FIŞE TEHNICE

MĂSURAREA TEMPERATURII

Scop ♣ Evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locuri de măsurare ♣ Axila, plica inghinală, cavitatea bucală, rect, vagin.
Materiale necesare ♣ Termometru maximal.
♣ Casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile, recipient cu soluţie
dezinfectantă.
♣ Tavă medicală, lubrefiant, alcool medicinal.
♣ Ceas.
Intervenţiile ♣ Pregătirea materialelor lângă pacient.
asistentei ♣ Pregătirea psihică a pacientului.
♣ Spălarea pe mâini.
♣ Se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se tamponează cu
o compresă, se scutură.
♣ Se verifică dacă este mercur în rezervor.

a) pentru măsurarea în axilă.

♣ Se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă.
♣ Se ridică braţul pacientului.
♣ Se tamponează axilă prin tamponare cu prosopul pacientului.
♣ Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel
toracelui.
♣ Se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a
toracelui.
♣ Dacă pacientul este slăbit, agitat precum şi la copil, braţul va fi menţinut în
această poziţie de către asistentă.
♣ Termometrul se ţine timp de zece minute.

b) pentru măsurarea în cavitatea bucală.

♣ Se introduce termometrul în cavitatea bucală sau sub limbă sau pe latura externă
a arcadei dentare.
♣ Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas.
♣ Se menţine termometrul timp de cinci minute.

c) pentru măsurarea rectală.

♣ Se lubrefiază termometrul.
♣ Se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflex,
asigurându-i intimitatea.
♣ Se introduce partea cu mercur a termometrului în rect prin mişcări de rotaţie şi
înaintare.
♣ Termometrul va fi menţinut cu mâna tot timpul măsurării.
♣ Se menţine termometrul timp de trei minute.

După terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate, se sterge cu o

compresă.
♣ Se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului.
♣ Se spală termometrul, se scutură.
♣ Se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă.
♣ Se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură: notarea unui punct pe
verticală corespunzătoare datei şi timpului zilei, socotind pentru fiecare linie
orizontală a foii, două diviziuni de grad.
♣ Se uneşte valoarea prezentată cu cea anterioară pentru obţinerea curbei tehnice.
♣ Se foloseşte culoarea albastră.
 OBSERVAREA ŞI MĂSURAREA RESPIRAŢIEI

Scop ♣ Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al

apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat ♣ Tipul respiraţiei.
♣ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
♣ Ritmul.
♣ Frecvenţa.
Materiale necesare ♣ Ceas cu secundar.
♣ Creion de culoare verde.
♣ Foaie de temperatură.
Intervenţiile ♣ Aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi
asistentei efectuată.
♣ Plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui.
♣ Numărarea respiraţiilor timp de un minut.
♣ Consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură (fiecare
linie orizontală a foii reprezintă două respiraţii.).
♣ Unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei.
♣ Se mai poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile ei.
♣ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla
observare a mişcărilor respiratorii.

MĂSURAREA PULSULUI

Scop ♣ Evaluarea funcţiei cardio-vasculare.

Elemente de apreciat ♣ Ritmicitate.
♣ Frecvenţă.
♣ Claritate.
♣ Amplitudine.
Locuri de măsurare ♣ Oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:
artera radială, femurală, humerală, carotidă, temporală, superficială, pedioasă.
Materiale necesare ♣ Ceas cu secundar.
♣ Creion sau pix roşu
Intervenţiile ♣ Pregătirea psihică a pacientului.
asistentei ♣ Asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 minute.
♣ Spălarea pe mâini.
♣ Reperarea arterei.
♣ Fixarea degetelor pe traiectul venei.
♣ Exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor.
♣ Numărarea pulsaţiilor pe minut.
♣ Consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, tinând
cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii.
♣ Se unesc punctele notate cu o linie roşie şi se obţine curba pulsului.
 MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

Scop ♣ Evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa

determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de apreciat ♣ Tensiunea arterială sistolică (maximă).
♣ Tensiunea arterială diastolică (minimă).
Materiale necesare ♣ Aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: - cu mercur Riva – Rocci, cu
manometru.
♣ Oscilometru Pachon, stetoscop biauricular.
♣ Tampon de vată.
♣ Alcool.
♣ Creion roşu.
Intervenţiile a) pentru metoda ausculatorie:
asistentei ♣ Pregătirea psihică a pacientului..
♣ Asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 minute.
♣ Spălarea pe mâini.
♣ Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit prin extensie.
♣ Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală sub marginea inferioară a
manşetei.
♣ Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
♣ Se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc până la
dispariţia zgomotelor pulsatile.
♣ Se decomprimă progresiv aerul din maşetă prin deschiderea supapei până când
se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale
maxime).
♣ Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a
fi consemnată.
♣ Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice.
♣ Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului în
momentul în care zgomotele dispar – aceasta reprezintă tensiunea arterială
minimă.
♣ Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de
culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii, o unitate coloană de
mercur.
♣ Se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
♣ Se dezinfectează olivele stetoscopului şi membrana cu alcool.

b) pentru metoda palpatorie:

♣ Determinarea se face prin palparea arterei radiale.
♣ Nu se foloseşte stetoscopul biauricular.
♣ Etapele sunt identice metodei auscultatorii.
♣ Are dezavantajul obţinerea unei valori mai mici decât realitatea, palparea
pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a
compresiunii exterioare.
 PUNCŢIA INTRAVENOASĂ
Locul puncţiei
Pregărirea injecţiei
Executarea puncţiei
Îngrijirea ulterioară a pacientului
Accidente şi incidente
♣ Venele de la plica cotului unde se formează un M venos prin
anastomozarea lor.
♣ Venele antebraţului.
♣ Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.
♣ Venele subclaviculare.
♣ Venele femurale
♣ Venele maleolare interne.
♣ Vene jugulare şi epicraniene – mai ales la sugar şi copilul mic.
Materiale.
♣ De protecţie, pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama,
aleză.
♣ Tampoane îmbibate în alcool pentru dezinfectarea tegumentului.
♣ Seringi sterile, ace, mănuşi chirirgicale, garou, fiole cu soluţii
medicamentoase, tăviţă renală.
Pacientul:
♣ Pregătirea psihică.
♣ Pregătirea fizică: se aşează pacientul într-o poziţie comfortabilă
atât pentru el cât şi pentru persoana care execută.
♣ Se examinează calitatea şi starea venelor avănd grijă ca hainele să
nu împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului.
♣ Se aşează braţul pe pernuţă şi muşama în abducţie şi extensie
maximă.
♣ Se dezinfectează tegumentele.
♣ Se aplică garoul la distanţa de 7-8 cm. deasupra locului puncţiei,
strângându-l astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără a
comprima artera.
♣ Se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel
turgescente.
♣ Spălarea pe mâni cu apă şi săpun, îmbrăcarea mănuşilor sterile.
♣ Se alege locul ce urmează a fi puncţionat.
♣ Se aplică garoul.
♣ Se dezinfectează locul.
♣ Cu policele mâinii stângi, la distanţa 4-5 cm. sub locul puncţiei, se
exercită o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor
vecine.
♣ Se fixează seringa cu gradaţiile în sus, acul aşezat cu bizoul în sus,
în mâna dreaptă între police şi restul degetelor.
♣ Se pătrunde cu acul traversând tegumentul în direcţie oblică, apoi
peretele venos învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul
înaintează în gol, se schimbă direcţia acului 1-2 cm. in lumenul
venei.
♣ Se controlează pătrunderea acului în venă prin aspiraţie cu seringa.
♣ Se injectează lent ţinând seringa în mănă, iar cu policele mâinii
drepte se apasă pe piston.
♣ Se verifică periodic dacă acul este în venă.
♣ Se retrage brusc acul când injecţia s-a terminat şi se aplică un
tampon cu alcool compresiv.
♣ Se menţine compresiunea la locul injecţiei câteva minute.
♣ Se supraveghează starea generală a pacientului.
♣ Hematomul: prin străpungerea venei sau retragerea acului fără a
îndepărta garoul.
♣ Senzaţia de uscăciune în faringe şi valuri de căldură (în acest caz se
impune injectarea mai lentă a soluţiei medicamentoase).
♣ Injectarea soluţiei paravenos manifestată prin tumefiere bruscă,
 dureri accentuate, necroză.
♣ Ameţeli, lipotimie, colaps (se întrerupe injectarea şi se anunţă de
urgenţă medicul).
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

Definiţie ♣ Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea

putându-se resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau gros.
Scop ♣ Administrarea este obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor.

Efecte locale:
♣ Favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive.
♣ Protejează mucoasa gastrointestinală.
♣ Înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţia gastrică în cazul lipsei acestora.

Efecte generale:
♣ Dezinfectează tubul digestiv.
♣ Medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucosei digestive,
pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra organelor, sistemelor, aparatelor
(antibiotice, vasodilatatoare, cardiotonice, sedative).
Forme de prezentare al ♣ Lichide: soluţii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii.
medicamentelor ♣ Solide: pulberi, tablete, drajeuri, granule.
Pregătirea ♣ Pacientul este informat asupra efectelor urmărite prin administrarea
administrării medicamentului respectiv şi a eventualelor efecte secundare.
♣ Se administrează în poziţie sezândă dacă starea pacientului o permite.
medicamentelor
Materiale necesare:
♣ Lingură, linguriţă, pipetă, pahar gradat, ceaşcă.
♣ Apă, ceai, lapte.
Administrarea Lichidele:
medicamentelor ♣ Siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii.
♣ Se măsoară doza unică cu paharul.
♣ Mixturile, soluţiile, emulsiile se măsoară cu lingura sau linguriţa.
♣ Tincturile se dozează cu pipeta.
Medicamentele lichide se pot lua cu ceai sau apă sau se administrează ca atare apoi
pacientul bea apă sau ceai.

Solidele:
♣ Tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului.
♣ Pulberile divizate în caşete, amilacee sau capsule cerate: se înmoaie caşeta în apă
şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţită.
♣ Pulberile nedivizate se măsoară cu lingura.
♣ Granulele se măoară cu linguriţa.
Reorganizarea ♣ Instrumentele folosite se dezinfectează, se spală, se sterg şi se aşează în dulap.
 RECOLTAREA URINEI

Scop ♣ Explorator.
♣ Informează asupra stării funcţionale a rinichilor cât şi a întregului organism.
Pregătire Materiale:
♣ Urinar sau ploscă, muşama, aleză.
♣ Materiale pentru toaleta organelor genitale externe.
♣ Eprubete sterile sau recipiente în funcţie de efectul cerut.
♣ Lampă cu spirt şi chibrituri.

Pacient:
Psihic:
♣ Se anunţă şi se instruieşte privind folosirea bazinetului.
♣ Se stie să se utilizeze numai recipientul gol şi curat.
♣ Să urineze fără defecaţie.
♣ Să verse imediat urina în vasul colector, să nu urineze în timpul toaletei.
Fizic:
♣ Să protejeze patul cu muşama şi aleză.
♣ Se aşează plosca sub pacient.
♣ Se face toaleta organelor genitale.
♣ Se îndepărtează bazinetul şi se înlocuieşte cu altul curat.
Execuţie Recoltarea urinei pentru examen sumar:
♣ Din urina obţinută se trimite un eşantion de până la 100-150 mililitri.

Recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii:

♣ Urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină.
♣ Se recoltează urina de dimineaţă (concentraţie mare de germeni) în absenţa
unui tratament cu perfuzii (efect de diluţie).
♣ Înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală mâinile cu atenţie
şi se usucă cu un prosop curat.
♣ Prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml se elimină la toaletă sau
în bazinet, apoi fără să întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5
ml urină într-o eprubetă sterilă.
♣ Se flambează gura eprubetei înainte şi după recoltare şi se astupă repede cu
dopul.
♣ Se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de cultură şi
se introduce în termostat.

Recoltarea urinei prin puncţie vezicală:

♣ Se face numai în caz de vezică plină, când nu se poate recolta urina la
jumătatea micţiunii sau prin sondaj.
♣ Se execută puncţia vezicii urinare.
♣ Se repartizează urina recoltată în recipiente în funcţie de scop.
Îngrijirea ulterioară a ♣ Este ajutat să se îmbrace.
pacientului ♣ Este aşezat într-o poziţie comodă.
♣ Se aeriseşte salonul.
Notarea în foaia de ♣ Se notează examenul şi numele persoanei care a efectuat recoltarea.
observaţie.
 APLICAREA COMPRESELOR RECI

Scop ♣ Compresele reci au acţiune hipoterminizantă, antiflogistică,

Materiale necesare
Pregătire Psihică: se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii.
Fizică: se oferă bolnavului urinarul şi se îndepărtează.
Reorganizarea locului de muncă
analgezică, hemostatică şi revulsivă, accentuează procesul de
resorbţie.
♣ Paravan.
♣ Vas cu apă la temperatura de 10-150 C.
♣ Muşama.
♣ Pătură.
♣ Cearceaf curat.
♣ Se aşează paravanul în jurul patului.
♣ Se închid ferestrele.
♣ Se protejează patul cu muşama, pătură şi cearceaf.
♣ Se aplică cearceaful umed împachetat în două.
♣ Se aşează bolnavul dezbrăcat peste cearceaful ud.
♣ Se îndoaie cearceaful la stânga şi la dreapta peste trunchi, se
strânge şi cel uscat la fel.
♣ Se prinde cu ace de siguranţă.
♣ Se schimbă compresa la interval de 15 minute, de patru-opt ori.
♣ Se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată şi uscată.
♣ Se aşează patul bolnavului şi se îndepărtează paravanul.
♣ Se înveleşte bolnavul.
 INJECŢIA INTRAMUSCULARĂ

Locul Locul injecţiei îl constituie muşchii voluminoşi, lipsiţi de trunchiuri

importante de vase şi nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente.
În muşchii fesieri se evită lezarea nervului sciatic:
♣ Cadranul superoextern fesier – rezultă din întretăierea unor linii orizontale
care trec prin marginea superioară a marelui trohanter până deasupra
şanţului inferior, cu alta verticală perpendiculară pe mijlocul celei
orizontale.
♣ Când pacientul este culcat se caută ca repere punctele Smirnov şi
Barthelmy.
♣ Când pacientul este în poziţie şezândă, injecţia se poate face în toată
regiunea fesieră, deasupra liniei de sprijin.
Pregătirea injecţiei Materiale:
♣ Seringi sterile cu capacitate în funcţie de cantitatea de soluţie
medicamentoasă.
♣ Acele se găsesc împreună cu seringa în acelaşi ambalaj sau în ambalaje
separate.
♣ Se pregăteşte un ac cu diametrul mai mare pentru aspirarea soluţiilor şi
altul pentru injectare.
♣ Tampoane cu alcool.

Pacientul:
♣ Se informează, se recomandă relaxarea muşchilor.
♣ Se ajută să se aşeze comod în poziţia de decubit ventral, decubit lateral,
ortostatism, şezând.
♣ Se dezbracă regiunea.
Executarea ♣ Asistenta îşi spală mâinile.
♣ Dezinfectează locul injecţiei.
♣ Se întinde pielea între indexul şi policele mâinii stângi şi se înţeapă
perpendicular pielea, cu rapiditate şi siguranţă cu acul montat la seringă.
♣ Se verifică poziţia acului prin aspirare.
♣ Se injectează lent soluţia.
♣ Se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul.
♣ Se masează uşor locul injecţiei pentru a activa circulaţia favorizând
resorbţia.
Îngrijirea ulterioară a
pacientului ♣ Se aşează în poziţie comodă, rămânând în repaus fizic 5-10 minute.
 RECOLTAREA SÂNGELUI – EFECTUAREA PUNCŢIEI
VENOASE

Puncţia venoasă: reprezintă înţeparea unei vene cu ajutorul unui ac ataşat la seringă.
Scopul puncţiei poate fi:
♣ Explorator şi se recoltează sânge pentru cercetarea în laborator a unor
constante biologice ale organismului, de exemplu: uree, glicemie, calcemie, sau a
elementeor figurate.
♣ Terapeutic şi se extrage o cantitate mai mare de sânge 150-500 ml. în
H.T.A. sau pentru perfuzie.
♣ Pentru administrarea de medicamente.

Materiale necesare:
♣ Tavă medicală acoperită cu câmp steril.
♣ Două seringi de 10 ml.
♣ Trei ace de puncţie venoasă.
♣ Substanţe dezinfectante.
♣ Tampoane de vată.
♣ Garou de cauciuc.
♣ Casoletă cu comprese sterile.
♣ Leucoplast, muşama, pernă tare.
♣ Recipiente de recoltare sterilizate, uscate, goale sau cu substanţe chimice
anticoagulante sau de altă natură.
♣ Tăviţă renală.

Etape de execuţie:
1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:
♣ Se aleg materialele necesare şi se aşează pe tavă;
♣ Se transportă tava cu materiale în apropierea pacientului.
2. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului:
♣ Se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii.
♣ Se aşează pacientul în poziţia necesară, în decubit dorsal sau cu membrul
superior sprijinit prin extensie.
♣ Abducţie şi suspinaţie.
♣ Se aşează sub braţul pacientului perna elastică şi apoi muşamaua.
♣ Se solicită pacientului să menţină braţul în poziţia necesară.

Stabilirea locului puncţiei:

 Se stabileşte braţul la care se face puncţia.
 Se examinează calitatea şi starea venelor de la plica cotului.
 Se stabileşte locul de execuţie al puncţiei.

Executarea puncţiei:
♣ Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun, dezinfectarea cu alcool.
♣ Se aplică garoul la nivelul treimii inferioare a braţului.
♣ Cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie.
♣ Se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon cu alcool sau cu tinctură de
iod.
♣ Se cere pacientului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să
rămână cu el închis.
♣ Având seringa în mâna dreaptă, cu indexul se fixează amboul acului ataşat.
♣ Cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie, iar cu policele se
fixează vena la 4-5 cm. sub locul puncţiei şi se exercită o compresie şi o
tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine.
♣ Se introduce acul în mijlocul venei la o adâncime de 1-1,5 mm.
♣ Cu mâna stângă se trage încet pistonul aspirând.
♣ Se continuă aspiraţia sângelui cu seringa până se extrage cantitatea de sânge
necesară.
♣ Se desface nodul garoului şi pacientul deschide pumnul.
♣ Se aplică un tampon de vată uscat pe locul unde este acul şi se retrage acul
(de sub tampon) printr-o mişcare rapidă.
♣ Se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon cu alcool sau cu tinctură de
iod, care va fi menţinut de pacient timp de 5-10 minute pentru hemostază.
♣ Se scoate acul de la seringă şi sângele recoltat se sustrage în recipientele
pregătite.
♣ Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun

Îngrijirea pacientului după tehnică:

♣ Se efectuează toaleta regiunii.
♣ Se îndepărtează perna elastică şi muşamaua.
♣ Se aranjează patul pacientului şi se aşează pacientul în poziţia cea mai
comodă.
♣ Se acoperă pacientul şi se supraveghează.

Reorganizarea locului de muncă:

♣ Se adună instrumentele utilizate.
♣ Acul şi seringa se spală cu apă rece şi apoi de depozitează în cutii care se
vor duce la crematoriu pentru a fi arse.

Pregătirea sângelui recoltat pentru laborator.

♣ Se amestecă sângele recoltat cu substanţe anticoagulante în funcţie de felul
analizei.
♣ Se etichetează flaconul cu date personale ale pacientului, data, salonul şi
analiza cerută.
♣ Se completează buletinele de analiză şi se duc probele la laborator.
Pentru majoritatea recoltărilor de sânge este necesar ca pacientul să fie „a
jeun”, adică n-a ingerat nici un aliment solid sau lichid timp de 12 ore.
În practică se recomandă pacientului să nu mănânce nimic de la cină până
dimineaţă când se face recoltarea.

Recoltarea sângelui pentru V.S.H.

 Se va face cu 0,4 ml. citrat de sodiu (Na) 3,8 % steril şi apoi se completează cu
sânge până la 2 ml.
V.S.H.-ul se recoltează fără stază astfel că după puncţionarea venei se desface
garoul, se aşteaptă un minut, apoi se aspiră sângele deoarece staza duce la acumularea de
CO2 în sânge, ceea ce grăbeşte sedimentarea hematiilor.

Recoltarea sângelui pentru HLG:

Se face din pulpa degetului, fie din sângele venos, prin recoltarea unei cantităţi fixe
de 2 ml.
Sticluţa de sânge recoltat va fi agitată pentru a dizolva pulberea de EDTA
precipitată pe fundul sticluţei.
Pentru celelalte analize tip uree, creatinină, bilirubină, colesterol, lipide, rezervă
alcalină, glicemie, fosfatază, transaminaze, amilazemie se recoltează circa 2-5 ml. de
sânge.
 Bibliografie:

Florian Chiru - Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos

- Urgentele medicale
Dem. Theodorescu – Mic Atlas de Anatomia Omului
Victor Papilian – Anatomia Omului
Corneliu Borundel – Manual de Medicină Internă

Ghe. Niculescu – Tehnica Îngrijirii Bolnavului

- Element Primar şi Specializat
–
Lucreţia Titirca – Ghid de Nurisng
Roxana Maria Albu – Anatomia şi Fiziologia Omului
V. Mihăilescu – Breviar de Semiologie Medicală
R. Păun – Terapeutica Medicală
–