LP 

Stiințele Comportamentului Uman 
Aplicația 3 
 
 
Având în vedere materialul prezentat despre Ciclurile vieții-Teoria
epigenetică a lui E. Erikson, descrieți în maxim 4 pagini, cum v-ați comporta
când veți avea un pacient la cabinet cu următoarele vârste: 
1. Copil de 6 ani  
2. Adolescent de 16 ani 
3. Adult de 35 ani 
4. Vârstnic de 71 ani 
 
1. Copilul de 4-6 ani dacă poate experimenta anumite frici specifice – de întuneric, de
insecte, de anumite obiecte, animale sau chiar personaje, motiv pentru care este
indicat să nu presupuneți ce îi place, ci mai degrabă să îl întrebați (“la ce desene
animate te uiți tu?”, “care e eroul tău preferat?”, “care e animalul tău preferat?”) și să
stabiliți câteva puncte comune cu el (“Scooby Doo? Imi place și mie! Ce mănâncă el?”)

2. Comunicarea cu pacienţii copii necesită abilități speciale, talent și instruire. Copiii care
suferă, alături de cei care se confruntă cu abuz sau ale căror răni sau temeri provin din dureri
fizice, discriminare bazată pe handicap sau etnie, au nevoie de locuri care să le confere
siguranţă iar pediatrii și personalul medical trebuie să fie conștienți de acest lucru și capabili
și dispuși să ofere acestor copii sprijinul și consilierea extrem de necesare, pe lângă
intervenția strict medicală.

3. Cominicarea in acest caz este mai lejera deoarece ,timpul acesta de pacient este mai
intelegator si mai constient de gravitatea situatiei si nu pune piedici in comunicarea lor.
Astfel, predispusă la schimbări această etapă adultă, obligă individul de a fi capabil să se
adapteze la toate schimbările ce pot să apară, marcând faza de maturitate a adultului. În
această perioadă putem vorbi în cele mai multe cazuri de realizarea unei situaţii stabile de
rol ceea ce face ca adultul să dovedească în timp, 151 capacitatea sa de a se raporta prin
muncă la statusul social ca parte a satisfacţiei sau insatisfacţiei personale.

4. Legat de relaţia medicului cu pacientul în vârstă, cel dintâi are calităţi umane şi profesionale
în vederea aprecierii corecte a stării de sănătate a celui consultat. E nevoie să aprecieze
modificările psihologice ale individului, conservând de regulă, nucleul personalităţii. Acest
mod de a vedea bolnavul ajuns în zona senectuţii, permite medicului 164 să recunoască
elementele de bază ale personalităţii bolnavului conservate sub trecerea timpului şi, în
acelaşi timp, să sesizeze eventuala apariţie a unor modificări patologice în afara procentului
de îmbolnăvire.