Poate fi considerată societatea de consum un flagel?

Faptul că societatea de masă/consum

tinde să egalizeze indivizii este o premisă evidentă de la care putem porni 1. În ce măsură
drepturile omului se mai pot aplica, susține sau respecta într-o societate care tinde să egalizeze
până la neantizare? Dacă în antichitate spaţiul public era Acel spaţiu în care se permitea oricărui
individ să îşi manifeste individualitatea, să arate cine este cu adevărat2, odată cu trecerea timpului
spaţiul public(socialul) a devenit un spaţiu al conformismului, anonimatului, neutralizării
individualităţii. Un argument plauzibil poate fi identificat în și prin numărul tot mai mare al
populaţiei. În Grecia, unde accentul în antichitate se punea pe individualitate, individualism, se
pornea de la premisa că statul trebuie să aibă un număr limitat de cetăţeni. 3 Gustave le Bon,
extrem de plastic în exprimare, susţine clar că „prin simplul fapt că aparţine unei mulţimi, omul
coboară cu mai multe trepte pe scara civilizaţiei”4.
O altă caracteristică a mulțimilor este că sentimentele manifestate de ele sunt extrem de
simple și foarte exagerate5. Ele sunt acceptate rapid, propagate foarte repede de la individ la
individ. Într-o mulțime - un individ(oarecare) este capabil de fapte și acțiuni pe care, ca individ
separat, nu ar fi în stare sau ar refuza să le efectueze. O mulțime se poate deda și poate exprima
instincte josnice dar poate da dovadă și de acte de înaltă moralitate (abnegație, sacrificiu de sine,
nevoia de dreptate etc). O altă caracteristică fundamentală a mulțimilor este că acestea nu se pot
conduce singure, ele respectă forța, tirania, despotismul. O stăpânire puternică poate controla o
mulțime care de altfel, la primele semne de slăbiciune, se va răscula împotriva acesteia. Nu
pentru că nu a dorit niciodată tirania, ci doar pentru că, pierzându-și din autoritate și forță, ea
intră în categoria celor slabi6.
Mulțimea are nevoie să fie controlată, are nevoie de repere, de structuri fixe, clare, de
direcție. Privit din afară, la nivel macro, individul este doar un punct oarecare în mulțime. El nu
are putere decât în măsura în care cooptează și alte puncte din mulțime care să acționeze similar
lui. Starea de anomie, specifică unor societăți intrate în criză, provocată de crizele din interiorul
societății sau dimpotrivă, de factori externi, se răsfrânge asupra indivizilor. Societatea,
nemaiputând exercita un rol reglator, un rol de constrângere morală, de impunere a unor norme,
sfârșește prin a dezechilibra individul, acesta având o nevoie specifică tuturor ființelor umane de
a se integra într-un soi de control exterior asupra activităților, pasiunilor, formelor de
manifestare7.
Cu alte cuvinte - contractul social încheiat tacit între membrii societății de consum/masă
(respectiv guvernații și guvernanții) nu mai funcționează. Undeva, cumva, sub o formă sau alta,
acesta nu mai este respectat sau dimpotrivă, nu mai corespunde nevoilor indivizilor iar de aici
până la adunarea indivizilor în grupuri, transformarea acestora într-o mulțime care să revendice,
să susțină, să se revolte mai este doar un pas.
1
Hannah Arendt, Condiţia umană, p. 39 „Hotărâtor este faptul că, la toate nivelurile ei, societatea exclude
posibilitatea acţiunii...ea aşteaptă din partea fiecăruia din membrii ei un anume tip de comportament, ce impune
reguli nenumărate şi diverse care, toate, tind să îi „normalizeze” pe membrii ei, să îi determine să adopte conduita
cuvenită, să excludă acţiunile spontane sau realizările excepționale.” Hannah Arendt continuă analiza transformării
societăţii în modernitate specificând faptul că o dată cu impunerea şi recunoaşterea egalităţii în modernitate se
certifică dpdv politic şi juridic cucerirea domeniului public dar mai ales „că distincţia şi diferenţa au devenit
chestiuni private ale individului”.
2
Hannah Arendt, idem, p. 40
3
idem p. 41
4
Gustave le Bon, Psihologia Mulţimilor, ed. Anima, Bucureşti, 1990, p. 17
5
Idem 4, p. 26
6
Idem4, p. 30
7
Giorgio Agamben, Starea de exceptie, Ed. Ideea, Cluj, 2008, p. 65-67
 Într-o mulțime individul este inevitabil supus unui proces prin care își pierde din
individualitate. El nu mai este o ființă de sine stătătoare ci un punct, asemeni altora din aceeași
mulțime. Îndiferent că mulțimea este manifestă la nivel fizic, concret (adunări concrete de
oameni) sau un "concept", o structură de la care pornește și care funcționează ca bază pentru
teorii sau analize privind cultura de masă, într-o mulțime un individ tinde spre neantizarea
propriei individualități. La modul cât mai concentrat și sintetizat cu putință individualitatea
reprezintă individul în organizarea sa specifică, este individul irepetabil, ireductibil, unic, de sine
stătător, original.
Scopul nostru este ca pe parcursul acestei lucrări să încercăm să identificăm în ce măsură
și de ce individul și-a pierdut de-a lungul timpului istoric suveranitatea, unicitatea. Suveranitatea
i-a aparținut vreodată sau există vreo posibilitate ca tocmai acest timp istoric actual să fie cel în
care individualității i se poate reda suveranitatea (pierdută)?
Cu toate că suveranitatea, la bază, este o caracteristică a conducătorului, monarhului,
împăratului, regelui, în lucrarea sa -"Suveranitatea"- George Bataille vorbește despre o extensie
a termenului, acea în care ea se poate atribui "în chip esențial tuturor oamenilor care posedă și
care n-au pierdut niciodată cu totul valoarea atribuită zeilor și "demnitarilor" "8. El apropie
conceptul de suveranitate de ideea miraculosului, sacrului, frumuseții, bogăției de care oricine se
poate sau ar trebui să se poată apropia în măsura în care reușește să depășească zona de
utilitarism a eforturilor pe care le depune în viața de zi cu zi pentru a-și satisface nevoile
fundamentale de existență. "Dincolo de utilitate este domeniul suveranității", spune Bataille iar
"dincolo de nevoie obiectul dorinței este, omenește vorbind, miracolul, viața suverană, dincolo
de necesarul pe care-l definește suferința"9. O societate de consum nu doar că "slăbește"
suveranitatea indivizilor la nivel de masă dar are și tendința de a re-direcționa suveranitatea către
o elită, un grup minoritar de indivizi. În momentul în care indivizii din cadrul societății de
consum încep să-și găsească plăcerea, satisfacția în consumism, în utilitarism, sensul vieții
devine precar, se crează o serie de interdependențe care îl fac pe individ să se piardă într-un
amețitor carusel, un cerc concentric fără scăpare.
Aceeași "calitate" de restrângere și de îndepărtare a individului de propria individualitate
și implicit de suveranitate o au și regimurile totalitare care de altfel își extrag puterea din forța
maselor, din organizarea, formarea și controlarea maselor. Un regim totalitar se caracterizează
prin faptul că își arogă drept de viață și de moarte cu precădere asupra opozanților politici, adică
tocmai asupra acelora care își manifestă individualitatea, dreptul de veto, dreptul de a spune
"nu"10. La limită, putem spune că regimurile totalitariste au apărut și funcționează ca și
simulacre ale regimurilor de tip monarhist, în care suveranitatea îi era atribuită regelui. Așa cum
de altfel și reprezentanții monarhiei, regii, ne pot apărea ca și simulacre ale foștilor reprezentanți
și deținători de suveranitate din antichitate: zeii, faraonii și apoi preoții. A avea drept de viață și
de moarte este o caracteristică a suveranului conform teoriilor clasice despre suveranitate. 11
A fi suveran înseamnă a dispune liber de soarta și acțiunile proprii12.
Astfel încât - de ce nu? În acest context - de ce să nu susținem ideea că suveranitatea poate fi
atributul oricărei ființe umane?

8
George Bataille, Suveranitatea, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 11
9
George Bataille, Suveranitatea, Ed Paralela 45, p. 12-13
10
Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Ed. Humanitas, București, 2006, subcap. Masele, p. 381- 407
11
Detaliat despre legătura dintre suveranitate și viață, bio-putere în Michel Foucault, "Trebuie să apărăm
societatea", Ed. Ideea Design&Print, Cluj, 2009, cursul din 17 martie 1976, p. 189-207
12
www.dexonline.ro
Dar poate fi pusă în raport de legătură directă suveranitatea cu mulțimea, masa? Poate fi
suveranitatea un atribut al maselor? În clipa în care masele își revendică și urmăresc, ba chiar
își recâștigă dreptul la viață și la moarte, ele pot pentru o perioadă determinată să acceadă la
suveranitate. Raportul dintre stat și populație, dintre cel care conduce și cel condus este într-o
oarecare măsură un dans, cu ritmuri diferite de la caz la caz, de la epocă la epocă. Masele tind
să re-ia controlul în clipa în care puterea se clatină sau din contră, atunci când suveranul trece
cu mult peste limită în a-și exercita prerogativele. Dar suveranitatea câștigată în acea clipă de
către mase este doar una fugitivă, momentană deoarece masele nu se pot conduce singure pe
termen mediu și lung. Ele sunt forțate să își aleagă noi reprezentanți, să-l schimbe pe cel care
conduce, să-și înlocuiască suveranul.