OMUL – CORELAȚII

ARISTOTEL – ROUSSEAU

Dacă pentru Aristotel sociabilitatea este o trăsătură naturală a omului, pentru Jean-Jacques
Rousseau a fi social este o trăsătură dobândită. Rousseau este adeptul revenirii la natură într-un
secol în care impulsul civilizației părea să corupă moravurile. A existat o stare naturală în care
oamenii nu-și reglementau reciproc comportamentele iar individul nu era supus decât
inegalităților naturale. Întrucât viața și bunurile le erau permanent amenințate oamenii au decis
să renunțe la o parte din libertatea lor și să formeze o comunitate care să-i protejeze și să-i
apere de nedreptăți. Astfel a apărut contractul social: renunț la o parte din libertatea mea și din
dreptul meu de a mă conduce pe care-l încredințez unei autorități care să asigure drepturi și
obligații pentru toți, cu condiția ca fiecare să procedeze la fel. În acest fel s-a născut statul, deși
oamenii au trăit împreună mereu nu sociabilitatea îi definește.

Omul este anterior societății căreia nu i se supune în mod absolut ci numai în măsura în care
este respectat contractul social. Societatea modifică sufletul omenesc iar trecerea de la starea
naturală la cea socială se dovedește artificială întrucât generează inegalități legate de avere sau
poziție socială. Astfel, adevărata natură umană constă în starea primitivă a "bunului sălbatic",
lipsit de relații cu semenii, interesat doar de propia supraviețuire și condus de empatia în fața
suferinței celorlalți. Însă "bunul sălbatic" se dovedește o iluzie, un construct cultural sinonim cu
alteritatea, iar întoarcerea la starea de natură se dovedește o utopie.

Teoria contractului social a fost atacată de pe poziții empiriste de David Hume care-i reproșează
caracterul improbabil din punct de vedere istoric. Nu există relație de cauzalitate care să
conducă la apariția statului după cum nici o formă de guvernare nu poate fi justificată pe baza
unui principiu abstract cum ar fi contractul social. Orice formă de guvernare poate fi explicată
prin condițiile locale, prin acordul dintre instituțiile politice și interesele indivizilor. În practică
nu putem elimina folosirea autorității statului dar acesta este prețul plătit pentru protecția
statului fără a renunța la libertate.
DESCARTES – PASCAL

Potrivit lui Pascal omul este o ființă prin excelență contradictorie iar condiția sa stă sub semnul
paradoxului. Perspectiva sa asupra naturii umane este modernă întrucât, prin accentuarea
caracterului contradictoriu a acesteia, măreția omului este reliefată prin gândire. Omul este un
ghem de contradicții însă în comparație cu universul el are un avantaj major: este nenorocit și
știe că este așa. Măreția omului reiese tocmai din conștiința propriei vulnerabilități. Avantajul
pe care omul îl are în raport cu universul stă în cugetare și în conștiința faptului că este o ființă
finită Pascal așază omul în centrul lumii, prins între setea de cunoaștere și conștientizarea
propriilor limite iar măreția și demnitatea lui sunt date în ultimă instanță de cugetare.

SARTRE - CAMUS

Albert Camus reinterpretează prin grilă existențialistă mitul antic al lui Sisif oferind o nouă
dimensiune libertății umane. Sisif este eroul tragic care nu se poate sustrage propriului destin și
care exprimă condiția naturii umane prin două atribute: fericirea și absurdul. Dacă filosofii au
argumentat că existența omului este supusă destinului, voinței divine sau liberului arbiru, într-o
lume în care Dumnezeu nu există viața poate părea lipsită de sens.

Sensul vieții îl putem găsi odată cu Camus în sentimentul de revoltă împotriva absursului vieții.
Omul revoltat este un om liber prin trăirea experienței absurde a lumii pe care și-o asumă prin
propria alegere. Pentru Camus "fericirea și absurdul sunt doi copii ai aceluiași părinte", căci
putem găsi fericirea atunci când viața ni se pare absurdă după cum absurdul se poate naște din
fericire. Filosofiile lui Sartre și Camus se dovedesc complementare: chiar dacă una accentuează
libertatea absolută iar cealaltă sentimentul de revoltă împotriva absursului vieții, în final este
vorba de om și de natura umană.