STRUCTURALISMUL FUNCTIONALIST

Principalul reprezentant al acestui curent sociologie este T. Parsons (1902 - 1979). A facut studii
la Londra și Heideberg, Din 1944 a fost profesor la Harvard. Opera lui T. P. a fost împărțită în 3
etape: I Teoria actiunii (privește structura acțiunii sociale): The Structure of Social Action (1947)
Il Structuralism-functionalismul (priveşte structural societății în ansamblu): The Social Sistem
(1951), dezvoltată ulterior în alte lucrări cum ar fi: Economy and Society (1956). Theories of
Society (1961). Social Structure and Personality (1964) ;III Evolutia structurală (deschidere spre
alte ştiinţe sociale): Societies Evolutionary and Comparative Perspective (1966).
I Teoria actiunii sociale
Pentru T. P. actiunea este o constantă a istoriei omenirii derivată din verbul a face (care înseamnă
ființare, viață socială).
Actiunea socială este o actiune individuală. voluntară, pentru că este determinată de motivații
subiective (scopuri şi semnificatii). Practic acțiunea socială este un produs al unui actor înzestrat
cu resurse care operează opțiuni finalizate si care intrebuintează în acest scop mijloace materiale
şi simbolice. Opțiunile acționale ale actorilor sunt dependente de un ansamblu de valori comune
(valori validate de preferințele colective). Tocmai de aceea T. P. preciza că esențialul pentru
conceptul de acţiune este că trebuie să existe o orientare normativa".
In orice acțiune socială trebuie să identificăm:
1. actorul (individ, grup, colectivitate, etc):
2. situația acțională (cadrul fizic, social, cultural):
3. mecanismul acțiunii (mijloace disponibile, scopuri, valori, nevoi, motive):
4. sensul acțiunii (sens dat de interpretarea acţiunii celorlalți).
Cele patru componente trebuie specifivate de sociolog pentru a avea o
imagine completă asupra actiunii oricărui actor. In acelaşi timp sociologul trebuie să distingă
între: planul abstract (cu trimitere la ideal tipul weberian): planul imediat, concret,
comportamental. Pe acest plan acţiunea devine socială (fiind influenţată de acţiunea celorlati),
devine inteligibilă.
Totalitatea interacțiunilor dau structura acţiunii sociale" tot așa cum schema mijloace - scopuri
dă structura oricărui act uman. Urmărirea atingerii scopurilor caracterizează însăşi rationalitatea
actiunii umane. T. P. preciza acțiunea este rationala in măsura în care urmăreşte scopurile
posibile în condiţiile situației şi prin mijloace care, dintre cele aflate la dispoziția actorului, sunt
intrinsec cel mai bine adaptate scopului.