebarea pusă;
b) să fie însoţite de argumentări şi să reflecte calitatea şi cantitatea cunoştinţelor;
c) toate răspunsurile să fie urmărite, apreciate şi după caz completate de alţi studenţi sau de
comandantul de subunitate.

12
 Exersarea constă în executarea repetată a unei mişcări (acţiuni, operaţiuni) în scopul
formării şi perfecţionării deprinderilor în executarea acesteia.
Pentru aceasta trebuie să se ţină seama de următoarele:
- mişcarea (acţiunea, operaţiunea) să se execute regulamentar, în ritm încetinit pe părţi,
până se învaţă temeinic; creşterea ritmului trebuie să se producă ca o urmare firească a însuşirii din
ce în ce mai bine a mişcării (acţiunii, operaţiunii);
- timpul afectat exersărilor trebuie să fie diferenţiat, în raport cu complexitatea
mişcărilor (acţiunilor, operaţiunilor) care se învaţă;
- să nu se treacă la exersarea întrunită (mai mulţi studenţi deodată, cu întreaga echipă
sau grupă) a unei mişcări (acţiuni, operaţiuni) decât după ce fiecare student a învăţat ce are de făcut;
- la toate exersările, atât lectorul cât şi studenţii trebuie să fie preocupaţi, în primul rând,
de necesitatea de a lucra corect şi precis;
- să se stabilească un număr optim de exersări, pentru eliminarea monotoniei.
Antrenamentul asigură prin repetare menţinerea şi perfecţionarea deprinderilor, în
împrejurări variate şi condiţii schimbate.
Scopurile antrenamentului sunt :
- atingerea unor bareme şi parametri superiori de execuţie;
- creşterea siguranţei şi preciziei acţiunilor precum şi a voinţei în execuţie;
- integrarea deprinderilor în lanţuri de priceperi şi deprinderi.
Eficienţa antrenamentului este condiţionată de următoarele cerinţe:
- respectarea succesiunii, gradării intervalului şi complexităţii repetărilor;
- diferenţierea exersărilor, funcţie de deosebirile individuale ale studentului;
- întărirea verbală a execuţiilor corecte;
- exersarea să se facă întrunit, în succesiune logică, regulamentară;
- planificarea optimă a şedinţelor.
Eficienţa exersării şi antrenamentului este condiţionată de prevenirea şi depistarea oportună
a cauzelor greşelilor.
Lectorul poate preveni greşelile dacă are în vedere următoarele:
- demonstrarea pe părţi a acţiunii să se facă în ritm lent, subliniindu-se esenţialul;
- demonstrarea să se facă din faţă şi profil;
- să se execute corect prima demonstraţie;
- să se verifice studenţii dacă au înţeles corect mişcarea;
- captarea şi menţinerea atenţiei (interesului) militarilor;
- să se menţină un ritm lent de execuţie pe timpul încercărilor de probă şi primelor
exersări.
În situaţia că se produc greşeli, cauzele acestora pot fi determinate de:
- înţelegerea eronată a acţiunii, ca urmare a explicaţiei neclare sau incomplete;
- demonstrarea în ritm rapid fără sublinierea părţilor esenţiale;
- alegerea greşită a locului de demonstrare şi motivarea insuficientă a studenţilor;
- trecerea la un ritm rapid de execuţie înainte ca studenţii să fi învăţat corect mişcarea;
- oboseala fizică sau intelectuală;
- experienţa motrică sau intelectuală redusă;
- neîncrederea în forţele proprii;
- lipsa de hotărâre, mai ales când se cere curaj.
Greşelile trebuie să fie eliminate în totalitate, în etapa învăţării acţiunii. Pentru corectarea
greşelilor, instructorul va respecta următoarele cerinţe:
- corectează greşelile în ordinea importanţei lor;
- denumeşte greşeala şi cauza care a provocat-o;
- repetă explicaţia (cel puţin asupra părţilor executate greşit) şi demonstraţia corectă;
- studentul să execute un număr de exersări sub supravegherea lectorului.

13
 În aplicarea metodelor de instruire lectorul trebuie să dovedească ingeniozitate şi capacitate
de adaptare, la specificul fiecărei şedinţe, funcţie de nivelul de pregătire şi calităţile studenţilor pe
care-i instruieşte.
În executarea activităţii de luptă la materialul de artilerie o importanţă deosebită o au
metodele de organizare a activităţii studenţilor pe timpul şedinţelor. Acestea se stabilesc în aşa fel
încât să asigure fiecărui student posibilitatea de a lucra practic pe toată durata desfăşurării şedinţei.
Metodele de organizare se aleg funcţie de obiectivul şi conţinutul şedinţei, nivelul de pregătire al
studenţilor, posibilităţile de asigurare materială şi numărul de lectori de care se dispune.
Metoda în grup (frontală) constă în executarea concomitent, de către toţi studenţii a
aceloraşi activităţi, asigurându-se aceeaşi intensitate pe tot parcursul şedinţei şi conducerea directă a
lucrului de către instructor.
Lucrul în grup se foloseşte îndeosebi la şedinţele de cunoaştere şi la cele practice de
învăţare, când lectorul demonstrează mişcarea (acţiunea, operaţiunea) şi o explică sau când studenţii
exersează în acelaşi timp cu lectorul.
Folosirea acestui mod de lucru la şedinţele practice, impune o asigurare materială, care să
permită ca toţi studenţii să lucreze concomitent, cu acelaşi fel de aparate (materiale).
Metoda pe funcţii constă în participarea tuturor studenţilor la executarea în acelaşi timp a
unei activităţi colective, fiecare dintre ei executând în timpul respectiv mişcările (acţiunile, opera-
ţiunile) ce revin unei anumite funcţii.
Se foloseşte la toate şedinţele practice care au ca scop formarea deprinderilor de lucru în
colectiv, la activitatea de luptă la materialul de artilerie, la exerciţiile în complex, cercetarea de
artilerie, la exerciţiile practice de la temele: lucrul la punctul de observare, grupurile de
recunoaştere, observarea conjugată etc.
La lucrul întrunit în cadrul echipei (grupei) de servanţi (specialişti) se trece numai după ce
studenţii şi-au însuşit îndatoririle ce le revin în funcţiile în care sunt numiţi.
Metoda pe ateliere constă în repartizarea studenţilor în mai multe grupuri, fiecare din
acestea executând activităţi diferite sau identice.
La fiecare atelier studenţii execută aceeaşi activitate, în grup sau individual. Timpul afectat
pentru lucru la fiecare atelier trebuie să fie aproximativ egal, pentru ca rularea studenţilor în ateliere
să se poată face uşor.
Metoda individuală constă în desfăşurarea activităţii de către lector, cu câte un student.
Se foloseşte la şedinţele practice în scopul verificării modului cum studentul execută
problemele învăţate şi pentru a corecta greşelile. De asemenea, se mai poate folosi la unele şedinţe,
cu un conţinut mai complex.

14
 VII. EVALUAREA DISCIPLINEI
1. Evaluări sumative periodice: lucrare de control; examen.
2. Lucrare de control la tema: „Harta topografică”.
Nr. CONŢINUTUL ŞI CONDIŢIILE EXECUTĂRII RĂSPUNSUL Notă
Să se determine înălţimea obiectivului dacă se cunoaşte:
- valoarea unghiulară sub care este încadrat obiectivul este H=
1 5
de 0 - 25,
- distanţa până la obiectiv este de 228m.
Să se transforme valoarea unghiului exprimată în unităţi de 17 – 56 =
2 derivă (grade şi minute) egală cu: 7
177°52¢48” =
Să se determine coordonatele geografice şi rectangulare ale
B= X=
punctului:
3 8
Punct geodezic 91,0 (50 84);
L= Y=
Eroarea admisibilă – 3²; – 25 m
Să se determine nomenclatura foilor de hărţi învecinate la
scara 1: 25 000
L-35-121-C-c
4 8

Să se determine sub ce valoare este încadrat obiectivul pe

riglă dacă se cunoaşte: h=
- distanţa până la obiectiv 117m,
5 5
- înălţimea obiectivului 7,8m,
- lungimea braţului este de 64cm.
Reprezentaţi schematic
Să se determine valoarea unghiului maximal de pantă pe
6 direcţia: cota 168,5 (48 86) – cota 91,0 (50 84) = 5
Eroarea admisibilă – 1°.
Să se reprezinte în tabel semnul convenţional corespunzător: 1 6
1. staţie de radioemisie,
2. oficiu telegrafic
3. punct geodezic pe biserică 2 7
4. caş de fabrică cu înălţimea de 55m.
5. punct al reţelei topogeodezice
6. staţie de alimentare auto 3 8
7 7. cruce izolată 12
8. linie electrică
9. sondă de petrol fără turlă 4 9
10. conductă de petrol

5 10

Să se determine corecţia de direcţie şi să se reprezinte

8 schematic unghiurile primite dacă se cunosc: 10
- datele problemei le luaţi de pe hartă C=

Să se determine datele necesare pentru deplasare pe itinerarul: Itine

cota 139,4 (51 88) – cota 132,6 (50 89) – cota 162,5 (48 89)– rarul
Nr. D D
cota 168,5 (48 86) – cota 91,0 (50 84). Valoarea corecţiei în de G Am
d/o (m) (d/p)
direcţie o luaţi din problema nr.8. depl
Eroare admisibilă - 2° asare

9 20

Total punctaj pentru nota:

80
„10” – 80 puncte; „9” – 72 puncte; „8” – 66 puncte; „7” – 60 puncte; „6” – 54 puncte; „5” – 48 puncte.

Numele Prenumele_____________________ Plutonul______ ; Varianta – I

Harta I – 41 – 84 – D – c (TUDOROV)

15
 Numele Prenumele_____________________ Plutonul______ ; Varianta – II
Harta I – 41 – 84 – D – c (TUDOROV)

Nr. CONŢINUTUL ŞI CONDIŢIILE EXECUTĂRII RĂSPUNSUL Notă

Să se determine înălţimea obiectivului dacă se cunoaşte:
- valoarea unghiulară sub care este încadrat obiectivul este H=
1 5
de 0 - 32,
- distanţa până la obiectiv este de 305m.
Să se transforme valoarea unghiului exprimată în unităţi de 21 – 14 =
2 derivă (grade şi minute) egală cu: 7
247°29¢12” =
Să se determine coordonatele geografice şi rectangulare ale
B= X=
punctului:
3 8
Biserica (51 82);
L= Y=
Eroarea admisibilă – 3²; – 25 m
Să se determine nomenclatura foilor de hărţi învecinate la
scara 1: 25 000
4 L-35-109-C-c 8

Să se determine sub ce valoare este încadrat obiectivul pe

riglă dacă se cunoaşte: h=
- distanţa până la obiectiv 129m,
5 5
- înălţimea obiectivului 8,4m,
- lungimea braţului este de 65cm.
Reprezentaţi schematic
Să se determine valoarea unghiului maximal de pantă pe
6 direcţia: cota 91,0 (50 84) – cota 163,7 (51 83) = 5
Eroarea admisibilă – 1°.
Să se reprezinte în tabel semnul convenţional corespunzător: 1 6
1. groapă cu adâncimea de 10m.
2. monument
3. piatră chilometrică 2 7
4. punct al reţelei topogeodezice
5. staţie meteorologică
6. cimitir, 3 8
7 12
7. mină scoasă din exploatare
8. oficiu telegrafic 4 9
9. trecere subterană
10. sondă de petrol cu turlă
5 10

Să se determine corecţia de direcţie şi să se reprezinte

8 schematic unghiurile primite dacă se cunosc: 10
- datele problemei le luaţi de pe hartă C=

Să se determine datele necesare pentru deplasare pe itinerarul: Itinera

cota 91,0 (50 84) – cota 168,5 (48 86) – cota 162,5 (48 89) – Nr. rul de D
G Am D (m)
cota 132,6 (50 89) – cota 139,4 (51 88) d/o deplas (d/p)
Valoarea corecţiei în direcţie o luaţi din problema nr.8. are
Eroare admisibilă - 2°
9 20

Total punctaj pentru nota:

80
„10” – 80 puncte; „9” – 72 puncte; „8” – 66 puncte; „7” – 60 puncte; „6” – 54 puncte; „5” – 48 puncte.

16
 Evaluare sumativă finală: examen.

1. Influenţa naturii solului asupra acţiunilor de luptă.

2. Influenţa vegetaţiei lemnoase, hidrografiei asupra acţiunilor de luptă.
3. Determinarea punctelor cardinale după diferite indici din natură.
4. Determinarea punctelor cardinale cu ajutorul aştrilor, cu ajutorul busolei (cunoaşterea busolei şi
modul de întrebuinţare a acesteia, folosirea busolei la determinarea punctelor cardinale).
5. Procedeele de determinarea distanţelor: (cu pasul, din vedere, cu ajutorul vitezei sunetului).
6. Procedeele de determinarea distanţelor: (cu ajutorul binoclului, cu ajutorul riglei gradate);
determinarea înălţimilor detaliilor din teren.
7. Nomenclatura hărţilor topografice.
8. Cadranul hărţii şi inscripţiile exterioare ale acestuia.
9. Procedeele de determinare a distanţelor din teren cu ajutorul hărţii.
10. Noţiuni despre determinarea coordonatelor geografice (exemplu), rectangulare (exemplu).
11. Enumeraţi tipurile de semne convenţionale şi descrierea lor.
12. Reprezentarea reliefului pe hărţile topografice (reprezentarea pe hartă a formelor de relief prin
curbe de nivel), (enumerarea curbelor de nivel). Procedeele de determinare a unghiului de pantă.
13. Procedeele de construire a profilului terenului. Determinarea diferenţelor de nivel şi a cotelor.
14. Direcţiile întrebuinţate ca iniţiale la determinarea şi formare unghiurilor pe hartă. Unghiurile
caracteristice pe harta topografică.
15. Formarea unghiurilor pe hartă. Măsurarea unghiurilor şi trecerea obiectivelor după coordonatele
polare.
16. Determinarea corecţiei de direcţie (C), azimutului magnetic (Am) şi gismentului (G).
17. Fotograma. Consideraţii generale. Clasificări.
18. Orientarea topografică, definiţie, exemplu. Procedeele de orientare a hărţii (faţă de detaliile din
teren, cu ajutorul busolei).
19. Procedeele de determinare a punctului de staţie.
20. Destinaţia şi construcţia generală a PLGR – 96 (GPS), (părţile principale ele GPS – ului şi
echipamentul auxiliar al acestuia).
21. Caracteristicile tehnico – tactice ale GPS – ului. Posibilităţile acestui aparat.

17
 VIII. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

1. Topografie militară, DTM, Bucureşti, 1975.

2. Topogeodezie militară, Vol. I, Bucureşti, 1993.
3. Topografie militară, DTM, Bucureşti, 1976.
4. Военная топография, Воениздат, 1977.
5. Terenul şi caracteristicile sale tactice. Chişinău, 2006.
6. Procedee topografice expeditive în teren. Chişinău, 2007.

18