Testament de Tudor Arghezi

Poezia „Testament” de Tudor Arghezi este publicată în fruntea volumului de versuri

„Cuvinte potrivite” apărut în 1927 și aparține modernismului prin prezența a
numeroase elemente precum:

 Conceperea volumul de versuri ca un întreg, care se deschide cu o artă

poetică, „Testament” fiind o astfel de creație în care se pune accent pe opinia
poetului despre poezie și despre menirea scriitorului
 Ambiguitatea limbajului poetic susținută de metafore insolite: „Veninul strâns l-
am preschimbat în miere” și „ Slovă de foc și slova făurită/ Împerecheate-n
carte se mărită”
 Estetica urâtului preluată de la scriitorul francez Charles Baudelaire din
volumul „Florile răului”. Arghezi la fel ca și Baudelaire consideră că urâtul,
grotescul reprezintă surse de inspirație pentru poezie dacă sunt redate în mod
artistic
 Intelectualizarea emoției
 Tema poeziei este una modernistă, textul poetic având în centru tema creației
poetice percepută în ipostaza de meșteșug

Poezia este alcătuită din șase strofe cu număr inegal de versuri.

În prima strofă, poetul se adresează unui fiu spiritual (cititorul sau viitorul
scriitor) căruia îi lasă drept unică moștenire cartea, metaforă pentru opera literară, cu
scopul de a o perfecționa. Cartea devine o treaptă în evoluția spirituală a urmașilor.
Epitetul cu valoare metaforică „seara răzvrătită” evidențiază suferința înaintașilor,
țărani exploatați de boieri, pe care scriitorul o valorifică în poezie.
Strofa a doua ilustrează ideea potrivit căreia cartea poetului trebuie să devină
pentru urmași o carte de căpătâi asemenea Bibliei, care să conțină toată durerea și
suferința înaintașilor.
În strofa a treia este conturată ideea creației poetice în ipostaza de meșteșug,
poetul șlefuind cuvintele la fel cum strămoșii țărani lucrau pământul transformând
graiul cu îndemnuri pentru vite al țăranilor în „cuvinte potrivite”. Oximoronul „veninul
strâns l-am preschimbat în miere” are valoare metaforică și accentuează
metamorfoza durerii în poezie.

Cea de-a patra strofă este construită în jurul ideii conform căreia poezia
exprimă când binele când răul, când urâtul, când frumosul. De asemenea, metafora
„Am luat cenușa morților din vatră/ Și am făcut-o Dumnezeu de piatră” sugerează
idolatrizarea strămoșilor.

Penultima strofă concentrează mai multe idei. Prima dintre acestea ilustrează
faptul că durerea, revolta socială sunt concentrate în poezie prin intermediul viorii,
instrument mai apropiat de universul rural decât lira alături de care era reprezentat în
mitologia greacă zeul poeziei Apollo. O altă idee sugestivă prezentă în această
strofă este aceea a esteticii urâtului preluată de Arghezi de la scriitorul francez
Charles Baudelaire din volumul „Florile răului”. Arghezi, la fel ca și Baudelaire,
consideră că urâtul, grotescul reprezintă surse de inspirație pentru poezie atâta timp
cât sunt redate în mod artistic „Din bube mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și
prețuri noi”.

Ultima strofă debutează în mod paradoxal printr-o metaforă care sugerează

că inspirația „suferă” în cartea poetului în favoarea meșteșugului: „Întinsă leneșă pe
canapea,/ Domnița suferă în cartea mea”. Poezia reprezintă atât rezultatul inspirației
(„slovă de foc”), cât și al meșteșugului („slovă făurită”). În finalul poeziei scriitorul
apare în ipostaza de rob al cititorului, acesta din urmă neputând înțelege mesajul
profund al cărții pe care o citește.

Titlul poeziei este unul sintetic alcătuit dintr-un substantiv comun nearticulat.
În sens denotativ, cuvântul din titlu face referire la moștenirea spirituală, cartea,
opera literară lăsată urmașilor pentru a o perfecționa. Sensul conotativ este legat de
cele două părți ale Bibliei: Vechiul și Noul Testament.

Tema creației poetice în ipostaza de meșteșug este susținută printr-o serie de

motive precum: cartea, moartea, condeiul, icoana, suferința strămoșilor.

Ideile poetice sunt redate prin numeroase figuri de stil între care predomină
metaforele insolite: „Veninul strâns l-am preschimbat în miere,/ Lăsând întreagă
dulcea lui putere”, „Slova de foc și slova făurită”.

Din punct de vedere morfologic, alternanța modurilor și timpurilor verbale

evidențiază procesul creației poetice: „Nu voi lăsa” , modul indicativ, timp viitor, „ Să
urci”, modul conjunctiv, timpul prezent; „am adunat”, „am ivit”, „am prefăcut”, modul
indicativ, timpul perfect compus.

La nivel fonetic, deși strofele au număr inegal de versuri respectă rigorile

prozodice, au rimă împerecheată, ritm iambic și măsura versurilor de 10-11 silabe.

Prin urmare, poezia „Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică

modernistă, care se concentrează în jurul mai multor idei: creația literară în ipostaza
de meșteșug, raportul dintre inspirație și tehnica poetică, estetica urâtului și
transformarea socialului în estetic.