VEGETOTERAPIA ANALITICĂ sau SOMATO-ANALIZA REICHIANĂ

(psihoterapie ce lucrează asupra sistemului neurovegetativ)

1. Istoricul: vegetoterapia analitică este o metodă psihoterapeutică ce are la origini opera

activităţiile psihiatrului – psihanalist Wilhelm Reich, efectuate între anii 1920 – 1940, apoi
prin intermediul lui Ola Raknes ea a beneficiat şi de aporturile psihoterapeutei Gerda
Boyesen şi ale neuropsihiatrului Federico Navarro. Recent, psihoterapeuţii Christine
Zurcher si Jacques Vaissac s-au interesat de ea si i-au reactualizat continutul, apropiindu-le
de tendintele psihanalitice actuale.
2. Definitia din perspectiva psihologica: este o metoda care propune un cadru riguros, in care
corpul este activat prin puneri in situatii / posturi si miscari care reactiveaza toate
amintirile. Intentia ce sta la baza fiecarui moment dintr-o astfel de terapie este:
reunificarea persoanei si dezvoltarea unei prezente cat se poate de complete cu sine –
insusi si cu ceilalti, adica o dezvoltare a vietii si a viului.
3. Definitia din perspectiva energetico – corporala : din punct de vedere metodologic, ea
consta in destructurarea blocajelor energetice care s-au putut instala inca din perioada
intrauterina si din mica copilarie, in anumite zone corporale. Procesul terapeutic se
efectueaza in conditii de maxima securitate, plecand de la nivelele cele mai arhaice si
mergand, in maniera foarte sistematica, spre nivelele cele mai actuale, evitand astfel
riscurile pierderii contactului cu realitatea. Este o traversare a ceea ce s-a inscris in
inconstient: frici, depresii si suferinte, dar si bucurii, chef de joaca, placere. Vegetoterapia
analitica necesita crearea unei aliante suficient de puternice cu terapeutul pentru a putea
traversa cu incredere momentele dificile si neprevazute.
4. Procesul: practic, terapeutul propune situatii corporale numite „actinguri”. Consemnele
sunt simple; ele determina sistemul neuromuscular sa lucreze voluntar, iar asta trezeste
incet – incet lanturile involuntare de senzatii, sentimente si imagini, ganduri, amintiri.
Aceasta „traire” este apoi verbalizata, analizata, interpretata dupa ritmul personal al
fiecaruia.
5. Rezultatele: vegetoterapia analitica ne ajuta sa recunoastem, acceptam si abandonam
suferintele cele mai vechi, mai profunde si ascunse. Astfel, dispar simptome multiple si se
poate instala o viata in acord profund cu sine – insusi

1
 CELE TREI PRINCIPII CARE STAU LA BAZA ACESTEI MUNCI PSIHOTERAPEUTICE

1. Identificarea armurii musculare şi a armurii caracteriale. Armura caracterială este o

stratificare, un fel de imprimare a tuturor experienţelor trecute, a tuturor mijloacelor
defensive folosite de subiect, este fortăreaţa în spatele căreia fiecare se retrage pentru a-şi
organiza viaţa şi rezistenţa, protecţia sa faţă de experienţe emoţionale dureroase şi
înfricoşătoare. Imaginea este un pic metaforică: totul se petrece ca şi cum experienţele din
copilărie, conflictele, refulările, frustrările şi încărcăturile energetice corespunzătoare
formează depuneri în interiorul fiinţei. Fiinţa se manifestă întotdeauna în aceiaşi manieră. Îi
sunt interzise toată inovaţia şi toată iniţiativa. Armura caracterială este importantă pentru
a înţelege că munca de deblocare energetică nu se adresează numai oamenilor care au o
suferinţă intensă, ci şi oamenilor prinşi într-un mecanism repetitiv. Caracterul reprezintă
maniera specifică de a fi a unui individ şi exprimă global trecutul său. Construită strat după
strat de-a lungul copilăriei, armura caracterială nu este trăită ca ceva dureros pentru că
este modalitatea cea mai eficace de a diminua anxietatea şi de a filtra tot ce ar putea
perturba subiectul din exterior sau interior. Ea este un compromis pentru a răspunde la
exigenţele mediului. Ea ne-a servit în trecut dar apoi, puţin câte puţin ne-a făcut prizonieri.
Armurii caracteriale îi corespunde o armură corporală. Această armură corporală este
faimoasa armură musculară, care odată formată nu poate fi abordată pur psihologic sau
verbal. Se numeşte armură pentru că foloseşte la protejarea individului de experienţe
emoţionale dureroase şi infricoşătoare. Il protejează atăt de impulsurile periculoase venite
din interiorul său cât şi atacurile din afară. Primul principiu al somato-analizei constă în a-l
face pe un subiect care simte nevoia să vorbească tot timpul să reducă comunicarea
verbală în favoarea exprimării corporale.

2. Al doilea principiu se referă la legătura indisolubilă între inhibiţia răspunsului emoţional

şi restricţia respiraţiei. Capacitatea de a răspunde emoţional depinde de funcţia
respiratorie arăta W.Reich. Totul se petrece ca şi cum, respirând în mod greşit fiinţa
noastră întreagă se reprimă. Reţinerea respiraţiei înseamnă reducerea metabolismului şi

2
 inhibarea pulsiunilor vitale. Astfel ajungem să ne reţinem plânsul, râsul, ţipătul, teama.
Acest lucru generează tensiuni ireversibile, în special în maxilare, în gât şi abdomen.
3. Al treilea principiu vizează limitarea puterii vitale şi frica de reflexul orgasmic. Reich
afirmă că sentimentul frigului interior provocat şi întreţinut de blocajele care urmează
pierderii contactului, în general (cu lucrurile, evenimentele, oamenii) are la bază teama de
contactul orgasmic. Armura care proteajează persoana de această angoasă exclude , în
acelaşi timp plăcerea. Ea împiedică descărcarea fluxului energetic către zonele periferice
ale organismului. Sentimentul pietrificării se fixează pe un teren asemănător (unde
tensiunile stocheză energia).

CELE ŞAPTE NIVELURI DE DEZVOLTARE ŞI CELE ŞAPTE INELE ENERGETICE ALE FIINŢEI

UNIFICAREA PERSOANEI

Reich descrie 7 stadii de dezvoltare psiho-corporală a omului sau 7 niveluri. În funcţie de blocajele
emoţionale care survin în perioada respectivă se formează o armură corporală localizată în zone
corporale distincte.

1. Nivelul prenatal sau nivelul ocular . Cuprinde: fruntea, creierul, ochii, glandele lacrimale,
urechile. Aici putem regăsi angoasa morţii. Se dezvoltă nucleul psihotic. Perioada:
intrauterină – 10 după naştere.

2. Nivelul neonatal sau nivelul oral. Cuprinde: nasul, gura, musculatura bărbiei, a buzelor,
muşchii superficiali ai gâtului (ceafa). Aici putem găsi angoasa de abandon, depresia, furia,
frustrarea. Perioada: 10 zile – 9 luni

3. Nivelul exprimării şi al narcisismului sau nivelul gâtului. Cuprinde: muşchii profunzi a ai

gâtului şi ai limbii. Aici putem găsi angoasa de singurătate, narcisismul, ambivalenţa, furie.
Perioada: 9 luni - 2 ani.

4. Nivelul identităţii sau nivelul toracic. Cuprinde: toracele şi muşchii aferenţi, organele pe
care le adăposteşte (inima, plămânii) şi muşchii braţelor. Aici putem găsi tristeţea
profundă, disperarea dar şi abandonul şi respingerea.

5. Nivelul masochismului sau nivelul diafragmei. Cuprinde: diafragma şi organele sale (ficatul,
vezica biliară, stomacul, pancreasul, splina). Aici putem găsi angoasa orgastică (frica de a
trăi plăcerea), masochismul, vinovăţia, violenţa. Poate apărea ruptura principală între
partea de sus şi partea de jos a corpului.

3
 6. Nivelul pulsiunilor sau nivelul abdomenului. Cuprinde: muşchii abdominali, psoasul, rinichii,
suprarenalele, anusul superior. Aici putem găsi refuzul plăcerii, nevoia de a controla, de a
reţine, angoasa separării. Frica de relaxare, furie, agresivitate, ostilitate.

7. Nivelul supraeului sau nivelul pelvian. Cuprinde: muşchii bazinului mic, pelvisul, organele
genitale, ovarele, anusul, perineul, muşchii picioarelor. Este sediul sexualităţii. Aici putem
găsi angoasa de castrare, ură, furia distructivă, disperarea, tristeţea. Atitudini castratoare:
„nu poţi! .... nu ai voie!.....nu ai să reuşeşti! ....”. Perioada: peste 6 ani.

ECHILIBRUL ENERGETIC: ÎNCĂRCARE CU ENERGIE – DESCĂRCARE DE ENERGIE

Stă la baza diferitelor cicluri ale individului: ex: ciclul vaso-motor, ciclul simpatic-parasimpatic,
ciclul gestalt (de satisfacere a unei nevoi), ciclul sexual.....

Armura musculară înseamnă o zonă cu tensiuni musculare. În această zonă energia stagnează şi
impiedică fluxul energetic să circule. Nu există o încărcare suficientă şi nu permite descărcarea.

Fluxul energetic al unui om sănătos prezintă o curgere a energiei, o încărcare cu energie proaspătă
şi o descărcare. Este legat de fluxul respiraţiei. Respiraţia sănătoasă, profundă, produce într-un
astfel de corp fluid din punct de vedere energetic, o mişcare corporală ondulatorie numita
REFLEXUL ORGASMULUI. Corpul (liber fiind în acest caz) dezvoltă mişcări spontane şi involuntare.

În cazul unor persoane nevrotice (cu armuri musculare) nu există o astfel de curgere a energiei.

În cazul actul sexual nu există o încărcare satisfăcătoare iar tensiunile musculare blocheză
descărcarea energiei sexuale. Armura îl ajută pe individ să reziste (să nu se predea) mişcărilor
involuntare. (CONTROL)

ORGASMUL ŞI REFLEXUL ORGASMULUI

Reich a definit orgasmul diferit de ejaculare sau de punctul culminant (climax).

ORGASMUL este un răspuns involuntar al corpului total, manifestat în mişcări ritmice, convulsive.
Acelaşi tip de mişcare poate să apară atunci când respiraţia este complet liberă şi când persoana
se predă corpului său. Atunci se numeşte REFLEXUL ORGASMULUI.

Reflexul orgasmului este o precondiţie a orgasmului. RO poate apărea şi într-o situaţie

terapeutică. În RO nu există niciun punct culminant şi nici o descărcare sexuală. Pentru că nu există
nici încărcare de natură sexuală (excitare sexuală). Nu sunt implicate zonele genitale. Trăirea lui
semnifică faptul că persoana ar putea să experimenteze orgasmul total (care implică descărcare
sexuală) dacă această predare este transpusă în situaţie sexuală. Pentru Reich capacitatea de a
avea reflex orgasmic este asociată sănătăţii emoţionale doar dacă este asociată cu trăirea

4
orgasmului în situaţie sexuală. RO exprimă în acelaşi timp capacitatea persoanei de a da şi de a
primi iubirea în toate formele sale.

ORGASMUL reprezintă o abandonare totală în voia excitaţie sexuale (încărcăturii energetice de

natură sexuală), cu o implicate totală a corpului în mişcările de descărcare. O astfel de experienţă li
se întâmplă oamenilor destul de rar pentru că sunt prea conflictuali pentru a se abandona total
unui astfel de sentiment. Dar, atunci când se întâmplă este o experienţă extatică. ( de aici şi relaţia
dintre sexualitate şi spiritualitate)

Cu alte cuvinte ORGASMUL este o descărcare sexuală în care există mişcări involuntare,
convulsive, spontane ale corpului în întregime, pelvis şi extremitaţi şi care este simţită ca
satisfăcătoare. Excitarea şi descărcarea care implică doar zona genitală este o experienţă care este
prea limitată pentru a fi denumită orgasm. Pentru a fi calificată ca orgasm, descărcarea trebuie să
se extindă şi la alte părţi ale corpului (la întregul ORGAnism) şi să fie însoţită de plăcere.

Un orgasm elibereză tensiunea existentă în acele părţi ale corpului care răspund în mod activ.
Dacă este complet elibereză tensiunile din tot corpul. Acesta este motivul pentru care actul sexual
este cel mai bun antidot al stresului.

Gradul de plăcere este proporţional cu nivelul excitaţiei preliminare.

Reich a introdus şi termenul de potenţă orgasmică. Aceasta este abilitatea persoanei de a

experimenta orgasmul total, cu toate caracteristicile psihosomatice împreună cu capaciatea de a
iubi. Impotenţa orgasmică nu este identică cu anorgasmia (care reprezintă incapacitatea de a
ajunge la orgasm). Impotenţa orgasmică este o caracteristică a persoanelor nevrotice. Arată
incapacitatea de a ajunge la o descărcare completă a energiei sexuale.

Reich a definit experienţa sexuală sănătoasă exclusiv din punct de vedere al unirii sexuale dintre
bărbat şi femeie.

POTENŢA ORGASMICĂ ŞI IMPOTENŢA ORGASMICĂ ÎN FAZELE ACTULUI SEXUAL

Etape de
Clasificarea
dezvoltare de
fazelor Potență orgasmică Impotență orgasmică
excitatie
Reich
(Boadella)

faza de Disponibilitatea biologică. Excitare Supra sau sub-excitare. Erectie rece. 1. Preludiul
voluntariat calmă.  Anticiparea plăcerii reciproce. Vagin uscat. Preludiul insuficient sau
prea lung.

5

Existenţa unui impuls spontan de a
penetra, sau de a fi penetrată de
partener
Mișcările sunt voluntare, dar ritmice,
fără efort, fără grabă și cu tandreţe
(delicate, blânde). Persoanele sun
absorbite total în această experienţă
fără gânduri străine. Senzaţiile plăcute
continuă să crească în intensitate.
Perioadele de repaus nu conduc la o
scădere a plăcerii.
Excitația duce la contracții involuntare
ale musculaturii genitale (care preced
ejacularea în om și conduc la apogeu).
Toată musculatura corporală particpă
la aceste contracţii involuntare şi pline
de viaţă în timp ce excitația curge
înapoi de la organele genitale spre
întregul corp. Are loc o topire a
senzațiilor în tot corpul. Cunoştiinţa
este acoperită de o stare de apogeu,
faza de zenit, exstaz.
involuntară
Plăcere şi relaxare corporală şi
mentală. Senzație de armonie cu
partenerul. Dorință puternică pentru
odihnă sau de somn. Stare de linişte şi
pace.
Existenţa unui impuls sadic de
penetrare şi a fanteziei de viol. Sau
teama de a pătrunde sau de a fi 2. Penetrarea
penetrat și scăderea plăcerii la
penetrare.
Mişcări cu frecare violentă, grabă
agitată. Gânduri sau fantezii străine
sunt prezente compulsiv.
3. Faza
Preocuparea cu sentiment de
voluntară a
datorie faţă de partener si tema de
mișcărilor
eșec sau dorinţă puternică de a
sexuale
reuși. Orice perioadă de repaus
conduce la o scădere bruscă a
excitației .
Mișcările involuntare ale corpului
sunt reduse foarte mult sau, în
unele cazuri, lipsesc de tot.
Senzațiile rămân localizate în zona
genitală și nu se răspândesc în tot 4. faze
corpul. Mişcările involuntare pot fi involuntare
simulată pentru plăcerea ale contracții
partenerului. Eşire şi impingere musculare
forţate cu contracții spastice pentru
a atinge punctul culminant. Capul
rămâne în control și opacifierea
constiinţei este absentă.
Sentimentele de grutate, de
epuizare, dezgust, repulsie,
indiferență sau ură față de
partenerul. Excitația nu este total
descărcată şi poate conduce la 5. Faza de
insomnie. Apare starea „post-coital relaxare
tristesse”. O stare emoţională
neplăcută formată din tristeţe
melancolică, anxietate, iritabilitate,
agitaţie.