Sclavia voluntară

Vinderea corpului este un subiect de polemică între doi autori libertarieni de frunte ca
Rothbard și Walter Block. Că pot vinde o casă sau închiria servicii de muncă, ambii sunt de acord.
Dar îmi pot vinde și corpul? Pentru Rothbard un astfel de contract nu este executabil, pentru Block
este.

Să considerăm scenariul în care mă angajez să fac tot ce spune cutare persoană, în care îmi
vând corpul ei. Aceasta mă poate trata ca pe un sclav. Mă pune să fac tot felul de munci, mă poate
inclusiv omorî. Un motiv pentru acest contract poate fi că vreau să-mi salvez un copil bolnav și
găsesc un milionar care-mi cumpără corpul pentru 1 milion de euro.

Poziția lui Rothbard e că un contract prin care semnez cu cineva să fac tot ce spune, prin
care-mi vând corpul, nu este executabil („enforceable”). Voința și corpul sunt inalienabile, spre
deosebire de o casă sau de niște servicii de muncă punctuale, care sunt alienabile. Voința fiind
inalienabilă, aceasta se poate schimba. La schimbarea voinței cealaltă parte nu mă mai poate obliga
să execut acțiunile agreate prescrise de obligația asumată. Dacă s-ar aplica o obligație cu care nu
mai sunt de acord, avem sclavie, se încalcă proprietatea asupra corpului. Cel mult sunt dator cu
despăgubiri dacă mi-a virat niște bani. Un inginer care vrea să rupă un contract de muncă o poate
face. Acesta nu este obligat să presteze pe mai departe. Nu poți forța pe cineva să muncească dacă
și-a schimbat voința. Similar, un soldat care dezertează nu trebuie executat, ci i se aplică sancțiuni
ce țin de clauzele de reziliere. În sensul acesta spunem că un contract nu e executabil. Acesta nu
trebuie să execute fix acțiunea prescrisă de obligația asumată prin contract, cum ar fi cea de a munci
în continuare. Trebuie făcută distincția între valid și executabil. Un contract de vindere a corpului
este valid, este permis într-o societate libertariană, spune Rothbard, însă el nu este executabil.
Cineva care și-a vândut corpul și a primit bani pentru acest lucru trebuie să returneze banii plus
dobândă, alte costuri, după răzgândire, dar nu poate fi forțat să-și execute obligația. Pentru Rothbard
ideea de sclavie voluntară e contradictorie. Dacă un schimb e voluntar, nu mai e sclavie, iar dacă e
sclavie, nu mai e voluntară. Omul nu-și poate aliena controlul asupra voinței. E condamnat la
libertate. Găsim poziția lui Rothbard în principal în „Etica libertății” și în „Om, economie și stat”.

Alt argument adus de Rothbard ar fi că un contract de a-mi vinde corpul nu este unul valid
de tip transfer, ci unul de tip promisiune. Promisiunile însă nu sunt executabile. De promis pot
promite orice. Ceva devine obligație numai dacă are loc un transfer din cealaltă parte, atât Rothbard,
cât și Block aderând la teoria contractului ca transfer de titluri și respingând ideea contractului ca
promisiune. Dacă nu onorez obligația, comit fraudă, iau banii cuiva fără să livrez. În contractul de

1
vindere a corpului avem doar o promisiune să fac ce spune celălalt, nu un contract valid. Contractul
e unul de tip promisiune, nu de tip transfer.

Pentru Block un astfel de contract este valid. Dacă n-ar fi, în ce sens mai putem vorbi de
proprietatea asupra corpului dacă n-am voie să-l vând? Eram obișnuiți de la Rothbard că deții cu
adevărat un lucru numai dacă-l poți vinde. De exemplu, Rothbard spunea că nu suntem cu adevărat
proprietari asupra bunurilor publice în ciuda concepției oficiale a proprietății colective pentru că nu
ne putem vinde acțiunile, de exemplu, la drumurile publice. Pentru Block corpul nu mai e al meu
dacă nu pot să-l vând. Pentru Rothbard nu pot vinde decât servicii, unități de forță de muncă, dar nu
toată forța de muncă, tot corpul. „De ce nu?”, dacă e al meu, ar spune Block.

Dacă răzgândirea e decisivă, atunci pot anula orice contract, spune Block. Îmi vând casa de
10 mii de euro și mă răzgândesc văzând că ea a crescut la 100 mii de euro. Despre ce mai sunt
contractele dacă noi ne tot răzgândim? N-ar deveni așa orice contract neexecutabil pentru că în
orice contract se poate schimba voința?

Care e dilema? Dacă pot vinde corpul, nu mai pot evita situații în care mă răzgândesc într-un
contract în care-i cedez cuiva distrugerea corpului. Corpul meu aparține deja cumpărătorului. Pe de
altă parte, dacă nu-mi pot vinde corpul, încalc principiul auto-deținerii, axiomă fundamentală în
libertarianism. Un avantaj al poziției Rothbard este că permite răzgândirea. În poziția lui Block în
care-ți poți vinde corpul nu mai este permisă această mutare decât evident cu acordul noului
proprietar al corpului. Transferul corpului a fost deja făcut. Avem un schimb valid, încheiat. Este un
drum fără întoarcere. Pentru Rothbard cade contractul, pentru Block el rămâne în vigoare. Sclavul
care fuge e un hoț (se fură pe sine și comite fraudă pentru că nu-și onorează obligația, deși a luat
banii, frauda fiind un furt implicit) și trebuie întors stăpânului. Contractul este executabil.

E un adevăr că milionarul căruia îi vând corpul nu-l poate controla în întregime. De

exemplu, nu-mi poate controla ticurile nervoase, actele reflexe în genere. Unele nu le pot controla
nici eu. La fel, nu-mi poate controla complet voința, gândurile. Își poate dori să nu mă răzgândesc și
eu totuși o fac. Nu înseamnă aceasta că nu este proprietar și că transferul nu este fizic posibil? Nu
este proprietatea despre control? Dacă transferul nu este posibil fizic, atunci mai este executabil
contractul? E ca și cum i-aș vinde cuiva soarele sau un cerc pătrat. Aici se poate se poate răspunde
că prin transfer avem în vedere un control fizic posibil. Despre aceasta este dreptul la proprietate,
despre utilizări fizic posibile, nu fizic imposibile. De exemplu, milionarul mă trimite să cumpăr
ceva și așa voința mea lui se aliniază voinței lui și acționez în acord cu aceasta. Noul proprietar are
suficiente elemente de control pentru a putea fi calificat proprietar: mă poate vinde, omorî etc. La

2
fel se întâmplă și cu o casă. Dacă nu o pot face să zboare sau nu o pot transforma într-o broască, nu
înseamnă că nu sunt proprietarul ei. O pot vinde, închiria, distruge. Nici la o pisică nu pot controla
absolut totul, dar aceasta nu înseamnă că nu am suficiente elemente de control pentru a fi
proprietarul ei. O pot vinde sau dona. În plus, acțiunile cerute vânzătorului corpului trebuie să fie
licite, pentru a avea un contract valid. Nu-mi poate cere să omor pe cineva, de exemplu. Că sunt
proprietar înseamnă că pot decide un control fizic posibil, nu că pot face lucruri imposibile fizic sau
juridic.

Problema nu e posibilitatea fizică a răzgândirii, ci legitimitatea ei. E posibil să mă

răzgândesc oricând fizic. Nu mai este însă legitim dacă mi-am vândut corpul, acesta fiind transferat.
Răzgândirea e posibilă fizic, însă nu mai are efecte juridice. E ca și cum m-aș răzgândi după
vânzarea unei case. Casa a fost transferată. Voința este decisivă în contracte, acestea fiind despre
acordul unor voințe, însă poate decide numai cu privire la o proprietate legitimă. Însă nu mai am
proprietate legitimă asupra corpului după transfer. Așa că voința devine irelevantă așa cum voința
legată de o casă deja vândută e irelevantă. Chiar dacă acum regret vinderea casei, nu mai pot face
nimic. Cel mult pot reversa schimbul numai dacă este acord noul proprietar să reschimbăm.

Rothbard nu are în vedere scenariul în care vânzătorul corpului este permanent de acord cu
contractul și așa contractul este executabil. Răzgândirea e o evoluție posibilă, însă nu una necesară.
Nu era corect să spună că un contract este executabil cât are susținerea voinței, până la răzgândire,
și că nu mai e executabil de când s-a schimbat voința, nu că nu e executabil în general și din capul
locului?

De multe ori Rothbard și Kinsella atacă ideea de sclavie voluntară spunând că nu avem un
contract valid, fiind vorba doar de o promisiune. Contractul de vindere corpului avut în vedere aici e
un contract de tip transfer, cum crede Block, deoarece persoana care cumpără a transferat deja banii.
E posibil ca Rothbard să aibă această perspectivă pentru că privește schimbul dinspre transferul
corpului, care pare mai neîncheiat, pentru că tot transfer servicii, nu dinspre transferul banilor,
transfer care e suficient pentru a genera o obligație.

Pot obține consecințele intenționate de Rothbard prin alte mijloace decât prin
inalienabilitatea voinței. De exemplu, pun o clauză de răzgândire, de exit, în contractul de vânzare a
corpului.

Block creează confuzie prin faptul că folosește expresia „sclavie voluntară” pentru vinderea
corpului, chiar dacă o distinge de sclavia coercitivă, sclavia obișnuită, istorică. În alte contexte

3
folosește chiar și „comunism voluntar”. O sclavie nu poate fi voluntară. Determinantă pentru
sclavie e absența consimțământului. Dacă e sclavie, nu mai e voluntară.

Block ar fi putut fi de acord și cu vinderea voinței, reticența lui față de acest schimb fiind
schimbarea voinței. Cum am spus, schimbarea voinței e irelevantă, pentru că nu produce efecte
juridice din moment ce a fost transferată. Dacă voința mea aparține celuilalt, el poate decide că are
consimțământul meu pentru a mă omorî deoarece poate decide conținutul acelei voințe.

La Block se poate aduce obiecția că transferul corpului nu este suficient. Pentru acțiune am
nevoie și de transferul voinței. Nu pot îndeplini dorințele noului proprietar dacă n-are voința mea.
Acțiunea mea e mișcată de voința mea. Altfel corpul e ceva inert și noul proprietar nu poate face
mare lucru cu el. Dacă nu cumpără și voința, există riscul să-mi folosească proprietatea fără
consimțământ când mă obligă pe mine, vânzătorul corpului, să fac o acțiune (Gheorghe, 2022).
Utilă e aici și analiza pe care o face pe larg Mises acțiunii umane în tratatul cu același nume. Apoi
proprietarul nu-mi poate distruge voința. Dacă o face, îmi încalcă dreptul de proprietate asupra
voinței și asupra minții, intră pe un teren unde nu are jurisdicție. Prin vinderea voinței poziția lui
Block, cu care simpatizează și autorul de față, devine mai consistentă. Vânzarea trebuie să fie una
all inclusive, să includă și vânzarea minții (care conține voința). O vânzare e corpului este
executabilă numai dacă se vinde și sufletul.

Bibliografie:

Gheorghe, Vlad. 2022, Conversație.