Igiena si bunastarea

animalelor

REFERAT

Masterand
Boeru Rares Andrei
 Bunăstarea animalelor de companie

Ca medici veterinari puteti furniza consiliere stiintifica si clinica

importanta, astfel incat gestionarea si controlul animalelor fara stapan sa
se faca in mod cat mai uman si eficient posibil. Unii dintre voi pot
colabora cu un adapost de animale, fie ca voluntari, fie ca angajati. Din
aceasta cauza si deoarece suprapopularea cu animale de companie
reprezinta o problema la nivel mondial, vom examina pentru inceput
modul in care adaposturile de animale gestioneaza problema bunastarii
cainilor si pisicilor fara stapan. Societatile de protectie a animalelor
cunosc faptul ca este nevoie de o solutie pe termen lung, pentru a reduce
numarul de animale cu care se confrunta. Cu toate acestea, problema lor
imediata ce necesita solutionare este: ce se poate face cu toate animalele,
caini si pisici, pe care le au in grija?
Unele adaposturi doresc sa urmeze o politica de a “nu ucide”. Altele
prefera sacrificarea selectiva a animalelor rezidente. In acest modul se
vor examina 79 ambele abordari si apoi se va discuta importanta
strategiei. De asemenea, se va analiza efortul depus de adaposturile
pentru animale in vederea sterilizarii si adoptiei acestora. In general,
societatile de protectie a animalelor pun in joc imediat toate eforturile si
resursele lor pentru a salva cat mai multe animale posibil, ramanadu-le
astfel doar putin timp, ca si bani insuficienti pentru dezvoltarea unor
strategii pe termen lung. In unele tari dezvoltate, societati de caritate
mari, bine organizate si dispunand de resurse finaciare relativ insemnate,
pot reusi sa desfasoare ambele activitati, adica sa salveze animalele si sa
se si implice in campanii pe termen lung, ca si in programe educationale.
Cu toate acestea, in tarile sarace, multe grupari de caritate si protectie
a animalelor dispun de fonduri si resurse limitate. Sunt coplesite de
numarul mare de animale cu care se confrunta; ca atare, nu pot planifica
sau pune in aplicare strategii pe termen lung, menite a aborda cauza
principala a problemei – numarul mare de animale fara stapan. In
general, societatile de protectie a animalelor sunt mici si cei ce activeaza
sunt doar cativa voluntari extrem de motivati. Scopul lor este in general
de a salva cat mai multe animale posibil si toate resursele lor sunt
cheltuite in incercarea de a avea grija de animale. Sacrificarea selectiva
este dificil de a fi acceptata de catre acestia si in general nu este bine
acceptata nici de cei ce lucreaza alaturi de voluntari. Adeseori fondurile
disponibile pentru plata asistentei veterinare sunt limitate. Unii medici
veterinari locali se pot implica (ca voluntari), dar exista cu siguranta o
limita clara in ceea ce priveste timpul pe care acestia il pot acorda. Acest
fapt poate duce la crearea unei animozitati intre organizatiile de protectie
a animalelor si medicii veterinari. In tarile in care exista o suprapopulatie
de animale fara stapan si o economie relativ slab dezvoltata, domeniul de
aplicare al adoptiei este redus. Acest fapt limiteaza sprijinul financiar al
acestor organizatii, deoarece, in mod normal, un adapost percepe o taxa
pentru adoptie. Tipul de caine sau pisica, animal salbaticit, comunitar sau
abandonat, poate influenta de asemenea potentialul de adoptie al
acestora. Inainte de a deschide un adapost pentru animale, managementul
trebuie sa decida strategia adapostului. Oamenii pot avea opinii idealiste
cu privire la rolul unui adapost pentru animale.
In realitate, cele trei atributii principale ale unui adapost sunt:
1. Pastrarea animalelor de companie pierdute de catre proprietarii lor.
De obicei animalele sunt tinute in adapost o perioada de timp, intre 3 si
10 zile, timp necesar ca proprietarul sa le revendice. Identificarea mai
rapida a proprietarului poate grabi procesul si astfel elibera adapostul
pentru ca spatiul sa poata fi oferit altor animale, ce pot beneficia de 80
aceste facilitati. Se poate obtine de asemenea un venit prin perceperea
unei taxe realiste de la proprietar.
2. Adoptia animalelor fara stapan. Acesta este un obiectiv major al
multor adaposturi. Scopul pe termen lung este de a plasa un animal
(caine sau pisica) ce se comporta bine si socializeaza in mod corect, intr-
o familie responsabila. Imposibilitatea de a realiza acest obiectiv poate
duce la un viitor abandon. Daca adoptia constituie scopul principal al
adapostului si totusi performanta practica se dovedeste a fi relativ
scazuta, ar fi mai bine a se lua in considerare pastrarea catorva animale
intr-o locatie centrala, in speranta ca vor capta mai mult interes, decat a
avea mai multe locatii in afara orasului.
3. Sterilizarea. Toti cainii ce intra in adapost ar trebui sterilizati
inainte de adoptie, sau inainte de a fi returnati in cazul programelor de
sterilizare-returnare. Facilitatile adapostului pot constitui adesea un
factor limitativ asupra numarului animalelor ce pot fi gestionate.
Alte scopuri posibile ale unui adapost, pot include:
1. Salvarea tuturor cainilor si pisicilor dintr-un anumit oras
2. Pastrarea animalelor intr-un “mediu protejat” pentru tot restul
vietii acestora. Multe adaposturi detin proprii lor “rezidenti pe termen
lung”, fapt ce poate fi benefic pentru moralul personalului si al unor
animale. Cu toate acestea, politica de “a nu ucide” trebuie sa constituie o
exceptie, mai degraba decat o regula. Daca functia primara a adapostului
este de a facilita adoptia animalelor, toate eforturile trebuie indreptate
spre indeplinirea cu succes a acestui obiectiv. Acest fapt aduce in
discutie problema referitoare la capacitatea adapostului de a gestiona un
mare numar de animale.
Politica de “a nu ucide” nu este de obicei fezabila sau umana, dar
sacrificarea selectiva a animalelor este de asemenea greu de acceptat de
catre personal. Aceasta problema implica o latura emotionala pentru
majoritatea celor ce sunt angajati in salvarea animalelor. In cele mai
multe zone din lume, adaposturile dispun de spatiu, personal si resurse
financiare limitate, astfel incat politica de “a nu ucide” devine nerealista
si se poate solda cu mai multa suferinta in randul animalelor. Chiar in
adaposturile foarte bine intretinute, care adopta strategia de “a nu ucide”,
cainii pot suferi totusi din pricina stresului de adapost. Problemele ce pot
aparea ca urmare a incercarii de a “salva” prea multi caini intr-un
adapost, pot fi similare cu cele ce predispun la aparitia focarelor de
epidemie in adapost. Modalitatea de clasificare a animalelor sosite in
adapost este in ordine descrescatoare a riscului pe care este posibil sa il
prezinte pentru adapost.
O alta problemă o reprezintă legislatia specifica raselor pentru care
nu exista legislatie solida referitoare la responsabilitatea proprietarului
asupra cainelui sau, sanctiunile care vor fi indreptate mai degraba asupra
cainelui, decat asupra proprietarului. Cu toate acestea, agresiunea este
adesea rezultatul fricii cauzate de slaba socializare, lipsei de pregatire sau
dresajului neadecvat – toate aceste probleme fiind cauzate indirect de o
gestionare defectuoasa a cainelui de catre proprietar. In timp ce legislatia
este in mod clar semnificativa, cea mai importanta solutie, atat pentru
proprietarii de animale, cat si pentru public in general, este aceea de a se
familiariza cu aspectele referitoare la comportamentul cainilor si de a-si
exercita in mod responsabil dreptul de proprietate. In mod clar, unii caini
pot fi agresivi si in mod inevitabil periculosi.
Aceste cazuri trebuie evaluate in mod individual, iar cainii cu
adevarat periculosi trebuie eutanasiati, daca nu pot fi controlati. Studiile
de comportament indica faptul ca un moment foarte important menit a
incuraja socializarea cainilor, este situat intre varsta de 3-13 saptamani,
astfel ca acestia sa nu se teama de activitatile zilnice din casa si
gospodarie, ca si din vecinatate, atunci cand cresc. Daca puii nu sunt
invatati sa socializeze in mod corespunzator, pot deveni agresivi in unele
situatii cand sunt adulti; aceasta se intampla datorita faptului ca le este
teama. Exista variatii foarte mari in standardele magazinelor si
comerciantilor de animale de companie, la nivel mondial. Cu toate
acestea, exista relativ putine reglementari, fie cu privire la magazine, sau
la comercianti, ori la intregul lant de aprovizionare.
 Ori de cate ori exista o presiune impusa pentru a reduce preturile
oriunde in cadrul lantului de aprovizionare, este probabil ca bunastarea
animalelor vandute sa fie compromisa. In consecinta, este nevoie de
legislatie si acordarea licentelor corespunzatoare. In comertul cu animale
de companie exista comercianti cu reputatie. Este important ca acestia sa
isi desfasoare activitatea impreuna cu legiuitorii si grupurile ce lucreaza
pentru bunastarea animalelor, pentru a ne asigura ca reglementarile
protejeaza animalele si ca acei comercianti care doresc sa pastreze
standarde inalte ale activitatii lor, nu sunt compromisi din punct de
vedere financiar, in comparatie cu cei care au mai mult grija de profitul
lor, decat de animalele pe care le vand. Toate acestea necesita o politica
si o aplicare adecvata a acesteia. In multe tari exista reglementari locale
privind activitatea magazinelor destinate animalelor de companie,
incluzand necesitatea unei inspectii veterinare anuale. Ca medici
veterinari, vi se poate solicita de catre autoritatea locala sa furnizati un
raport veterinar asupra unui astfel de magazin.
Probleme de bunastare ce pot aparea in lantul de aprovizionare le
puteti identifica atunci când inspectati un magazin destinat animalelor de
companie și nu veti avea nici un indiciu asupra conditiilor existente in
intregul lant de aprovizionare. La inspectia animalelor din magazine,
puteti descoperi ca starea acestora ridica suspiciuni asupra conditiilor
existente in lantul de aprovizionare, spre exemplu puteti observa faptul
ca puii dintr-o anumita rasa de caini prezinta entropion sau murmur
cardiac si astfel se poate suspiciona faptul ca furnizorul poseda caini
consangvinizati. Puteti descoperi, de asemenea, ca animalele au fost
prinse in salbaticie si sunt foarte abatute si bolnave, fara hrana adecvata.
In multe tari nu exista reglementari referitoare la intregul lant de
aprovizionare si nu toate tarile dispun de reglementari cu privire la
magazinele destinate animalelor de companie. Pentru a se asigura
bunastarea animalelor sunt necesare reglementari complete asupra
intregului lant.
In plus, educarea publicului ar trebui sa stimuleze presiunea
consumatorului pentru a se insista ca animalele de companie sa fie
furnizate din surse corespunzatoare, care respecta bunastarea animalelor.
Daca aceste animale pot fi vandute pentru castiguri mai bune, acest fapt
poate constitui un stimulent financiar pentru comercianti, ca lucrurile sa
decurga in mod corect. Suplimentar fata de problemele fizice pe care
crescatorii le pot selectiona in necunostinta de cauza atunci cand opteaza
pentru caracterele cosmetice, se poate intampla ca in acelasi timp sa
selectioneze si temperamente ce nu sunt potrivite pentru un animal de
companie. Suplimentar, standardele de reproductie pot include mutilari
precum taierea cozii (codotomia). Aceasta procedura a fost executata in
trecut la unele rase pentru a se evita lezionarea cozii in timpul lucrului.
Cu toate acestea, preferintele estetice au facut ca aceasta procedura sa fie
aplicata pe scara larga. Oamenii isi pot transporta animalele pe distante
lungi si le pot tine in conditii restrictive, la expozitii. Deoarece animalele
valoreaza mult, este probabil ca acestea sa fie transportate in conditii
bune. In unele cazuri, problemele genetice potentiale (spre exemplu,
displazia de sold) pot fi recunoscute cu ajutorul unor programe speciale
de depistare a acestora, astfel incat se poate selectiona mai bine nucleul
de reproducere.
Cercetarea genomului canin va facilita programele de control in
viitor. “Standardele de rasa” acceptate pentru anumite rase in unele tari,
impun ca unele parti ale corpului sa fie inlaturate pentru a fi in
conformitate cu standardele convenite (spre exemplu, codotomia si
cuparea urechilor). Atitudinea fata de aceste standarde este variabila la
nivel mondial – este general acceptata in SUA, dar dezaprobata in
Europa. S-a sugerat ca imposibilitatea efectuarii codotomiei la unele rase
de lucru, poate creste incidenta leziunilor la 83 nivelul cozii – acest lucru
s-a dovedit a nu fi adevarat in cazul unor tari in care codotomia a fost
interzisa. Codotomia este ilegala in Scotia si in unele parti ale Australiei,
fara exceptie. Este de asemenea ilegala in tari precum Cipru, Finlanda,
Germania, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Elvetia, Anglia si Tara Galilor,
dar in unele din aceste tari exista exceptii referitoare la cainii de lucru.
Modificarile chirurgicale, ce sunt efectuate din motive cosmetice,
precum codotomia, cuparea urechilor, ablatia ghearelor, indepartarea
caninilor (defanging) si operarea corzilor vocale (debarking), reprezinta
mutilari inutile.
 Acestea ar trebui sa fie interzise, deoarece sunt inutile si pot duce la
aparitia altor probleme privind bunastarea animalelor. De exemplu,
codotomia este de obicei efectuata in cazul cateilor in primele 2-4 zile de
viata, fara analgezie sau anestezie. Cercetarile efectuate pe baza unei
encefalograme (EEG), au indicat faptul ca puii sunt incapabili de
suferinta in primele zile de viata, deoarece creierul acestora nu este
suficient dezvoltat din punct de vedere neurologic (Mellor et al., 2009).
Cu toate acestea, cercetarile efectuate asupra sobolanilor si sugarilor,
sugereaza ca alte zone ale caii de transmitere a durerii sunt activate prin
intermediul leziunilor tisulare datorate codotomiei, iar acestea predispun
puii, ulterior, la o hipersensibilitate la durere, sau la pierderea
sensibilitatii la durere.

Criteriile bunastarii animalelor

 Ca si bunastarea oamenilor, si bunastarea animalelor este afectata de
multe componente si trebuie sa ne intrebam care sunt diversele aspecte
care intra in discutie aici.
 Cele 5 libertati se refera la o insiruire de aspecte considerate a fi
importante pentru toate animalele.
 Un animal poate avea nivele diferite de satisfacere a fiecareia din cele
cinci libertati - unele din aspecte pot fi bune, pe cand celelalte pot fi
precare.
 Cele 5 libertati au suportul mai multor organizatii cum ar fi Farm
Animal Welfare Council (UK), iar consensul tuturor arata ca bunastarea
animalelor poate fi considerata in termenii celor 5 libertati. Aceste 5
aspecte care afecteaza calitatea vietii sunt demne de luat in considerare.
In alta ordine de idei, libertatile sunt grupate in cinci fraze, iar fiecare
libertate poate include mai mult de trei concepte. Este de asemenea
important de retinut ce lipseste din lista. De ex. nu includ libertatea de
moarte, considerata o valoare etica pentru multe culturi
 Expresia bunăstarea animalelor a fost aleasă pentru a desemna
calitatea vieţii animalelor. În sfera animalelor, conceptul de bunăstare nu
are încă o definiţie precisă, dar toţi specialiştii care au studiat bunăstarea
la animale sunt de acord că această noţiune include sănătatea, confortul şi
presupune, de asemenea, protecţia animalelor.
S-a demonstrat științific că animalele trăiesc în bunăstare dacă sunt
sănătoase, dacă se simt confortabil, sunt bine hrănite, trăiesc în condiții
de siguranță, sunt în măsură să-și exprime comportamentul înnăscut,
dacă nu suferă dureri și nu se simt amenințate.

Animalele fara stapan

Câinii fără stăpân mai sunt numiți în România câini vagabonzi sau
maidanezi și reprezintă alături de cei comunitari (oarecum îngrijiți dar
care trăiesc în spațiul public) un factor de mediatizare intensivă în special
datorită cazurilor de atacuri asupra oamenilor. Atacuri ale câinilor cu sau
fără stăpân sunt înregistrate pe întreg mapamondul. În România, după
anul 1990, au fost înregistrate 11 cazuri de decese provocate de atacuri
ale câinilor maidanezi1 . Însă și alte țări se confruntă cu astfel de
evenimente tragice. În Marea Britanie, din 2005 până azi, 17 oameni au
murit în urma unor atacuri ale câinilor cu stăpân2 .
Printre cele mai intens mediatizate cazuri din presa românească de
atacuri ale animalelor sunt cele ale câinilor fără stăpân. Întreaga
problematică este extensiv reflectată de presa autohtonă cu peste 12 mii
de articole ce conțin cuvintele “câini fără stăpân” și aproape 25 de mii de
articole ce conțin cuvântul “maidanez”. Situația câinilor de pe străzi a
generat dezbateri deosebit de intense între iubitorii de animale și cei ce
doresc cu orice preț eliberarea străzilor de patrupede. Obiectul
dezbaterilor este redus cel mai adesea la legalitatea și moralitatea actului
de a pune capăt zilelor câinilor nerevendicați sau neadoptați, metodă care
deși e preferată de autorități și beneficiază de alocări bugetare generoase
și-a dovedit ineficiența pe termen mediu și lung.
Cu toate că în toți acești ani s-au căutat soluții, constantele rămân
aproape neschimbate - efective mari de câini pe străzi și autorități
ineficiente. Atât iubitorii de câini, cât și adepții eliminării lor de pe străzi
reușesc să influențeze într-o oarecare măsură cadrul legislativ și
activitatea autorităților. Conjunctura atacurilor soldate cu decese înclină
însă atenția factorilor de decizie către adepții uciderii câinilor. Discursul
deoseri nedocumentat și emoțional al ambelor tabere distrage atenția de
la conștientizarea unei probleme foarte grave adresată superficial și
conjunctural de autorități. În acest peisaj confuz, factorii de decizie, deja
foarte puțin interesați de problematică, reușesc să rateze strategiile de
acțiune bine ancorate din punct de vedere științific și cu șanse reale de
reducere semnificativă a numărului câinilor fără stăpân.
Cauzele și consecințele situației câinilor fără stăpân

Câinii reprezintă unul din cele mai răspândite animale domestice din
România, efectivul lor împărțindu-se în două mari categorii: câini care
depind și cei care nu depind de om. Câinii cu stăpân se împart în câini de
companie3 , câini de curte4 sau cu un rol de pază în gospodăria
tradițională și câini utilitari. În categoria acestora din urmă se înscriu
câinii antrenați pentru pază și protecție, câini de vânătoare, câini cu
diverse roluri funcționale în cadrul instituțiilor statului (armată, poliție,
vamă, apărarea civilă) și câinii de terapie.
Câinii oarecum independenți de om5 (dar nu și de resursele
derivate din activități umane) sunt cei născuți în stradă și care își procură
singuri apă și hrană mai ales din gunoaie și deșeuri. Aceștia nu
supraviețuiesc foarte mult și produc la rândul lor pui extrem de
vulnerabili. Din această categorie se desprind mai apoi câinii fără stăpân
adoptați parțial de comunități sau indivizi (de ex. câini de restaurante,
câini de șantiere etc). Aceștia sunt hrăniți mai mult sau mai puțin
periodic și de cele mai multe ori nu sunt îngrijiți din punct de vedere
medical și nu sunt asumați la nivel de stăpânire responsabilă (vaccinare,
sterilizare, asigurarea unui adăpost etc). Există și câini total independenți
de om, anume câinii ferali, care sunt de fapt câini sălbăticiți, la prima, a
doua sau a treia generație și care trăiesc la liziera pădurilor sau pe câmp,
departe de așezări umane.
Aceștia își procură hrana din vânătoare și nu se hrănesc din gunoaie
sau deșeuri. Cauza efectivului numeros de câini fără stăpân este admisă
ca fiind aceeași atât de autorități, cât și de iubitorii de animale: lipsa
programelor eficiente de sterilizare a câinilor cu sau fără stăpân, alături
de abandonul constant al puilor sau adulților nedoriți. Numeroși factori
culturali contribuie la această stare de fapt. Pentru paza curților sunt
preferați de cele mai multe ori masculi, un proprietar putând adesea
schimba mai mulți câini până găsește unul satisfăcător (acesta trebuie să
latre puternic, să nu rănească alte animale domestice precum păsările de
curte, să țină departe de incintă animale precum dihorul sau vulpea și să
latre atunci când vine un necunoscut).

- Sancționarea abandonului. Deși abandonul este sancționat prin

legislație încă din 2004, sunt extrem de rare cazurile când situația este
identificată, anchetată în timp util și sancționată. Statistica este cu atât
mai confuză cu cât legea pune la un loc actele de cruzime și abandonul.
Compartimentul Poliția Sanitară Veterinară a Animalelor trebuie să pună
în aplicare în cel mai scurt timp prevederile legale.
- Asumarea rolului de control și monitorizare de către ANSVSA.
Instituția trebuie să ducă la îndeplinire atribuțiile pe care i le conferă
legea. În acest sens, ANSVSA ar trebui să prezinte periodic rapoarte de
activitate, precum și măsurile identificate și luate pentru remedierea
neconformităților. Mai mult, ar trebui să elaboreze cu Colegiul Medicilor
Veterinari un contract-cadru care să limiteze costurile serviciilor
necesare gestiunii câinilor astfel încât anumite cabinete veterinare să nu
amplifice taxele practicate.