Sunteți pe pagina 1din 4

Ghiță Vlad Constantin

02/05/2020

Comparație între Cuțitul in apa (Roman Polanski) și Pescuit


sportiv (Adrian Sitaru)

După atenta vizionare și revizionare a celor două filme propuse am găsit atât
asemănări cât și evident, diferențe. Atât alăturate cât și de sine stătătoare, ambele
filme se susțin excelent prin puternica conturare a personajelor și a micilor detalii
plasate în momentele cheie. Din expozițiune simțim o tensiune pre-existentă în
cupluri. În interiorul cuplului Mihai-Mihaela aceasta este mult mai evidentă, datorită
faptului că avem dialog bogat în care aflăm informații cheie despre personaje și
discuțiile pe care le au denotă caracterele și defectele fiecăruia. Mihai este sortit
ipocriziei încă de la început, acțiunile lui fiind contrare credințelor sale, fapt care este
susținut inclusiv de el mai târziu în discuția cu Violeta. “Cuțitul în apă” prezintă o
lume a anilor ‘60, o lume în care femeia, deși independentă, se confruntă în
continuare cu o masculinitate toxică bazată pe competiție și în care bărbații “știu mai
bine”. Tocmai din acest motiv, Krystyna, care conduce inițial mașina este înlocuită de
Andrzej; obediența și lipsa de conflict pe care o arată în momentul în care este
înlocuită ne prezintă un indiciu din dinamica relației lor. 50 de ani mai târziu, vedem
aceeași atitudine de superioritate la Mihai care comentează condusul Mihaelei. Am
făcut această comparație pentru a stabili un punct de pornire în analiza filozofiei
personajelor principale, diferite în fiecare caz, dar nicidecum definitorii. Plecând de la
ideea de triunghi amoros, ambele cupluri întâlnesc în drumul lor personaje-catalist,
tinere și pline de viață. Atât tânărul din “Cuțitul în apă”, cât și prostituata din filmul
lui Adrian Sitaru sunt portretizate ca spirite libere, care nu se conformează regulilor,
aparent superficiali, răsfățați și naivi, dar care poartă cu ei puritatea jocului
adolescentin. Ambele poartă rolul de a oglindi defectele cuplurilor de care se
atașează prin antiteza ideologică pe care o enunță, prin vorbe sau acțiuni. Fie că
vorbim de Violeta, fată a cărui lume se axează în jurul sexului dat fiind profesia, fie că
este vorba de tânărul ce poartă asupra lui un cuțit “pentru că trebuie mereu să ai un
cuțit la tine“ trebuie să ținem cont că aceștia creează o ruptură cel puțin temporară
în dinamica cuplurilor, un deraiaj forțat. Creează stări de gelozie, frustrări sexuale și
împing cuplurile în schimbare. Diferența majoră dintre cuțit și pescuit este împlinirea
actului sexual dintre ispitit și isipitator. Aici putem aduce în discuție moralitatea și
etica Violetei; ispitirea ei nu este decât un test al relației și o subliniere a faptului că

1
în povestea ei ideală, dragostea răzbate, amintind în conversație dorința de a
întemeia o familie cu un bărbat demn de a-i crește copiii. În final, ambele cupluri
ajung împreună, dar resemnate, cu lecțiile învățate sau poate doar ignoranți cu bună
știință.
Coloana sonoră din “Cuțitul în apă” este compusă atât din elemente de folley,
cât și din muzica jazz al lui Krzysztof Komeda. Prin comparație, filmul lui Adrian Sitaru
nu dispune decât de elemente sonore naturale, limbajul coloanei sonore fiind unul
nul.
Titlurile celor două filme fac referire directă asupra unor simboluri ce cuprind în
sine un înțeles abstract și anume: cuțitul este un obiect periculos ce poate fi atât de
util cât și mortal, prin scufundarea acestuia în apă, atât utilitatea, cât și pericolul
acestuia se diluează, devenind redundant. Pescuitul sportiv, explicat și de Mihai
Violetei, reprezintă în viziunea mea testul pe care aceasta îl pune în practică asupra
celor doi amanți, neimplicarea în actul sexual promis fiind egal cu eliberarea peștelui
înapoi în apă.
Scenariile au la baza un pilon solid pe care se clădesc și anume instinctele
primare umane, primordiale precum sexul sau dorința de superioritate. Se pun în
discuție subiecte mai mult sau mai puțin filozofice pe care e posibil ca noi, publicul,
să le fi trăit, să le fi experimentat. Ambele se desfășoară pe o structura liniară,
simplă, coerentă.
Deși în multe aspecte sunt asemănătoare, filmul lui Adrian Sitaru este inspirat după o
idee de Radu Jude.
Numărul de personaje ales determină complexitatea acțiunii, astfel “Pescuit
sportiv” se evidențiază printr-o povestire bogată pe mai multe planuri unde
personajele principale sunt fiecare legați de personajele secundare, creând context,
intensificând tensiunile. Regizorul român recurge la filmarea din unghi subiectiv,
încercând o apropiere mai mare de public prin punerea lui în pielea personajului.
Este aceasta oare o încercare de a fi echidistant prin empatie? Posibil. Polanski
recurge la o tehnică de filmare clasică, unde camera este poziționată de cele mai
multe ori în afară conflictului, neimplicând publicul direct în acțiune. De menționat că
filmările pentru “Cuțitul în apă” au fost dificile la un moment dat, filmând câteodată
în afară ambarcațiunii, dat fiind spațiul limitat pentru echipa de producție:
cameramanul a fost nevoit să stea sprijinit în afară bărcii în anumite momente, fiind
susținut de frânghii. Este folosită în principal lumină naturală combinată cu cea
artificială folosită asupra subiectelor în special în filmul polonez unde pentru a
contracara lumina soarelui la apus sunt folosite proiectoare de umplere. Deși deja
existentă, pelicula color nu a fost folosită la acest film, posibil din dorința de a
accentua dramatic acțiunea ori din motivul în care pelicula color nu ar fi adus în plus
valoare scenariului. Scenografic vorbind s-au ales locații retrase (malul lacului,

2
pădure, în largul marii) din nevoia de a da veridicitate poveștilor și a lasă acțiunea să
curgă, cel puțin în teorie, picnicul cuplului Mihai-Mihaela trebuia să se desfășoare în
intimitate, astfel locul ales are o importanță majoră în împlinirea adulterului.
Distribuția actorilor este bine aleasă, toți fiind actori profesioniști. Atât pentru
Jolanta Umeka, cât și pentru Zygmunt Malanowicz (nevasta și tânărul) oportunitatea
de a juca în filmul de debut al lui Român Polanski a însemnat și o rampă de lansare în
carieră artistică. Totuși regizorul polonez a decis să dubleze vocea celor doi din
motive diverse [1], idem putem vedea și în “Pescuit sportiv” cum actrița Maria
Dinulescu reușește să intre perfect în rolul prostituatei fapt pentru care este
premiată la festivalul de film din Salonic în 2008, împreună cu Ioana Flora (Mihaela) și
încă o dată la Buenos Aires, primind premiul pentru cea mai bună interpretare
feminină. La rândul lor, filmele cât și regizorii în discuție au câștigat premii și
nominalizări care au cântărit masiv în carierele fiecăruia:

Pescuit sportiv: [2]

2008 - Salonic - Premiul special al juriului "Silver Alexander" şi Premiul de


interpretare feminină (Ioana Flora şi Maria Dinulescu)
2008 - Estoril - Premiul special al juriului
2009 - Ourense - Marele Premiu
2009 - Mons - Premiul pentru scenariu
2009 - Palm Springs - Marele premiu al juriului
2009 - Buenos Aires - Premiul pentru interpretare feminină (Maria Dinulescu)
2009 - UCIN - Premiul "Opera Prima"

Cuțitul în apă
Nominalizare Oscar pentru film străin (prima pentru Polonia) (1962)
FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film din Veneția (1962)
Rața de aur - "Film" readers' award (1963)
Premiul cel Mare la Festivalul de film din Veneția (1963)
Premiul criticilor German la festivalul de film din Oberhausen (1964)
Delfinul Maro - festivalul Internațional de film din Teheran (1965) FIPRESCI la
festivalul internațional de film Panama (1966)

Trebuie menționat tot aici și critica pe care a primit-o Polanski asupra filmului său.
Chiar în faza de producție a filmului, un jurnalist de la revista “Ekran”, care a ajuns pe
platoul de filmare, scrie mai târziu despre influența coruptă vestică asupra filmului ce
urma să fie scos. Aparent scenariu a fost ușor modificat pe parcursul filmărilor [1]

3
În concluzie, aceste două filme puse în discuție nu sunt altceva decât o altă parte a
monedei, o perspectivă diferită a unei realități interioare a naturii umane, ambele
îndeplinindu-și finalitatea artistică la care sunt angajate, evident prin tehnici și viziuni
diferite.

Referințe externe:

[1] https://www.academia.edu/24176347/Timelessness_and_non permanence_of


_Nóż_w_wodzie_Knife_in_the_Water_by_Roman_Polański
[2] https://cinepub.ro/movie/pescuit-sportiv/
[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Knife_in_the_Water

S-ar putea să vă placă și