Profituri și pierderi în caritate

Un argument important pentru care statul e un administrator prost este cel al

profiturilor și pierderilor formulat de Ludwig von Mises. Acest argument poate fi aplicat și

pe piața carității, nu doar la poștă și la companiile de stat în genere și e regretabil c ă liberalii

n-au aplicat explicit acest argument la pia ța carit ății. Poziția lui Mises pe caritate este că

prin capitalism suntem mai bogați și așa avem mai multe resurse pentru a-i ajuta pe cei

săraci, pentru activitățile caritabile. Aceasta se adaug ă ridic ării standardului de via ță al

săracilor prin instituțiile capitaliste. E o realitate că un sărac o duce mai bine într-o țar ă mai

liberală decât în una mai socialistă, în Elveția decât în Venezuela. Tema este important ă

pentru că poate cel mai important element de sus ținere a socialismului este c ă statul are

grijă de săraci în timp ce piața îi lasă să moară pe strad ă. Oamenii nu sunt altrui ști iar statul

îi face mai altruiști cu poliția.

De ce un program social de stat este mai r ău dec ât unul privat? Pentru acela și motiv

pentru care o alimentară de stat e mai slab ă dec ât una privat ă. Politicienilor și birocraților le

lipsesc stimulentele pentru a obține rezultate bune. Despre aceasta este argumentul

profitului și pierderii. Ca și la poștă, aici veniturile providerului sunt decuplate de

performanța lui. Un birocrat care face alegeri proaste, de exemplu, s ă presupunem c ă este

bine intenționat, dar alocă sume nesim țite pentru construcția unui azil de bătrâni nu va

suferi consecințele acestei alegeri. Salariul lui merge mai departe. Veniturile lui nu depind

de donațiile unor donatori altruiști, ci vin automat din taxe. Munca birocratului este

decuplată de satisfacerea preferin țelor unor consumatori, inclusiv de preferin țele unui

consum altruist.

E posibil ca preferințele altruiste ale statului să nu coincidă cu cele ale donatorilor.

Unii donatori cred că banii trebuie cheltuiți pe persoane paralizate, al ții pe mamele singure,

alții pe copii orfani etc. Cu statul asisten țial, statul, nu donatorul, decide victimele și banii

alocați. În felul acesta statul nu răspunde preferin țelor altruiste ale donatorilor. Un donator

vrea să ajute persoane paralizate și statul îi cheltuie banii ob ținu ți prin furt pe spa ții sigure

1
(„safe spaces”). Și o persoană de familie bună și săn ătoas ă tun poate fi o victim ă și s ă aib ă

nevoie de un spațiu sigur finanțat de la buget, spa țiu în care s ă nu mai aud ă anumite

cuvinte.

Tendința carității private va fi să facă oamenii s ă se ajute singure, s ă scad ă num ărul

victimelor, tendința statului asistențial va fi să creasc ă num ărul victimelor. Relevant e aici,

așa cum observa și Rothbard în „Manifestul libertarian ”, că recipien ții de ajutor de șomaj nu

găsesc niciodată de lucru. Resursele altruiste sunt în competi ție, ele însele fiind rare. Dac ă

risipesc bani pentru cei care se pot ajuta, r ăm ân mai pu țin pentru cei care nu se pot ajuta.

Această explozie a recipienților ajutorului de stat are loc și pentru c ă altruismul poate fi un

pretext pentru motivații egoiste. Aici „victimele ” voteaz ă și așa un politician are tot interesul

să-și extindă baza de votanți mai degrabă decât să economiseasc ă și s ă targheteze

resursele. În cumpărarea de voturi atât interesul politicianului, c ât și al votan ților este și

egoist, nu exclusiv altruist. Exclusiv altruist e când donatorul nu are deloc a ștept ări

monetare. Observația e valabilă și pentru firme. Dac ă o corpora ție ținte ște cre șterea

profitului prin politici de CSR, aceasta nu se comport ă pur altruist. O face atunci c ând

așteptările nu sunt prioritar monetare. În caritatea socialist ă num ărul victimelor este f ăr ă

număr, victimologia fiind o cale de a crește puterea statului și politicienii fiind interesa ți s ă

cumpere voturi cu banii altora. O altă motiva ție ține de afacerile cu statul și de joburile

bune la stat. De exemplu, un program precum „Cornul și laptele ” ofer ă mult timp o pia ță și

câștiguri nesimțite firmelor de partid. O agen ție care ofer ă egalitate de șanse este o cale de

a da joburi bune membrilor sârguincioși de partid, celor care au alergat în campanie.

Un alt motiv pentru care statul risipește resursele este c ă statul func ționeaz ă cu

stimulente perverse. Cu cât face un lucru mai prost, cu at ât administratorii programelor

guvernamentale primesc mai mulți bani. Aceasta este și eterna lor scuz ă. Cutare sector

merge prost din cauza finanțării. Aceeași situație apare și c ând profesorii sociali ști care

deplâng marketizarea educației cer mai mulți bani de la buget. Care e solu ția pentru

îmbunătățirea învățământului? Creșterea procentului din PIB alocat educa ției.

2
 Un ONG voluntar, non-guvernamental, prezent pe piața carității va fi supus

stimulentelor profitului și pierderii. Să ne gândim la situația în care acesta nu îngrije ște de

anumiți bolnavi, nu se ocupă de copii instituționalizați sau construie ște un azil risipitor, cu

banii pentru 5. Aici donatorul privat își poate retrage sprijinul și banii merg c ătre un ONG

mai eficient și care satisface mai bine niște preferin țe altruiste. În felul acesta caritatea este

mai eficientă și mai eficace. Prin contrast, putem observa situa ția banilor aruncați în cazul

proiectelor europene, unde rareori sunt ajutate persoanele dezavantaje și banii merg în

traininguri, studii, seminarii și salariile ONG-urilor de stat sau al autorităților de

management, adică se pierd prin administra ție. Este o distribuție ineficientă, miza carității

fiind să-i ajuți pe cei care nu se pot ajuta, nu gulerele albe care administreaz ă aceste

servicii. Ar fi fost mult mai eficient dacă acești bani s-ar împ ăr ți direct s ăracilor pentru c ă

oricum nu se produc efecte pe termen lung. Un produc ător de caritate se poate supune

mecanismului profitului și pierderii ca orice organizație. Un ONG bun va avea profituri mai

mari, psihice sau monetare (admițând că există o motiva ție mixt ă, la ONG-urile de stat e

dominantă componenta monetară), un ONG slab va avea pierderi sau va da faliment. La o

retragere a sprijinului financiar, un ONG pierde și profit psihic, nu doar bani. Personalul

ONG-ului nu mai are satisfacția psihică de ajutorare a oamenilor am ăr âți.

Caritatea privată economisește și timp. Piața are mecanisme de eliminare a erorilor

mult mai rapide, mai eficiente, decât ale statului unde trebuie s ă a ștep ți 4 ani pentru a

alege un administrator care poate va face ceva pentru eliminarea unor programe. Altfel

spus, piața economisește și timp, nu doar bani, în eliminarea unui administrator

incompetent. Încheierea unui contract se face instant nu trebuie s ă a ștept schimbarea

puterii politice, schimbare care păstrează structura de stimulente.

Un ONG poate face însă și profit, poate primi mai mul ți bani dac ă ofer ă servicii bune,

ca și în cazul unei firme. Iar profitul poate fi de dou ă feluri: monetar și psihic. În pia ța

carității sunt implicate ambele, diferența de antreprenoriatului social de cel obi șnuit fiind

ponderea mai mare a profitului psihic.

3
 Așadar problema eficacității (ofer bunul sau serviciul) și a eficien ței (ofer bunul sau

serviciul minimizând costurile) se pune și la activitățile caritabile, nu doar la firmele și

organizațiilor pentru profit, la firmele obișnuite. Caritatea, ca orice activitate omeneasc ă,

poate fi făcută bine sau rău. Și un ONG din caritate poate fi ineficace sau ineficient. La un

ONG de stat aceasta e regula. În clipa de fa ță oamenii nu- și pot imagina falimentul unui

spital sau al unui ONG. Însă e nevoie de economisirea resurselor și în altruism. Sau cu at ât

mai mult. Un producător de caritate poate fi eficace, poate îngriji mai bine ni ște bolnavi,

poate ajuta mai mulți bolnavi la acelea și resurse sau poate ajuta acela și num ăr de bolnavi

cu mai puține resurse. Ca și în cazul drumurilor și poli ției, caritatea este înc ă un domeniu în

care statul profită de absența profitului.