Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

Oscilații armonice
Studiul propagării undelor mecanice prin gaze

1.Contextul teoretic
1.1. Oscilaţii. Definiţie şi exemple
Oscilațiile sunt fenomene pe parcursul cărora variațiile mărimilor caracteristice ale sistemului fizic (particulă,
sisteme de particule, corpuri macroscopice, ansamblu format din corpuri şi câmpuri fizice etc.) au o evoluție
pulsatorie sau alternativă, în jurul valorilor corespunzătoare unei stări de referință. Starea de referință poate fi o
stare de echilibru din evoluția sistemului, sau într-un caz particular, chiar starea de repaus.
Evoluția sistemului are un caracter pulsatoriu dacă variațiile mărimilor specifice sistemului trec în mod
repetat prin valoarea zero, luând numai valori pozitive (figura1.a), sau numai valori negative (figura 1.b).

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1,2 -0,2

Variatiile marimii
1
Variatia marimii

-0,4
0,8
-0,6
0,6
0,4 -0,8
0,2
-1
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 -1,2
Timpul Timpul

Fig. 1.a. Oscilație pulsatorie cu valori pozitive Fig. 1.b. Oscilație pulsatorie cu valori negative

1,5

1
Variatia marimii

0,5

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9
-0,5

-1

-1,5
Timpul

Fig. 1.c. Oscilație alternativă

Evoluția este de tip alternativ atunci când variațiile mărimilor caracteristice sistemului trec în mod repetat
prin valoarea zero, astfel încât intervalelor cu valori negative le urmează intervale cu valori pozitive şi invers (figura
1.c).
Din punct de vedere fenomenologic, întâlnim în ştiință şi tehnică diverse tipuri de oscilații:
- oscilații mecanice, numite şi oscilații elastice, pe parcursul cărora energia potențială a sistemului se transformă în
energie cinetică şi invers (alungirea şi comprimarea unui resort, figura 2.a. şi figura 2.b., oscilațiile pendulului
gravitațional, figura 2.c.);

1
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

Fig. 2.a. Oscilații mecanice (oscilații elastice) efectuate pe Fig. 2.b. Oscilații mecanice (oscilații elastice) efectuate de
verticală de un sistem format dintr-un resort elastic şi un sistemul format dintr-un resort perfect elastic şi un corp
corp în interacțiune cu câmpul gravitațional terestru situat pe o suprafață rigidă

Fig. 2.c. Oscilații mecanice ale pendulului gravitațional reprezentat de un fir inextensibil, de masă neglijabilă
şi un corp de masă m şi de dimensiuni neglijabile

- oscilații electrice (de exemplu, tensiunea alternativă şi intensitatea curentului electric alternativ, figura 3);

Fig.3. Oscilații de tip alternativ ale tensiunii şi curentului

electric într-un circuit Fig.4. Propagarea oscilațiilor electromagnetice

- oscilații electromagnetice (descrise prin variații în timp ale câmpului electric care generează variații ale câmpului
magnetic şi invers, figura 4);
- oscilații electromecanice (atunci când variații ale energiei electrice se transformă în variații ale energiei mecanice şi
invers) etc.
2
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

1.2. Oscilații liniar armonice

Oscilațiile liniar armonice sunt acele fenomeme pe parcursul cărora forța rezultantă ce acționează asupra
sistemului (corpului) are expresia matematică
 
F  k  y (1)

în care mărimea k se numeşte în mod convențional constanta elastică a sistemului, iar y reprezintă elongația oscilației.
Forța descrisă de formula (1) se numeşte, de asemenea, în mod convențional, forță elastică.
După cum se observă din relația (1), elongația poate fi o mărime vectorială. În cazul unei oscilații mecanice
(referitoare la mişcarea mecanică), elongația poate fi coordonata vectorială a corpului, având originea în punctul de
referință şi săgeata în poziția momentană. Dacă se scrie formula (1) sub formă nevectorială, atunci se lucrează cu
elongația scalară y (un număr care trece succesiv prin valori negative, valoarea zero şi valori pozitive, cât şi invers,
figura 5).
y

ymax= A
y1 = elongaţie > 0

O
y2 < 0

Fig. 5. Reprezentarea elongației y

Pentru situațiile redate în figura 2.a şi figura 2.b elongațiile se măsoară în SI în metri. Oscilațiile pendulului
gravitațional (figura 2.c) pot fi descrise cu ajutorul elongației unghiulare  , mărime care se măsoară în grade sau în
radiani. Oscilațiile electrice reprezentate în figura 3 sunt caracterizate prin elongațiile y1  I = intensitatea curentului
electric, I SI  A (amper) şi respectiv y2  U = tensiunea electrică, având unitatea de măsură în SI U SI  V (volt).
 
Figura 4 reprezintă oscilațiile câmpului electric descrise prin elongația vectorială y1  E = intensitatea câmpului
V volt  
electric, E SI  ( ) şi oscilațiile câmpului magnetic caracterizate prin elongația vectorială y2  B =
m metru
inducția câmpului magnetic, B SI  T (tesla). Prin urmare, elongația nu are aceeaşi unitate de măsură pentru toate
tipurile de oscilații, ci diferă în funcție de fenomen şi de tipul mărimii care se studiază la un moment dat.
Pentru simplificarea raționamentului, vom presupune cazul oscilațiilor mecanice efectuate de un punct material
(corp căruia i se neglijează dimensiunile, cât şi celelate proprietăți, fiind caracterizat numai prin masa sa, m ), sub
acțiunea unei forțe de tipul celei exprimate cu ajutorul realției (1).
Aplicând principiul fundamental al mecanicii clasice
 
F  ma (2)
şi egalând relațiile (1) şi (2) se obține
−𝑘 ⋅ 𝑦⃗ = 𝑚𝑎⃗ . (3)

Dacă mişcarea este rectilinie, iar axa mişcării este Oy , proiectând relația (3) pe axa mişcării rezultă ecuația
k
y  y0 (4)
m
în care s-a ținut cont de expresia matematică a accelerației punctului material

3
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

dv y d2y
a  ay    y . (5)
dt dt 2

În relația (5) v y reprezintă proiecția vitezei pe axa Oy , iar cele două puncte de deasupra elongației y semnifică derivata
de ordinul doi în raport cu timpul.
Ecuația (4) se numeşte ecuația diferențială a oscilației liniar armonice. Deoarece mărimile k şi m sunt
constante în timp, ecuația (4) este o ecuație diferențială de ordinul doi, liniară, omogenă, având coeficienți constanți.
Liniaritatea ecuației se referă la faptul că elongația y şi derivatele sale nu apar în ecuație la puteri superioare unității.
Datorită acestei caracteristici a ecuației diferențiale, oscilațiile descrise de ecuația (4) se mai numesc şi oscilaţii liniar
armonice, iar sistemul a cărei evoluție este descrisă de ecuația (4) poartă numele de oscilator liniar armonic.
Se utilizează substituția
k
2  (6)
m
şi astfel, ecuația (4) devine
𝑦̈ + 𝜔2 𝑦 = 0 (7)
în care mărimea  poartă numele de pulsație sau de frecvență unghiulară a oscilațiilor liniar armonice (  = litera
omega “mică”).
Prin rezolvarea ecuației diferențiale (7) se demonstrează că soluția acestei ecuații poate fi scrisă sub forma
y  y(t )  A sin(   t  0 ) (8)
în care mărimile A,  , 0 sunt constante în timp. Relația (8) poartă numele de ecuația oscilatorului liniar armonic.

y = A sin 0
0

O t

y = A sin (t +  )
0
Fig. 6. Reprezentarea grafică a elongației y în cazul unei oscilații liniar armonice

Semnificațiile mărimilor din relația (8) sunt următoarele:

● y = elongația oscilației;
● t  timpul, t SI  s (secunda);
● A  amplitudinea oscilației = elongația maximă (într-adevăr, deoarece sin   1,1, y max se obţine pentru
sin(   t   0 )  max  1 );
●  0  faza inițială, numită astfel deoarece descrie starea oscilatorului la momentul inițial, t0  0 ; într-adevăr, avem
y0  y(t0  0)  A sin 0 ; 0 SI  rad  radiani (figura 6);
● argumentul funției trigonometrice sinus din ecuația oscilației armonice (8) are expresia
   (t )    t  0 (9)
4
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

şi se notează cu litera grecească “fi”;  (t ) se numeşte faza oscilației, fiind o mărime variabilă în timp,  SI  rad ,
din a cărei formulă, prin derivare în raport cu timpul, se obține relația de definiție a pulsației oscilației
d
   (10)
dt
cu unitatea de măsură
d SI rad
 SI
   rad  s 1 . (11)
dt SI s
Oscilațiile pot fi periodice sau neperiodice. Mărimi caracteristice oscilațiilor periodice sunt perioada şi
frecvența.
Perioada, notată cu T , reprezintă intervalul minim de timp după care se repetă fenomenul (figura 6), sau altfel
spus, semnifică intervalul de timp în care se produce o oscilație completă. Unitatea de măsură în SI pentru perioadă este
secunda, T SI  s . Din definiția perioadei rezultă
y (t  p  T )  y (t ), p (12)
Frecvența, mărime notată cu f , sau cu litera grecească “niu”, 𝜐, este egală cu numărul de oscilații complete
efectuate de sistem în unitate de timp (într-o secundă) şi are formula
𝑁𝑜𝑠𝑐𝑖𝑙𝑎𝑡𝑖𝑖 𝑑𝑁𝑜𝑠𝑐
𝑓=𝜐= = = 𝑁̇𝑜𝑠𝑐 (13)
𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑑𝑡
în care dt semnifică intervalul de timp infinitezimal (interval de timp foarte mic, care tinde la zero, dar nu este nul),
dN osc reprezintă numărul de oscilații complete efectuate în intervalul dt , iar raportul celor două mărimi reprezintă
derivata mărimii N osc în raport cu timpul, t . Deoarece în decurs de o perioadă ( T ) se efectuează o singură oscilație
completă, din relatia (13) deducem
1
𝑓=𝜐= (14)
𝑇
şi f SI   SI  s 1  Hz (se citeşte “herţi” la plural). Relația (14) arată că cele două mărimi, frecvența şi perioada
oscilației sunt invers proporționale.
Din relațiile (8), (12) şi (14) rezultă
2𝜋
𝜔= = 2𝜋𝜐 (15)
𝑇
ceea ce conduce la concluzia conform căreia, în acest caz, avem 𝑇 = 𝑐𝑡. ,  𝜐 = 𝑐𝑡.

1.3. Compunerea a două oscilaţii liniar armonice

Fie două oscilații liniar armonice, de aceeaşi frecvență, care se efectuează pe direcții perpendiculare (în lungul
 
axei Ox şi respectiv Oy ), descrise de ecuațiile
x  x(t )  Asin(  t  01 ) (16)
y  y(t )  B sin(  t   02 ) (17)
în care x, y reprezintă elongațiile, A, B semnifică amplitudinile,  este pulsația (aceeaşi pentru ambele oscilații), iar
 01 ,  02 sunt fazele inițiale.
Să clarificăm conceptul de compunere a celor două oscilații. Ce înseamnă din punct de vedere fenomenologic?
Acest fenomen presupune un sistem fizic care efectuează simultan două oscilații de aceeaşi natură. Ne interesează care
este evoluția sistemului în acest caz. Pentru simplificare, dar fără a restrânge gradul de generalitate, vom considera un
5
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

punct material, cu masa m , care efectuează simultan două oscilații mecanice liniar armonice, descrise de ecuațiile (16)
şi (17). Pentru a studia evoluția sistemului, trebuie să determinăm în cazul presupus forma traiectoriei rezultante a
punctului material (locul geometric al punctelor din spaţiu prin care trece succesiv corpul, sau altfel spus, forma curbei
pe care o descrie punctul material pe parcursul mişcării sale).
Ca metodă generală de determinare a ecuației traiectoriei, se recurge la eliminarea parametrului mişcării (în
acest caz timpul t ) între ecuațiile mişcării (16) şi (17). Ecuația traiectoriei va fi reprezentată de o relație care va conține
ca variabile numai coordonatele x şi y .
Se demonstrează că ecuația traiectoriei este de forma
x2 y2 x y
 2   cos ( 02   01 )  sin 2 ( 02   01 ) (18)
2 2 A B
A B
şi reprezintă ecuația generală a unei elipse, încadrată

într-un dreptunghi de laturi 2 A (paralelă cu axa Ox ) şi

2 B (paralelă cu axa Oy ), având centrul în originea
axelor de coordonate (figura 7). Traiectoria eliptică se
transformă într-o dreaptă atunci când defazajul
dintre cele două oscilații,  , este multiplu întreg
de  , exprimat în radiani.
Fig.7. Traiectoria rezultantă a punctului material care
efectuează simultan două oscilații armonice perpendiculare
de aceeaşi frecvență

1.4. Noţiunea de undă. Mărimi caracteristice

Unda, definită în cazul general, reprezintă propagarea din aproape în aproape, în spațiu şi în timp a unei oscilații
(perturbații, sau chiar a unui fenomen) prin intermediul unui câmp. Câmpul, din punct de vedere fizic, reprezintă acea
formă de existență a materiei prin intermediul căreia se transmit diverse tipuri de interacțiuni (câmpul electromagnetic,
câmpul gravitațional, câmpul magnetohidrodinamic, câmpul Higgs etc.).
Unda mecanică (numită de cele mai multe ori şi undă elastică) este fenomenul de propagare din aproape în
aproape, în spațiu şi în timp a unei oscilații (perturbații) prin intermediul particulelor substanţei. În conformitate cu
definiția anterioară, rezultă că undele mecanice nu se propagă în vid. Spre deosebire de undele mecanice, undele
electromagnetice şi undele gravitaţionale se propagă şi în absența substanței, deci se propagă şi în vid.
Sunetele, definite în sensul strict al percepției acestora de către receptorul uman, numite şi unde audibile,
sunt unde mecanice care se caracterizează prin următoarele proprietăți:
◘ frecvența,   20, 20000 Hz ;
◘ durata minimă de emisie  t  0.06 s ;
◘ intensitatea undei trebuie să se încadreze într-un anumit interval care depinde de frecvența undei; în cazul unui sunet
normal (terminologie folosită pentru sunetul caracterizat prin frecvența   1000 Hz ), intervalul pentru intensitate este


I  10 12 , 10 2   W
m2


watt 
 . (19)
 metru la patrat 
12 W
Valoarea minimă a intensității, I 0  10 se numeşte prag minim de audibilitate, iar valoarea maximă,
m2
W
I max  102 are denumirea de prag de senzație dureroasă (putând conduce la deteriorarea ireversibilă a receptorului
m2
auditiv uman). Facem observația că în unele lucrări de specialitate mai întâlnim pentru frecvențe intervalul
  16, 16000 Hz , sau   16, 20000 Hz .
6
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

Se cunoaşte formula care exprimă viteza de propagare a undelor mecanice audibile prin medii gazoase
 RT
v (20)

în care  (litera “gamma”) reprezintă coeficientul sau exponentul adiabatic al gazului,
J  joule 
R  8.314   semnifică constanta universală a gazului ideal, T este temperatura absolută
mol  K  mol  kelvin 
(temperatura exprimată în kelvin), iar  (litera “miu”) reprezintă masa molară a gazului.
Undele (fenomenele ondulatorii) pot fi periodice sau neperiodice. În cazul undelor periodice, se notează cu T
perioada undei şi reprezintă intervalul minim de timp după care se repetă fenomenul ondulatoriu. Fiind un interval de
timp, ca şi în cazul oscilațiilor, unitatea de măsură în SI este s (secunda). Frecvența  a undei se defineşte analog cu
cea pentru oscilații, satisfăcând relațiile (13) şi (14) şi se măsoară în SI în Hz (herţi).
Lungimea de undă, notată cu litera grecească “lambda”,  , este definită ca distanța parcursă de undă în timp
de o perioadă, T . Considerând că fenomenul ondulatoriu se propagă printr-un mediu ideal cu viteză constantă, avem
relația
  vT (21)
şi ținând cont de formula (14), putem scrie relația
v
 (22)

din care se deduce formula vitezei de propagare a undei în funcție de lungimea de undă şi frecvență
v    . (23)
Lungimea de undă fiind o distanță, unitatea de măsură în SI este metrul.

2. Aplicaţie practică
2.1. Dispozitivul experimental
Dispozitivul experimental este compus dintr-un generator electric de audiofrecvență (GAF), un difuzor (D), un
tub din sticlă având lungimea variabilă (T), un microfon (M), un osciloscop (O) şi cabluri de legătură pentru realizarea
conexiunilor electrice. Schema montajului experimental este prezentată în figura 8.

osciloscop ecran
X
GAF Y

D T M

Fig.8. Schema montajului experimental

Generatorul va fi reglat astfel încât forma semnalului de tensiune să fie de tip alternativ
u(t )  U max sin(  t   0 ) (24)
unde mărimea u (t ) reprezintă elongația oscilației electrice de tensiune, U max este amplitudinea semnalului de tensiune
la ieşirea din generator, 𝜔 = 2𝜋𝜐 este pulsația tensiunii electrice, 𝜐 reprezintă frecvența semnalului de tensiune electrică,
iar  0 este faza inițială a semnalului de tensiune electrică. După reglarea formei semnalului de tensiune prin apăsarea
butonului cu simbolul ~ , se reglează frecvența tensiunii şi nivelul acesteia (butonul Level), deci implicit amplitudinea
7
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

tensiunii. Se vor efectua măsurători experimentale pentru frecvențe ale tensiunii cuprinse în intervalul
  500, 2000 Hz şi pentru valori ale amplitudinii astfel încât semnalul sonor produs de difuzor să nu devină
incomod pentru ceilalți colegi din sală.
Difuzorul (D) are rolul unui traductor. Traductorul este un dispozitiv care transformă o mărime de o anumită
natură într-o mărime de o altă natură. În cazul difuzorului utilizat în laborator se transformă tensiunea electrică în
oscilațiile mecanice ale unei membrane. Membrana difuzorului transmite oscilațiile moleculelor de aer din mediul
înconjurător care, la rândul lor, transmit din aproape în aproape, de la moleculă la moleculă, oscilațiile mecanice. Astfel,
ia naştere o undă mecanică. Unda mecanică sonoră pe care o recepționează şi experimentatorii se propagă prin aerul din
tubul de sticlă (T) între emițătorul (D) şi receptorul (M).
Receptorul (M) este un microfon care funcționează, de asemenea, ca un traductor, dar în sens invers comparativ
cu difuzorul. Microfonul transformă semnalul mecanic sonor în tensiune electrică alternativă. Microfonul utilizat în
experiment funcționează pe baza fenomenului numit efect piezoelectric direct. Microfonul transformă oscilațiile
mecanice alternative ale moleculelor unui cristal de cuarț în oscilații armonice ale tensiunii electrice dintre armăturile
unui condensator (între care este situat cristalul de cuarț).
Se alimentează la tensiune osciloscopul (O), fără ca la bornele acestuia (pe Ox, sau pe Oy) să se conecteze
vreun semnal electric exterior. Se reglează focalizarea şi luminozitatea spotului luminos de pe ecran. În absența oricărui
semnal electric din exterior, se va obține pe ecranul (O) un punct luminos static. Se alimentează numai microfonul la
una dintre intrările (O), de exemplu pe Oy, fără ca generatorul să fie pornit. Se bate uşor din palme în preajma
microfonului şi se verifică producerea unor oscilații pe verticală ale spotului luminos, cu o frecvență care “copiază”
frecvența bătăilor din palme, fenomen care se produce ca urmare a faptului că microfonul nu este perfect antifonat. Se
extrag contactele la (O) de la (M) şi se conectează semnalul electric preluat direct de la (GAF), la intrările Ox ale lui
(O). Se observă faptul că spotul luminos descrie o linie continuă pe orizontală. Acea linie descrie oscilațiile spotului
luminos pe orizontală, oscilații care se produc cu frecvența tensiunii alternative reglate de la generator.
Deoarece frecvența tensiunii alternative este cu mult mai mare decât cea a sunetului obținut anterior prin bătaia din
palme, spotul luminos va efectua oscilații atât de rapide în jurul poziției inițiale încât, din cauza inerției ochiului uman,
noi nu vom detecta vizual oscilațiile punct cu punct, ci vom observa o linie continuă pe orizontală.
După parcurgerea paşilor enumerați anterior, se conectează la (O) atât semnalul variabil de tensiune electrică
provenit de la (M), la intrarea pe Oy, atunci când generatorul este pornit, cât şi semnalul de tensiune variabilă provenit
direct de la (GAF), la intrarea pe Ox. Se observă pe ecranul (O) traiectoria oscilației rezultante, de forma unei elipse
luminoase. Se verifică dacă pentru o frecvență dată a semnalului de tensiune electrică, prin variația lungimii tubului (T),
elipsa se transformă într-o dreaptă, a cărei pantă variază.

2.2. Modul de lucru

1. Se completează tabelul de mai jos cu un număr de linii egal cu numărul de studenţi din grupă.

Nr. 𝜐 (𝐻𝑧) 𝑥 = 𝑇(𝑠) l1 (m) Tipul l 2 (m) Tipul 𝑦 = 𝜆(𝑚)

dreptei dreptei
l1 l2
1
2
3
⋮
19
20
Tabel 1.

8
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

2. Pentru o valoare fixată a frecvenței tensiunii electrice de la generator, valoare care se trece în tabel, se variază
lungimea tubului (T) şi astfel se variază drumul parcurs de sunet între difuzorul (D) şi microfonul (M) până în momentul
în care pe ecranul (OC) elipsa se transformă într-o dreaptă. Se notează coordonata l1 (m) , corespunzătoare acestei
situații şi se desenează tipul dreptei (/ sau \), ca în figura 9.
3. Se continuă variația drumului parcurs de sunet prin tubul (T) până în momentul în care se obține pe ecranul
(O) din nou o dreaptă. Se notează în tabel coordonata l 2 (m) şi se desenează tipul dreptei (/ sau \).

a)

l1  = 2 l 2 - l1 l2

b)

l1 l2
 = l 2 - l1

c)

l1
 = l 2- l 1 l2

Fig.9. Traiectoriile liniare successive vizualizate pe ecranul osciloscopului

4. Se calculează perioada oscilaţiei, apelând la formula (14).

5. Se calculează lungimea de undă a sunetului prin coloana de aer din tub, cu ajutorul formulei
  2  l 2 l 1 (25)

dacă l1 şi l 2 sunt coordonatele corespunzătoare unor drepte successive de pante diferite (/ şi \) ca în figura 9.a,
sau din relația
  l 2  l1 (26)

dacă l1 şi l 2 sunt coordonatele corespunzătoare unor drepte successive cu aceeaşi pantă (/ şi / sau \ şi \) ca în figura
9.b. şi figura 9.c.
6. Se trasează graficul lungimii de undă în funcţie de perioada undei 𝜆 = 𝑓(𝑇), în Excel, apelând la o fitare
liniară.
7. Din panta graficului se determină viteza de propagare a sunetului prin aer.
8. Se compară valoarea obţinută experimental cu valoarea teoretică, calculată din formula (20).
În relația (20), valoarea exponentului adiabatic al aerului (gaz biatomic) este 𝛾 = 1.4, iar masa molară a aerului
𝑘𝑔
𝜇 = 28.96 ⸱10−3 .
𝑚𝑜𝑙
9
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

3. Verificarea cunoştinţelor
Temă. Studenţii vor răspunde în scris la următoarele întrebări:

1. Definiţi oscilaţiile.
2. La ce se referă evoluţia pulsatorie? Dar cea alternativă?
3. Daţi exemple de oscilaţii.
4. Definiţi oscilatorul liniar armonic.
5. Daţi exemple de elongaţii pentru diverse tipuri de oscilaţii, specificând unităţile de măsură.
6. Care este ecuaţia oscilaţiilor liniar armonice?
7. Specificaţi semnificaţiile mărimilor din ecuaţia oscilatorului liniar armonic şi unităţile de măsură.
8. Definiţi perioada unei oscilaţii. Precizaţi unitatea de măsură.
9. Definiţi frecvenţa unei oscilaţii. Precizaţi unitatea de măsură.
10. Care este formula ce exprimă frecvenţa în funcţie de perioadă?
11. Precizaţi formula pulsaţiei în funcţie de:
a. faza oscilaţiei;
b. perioada oscilaţiei;
c. frecvenţa oscilaţiei.
12. Ce înţelegeţi prin compunerea a două oscilaţii?
13. Definiţi unda mecanică.
14. Definiţi sunetele, în sensul percepţiei umane, precizând proprietăţile acestora.
15. Viteza sunetului este mai mare iarna, sau vara? Justificaţi răspunsul.
16. Viteza sunetului în vid este mai mare comparativ cu cea prin aer? Justificaţi răspunsul.
17. Definiţi lungimea de undă. Specificaţi unitatea de măsură.
18. Care este formula lungimii de undă în funcţie de perioadă.
19. Care este formula lungimii de undă în funcţie de frecvenţă.
20. Care este formula tensiunii electrice alternative? Specificaţi semnificaţiile mărimilor şi unităţile de măsură.
21. Ce este un traductor? Daţi exemple.

Bibliografie
1. C. Cotae, M. Agop, B. Ciobanu, Fizica generală- curs pentru ingineri, Vol.I, Editura Universității “Gh. Asachi” din Iaşi, 1999
2. Gh. Deliu, Mechanics for engineering students, Editura Albastră, Cluj- Napoca, 2002
3. E. Bodegon, D.A. Iordache, Physics for Engineering Students, Vol.1, Editura Politehnica Press, Bucureşti, 2007
4. G. Apreotesei, Fizică generală, Editura PIM, Iaşi, 2008
5. D. Halliday, R. Resnick, Fizică, Vol. I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975
6. A. Hristev, Mecanică şi acustică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
7. Gh. Zet, I. B. Ciobanu, Lucrări de laborator, www.phys.tuiasi.ro, Studenți, Facultatea de Automatică şi Calculatoare
8. Colectivul Catedrei de Fizică, Coordonatori C. Ciubotariu, C. Pasnicu, D. Condurache, Fizică clasică, Editura Universității “Gh.
Asachi” din Iaşi, 1998
9. http://fizica.nbcd.ro/oscilatii_libere.htm
10. http://fizica.nbcd.ro/oscilatii_fortate.htm
11. http://ro.math.wikia.com/wiki/Fi%C8%99ier:Pendul_gravitational.png
10
 Iulia Brînduşa Ciobanu, Gabriela Apreotesei

12. http://fizica.nbcd.ro/oscilatii.htm
13. http://onlinephys.com/vectoranalysis1.html
14. J. S. Krauser, U. Ebling, N. Fläschner, J. Heinze, K. Sengstock, M. Lewenstein, A. Eckardt, C. Becker, Giant Spin Oscillations
in an Ultracold Fermi Sea, Science 10 January 2014, Vol. 343, No. 6167, pp. 157-160, DOI: 10.1126/science.1244059
15. Mohr, Peter J. (2008). „CODATA Recommended Values of the Fundamental Physical Constants: 2006”. Rev. Mod. Phys. 80:
pp. 633–730, Doi:10.1103/RevModPhys.80.633
16. E. Luca, Gh. Zet, C. Ciubotariu, A. Păduraru, Fizică generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
17. E. Posdărăscu, Senzori şi traductoare-note de curs 1, www.aei.geniu.ro
19. Ș. Țițeica, Mecanica cuantică, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1984
20. B. H. Bransden, C. J. Joachain, Introducere în mecanica cuantică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999
21. Cian O'Luanaigh, CERN experiments report new Higgs boson measurements, http://home.web.cern.ch/, June 2014
22. http://www.bogotaboe.com/
24. I. B. Ciobanu, G. Apreotesei, Elemente de fizică tehnică pentru învăţământul superior. Aplicaţii, Editura PIM, 2015
25. I. B. Ciobanu, G. Apreotesei, Introducere în studiul fizicii, Editura PIM, 2016

11