Libertarianism şi etatism

(interviu cu Costel Stăvărache, Îndodii)

Mises România: Ce este libertarianismul?

Costel Stăvărache: Este o formă radicală de liberalism. Apare la autori ca Murray Rothbard,
Herman Hoppe, David Friedman, Michael Huemer etc. Dacă liberalismul clasic limitează funcţiile
statului la cea de apărare, libertarianismul sau anarhocapitalismul nu mai face nici măcar această
concesie, optând pentru o societate fără stat. E preferabilă această folosire a termenului
„libertarianism” pentru o societate fără stat. În America termenul se foloseşte şi pentru minarhişti
sau adepţii statului minimal. Folosirea de acolo e scuzabilă pentru termenul „liberal” e confiscat de
stânga americană, de social-democraţi. În Europa nu se justifică folosirea termenului „libertarian”
pentru liberalii clasici pentru că aici încă liberalismul este asociat cu ideea de stat minimal, care-şi
limitează funcţiile la cea de apărare. Lucrări relevante în literatura anarhocapitalistă sunt
„Manifestul libertarian” şi „Etica libertăţii” de Rothbard, „Maşinăria libertăţii” de David Friedman
(fiul lui Milton Friedman), „Problema autorităţii politice” de Michael Huemer, „Etica şi economia
proprietăţii private” de Hans Herman Hoppe, „Anarhia Libertariană” de Gerard Cassey, „Teoria
haosului” de Robert Murphy etc.

Mises România: Ce este şcoala austriacă?

Costel Stăvărache: Este o şcoală de economie asociată cu cărturari ca Ludwig von Mises, Murray
Rothbard, Carl Menger, Friedrich Hayek etc. I se spune „austriacă” pentru că mulţi cărturari din
această şcoală sunt austrieci, de exemplu, Mises şi Hayek. Este o şcoală care punctează sistematic
consecinţele neintenţionate ale intervenţiei statului în economie. De exemplu, statul vrea să ajute
săracii via un salariu minim, însă un salariu minim peste preţul pieţei generează şomaj. Şcoli
similare celei austriece sunt şi Şcoala de la Chicago asociată cu Milton Friedman şi Şcoala de la
Virginia sau public choice, asociată cu James Buchanan. Contribuţii spectaculoase ale economiştilor
austrieci sunt argumentul calculului economic împotriva comunismului sau teoria crizelor
economice generate de expandarea creditului ieftin. Pentru Mises, o problemă a comunismului e că
nu are preţuri pentru factorii de producţie, aceştia fiind socializaţi de stat. Socializaţi fiind, aceştia
nu intră în procese de schimb în aşa fel încât nu putem vorbi de preţul lor, preţul nefiind altceva
decât rata de schimb a unui bun. Nu am preţuri, nu am eficienţă. Altfel spus, literal comunismul nu
este o economie, argumentul calculului economic fiind o cale originală de a explica sărăcia din
comunism, alta decât argumentul stimulentelor care prezicea o reducere a productivităţii la salarii
egale, comuniste. Cât priveşte crizele economice, acestea nu vin dintr-o instabilitate inerentă pieţei,

1
cum ar crede Keynes, ci au o cauză exogenă, banca centrală, care este instituţie de stat. Expandarea
artificială a creditului ieftin generată de aceasta duce la cicluri economice, la perioade de avânt şi
prăbuşire. Reducerea artificială a ratei dobânzi, adică reducerea costurilor, dă antreprenorilor iluzia
că întreprinderile lor sunt profitabile, cu rezultatul că se construiesc, de exemplu, milioane de case
pe care nu le vrea nimeni, pentru care nu există cerere. Criza imobiliară din 2008 a fost o astfel de
criză economică. Marea depresie din 1929 a evoluat pe acelaşi pattern.

O altă trăsătură a acestei şcoli este metodologia sa aprioristă. Aceasta înseamnă că adevărul
unei teorii nu este stabilit statistic, prin teste empirice, ci este imprimat deductiv via nişte axiome
simple de genul omul acţionează, oamenii preferă un bun mai devreme decât mai târziu, oamenii
preferă mai mult decât mai puţin dintr-un bun. Care ar fi problema testării statistice a teoriilor?
Mises crede că metodologia empiristă are dezavantajul că validează teorii economice contradictorii,
lucru imposibil. Dacă avem două teorii contradictorii, ori una, ori cealaltă e adevărată. Suedezii o
duc bine datorită capitalismului sau datorită socialismului? România o duce mai bine acum ca în
anii '90 datorită PSD sau în ciuda PSD? E greu de dat un răspuns tranşant în paradigma empiristă
pentru că în economiile mixte sunt prezente ambele forţe. Nu pot izola legăturile cauzale relevante
şi nu pot face un experiment. Avantajul apriorismului e că evită această obiecţie. Capitalismul este
adevărat pentru că este dedus în mod valid din nişte adevăruri axiomatice de tipul omul acţionează.
Un răspuns la Mises ar putea fi că putem tranşa empiric situaţia în cazul unor teorii radicale cum ar
fi comunismul sau anarhocapitalismul. Aici factorii sunt izolaţi, nu amestecaţi, ca în economiile
mixte contemporane, social-democrate. Dacă lucrurile o iau razna în anarhocapitalism nu mai pot
da vina pe socialism pentru că acolo nu mai am forţe socialiste. Totul este pur privat şi voluntar,
inclusiv tribunalele, poliţia şi armata. Aici Mises ar putea răspunde că într-o astfel de societate nu
mai avem grup de control, cu rezultatul că tot nu pot discerne între viabilitatea socialismului sau a
capitalismului. O altă observaţie poate fi că şi axiomele misesiene sunt empirice în sens larg. Că
omul acţionează sau că oamenii preferă un bun mai devreme decât mai târziu este un fapt. Lucrări
relevante pentru apriorismul austriac sunt „Teorie şi istorie”, „Fundaţia ultimă a ştiinţei economice”
„Problemele epistemologice ale economiei” de Mises sau „Ştiinţa economică şi metoda austriacă”
de Hoppe.

Uneori şcoala austriacă este divizată între misesieni (Rothbard, Salerno, Murphy etc) şi
hayekieni (Kirzner, Horwitz etc). Detalii privind această schismă găsim în cartea scoasă recent de
Mises România de Joseph Salerno „Ludwig von Mises ca raţionalist social” unde autorul
amendează argumentul hayekian al dispersării cunoaşterii în societate de pe poziţii misesiene.
Argumentul lui Hayek ar fi diferit de argumentul misesian al calcului economic. Un planificator

2
poate deţine toată cunoaşterea (inclusiv cunoaşterea tehnologică) şi tot nu va şti să calculeze
preţurile factorilor de producţie pentru că aceştia nu sunt schimbaţi. O apărare a lui Hayek poate fi
că acea cunoaştere dispersată este şi cunoaşterea din preţuri alături de cunoaşterea managerială sau
de cea legată de spaţiu şi timp. Elemente privind polemicile dintre austrieci vom găsi şi într-o carte
de Rothbard ce va apărea în română „Controverse economice”. De exemplu, aici găsim o critică a
rolului antreprenorului la Kirzner. Antreprenorul nu este doar cineva care sesizează oportunităţi, ci
şi cineva care-şi asumă riscuri, care are a skin in the game.

Lucrări importante în tradiţia şcolii austriece sunt „Acţiunea umană” de Ludwig von Mises
şi „Omul, economia şi statul” de Rothbard, dar şi lucrările lui Hayek ca „Preţurile şi producţia” şi
„Teoria monetară şi ciclul comercial”, lucrări cu care Hayek ia şi Nobelul în 1974.

Mises România: Ce este principiul non-agresiunii?

Costel Stăvărache: Este axioma libertarianismului de tip Rothbard. Potrivit acestui principiu este
greşit să iniţiezi violenţa sau să ameninţi cu iniţierea violenţei persoana şi proprietatea cuiva.
Principiul este o reformulare a ideii de drept natural, principiul fiind ancorat în tradiţia filosofică a
drepturilor naturale. Există şi alte modalităţi epistemice de a fundamenta o ideologie
anarhocapitalistă. David Friedman, aduce argumente economice, de utilitate împotriva existenţei
statului, iar Michael Huemer respinge existenţa statului pornind de la intuiţii morale simple,
acceptate de toată lumea. De exemplu, pornind de intuiţia morală că e greşit să furi rezultă lipsa de
legitimitate a unei organizaţii care-şi finanţează existenţa prin taxare. Meritul lui Rothbard este că
aplică principiul non-agresiunii mult mai consecvent decât autorii menţionaţi. Oamenii au dreptul la
libertate inclusiv în situaţii limită, în situaţii în care tindem să acceptăm puţină coerciţie pentru a
bifa obiective dezirabile ca atunci când într-un deşert fur o pâine de la cineva pentru a da de
mâncare unui copil. O perspectivă de legitimare a libertarianismului demnă de explorat este şi etica
argumentării propusă de Hoppe.

Mises România: Este taxarea furt?

Costel Stăvărache: Furtul este însuşirea proprietăţii cuiva fără consimţământ. Taxarea, preferă
libertarienii să precizeze în mod ironic, este un tip special de furt. Aceasta este jaf pentru că aici
furtul se face prin ameninţarea cu iniţierea violenţei, pe modelul violului. Un furt se poate face şi în
absenţa stăpânilor ca atunci când fur televizorul unei familii plecate în vacanţă, fără ştiinţa victimei.
Jaful este însă furt sub ameninţare. Taxarea este jaf pentru că ameninţă cu sancţiuni ca amenda sau
închisoarea.

3
 Un răspuns la ideea că taxarea este furt spune că aici avem de fapt un consimţământ, apelând
la ideea de preferinţă demonstrată. Faptul că oamenii rămân într-un ţinut cu taxe înseamnă că
taxarea este voluntară. Argumentul este un non-sequitur. Din faptul că un om cooperează cu cineva
în contexte agresive nu putem deduce caracterul voluntar al schimbului. Să ne gândim la cazul unui
viol sau al sechestrării de către un psihopat. Aici victima cooperează cu agresorul pentru a evita un
rău mai mare, cum ar fi moartea. La fel se întâmplă şi în cazul taxării. Oamenii cooperează pentru a
evita închisoarea nu pentru că taxarea ar fi un schimb voluntar asemenea cumpărării unei portocale.
Sau putem avea cazul unor taxe de protecţie în sectorul 3 puse de nişte gangsteri şi unde
proprietarul nu pleacă de acolo. Rezultă de aici că el este de acord cu ele, că aceste taxe de protecţie
sunt voluntare? Nu, poate nu pleacă din alte considerente: oameni, familie, locuri etc, dar nu pentru
că percepe aceste taxe de protecţie drept voluntare. Aşadar, taxele nu sunt voluntare, nu sunt un preţ
pentru bunurile şi serviciile publice oferite de stat, cum sună ideologia oficială. Pentru libertarieni
nu este nicio diferenţă între taxele de stat şi taxele de protecţie puse de interlopi.

Mises România: Este valid contractul social?

Costel Stăvărache: Anarhistul individualist de secol XIX Lysander Spooner este reperul libertarian
pentru lipsa de autoritate a constituţiei ca şi contract social. Spooner argumentează că n-am semnat
un astfel de contract social. Un alt argument adus de Spooner este că şi în condiţiile că acesta a fost
semnat de strămoşii noştri, acest lucru nu ne angajează pe noi.

Ne putem gândi la situaţia în care asimilăm constituţia unui contract social în care statul
oferă apărare contra taxe, acest schimb e unul agresiv, coercitiv, nu unul voluntar. Un contract social
ar fi valid doar dacă ar fi unanim, dacă toată lumea ar fi de acord cu el. Nu este cazul la nicio
constituţie şi la niciun stat contemporan. Iar dacă avem consens unanim, statul nu mai este stat, ci o
organizaţie voluntară ca orice firmă.

Mises România: Este dezirabilă producţia privată de apărare?

Costel Stăvărache: Apărarea oferită monopolist via stat încalcă principiul non-agresiunii, fiind
astfel o practică nedreaptă. O armată de stat încalcă dreptul la libertate al omului de a-şi alege tipul
de protecţie militară dorit, dacă avem în vedere consumatorul, sau de a oferi servicii militare de
apărare dacă avem în vedere companii. O piaţă liberă înseamnă intrare şi ieşire liberă de pe piaţă.
Oricine poate oferi servicii de apărare, nu trebuie să deţină vreun tip special de licenţă. Nu mai
există un producător privilegiat, statul, ca acum. În plus, un monopol va oferi servicii mai proaste şi
mai scumpe decât piaţa. Statul e cel mai prost administrator şi în producţia de apărare. Argumentul
misesian al profitului şi pierderii se aplică şi serviciilor de apărare. Managerii unei armate de stat n-

4
au un stimulent să facă profit şi să evite pierderi întrucât banii le vin oricum prin taxe. De aici
costuri mari şi calitatea slabă a serviciului.

Mises România: Este libertarianismul utopic?

Costel Stăvărache: Libertarianismul nu este utopic. Acesta nu asumă o natură umană perfectă, ci
lucrează cu materialul clientului, adică are în vedere felul în care oamenii sunt în mod obişnuit, un
mix de bine şi rău, nu un model ideal în care oamenii sunt îngeri. Perfectă nu va fi nici societatea
libertariană. Aceasta va avea infracţiunile comise în mod curent: crimă, furt, fraudă etc. Criticii
libertarianismului pot sta liniştiţi. Într-o societate anarhocapitalistă vom avea criminali în serie.
Avantajul libertarianismului faţă de etatism e unul comparativ. O societate libertariană nu este
perfectă, ci doar mai dreaptă şi mai eficientă decât cea existentă.

Alteori obiecţia utopismului vizează probabilitatea implementării libertarianismului.

Libertarianismul este utopic pentru că nu va fi niciodată aplicat. O astfel de critică apare de obicei la
3 secunde după ce un om ia contact cu libertarianismul. Obiecţia asumă capacitatea criticului de a
face predicţii istorice pe termen lung, pe mii de ani. Această asumpţie epistemică este utopică
deoarece presupune o perfecţiune a prezicătorului, nu libertarianismul. Dacă un om are astfel de
abilităţi de a prezice viitorul se pune întrebarea de ce nu e deja miliardar din investiţiile pe bursă sau
din pariuri? Nu ştim dacă un astfel de sistem va fi aplicat vreodată. Cel mult putem face predicţii de
pattern, condiţionale, de tipul: dacă doctrina are un suport mare în populaţie, aceasta va fi aplicată,
preferinţele culturale fiind un predictor important al adoptării unor instituţii. Azi trăim în social-
democraţie pentru că oamenii în majoritatea lor covârşitoare sunt social-democraţi, inclusiv
socialiştii de dreapta. Dacă oamenii vor fi majoritar libertarieni în viitor, nu avem de unde să ştim.
Însă dacă vor fi, foarte probabil libertarianismul va fi aplicat.