6.

Teoria contractului social

Dreptul natural se regăsește în Teoria contractului social, unde drepturile politice și obligațiile
sînt concepute în termenii unui contract social. Contractul social nu este un contract în sensul universal
acceptat, ci doar o formulă care susține că numai pe baza acordului de voință poate o persoană să fie
suspusă voinței politice a alteia.

Thomas Hobbes (1588-1679)

Mecanica politică concepută de Hobbes este în bună măsură o descriere, uneori exagerată, a
realității politice din vremea sa, cea a războaielor civile din Anglia dinastiei Stuarzilor în secolul al XVII-
lea. Noua clasă socială formată îndeosebi din negustori și manufacturieri, pretindea împărțirea puterii,
concretizată prin revendicarea unui parlament politic. Consecința acestei pretenții a fost un sîngeros
război între Parlament și rege, încheiat prin executarea lui Carol I, urmată de Protectoratul lui Oliver
Cromwell, apoi de Restaurația Stuarzilor, și mai apoi prin alungarea lor de pe tronul Angliei în 1688 .

Dintre lucrările lui Th. Hobbes amintim De cive (1640) și Leviathan (1651), care sînt ambele
favorabile guvernării monarhice și critice la adresa Parlamentului. Hobbes a fost influnețat de filosofia lui
R.Descartes și G.Galilei în privința legilor mecanice ale mișcării. El consideră că lumea omului, asemenea
universului, este compusă din atomi bine definiți (indivizi) aflați într-o continuă mișcare, care conduce la
coliziuni repetate, la agregări sau segregări. Fiind izolați unii de alții indivizii nu pot fi definiți decît ca
ființe egoiste și înfricoșate de permanentul conflict ce rezultă din ciocnirile inevitabile cu alți indivizi.

Leviathan

În starea de natură oamenii sînt egali nu doar pentru că se consideră ei înșiși ca atare, adică la
fel de puternici, ci pentru că sînt în mod obiectiv astfel, la fel de slabi. Egoismul lor natural este mereu
contrariat de insuficiența mijloacelor deținută de oricare individ în raport de scopurile pe care și le
propune. Oamenii doresc tot mai multă putere și au tot mai puțină. Ieșirea din acest paradox natural nu
poate fi alta decît un act de renunțare voluntară la voința de putere. 1 Starea de natură nu este
descrierea unei realități istorice, ci mai curînd o ficțiune teoretică.

Cum poate fi realizat un asemenea lucru? Prin înlocuirea stării de natură cu o mașinărie social
politică, aceasta din urmă apărînd ca un artificiu monstruos, și de aici titlul lucrării, Leviathan (monstrul
biblic din Cartea lui Iov). Monstrul nu este o pedeapsă trimisă de divinitate și nici rezultatul unei
conspirații. El poate fi adus la ființă doar prin acordul general al voințelor individuale, prin încheierea
unui contract social. Din momentul încheierii sale însă, individul pierde independența acțională.
Aprecierea reală a acestei situații (a acceptării guvernării) este posibilă doar prin imaginarea absenței ei.
Hobbes imaginează starea de natură, cea care precede guvernarea și organizarea socială, ca pe una de
război al tuturor împotriva tuturor, bellul omnium contra omnes. Cu toate că în această stare de libertate
oamenii pot face tot ce și-au propus, peisajul acestei libertăți este terifiant. Libertatea fiecăruia este
limitată de interesele celorlalți, de care sînt conduși și, practic, fiecărui individ nu-i va rămîne altceva
decît să se apere de potențialii adversari. Viața apare în starea de natură ca o perpetuă luptă pentru
supraviețuire lipsită de orice mediere obiectivă. Singurul instinct de care sînt conduși indivizii este cel de
conservare, denumit de Hobbes, conatus, dorință. Fiind dotat cu rațiune omul realizează situația gravă în
care se găsește și prevede pericolele care-l pîndesc la fiecare pas. În aceste condiții viața îi este dominată
de angoasa morții, care-l face să atace înainte de a fi atacat, lucru care duce la perpetua stare de război.
Pentru a depăși acest conflict continuu oamenii vor renunța la drepturile lor naturale.

Renunțarea la drepturile naturale se realizează în favoarea unui suveran care va deveni garantul
ordinii și securității. Prin contractul social, pe care indivizii îl încheie cu toții de comun acord, drepturile
sînt încredințate unui terț, suveranul, iar cetățenii renunță la dreptul lor de a se autoguvena. Îi numim
cetățeni pentru că Contractul social are semnificația fondării societății și a depășirii stării de natură.
„Este ca și cum fiecare ar zice fiecăruia: îl autorizez pe acest om sau acest ansamblu și îi abandonez
dreptul meu de a mă autoguverna, cu condiția ca tu să abandonezi dreptul tău și să-i autorizezi toate
acțiunile, în maniera în care am făcut-o eu.” (Hobbes - Leviathan, capitolul 17). Rezultă de aici că
originea puterii nu este nici divină, nici naturală, ci artificială, umană, avîndu-și sursa într-un act juridic
voluntar, contractul. Hobbes a fost consderat adesea un susținător al monarhiei. Dacă e să analizăm însă
concepția sa, amintită anterior, rezultă că prin contractul social el realizează un compromis între
parlamentari și promonarhiști. Pe de o parte puterea politică, puterea suveranului nu este de sorginte
divină, așa cum susțineau monarhiștii, iar pe de alta, în contra adepților parlamentului, cărora pare să le
fie favorabil argumentul anterior, Hobbes va susține monarhul, ca pe un rău necesar, dacă e să judecăm
titulatura aparatului pe care-l reprezintă, Leviathan.

Suveranul are un statut special în acestă nouă configurație politică: el nu este parte
contractantă. Totuși el este deținătorul puterii. Se pune întrebarea, cît de mare poate să devină puterea
sa? Puterea suveranului crește direct proporțional cu gradul în care supușii săi renunță la ea. Caracterul
absolut pe care tinde să-l aibă puterea suverană este garanția stabilității sale. În fața creșterii puterii
suveranului, chiar cu riscul de a fi despotică, Hobbes nu admite supușilor nesupunerea civică pentru că o
asemenea acțiune ar contesta și slăbi autoritatea suveranului. O excepție există totuși aici, și anume,
atunci cînd suveranul amenință viața suspușilor, aceștia sînt îndreptățiți la redobîndirea dreptului
natural de a se apăra. Prin urmare există un drept neafectat de Contractul social, un drept inalienabil și

1
Zoe&Eugen Crihan, Momente ale gîndirii politice, vol.2, Fundația Alma Mater Porolissensis, Zalău, 2002 - pg. 15.
imprescriptibil, dreptul la viață, la care nimeni nu poate renunța, el fiind cauza principală a convenției
comune.

În ciuda descrierilor și previziunilor pesimiste ale lui Hobbes, el are meritul de a fi cel care a dat
statului un fundament juridic, iar maniera în care a imaginat statul îl îndreptățește la titulatura de
precursor al statului de drept. Întrebările lui Hobbes continuă să fie actuale: cîtă supunere poate
pretinde puterea fără a aduce atingeri grave drepturilor și libertăților cetățenești? și cîtă libertate pot
cere supușii fără a periclita construcția socială?