Dreptate de vânzare

Dreptatea e ceva de vânzare în libertarianism, spun unii critici ai libertarianismului.

Aici totul se vinde și se cumpără dacă dreptatea este asigurată privat via niște agen ții

voluntare de protecție care preiau func ția de ap ărare a statului. Dac ă dreptatea e de

vânzare, un bogătan poate influența sentința în favoarea lui plătind un judecător. A șa banii

fac legea, nu dreptatea. Pe piață nu vom avea judec ători drep ți, imparțiali, pentru că

aceștia pot fi cumpărați de oamenii bogați. Tribunalele private vor fi o licitație pentru cine

dă mai mult, competiție pe care săracii o vor pierde. Concluzia va fi c ă justi ția e prea

importantă pentru a o lăsa pe mâna pieței. Pentru impar țialitate avem nevoie de tribunale

de stat. Pe piață decisivă nu va fi consistența sentin ței cu anumite principii ale drept ății, ci

banii primiți de judecător, scopul dominant al unei agen ții de protec ție fiind profitul. Boga ții

vor fi privilegiați pentru că judecătorii vor juca pentru ei.

Critica apare și în alte domenii: sănătatea nu e de vânzare, educa ția nu e tarab ă etc.

Vânzarea unui bun sau serviciu este asociată cu lucruri rele: profit, l ăcomie, nedreptate.

Statul e mai drept decât privații, mai obiectiv, priva ții sunt lacomi și subiectivi. „People

before profit!”, e sloganul favorit al socialiștilor din toate partidele. Profitul nu e ceva bun,

ca la Mises, asociat cu satisfacerea preferin țelor unor consumatori, ci un lucru r ău. Pentru

Mises profitul arată că-ți faci bine treaba. Aplic ând argumentul misesian în serviciile de

apărare (Mises nu e anarhocapitalist, ci liberal clasic, dar ofer ă muni ție împotriva

socialismelor de orice fel), o agenție de protecție va face profit pentru c ă r ăspunde bine

preferințelor unor consumatori, o agen ție de protec ție falimentar ă nu face acest lucru. Pe

piață banii merg mână în mână cu dreptatea, nu în direcții opuse. O agen ție de protec ție cu

judecători imparțiali va avea mai mult profit dec ât o agen ție f ăr ă judec ători impar țiali. Ultima

va avea pierderi semnificative și în cele din urm ă va da faliment. E un mecanism care

funcționează pentru orice firmă și produs, inclusiv în cazul agen țiilor de protec ție și a

serviciilor de apărare. Agențiile cu judecători părtinitori pierd bani pentru c ă le pleac ă

clienții. Cu tribunalele de stat nu avem clienți, adică oameni care pot refuza un serviciu.

1
Serviciile de stat ți se oferă că vrei, că nu vrei, statul fiind un monopolist, o institu ție care te

obligă să cumperi de la el. Votanții sunt clien ți captivi. Pentru stat nu exist ă riscul pierderii

cotei de piață pentru că justiția de stat nu e pia ță, pentru c ă nu e de v ânzare. Ca și în alte

sectoare, și aici competiția crește calitatea serviciului și îi scade pre țul. La stat un judec ător

imparțial de stat nu e sancționat decât în cazuri excep ționale, c ând avem un mare scandal

public. Pe piață clienții unei agenții de protecție se pot muta la alt ă agen ție dac ă v ăd c ă

prima are judecători părtinitori. Competi ția între agen ții voluntare de protec ție scade

părtinirea.

Un alt răspuns ține de economiile de scală. Tribunalele bogate vor fi cele care au

milioane de clienți, nu cele care servesc câțiva bogătani ca și în cazul alimentelor sau

pastei de dinți. Marii bogătani din capitalism, observă Mises, sunt cei care servesc masele.

Aceștia vor fi producători de suc, nu cei de iahturi. Cererea de pe pia ță nu va fi format ă

exclusiv din bogătani, ci din oameni de clasă mijlocie și oameni săraci. Justiția e un produs

care se pretează, ca și mâncarea, la o produc ție de scal ă. Nu este un produs de lux ca un

iaht. Adică agențiile de protecție vor avea un stimulent s ă serveasc ă mai mul ți clien ți pentru

că așa vor câștiga mai mult. Agențiile de protec ție bogate vor fi cele care au milioane de

clienți, nu cele care au câțiva oameni bogați. Mai degrab ă acum serviciile de stat sunt mai

receptive la preferințele unor elite sau ale unor grupuri de interese. Întruc ât banii vin de la

grosul oamenilor săraci și al celor de clas ă mijlocie, criticii ar fi fost mai în m ăsur ă s ă

formuleze riscul că pe piață vom avea o discriminarea a oamenilor boga ți, nu a celor

săraci.

Judecătorul de stat este părtinitor față de stat pentru c ă de acolo îi vine salariul. S ă

ne gândim că într-un proces cu statul judecătorul este de stat, adic ă judec ă în propriul caz.

Acest risc va exista întotdeauna în procesele cu statul și e de mirare c ă g ânditorii

contractualiști nu s-au gândit mai mult la el. Pentru ei riscul p ărtinirii exist ă numai în starea

de natură și statul apare ca un terț imparțial. Așa evităm situația ca un om s ă fie judec ător în

2
propriul caz. Părtinirea din procesele cu statul este îns ă evident ă. Iar constitu ționalismul nu

evită părtinirea, judecătorii de la Curtea Constituțională fiind tot de stat.

Judecătorul poate fi părtinitor și din alte motive dec ât banii. Acesta poate da ni ște

sentințe părtinitoare în favoarea unor neamuri sărace sau pentru c ă este ata șat de clasa

săracilor. Așa că poate privilegia și agresori săraci, nu doar boga ți. P ărtinirea nu trebuie s ă

fie neapărat monetară.

Părtinirea judecătorului nu e singurul serviciu slab al unui tribunal. Durata mare a

proceselor sau sentințele nedrepte făr ă de voie sunt o alt ă tr ăs ătur ă a unui tribunal slab.

Nu în ultimul rând, și în etatism justiția funcționează cu bani pentru c ă și aici plătești

statului taxe pentru servicii de apărare. Nici serviciile publice nu sunt gratuite pentru toat ă

lumea în ciuda propagandei statului. Dac ă ar fi a șa, n-ar mai exista taxe, care sunt niște

plăți forțate, coercitive, către stat. Există ceva mai r ău dec ât finan țarea serviciilor de ap ărare

prin piață, prin schimburi voluntare: finan țarea lor prin furt. C ând Milton Friedman milita

pentru eliminarea armatei obligatorii în America, i se r ăspundea c ă nu se poate apela la

mercenari. Armata are nevoie de mai mult, de exemplu, de patriotism. La aceasta,

Friedman răspundea criticilor cu „Ar fi mai bine s ă apel ăm la sclavi? ”, armata obligatorie

fiind muncă forțată. Situația tribunalelor nu e cu mult diferit ă. Este drept c ă justi ția de stat

nu este vândută pentru că nu avem piață pentru ea, îns ă achizi ția ei se face prin furt,

coercitiv.

Dacă argumentul misesian al profiturilor și pierderilor este corect, piața garanteaz ă

mai bine imparțialitatea judecătorilor decât statul. Abia c ând justi ția nu se mai vinde devine

de vânzare.