UNIVERSITATEA DE ŞTIINTELE VIETI„ION

IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

FACULTATEA DE INGINERIA RESURSELOR

ANIMALE SI ALIMENTARE

MASTER R.A.G

Managementul resurselor genetice animale

Masterand:Rares Boeru

Iaşi

2021-2022
 Rasa de oi valaha cu coarne in tirbuson

Un istoric controversat
Cel mai probabil, rasa de oi Valahă cu coarne în tirbuşon a fost
adusă în perioada ocupaţiei romane în Dacia, susţin oamenii de
ştiinţă Ryder şi Stephenson (1968), provenind din zona
Egiptului şi din Africa de Nord-Est. O altă variantă, susţinută de
cercetătorii din Ungaria, este că aceste oi au pătruns în zona
Carpaţilor în cursul marilor migraţii, fiind adusă din zona
Iranului.
Un erudit om de ştiinţă român, profesorul universitar Condrea
Drăgănescu, care a realizat chiar o monografie, susţine -
documentat - că oaia Valahă cu coarne în formă de tirbuşon
este una dintre rasele grupului filetic egiptean vechi (Ovis
paleoegiptica), crescută în sud-vestul României, în Ungaria,
Serbia şi Muntenegru. Surse istorice indică existenţa unui trib
valah în această arie, pe baza căreia renumiţi oameni de ştiinţă
- Buffon (1780), Darwin (1865) şi alţii - au botezat-o Valaha, iar
sârbii o numesc Vlaskavitoroga (Valahă cu coarne în tirbuşon).
În Ungaria, care deţine cele mai multe efective din această rasă
în perioada actuală, este numită Racka (sârb), pe motivul că era
crescută în efective mari în zona Serbiei şi Muntenegrului. În
realitate, ea este oaia unor vlahi români care prin transhumanţă
au ajuns în spaţiul sârbo-muntenegrean.
Denumirea de oi Raţca a fost preluată şi folosită uzual apoi şi în
zona Banatului, dar denumirea corectă actuală trebuie să fie
Valaha cu coarne în tirbuşon, chiar dacă unii crescători îi spun
simplu oaia valahă.
În Serbia, în momentul de faţă, dacă mai sunt câteva zeci de
exemplare în zona Vârşeţ, lângă graniţa Serbiei cu România.
Cele mai mari efective de oaie Valahă cu coarne în tirbuşon le
deţin ungurii (circa 20.000), în două varietăţi: albă (lâna albă şi
jarul de pe faţă şi membre ruginiu) şi neagră.
În România, au existat efective de câteva zeci de mii la
crescători privaţi din judeţul Caraş-Severin, în zona Dognecea,
în patru localităţi: Forotic, Doclin, Biniş şi Comorâşte. De aici, în
anul 1960 au fost exportate oi şi berbeci în Ungaria pentru
nucleul de conservare.
În anul 2000, un studiu efectuat de Gabriel Vicovan şi Maria
Sauer, a scos în evidenţă că în zona tradiţională de creştere
mai erau 2058 de oi Raţca, ceea ce indică o situaţie critică a
rasei, fiind în pericol de dispariţie.
Mai productive, dar mai pretenţioase
Oile Raţca sunt mai performante pentru producţia de lapte
comparativ cu oile Ţurcană, dar şi mai pretenţioase. În ultimii
zece ani laptele de oaie a fost şi este tot mai căutat şi mai bine
plătit (2,5-3 lei/litru) şi, ca urmare, interesul pentru aceste oi a
crescut simţitor şi continuă să crească în perioada actuală.
În judeţul Timiş, rasa a fost absentă cu 20-30 de ani în urmă,
dar de câţiva ani s-au înfiinţat trei exploataţii private cu un
efectiv de peste 1000 de oi, din care una performantă a
crescătorului Florin Vâşcu, din localitatea Diniaş, care mulge
mecanic 500 de oi.
Caracteristici diferite faţă de Ţurcană
Această rasă este asimilată, momentan din cauza efectivelor
încă mici, ca varietate la rasa Ţurcană, dar o asemenea
clasificare nu este reală.
Studiile efectuate la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru
Ovine şi Caprine Caransebeş au scos în evidenţă că oile
Valahe cu coarne în tirbuşon nu se pretează pentru
transhumanţă, nu se pot adapta în zona montană, nu pot ierna
în câmp deschis şi nu preferă să stea în ploaie. Lâna acestor oi
este tot mixtă (fibre groase, intermediare şi fine în şuviţă) de
culoare albă sau neagră, dar cu o pondere mai mică a fibrelor
de lână fine, comparativ cu Ţurcana. Şuviţele de lână sunt
ondulate, cu aspect de lână creaţă, diferită de şuviţa de la
Ţurcană, care are aspect de ţurţure.
Culoarea neagră este recesivă faţă de cea albă, iar la Ţurcană
este invers, adică dominantă. De la distanţă mică, oile Valahe
cu coarnele în tirbuşon se diferenţiază fenotipic evident, prin
coarnele lungi, ascuţite şi răsucite în tirbuşon, plasate pe creştet
în forma literei V, dar şi prin lâna ondulată. Sub aspect
productiv, s-au constatat diferenţe mai mici între aceste două
rase, oscilante şi deseori nesemnificative.
200-270 kg de lapte/lactaţie
Doar la producţia de lapte rasa Valahă cu coarne în tirbuşon are
un potenţial mai ridicat, în medie 134 kg lapte/lactaţie, dar
frecvent se evidenţiază oi cu 200-270 kg lapte.
În registrul genealogic al acestei rase sunt înscrise în acest an
3300 oi şi berbeci, cu scopul de a evidenţia, după controlul
producţiei de lapte, exemplarele performante care produc peste
200 kg lapte pe lactaţie. Oile Valahe cu coarnele în tirbuşon fac
obiectul unui program de cercetare la SCDCOC Caransebeş,
pentru a pune în evidenţă riscurile şi avantajele în vederea
elaborării unui program de identificare, ameliorare, conservare
şi promovare a acestei rase.
În viitor, unele controverse legate de oile Valahe cu coarnele în
formă de tirbuşon se pot lămuri prin analiza cluster şi prin
utilizarea metodelor de genetică moleculară, pentru precizarea
distanţei genetice între rase şi a timpului de la separare.
Necesitatea social-culturală şi genetică a conservării rasei
Valahă cu coarne în tirbuşon, cândva mândria Banatului,
trebuie sprijinită de organele de stat prin stimulente şi prin
organizarea unui parc naţional al acestei rase.

Rasa Ratca este crescuta pe o arie geografica

restransa, ca rezerva de gene, intr-un numar de 2058
capete.
 Fiind o oaie sedentara neadaptata la transhumanta, turmele
sunt in nucleul lor, in leaganul lor ca zona de origine, fiind
exploatate cel mai frecvent in rasa pura pentru productia de
lapte.
Multi crescatori prefera sa creasca acest tip de oi, aceasta
fiind una din explicatiile supravietuirii si conservarii rasei.
Avantajele economice sunt semnificative datorate
costurilor de intretinere reduse pe durata unui an calendaristic
fiind intretinute si furajate in permanenta pe pasune, cu exceptia
perioadei de fatare, iar evidenta productiei va ramane
principalul obiectiv al detinatorilor de patrimoniu genetic din
judetul Caras-Severin.
Tigaia cu cap negru de Teleorman
 

Prin eforturi susţinute, rasa Ţigaia cu cap negru de

Teleorman, cunoscută şi sub denumirea de Carabaşă, a fost
omologată anul trecut. Printre cei implicaţi în menţinerea şi
ameliorarea acestei populaţii de ovine se numără şi dna
inginer Ruxandra Joiţoiu, preşedinte Asociaţiei Crescătorilor
de Ovine şi Caprine Teleorman, cu care am avut ocazia să mă
întâlnesc în cadrul expoziţiei IndAgra din acest an.
 „Oaia cu cap negru de Teleorman este recent omologată,
din martie 2010. Prin lucrări de selecţie şi ameliorare am reuşit
să îmbunătăţesc parametrii morfoproductivi ai rasei şi în felul
acesta s-a schimbat şi aspectul fenotipic, în sensul că i-am mărit
talia. La naştere, mieii specifici au culoare neagră sau fumurie
şi, o dată cu înaintarea în vârstă, până la 6 luni îşi schimbă
culoarea în alb şi extremităţile rămân şi se menţin negre. În
acest fel am reuşit să menţinem, în funcţie de aspectul ei
fenotipic, denumirea de oaie cu cap negru”, a afirmat dna
Joiţoiu.

Nevoia de sprijin

În privinţa conservării, preşedinta asociaţiei a afirmat că

lipsa acordării unui sprijin în acest sens pune în pericol
menţinerea populaţiei de Carabaşă. „În 2011 şi anul trecut nu s-
au mai acordat subvenţii pentru patrimoniul genetic, iar acest
lucru s-a văzut, pentru că mulţi oameni au devenit neîncrezători
în activitatea pe care o desfăşoară. Noi dorim să menţinem şi să
promovăm rasa Ţigaia cu cap negru de Teleorman şi să
ameliorăm prin genetică această rasă. Acestea sunt şi
obiectivele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine
«Romovis 10 mai 2006». Vrem să fie subvenţionaţi
reproducătorii, pentru că atunci producţia vine de la sine, iar
ameliorarea este dirijată. În 2006, am derulat un program de
conservare, în cadrul căruia crescătorii au primit o subvenţie
suplimentară celei acordate de APIA pe cap de animal, şi acest
lucru a încurajat destul de mult, în sensul că numărul de
exemplare a crescut”, a spus dna Joiţoiu. Sectorul de ovine şi
caprine este unul destul de bine organizat. Potrivit preşedintei
asociaţiei, Federaţia Romovis, înfiinţată în anul 2006, număra la
început 25 de asociaţii, iar acum totalizează 56 de organizaţii.

O rasă competitivă în producţia de lapte şi carne

Ţigaia cu cap negru de Teleorman poate fi competitivă în

producţia de lapte şi carne cu cele mai bune rase specializate,
făcând inutil importul acestora. „Rasa este mixtă, creată pentru
lapte şi carne în proporţie de 50% lapte, 40% carne, 5% lână şi
5% reproducţie. Producţia medie pe lactaţie, 263 de zile, este de
150-170 litri de lapte, însă am avut câteva exemplare care au
realizat o producţie de 350 litri de lapte”, a precizat dna
Ruxandra Joiţoiu. Datorită precocităţii sale, prolificităţii şi
producţiei de lapte, berbecii din această rasă pot fi folosiţi cu
bune rezultate la încrucişări industriale sau de infuzie cu diferite
rase locale, pentru sporirea producţiei de lapte şi mai ales de
carne. Ţigaia cu cap negru de Teleorman are mari
aptitudini de desezonalizare a reproducţiei, fiind precoce,
putând fi folosită la reproducţie începând cu vârsta de 8-9 luni.
Populaţia cu cap negru de Teleorman se pretează cel mai bine la
producerea de miei pascali, cu greutatea carcasei de 15-17 kg,
aceasta deoarece producţia bună de lapte a oilor-mame asigură
o viteză sporită de creştere a mieilor. Rasa are o natalitate medie
de 150%, iar greutatea mieilor la naştere este de 5-6,5 kg. Oaia
Ţigaie cu cap negru de Teleorman se poate considera ca făcând
parte din categoria oilor semigrele, recomandate în special în
zona de câmpie şi mai puţin în cea colinară. Oile au o greutate
de 75-80 kg, cu o talie de 71-75 cm, iar berbecii cântăresc 95-
115 kg şi
au o talie 83-92 cm. Direcţia principală de exploatare a acestei
populaţii de ovine este orientată spre producţia de lapte-carne şi
lână semifină. Lâna are 28-33 microni, iar cantitatea obţinută la
femele este de 3 kg şi de 5 kg la masculi.