Mia își ratează răzbunarea
incursiuni în psihologia personajului principal Mia
(Bogdan Theodor Olteanu, 2020)
Un film viu, cu personalitate, cu subiect actual și
dialog realist și relevant.
Pe Bogdan Theodor Olteanu l-am apreciat încă din
anul 2018, când a debutat cu filmul Câteva
conversaţii despre o fată foarte
înaltă (2018). Scrisă și regizată de
Olteanu, prezentată sub forma unui mediu-metraj,
pelicula propunea o incursiune în zone sufletești și
psihologice puțin accesibile ale unor tineri cu
opțiuni diferite de ale majorității și cu anumite
percepții personale aproape inedite. Olteanu a
ignorat cu această ocazie anumitele tipare “așezate”
și a abordat o perspectivă personală în construcția
filmului, bizuindu-și succesul mai ales prin aportul
de interpretare al celor două actrițe în jurul cărora
este țesută o poveste simplă, fără vreo intrigă
anume, doar un pretext excelent pentru a dezvălui
cele două caractere, lumea în care trăiesc și felul în
care relaționează.
Când vine vorba de Mia își ratează răzbunarea,
lucrurile nu sunt foarte diferite. Ca și în cazul
lui Câteva conversații…, intriga nu dă greutate
construcției filmului, ea fiind una aparent facilă.
Însă, așa cum este prezentată, naște dezbateri și
și a prietenelor ei. Relaționarea fiecăreia, inclusiv a
mamei Miei, cu violența fizică conjugală, le
plasează în acord sau dezacord, le conduce la
discuții care vor excede subiectul și vor escalada.
La fel ca în filmul precedent, chimia fabuloasă
dintre personaje și, implicit, dintre actrițe, conduce
la o serie de dialoguri absolut autentice, realiste și
spumoase.
Mia este o tânără actriță implicată într-o relație
căreia i se dedică aproape total. Când gelozia
iubitului ei se transformă într-un act de violență,
Mia consideră că s-a ajuns într-un punct fără
întoarcere, s-a trecut granița dintre normal și
anormal și stabilește rapid că peste așa ceva “nu se
poate trece”. Răzbunarea ei este puerilă: pentru a-și
pedepsi iubitul gelos și violent, nu este suficient
doar să îl părăsească. Mia se decide să îi servească
acestuia o răzbunare de neuitat: va face sex cu un
coleg oarecare, va filma secvențele toride și se va
asigura că fostul iubit o să vizioneze filmarea.
Cum spuneam, Olteanu este consecvent drumului
pe care a pornit cu Câteva conversații… Și de
această dată Olteanu este neconvențional. Scrie și
regizează filmul cu abordarea unui nou subiect
sensibil care poate naște dezbateri ample și opinii
contradictorii. Îi încredințează rolul titular Ioanei
Bugarin, o alegere inspirată. Toate celelalte roluri
sunt distribuite unor actrițe tinere, Ana Maria Guran
(pe care o cunoaștem din Lumea e a mea), Mădălina
Stoica, Ștefania Cîrcu, Ecaterina Lupu sau Silvana
Mihai, care rezonează extraordinar pe ecran cu
protagonista. Olteanu imaginează un univers
aproape exclusiv feminin și pur feminist și le
îngăduie actorilor săi o libertate fără limite pentru
improvizație. Totul în detrimentul artificialului care
pare să fie cel mai temut adversar al lui Olteanu.
Acest dușman nevăzut, dar tare periculos, îl
împinge pe regizor să renunțe inclusiv la convenția
decorurilor, la care intervine minimal. Face în așa
fel încât scenografia să amintească de o piesă de
teatru. Filmează majoritatea secvențelor
întrebuințând camera fixă. Inserează pentru
dinamica filmului filmări hand-held cu
o cameră care aparține în poveste chiar
protagonistei. Ea documentează video mai toate
întâlnirile și dezbaterile cu prietenele sale, întrucât
s-a decis să aibă un jurnal personal filmat.
Bugarin este o actriță perfect capabilă să nuanțeze
un personaj când fragil, când puternic, când labil,
când stăpân pe propria persoană și pe situație.
Evoluția stărilor emoționale ale personajului este
perfect vizibilă. Cu toate acestea, rolurile secundare
nu sunt de “umplutură”, doar pentru a crea un
contrast pentru personalitatea Miei. Grupul pestriț
de prietene este destul de eterogen, fiecare replică
aducând în prim-plan o nouă diferență între
personalitățile fetelor și o nouă abordare a
subiectelor discutate. De altfel, personajele
secundare nu completează pur și simplu povestea
destul de firavă, cum spuneam, ci ele creează însăși
povestea pe parcursul interacțiunii lor cu Mia. Deși
nu au replici multe sau lungi, fiecare își dezvăluie o
profunzime aparte, cu opinii proprii, filosofii
personale, aspirații sau așteptări specifice. Cel mai
interesant personaj rămâne mama protagonistei,
interpretată de Maria Popistașu, un soi de prietenă
mai mare, aflată într-o lume ușor diferită care îi
servește ca punct de reper Miei în încercarea ei de a
a-și găsi drumul și liniștea.

Aș reproșa tăieturile nefirești în cadru, abrupte și

inutile. De asemenea, mi-aș fi dorit ca, dincolo de
substanța intrinsecă a filmului, narația să aibă o
anume continuitate care să conducă spre un final
mai concret devoalat, oferind o soluție, o alegere, o
rezolvare. Finalul ales de regizor este riscant, poate
imprima spectatorului un sentiment de tipul “mult
zgomot pentru nimic”. Sau, mai degrabă,
românescul sentiment că “am discutat mult, nu am
ajuns la nicio concluzie”. În orice caz, în
a doua jumătate a perioadei de vizionare, în ciuda
aceluiași ritm susținut și a dialogurilor exuberante,
construcția epică pare să stagneze și am avut
senzația că filmul și-a pierdut cursul. Poate ar fi fost
mai nimerită o abordare în stilul scurtmetrajului,
care ar fi avut abilitatea de a condensa structura
filmului fără să îi altereze substanța.

Mia își ratează răzbunarea este un film de văzut

tocmai pentru că este un film viu, cu personalitate,
cu subiect actual și dialog realist și relevant. Nu este
doar un film despre violența în cuplu sau despre
comunitatea LGBT. Este mai mult.

Regie: Bogdan Theodor Olteanu

Scenariu: Bogdan Theodor Olteanu

Actori: Ioana Bugarin, Ana Maria Guran, Monica

Odagiu, Maria Popistasu

Recenzie făcută de Ovidiu Pop și preluată

de pe https://www.blogdefilm.ro/elvis-baz-
luhrmann/