Sunteți pe pagina 1din 4

Pe data de 10 mai 1926 s-a născut un psiholog român de talie internaţională.

Este vorba de
Paul Popescu-Neveanu, profesor universitar doctor la Universitatea din Bucureşti – şeful
Catedrei de Psihologie (1990-1993) şi director al Institutului de Psihologie al Academiei
Române(1990-1994).
Dintre lucrările cele mai importante ale profesorul de psihologie Paul Popescu-Neveanu,
care se găsesc în toate bibliotecile din ţară, inclusiv în librăriile on-line, găsim următoarele
titluri: Tipurile de activitate nervoasă superioară la om, Bucureşti (1961); Psihologie generală
(1964, 1974); Psihologia creaţiei actoriceşti (1969); Probleme ale învăţării (1969);
Personalitatea şi cunoaşterea ei (1969); Studii psihologice privind dezvoltarea psihică a a
copiilor 1970); Personalitatea şi cunoaşterea ei 1970); Sensibilitatea - modalităţile de
recepţie senzorială (1970); Introducere în psihologia militară (1970); Curs de psihologie
generală, Universitatea din Bucureşti (vol I - 1976, vol II – 1977); Dicţionar de psihologie,
Editura Albatros, Bucureşti (1978); Tratat de psihologie generală, Editura Trei (2013).

În cercetările conduse de Paul Popescu-Neveanu în domeniul valorilor sociale, el a


aplicat „Testul de valori Rokeach” pe care l-a tradus și adaptat în limba română

TESTUL VALORILOR
Valorile personale sunt acele lucruri de o importanta majora pentru tine, fara de care simti ca viata ta
nu ar avea sens. De obicei sunt lucruri abstracte , ca de exemplu iubirea, sau libertatea, dar pot fi si
lucruri palpabile cum ar fi banii, sau un loc de munca stabil.

De ce este important sa iti afli valorile primare? Pentru ca acestea sunt cele care te motiveaza si dau
un sens vietii tale. Secretul unei vieti fericite (implinite) este sa iti traiesti viata in acord cu valorile
tale principale.

Mai jos ti-am pregatit un test prin care sa identifici aceste valori.

PASUL 1
Din lista de mai jos selecteaza 10 valori pe care le consideri importante si care te definesc pe tine ca
om. Transcrie-le in tabelul de mai jos, in ordine aleatorie:

EDUCATIE FAMILIE LIBERTATE


IUBIRE ADEVAR LINISTE INTERIOARA
DEZVOLTARE PROFESIONALA RELATII SOCIALE PRIETENI
SINCERITATE STABILITATE LOC DE MUNCA DUMNEZEU
INDEPENDENTA ONOARE LOIALITATE
STATUT SOCIAL DISTRACTIE SPIRITUALITATE
AVENTURA FRUMUSETE CULTURA
STIMA DE SINE PACE RESPONSABILITATE
SIGURANTA NATURA BANI
PUTERE SANATATE DEZVOLTARE PERSONALA
Valoare 1: Valoare 6:
Valoare 2: Valoare 7:
Valoare 3: Valoare 8:
Valoare 4: Valoare 9:
Valoare 5: Valoare 10:

PASUL 2
Din aceste 10 valori renunta la 5 dintre ele , astfel incat sa ramai cu cele mai importante pentru tine si
noteaza-le mai jos:

Valoare 1:
Valoare 2:
Valoare 3:
Valoare 4:
Valoare 5:

PASUL 3
Pentru fiecare dintre aceste 5 valori ramase continua cu urmatorul exercitiu:

Imagineaza-ti cum ar arata viata ta daca ai avea parte din plin de o singura valoare din cele 5, dar nu
ai avea parte deloc din celelalte valori – si acorda o nota de la 1 la 10, unde 1 = nu esti deloc multumit
de viata ta, 10 = esti total multumit de viata ta.

Aplica acelasi exercitiu pentru fiecare dintre cele 5 valori ramase.

Acolo unde notele sunt aceleasi, sau apropiate, compara direct cele doua valori si da-ti seama la care
dintre ele iti este mai usor sa renunti.

Nota cea mai mare indica valoarea numarul 1, a doua nota , valoarea numarul doi, etc. Exemplu:

Sa spunem ca ai ales urmatoarele 5 valori: Familie, Adevar, Siguranta, Libertate si Dezvoltare


Personala.

Imagineaza-ti cum ar arata viata ta daca ai avea parte din plin de familie, dar nu ai avea parte deloc de adevar,
siguranta, libertate si dezvoltare. Acorda o nota acestei variante de viata. Sa spunem 7.

Imagineaza-ti cum ar arata viata ta daca ai avea parte din plin de adevar, dar nu ai avea parte deloc de
familie, siguranta , libertate si dezvoltare personala. Acorda o nota. Sa spunem 5.

Imagineaza-ti cum ar arata viata ta daca ai avea parte din plin de siguranta, dar nu ai avea parte deloc
de familie, adevar, libertate si dezvoltare personala. Sa spunem 7.

Imagineaza-ti cum ar arata viata ta daca ai avea parte din plin de libertate, dar nu ai avea parte deloc
de familie, adevar, siguranta si dezvoltare personala. Sa spunem 6.

Imagineaza-ti cum ar arata viata ta daca ai avea parte din plin de dezvoltare personala, dar nu ai avea
parte deloc de familie, adevar, siguranta si libertate. Sa spunem 4.
Practic, avem urmatoarele note, in ordine descrescatoare: Familie si Siguranta – 7

Libertate – 6

Adevar – 5

Dezvoltare personala – 4

Ca sa putem departaja Familie de Siguranta, compara cele doua variante imaginare de viata si observa
la care dintre ele poti sa renunti. Sa spunem ca poti sa renunti la Siguranta in detrimentul Familie.
Astfel, Familie castiga primul loc, iar Siguranta trece pe locul 2.

Atentie: Este un exercitiu de imaginatie. In viata reala ai parte de toate valorile . Astfel, ordinea finala
va fi urmatoarea:

Valoare 1: Familie
Valoare 2: Siguranta
Valoare 3: Libertate
Valoare 4: Adevar
Valoare 5: Dezvoltare Personala

Acest exercitiu te ajuta sa stabilesti ordinea primelor 5 valori. Rescrie-le mai jos in ordinea finala:

Valoare 1:
Valoare 2:
Valoare 3:
Valoare 4:
Valoare 5:

PASUL 4
Repeta pasul 3 pentru valorile la care ai renuntat la pasul 2 si noteaza-le in ordinea corespunzatoare
mai jos:

Valoare 6:
Valoare 7:
Valoare 8:
Valoare 9:
Valoare 10:

PASUL 5
Rescrie cele 10 valori in ordinea finala:

Valoare 1: Valoare 6:
Valoare 2: Valoare 7:
Valoare 3: Valoare 8:
Valoare 4: Valoare 9:
Valoare 5: Valoare 10:
Cu ce te ajuta sa stii ordinea valorilor tale?

In primul rand, te vei cunoste mai bine pe tine. Vei intelege de ce, in anumite situatii, te simti fericit,
iar in altele nu.

Atunci cand vei fi in situatia de a lua o decizie majora vei avea tot timpul in vedere daca decizia este
in acord, sau nu cu valorile tale principale.

Organizeaza-ti viata in asa fel incat aspectele ei sa fie in acord cu primele 5 valori si vei avea o viata
implinita.

S-ar putea să vă placă și