S1.

Monitorizare functii vitale

Pulsoximetria este o metodă noninvazivă pentru monitorizarea saturației de oxigen
a hemoglobinei din sângele a unei persoane (SO2).

Tehnica de măsurare
 se așează capul senzorului pe deget, cu lumina roșie la nivelul unghiei.

 poziționarea trebuie să fie potrivită, astfel încât să nu se producă vasoconstricție, sau să

fie prea larg.

 se citeste valoarea afișată.

Scopul măsurării T.A.

 evaluarea funcției cardiovasculare

 aprecierea efectului tratamentului cu fluide și/sau medicamente

 aprecierea forței de contracție a inimii

 aprecierea rezistenţei determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor

Valorile normale ale presiunii arteriale la adult sunt de până la 139/89 mmHg.
Tensiune arterială sistolică reprezintă valoarea presiunii atunci când inima se contractă
(valori normale cuprinse între 100 mmHg și 130 mmHg), iar tensiune arterială
diastolică atunci când inima se relaxează.
Loc de măsurare
 Artera humerală

 Artera radială

 Artera pedioasă

Materiale necesare pentru măsurarea tensiunii arteriale

 Tensiometru cu manșetă (1)

 Sfigmomanometru (1)

 Stetoscop biauricular (2)

 Tava medicală (4)

 Alcool sanitar (5)

 Comprese (6)

 Foaie de temperatură (7)

 Pix roșu (8)

Pregatirea pacientului pentru măsurarea tensiunii arteriale

Pregătirea psihică
 Se informează pacientul cu privire la efectuarea și scopul tehnicii;

 Se obține consimțământul pacientului;

 Se lasă pacientul în repaus 10 minute înainte de efectuarea tehnicii pentru a nu influența

valoarea tensiunii arteriale din cauza emoțiilor;

 Se atenționează pacientul să nu vorbească în timpul efectuării tehnicii, deoarece acest

lucru poate modifica rezultatele;

 Se măsoară tensiunea arterială fie pe nemâncate, fie la 2-3 ore distanță de la servirea
mesei, deoarece postprandial, valorile pot fi modificate;

 Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional sau dacă are dureri.

Pregătirea fizică
 Așezați pacientul în decubit dorsal, sezând, semișezând sau ortostatism, în funcție de
indicația medicului;
 Asigurați-vă ca pacientul nu a fumat și nu a consumat înainte cafea sau stimulente
adrenergice;

 Dacă nu există o indicație, se poziționează pacientul pe un scaun, în funcție de

capacitatea acestuia de mobilizare;

 Se descoperă brațul pacientului prin ridicarea mânecii sau prin dezbrăcare (dacă mâneca
este prea strâmtă);

 Evitați folosirea unui braț care are patologie locală, cum ar fi limfedemul post-
mastectomie.

Tehnica – măsurarea tensiunii arteriale cu tensiometru manual

 Asistentul medical se spală pe mâini cu apă și săpun;

 Se verifică dacă manșeta conține aer și se elimină deschizând ventilul de siguranță, dacă
este necesar.

 Se închide bine ventilul înainte de aplicarea manșetei;

 Se aplica manseta pneumatică pe brațul în extensie al pacientului, în zona arterei radiale

sau humerale (palpați artera exercitând o ușoară presiune cu degetele pentru a o
localiza);

 Manșeta se aplică circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm deasupra plicii
cotului și se fixează;

 Se fixează membrana stetoscopului sub marginea inferioară a manșetei la nivelul arterei;

 Se introduc olivele stetoscopului în urechi (în prealabil, dacă este necesar, se sterg și se
dezinfectează cu alcool sanitar olivele și părțile metalice ale stetoscopului);

 Braţul pacientului trebuie să fie susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus;

 Se pompează aer în manșeta pneumatică prin intermediul pompei de cauciuc până la

dispariția zgomotelor pulsatile;

 Se decomprimă progresiv aerul din manșeta prin deschiderea supapei;

 Apariția primului zgomot reprezintă valoarea tensiunii sistolice;

 Înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în momentul în care

auziţi prima bătaie clară (sunet Korotkoff);

 Continuați decomprimarea, iar ultimul zgomot reprezintă valoarea tensiunii diastolice;

 Îndepărtaţi manşeta și si înregistraţi valorile măsurate, notând numele pacientului, data și

valoarea obținută (Exemplu: T.A. = 130/70 mmHg).

 Spălați-vă pe mâini la încheierea tehnicii.

Respirația reprezintă funcția organismului prin care se aduce aportul de oxigen necesar
proceselor vitale, în paralel cu eliminarea dioxidului de carbon.

Pregătirea pacientului pentru măsurarea respirației

 IMPORTANT: Nu se anunță pacientul atunci când se efectuează tehnica de măsurare a
respirației pentru că pacientul își poate influența numărul de respirații și astfel se va
obține un rezultat modificat.
Materiale necesare
Pentru măsurarea respirației avem nevoie de:

 Ceas cu secundar, de mână sau cronometru;

 Pix verde/ albastru;

 Foaie de temperatură.
Tehnica
Tehnica pentru măsurarea respirației:

 Poziția pacientului este decubit dorsal;

 Se poate efectua și în timp ce pacientul doarme;

 Asistenta plasează mâna cu fața palmară pe suprafața toracelui;

 Se măsoară inspirațiile timp de 1 minut.

 O altă variantă este măsurarea timp de 30 de secunde și se înmulțirea cu 2.

 Putem număra mișcările respiratorii și fără a aplica mâna pe suprafața toracelui, numai
prin observarea mișcărilor cutiei toracice.

 Evitați măsurarea respirației la sugar sau copil în timpul plânsului.

S2- Inregistrare EKG

Cu ajutorul EKG se pot diagnostica o serie de proprietăți și boli ale inimii. Este, în prezent,
parte esențială în evaluarea pacienților cu risc cardiovascular.

Materiale necesare Pentru EKG

 Aparat EKG

 Hartie pentru tiparit

 Comprese

 Gel

Pregatirea pacientului pentru EKG

Înregistrarea EKG-ului necesita repausul psihic si fizic absolut al bolnavului. In acest scop
asistentul medical va pregăti bolnavul din punct de vedere psihic căutând sa-i îndepărteze
orice frica, neliniște sau tensiune nervoasa.
EKG-ul se efectuează de obicei în camere speciale, însă in cazul in care bolnavul nu este
transportabil aparatul va fi transportat in salon, iar înregistrarea se va efectua chiar la pat.

Este recomandat ca pacientul sa fie adus in camera de înregistrare EKG pe cărucior,

deoarece nu e recomandat efortul fizic înainte de efectuare. Bolnavul trebuie sa se
odihnească 10- 15 min înainte de înregistrare.

Trebuie sa asigure o temperatura optima a camerei de 20- 21 ºC.

Bolnavul va fi așezat comod in poziția decubit dorsal.

Membrele inferioare sunt întinse ușor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între ei;

Pregatirea echipamentului
 Se plasează aparatul în apropierea pacientului și se atașează la priză

 Dacă pacientul este cuplat deja la un monitor cardiac, se vor îndepărta electrozii acestuia

 Se verifica hârtia pentru printat

Tehnica Efectuarea EKG

 Se confirmă identitatea pacientului

 Se explică procedura și faptul că nu trebuie sa vorbească sau să se miște în timpul

investigației
 Se vor expune mâinile și picioarele pentru a atașa electrozii

 Dacă anumite zone prezintă pilozitate crescută, aceasta va fi îndepărtată prin radere

 Pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceștia se ung cu un gel
bun conducător de electricitate;

 Se aplică gel pe locurile de plasare a electrozilor (nu alcool, deoarece se pot distruge
electrozii)

 Se verifică electrozii să fie curați și se aplică pe extremitățile membrelor conform

indicațiilor și culorilor ajutătoare:

Poziționare electrozi EKG

Poziționare electrozi EKG de pe membre
 Rosu –mâna dreaptă
 Galben –mâna stângă
 Negru –picior drept;
 Verde –picior stâng.
Poziționare electrozi EKG precordiali
1. V1 –in spatiul 4 intercostal în dreapta sternului.
2. V2 –in spatiul intercostal 4 în stanga sternului.
3. V3 – pe mijlocul liniei care uneste V2 cu V4.
4. V4 – in spatiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a claviculei
5. V5 – la jumătatea distanței dintre V4 și V6
6. V6 – Spațiul 5 intercostal în dreptul liniei de mijloc a axilei, la nivel cu V4
De la dreapta pacientului spre stânga: roșu, galben, verde, maro, negru, violet

 Dacă electrozii sunt aplicați la o femeie, aceștia se vor plasa sub sâni
 Se deschide EKG-ul și se lasă câteva secunde să apară traseul
 Se verifică daca traseul înregistrat indică poziționarea corectă a electrozilor
 Se cere pacientului sa stea nemișcat și să nu vorbească
 Se printează rezultatul
 Se indepartează electrozii
 Se sterge pacientul de gel
 Se sterg electrozii cu o lavetă îmbibată în soluție dezinfectantă și se strânge aparatul de
EKG

S3- Puncția venoasă

Puncția venoasă – Scop
 Explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator;
 Terapeutic: administrarea medicamentelor sub formă de injecție sau perfuzie
intravenoasă, transfuzii, sângerare în hipertensiune sau edem pulmonar acut.
Locuri de elecție pentru puncția venoasă
 Venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică).
 Venele antebrațului.
 Venele de pe fața dorsală a mâinii.
 Venele subclaviculare.
 Venele femurale.
 Venele maleolare interne.
 Venele jugulare şi epicraniene la copil şi sugar.
Materiale necesare
 Perna pentru sprijinirea brațului pacientului
 Tampoane sterile
 Alcool sanitar
 Garou
 Mănuși sterile
 Seringi în funcție de scop
 Medicamente (dacă se administrează)
 Tavița renală
 Bandaj pentru locul puncției
Pregatirea pacientului
 Se cere consimțământul pacientului;
 I se explica tehnica și necesitatea acesteia;
 Se asigură confort fizic și psihic;
 Se așază pacientul într-o poziție comodă, luând în calculCALCUL - Un calcul este o
formațiune dură, solidă, care s... și posibilitatea lipotimiei.
Tehnica puncției venoase
 Se așază brațul pe pernă, în extensie;
 Se examinează calitatea și starea venelor;
 Se evită locurile cu răni, cicatrici, hematoame sau edeme;
 Se palpează vena și se alege locul puncției;
 Asistenta își pune mânuși de protecție;
 Se aplică garoul la 7-8 cm deasupra locului de puncție;
 Se dezinfectează locul ales cu mișcări circulare de la locul puncției, în afară;
 Se recomanda ca pacientul sa strângă pumnul pentru ca venele să devina turgescente;
 Se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o
ușoară compresiune în jos asupra țesuturilor vecine;
 Se ia seringa cu mâna dreaptă între police și restul degetelor;
 Se pătrunde în vena cu acul menținând un unghi de aproximativ 30 de grade , învingând-
se o rezistență elastică a pielii, până când acul înaintează în gol cca 1-2 mm, cu bizoul în
sus și gradațiile seringii în sus;
 Se verifică poziția acului în venă prin aspirare în seringă;
 Se continua tehnica în funcție de scopul urmărit;
 Se cere bolnavului să deschidă pumnul și se îndepărtează garoul;
 Se retrage acul brusc și se aplică un tampon steril la locul puncției;
 Se menține tamponul cca 1-3 minute, fără a se îndoi brațul.
S4-MONTARE CATETER VENOS PERIFERIC

Scop
Explorator
 recoltarea sângelui pentru examenele de laborator precum
cele biochimice, hematologice, serologice si bacteriologice.
Terapeutic
 administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei intravenoase;
 recoltarea sângelui pentru transfuzie;
 executarea tranfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
 sângerare în cantitate de 30-500 ml în edemul pulmonar acut, hipertensiune arterială.

Selectarea tipului de branulă și a locului de inserție se va face în funcție de tipul, durata

și frecvența tratamentului pe care pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al
pacientului, vârsta și constituția fizică a pacientului.
Daca este posibil, se va alege o venă la brațul sau mâna nondominantă.
Locurile preferate de puncționare venoasă sunt vena cefalică și basilică a brațului și cele de
pe partea dorsală a mâinii. Se pot aborda și venele de la nivelul piciorului, dar crește riscul
de tromboflebită.
Materiale necesare
 paduri alcoolizate

 manuși

 garou

 soluțiile de administrat

 seringă cu soluție normal salină

 perfuzor

 stativ

 fixator transparent
 comprese

Pregatirea pacientului pentru montarea unei branule

 se confirmă identitatea pacientului

 se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce
vasoconstricție și implicit, un abord mai dificil al venelor) și a ne asigura de cooperarea
sa

 se va explica pacientului că va rămâne la locul puncţionării un cateter de plastic la care

se va ataşa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluţii indicate de medic sau o
seringă pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substanţe prescrise
 de asemenea, i se va preciza că nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul unde
branula este inserată

 i se va preciza să anunțe orice modificare sau durere survenită de-a lungul tratamentului
 se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul de
inserție, cât și faptul că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine ca
înainte de montarea branulei.

Tehnica – Montarea unei branule

o asistentul medical se spală pe mâini;

o se selectează locul puncționării. Dacă se prevede o terapie intravenoasă de lungă durată,

se va începe cu venele din porțiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul
puncționării, din ce în ce mai proximal;

o dacă trebuie administrată o substanță iritantă sau un volum mai mare de lichide, se va
alege o venă mare;

o se poziționează pacientul într-o poziție confortabilă, cu brațul sprijinit și poziționat în jos

pentru a permite umplerea venelor brațului și mâinii;

o se aplica garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncționare, pentru a dilata

venele;

o se verifică pulsul radial. Daca acesta nu este palpabil, se va largi puțin garoul pentru a nu
face ocluzie arterială;

o se palpează o venă cu ajutorul indexului și al degetului mijlociu al mâinii nondominante;

o se trage de piele pentru a fixa vena;

o dacă vena nu se simte bine se va alege alta;

o dacă este palpabilă, dar nu suficient de palpabilă – se cere pacientului să își închidă și să-
și deschidă pumnul de câteva ori sau se tapotează cu degetele de-a lungul venei;

o garoul nu se va menține mai mult de 3 minute. Dacă în tot acest timp nu s-a reușit
inserarea cateterului, se va desface garoul pentru câteva minute și se va relua tehnica;

o se pun manușile;

o se dezinfectează locul ales pentru puncționare cu paduri alcoolizate dinspre interior spre
exterior timp de 30 de secunde și se lasă să se usuce pielea (uneori, va fi necesar ca în
prealabil să fie îndepartat părul din zona respectivă la pacienții cu pilozitate accentuată);

o NU atingeți locul curățat, altfel procedura de curățare va trebui repetată înainte de

canulare!

o se va lua branula în mâna dominantă și se va ține între police și index (daca are
aripioare, branula se va ține de acestea), iar cu policele mâinii nondominate se va trage
pielea de sub venă pentru a o fixa și a o exprima;

o se va avertiza pacientul că va simți o înțepătură;

o se va introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade,
direct prin piele până în venă printr-o singură mișcare, verificând dacă apare sânge în
capatul cateterului (confirmă că acesta este în venă)

o din momentul în care apare sângele, există mai multe metode de a introduce cateterul in
venă: – se desface garoul, apoi fie se continuă împingerea cu grijă (pentru a nu perfora
vena prin celalalt perete) a cateterului până la jumatatea sa și apoi se scoate acul în
același timp cu împingerea totală a canulei de plastic, atașându-se imediat perfuzorul sau
seringa, presând ușor pe venă pentru împiedicarea sângerării; – fie se scoate acul
imediat după puncționarea venei și apariția sângelui și se atasează rapid și steril
perfuzorul soluției de administrat. Se pornește perfuzia în timp ce cu o mână se fixează
vena și cu cealaltă se împinge canula de plastic. Este o metodă care nu prezintă riscul
perforării venei deoarece cateterul este introdus fără a mai avea acul în el și deoarece
soluția perfuzată dilată vena facând mai ușoară avansarea cateterului;
o după introducerea cateterului, se curață locul cu paduri alcoolizate și se aruncă acul
cateterului în recipientul de înțepătoare;

o se reglează ritmul de administrare a perfuziei;

o se fixează cateterul cu un fixator transparent și semipermeabil după ce se usucă

dezinfectantul pe piele;

o fixatorul se desface în mod steril și se aplică pe locul de inserție lipind bine marginile
pentru a preveni ieșirea accidentală a cateterului;

o se fixează și tubul perfuzorului de mâna pacientului având grija insa sa lase libertate de
miscare și să nu fie fixat în extensie deoarece poate trage cateterul afară din venă la o
mișcare mai bruscă;

o dacă cateterul se află în zona articulațiilor mâinii, de exemplu, se poate pune un propsop
rulat sub articulație.

o fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe care se va nota data şi ora la
care a fost montată canula.

Întreţinerea unui cateter

 zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa eventual
apariţia inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a cateterului;

 după terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateterCATETER

Definiție Un cateter este un tub subțire, flexibil... More acesta va fi spălat cu ser
heparinat şi închis;
 un cateterCATETER Definiție Un cateter este un tub subțire, flexibil... More nefolosit se
va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
 murdărirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face obligatorie
schimbarea lui.

Indepartarea cateterului
 Se va face la terminarea terapiei intravenoase sau atunci când vechiul cateterCATETER
Definiție Un cateter este un tub subțire, flexibil... More nu mai este funcțional și
pacientul necesită în continuare tratament intravenos;
 Se oprește perfuzia și se clampează perfuzorul, îndepărtându-se apoi cu blândețe
fixatorul de pe branulă;

 Folosind o tehnica sterilă se va deschide o compresă sterilă;

 Se vor pune manuși și se va plasa compresa sterilă cu o mână peste locul de inserție al
cateterului, iar cu cealaltă mână se va scoate branula printr-o mișcare paralelă cu pielea;

 Se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porțiuni care să se fi rupt

accidental și să intre în circulația sangvină a pacientului;

 Se face compresie pe locul puncționării timp de 1-2 minute, se curăță zona și apoi se
aplică un bandaj adeziv;

 Se va indica pacientului să-și restrângă pentru 10 minute activitatea membrului care a

avut cateterul și să păstreze bandajul adeziv timp de 1 oră de la îndepărtarea branulei.

S5- Menținerea și îngrijirea liniei venoase

Ingrijirea unei linii venoase presupune:

 rotatia locurilor de punctionare;
 schimbarea pansamentelor si fixatoarelor;
 schimbarea perfuzoarelor si a solutiilor perfuzabile.
De obicei, fixatoarele sau pansamentele se schimba o data cu insertia unui nou cateter sau
atunci cand se uda sau se murdaresc.
Perfuzoarele, la pacientii cu administrare intravenoasa continua, se schimba la 48 ore, iar
solutiile la 24 ore.
Locul de insertie al cateterului trebuie schimbat la fiecare 72 de ore si trebuie inspectat la
fiecare 4 ore prin fixatorul transparent si semipermeabil.
Materiale necesare
Pentru schimbarea pansamentului sau fixatorului
· manusi sterile
· paduri alcoolizate sau cu betadina
· bandaj adeziv

· comprese sterile sau fixator transparent si semipermeabil

· leucoplast

Pentru schimbarea solutiilor

· flaconul cu solutia de administrat

· paduri alcoolizate

Pentru schimbarea perfuzorului

· perfuzor steril
· manusi
Etichete

comprese sterile

Pregatirea echipamentului
Se va merge cu carucioarul de lucru chiar daca trebuie schimbat doar pansamentul sau
fixatorul, deoarece, la schimbarea acestuia se poate constata ca trebuie schimbat locul de
insertie a cataterului din diverse motive.

Tehnica
 se spala mainile

 se va tine cont ca trebuie folosite intotdeauna manusi sterile atunci cand se lucreaza in
zona locului de insertie al cateterului

 se explica pacientului fiecare procedura pentru a-i diminua anxietatea si a ne asigura de

cooperarea sa

Schimbarea pansamentului sau fixatorului

o Se indeparteaza vechiul fixator, se pregateste cel nou si se pun manusile
o Se fixeaza cateterul cu mana nondominanta pentru a preveni miscarile accidentale,
iesirea acestuia din vena sau perforarea venei

o Se inspecteaza locul punctionarii pentru a observa eventualele semne de infectie (roseata

si durere la locul punctiei), infiltratie (edem), si tromboflebita (roseata, durere de-a
lungul venei, edem).

o Daca oricare din aceste semne este prezent se acopera zona de punctionare cu un
pansament steril si se scoate cateterul.

o Se face compresie pana cand se opreste sangerarea si se aplica un bandaj adeziv. Apoi se
introduce un alt cateterCATETER Definiție Un cateter este un tub subțire,
flexibil... More intr-o alta zona.
o Daca insa zona de punctionare este intacta se va curata cu grija cu paduri alcoolizate sau
cu betadina prin miscari circulare, dinspre interior spre exterior. Se lasa pielea sa se
usuce inainte de a se aplica un alt fixator sau pansament.

Schimbarea solutiei de perfuzat

o se spala mainile
o se inspecteaza flaconul de solutie care trebuie administrat pentru a vedea eventualele
nereguli, cum ar fi: decolorarea solutiei, aspect tulbure, data expirarii , flacoane
perforate, sparte

o se clampeaza perfuzorul avand camera de picurare pe jumatate plina pentru a impiedica

aerul sa intre pe prelungirea perfuzorului
o pe caruciorul de lucru sau pe masuta de lucru se indeparteaza capacul sau dopul
flaconului nou de solutie si se dezinfecteaza cu pad alcoolizat

o se indeparteaza flaconul vechi din stativ, se aseaza langa cel nou, se scoate capatul
perfuzorului din el si se introduce in flaconul nou din stativ

o se agata flaconul cu solutie perfuzabila in stativ

Schimbarea perfuzorului

o se clampeaza perfuzorul (se intrerupe perfuzia) cu camera de picurare pe jumatate plina,

se scoate capatul sau din flacon si se agata in stativ deasupra nivelului inimii pacientului,
timp in care se introduce noul perfuzor in flacon, se evacueaza aerul din el, se clampeaza

o se pun manusi

o se pune o compresa sterila sub capatul exterior al cateterului.

o se preseaza cu un deget pe cateterCATETER Definiție Un cateter este un tub subțire,

flexibil... More pentru a preveni sangerarea
o se deconecteaza cu grija vechiul perfuzor, evitand sa se scoata accidental branula

o se indeparteaza capacul protector al noului perfuzor si se va adapta la cateterCATETER

Definiție Un cateter este un tub subțire, flexibil... More
o se ajusteaza rata de administrare

o se eticheteaza perfuzorul cu data si ora schimbarii.

S6- Pregătirea preoperatorie generală

constă în:
 examenul clinic și paraclinic

 pregătirea psihică a pacientului

 îngrijiri igienice

 urmărirea funcțională, vitală și vegetativă

 observarea schimbării în starea bolnavului

 regimul dietetic preoperator.

Pregătirea psihică
 Bolnavul este informat despre necesitatea intervenției chirurgicale, riscul, eventualele
complicații;

 Se fixează data intervenției;

 Se suprimă tot ceea ce ar putea produce bolnavului stare de neliniște. Bolnavului i se
creează o stare de confort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant plăcut.

 I se asigura legătura cu aparținătorii.

 Teama de spital, de anestezieAnestezie - Suprimarea sensibilității. Anestezia poate

fi ... sau de operație fac ca pacienții să fie anxioși și deprimați. Asistentul medical
trebuie să fie empatic în comunicarea cu pacientul pentru a reduce disconfortul psihic
creat de teama de operație sau de anestezieAnestezie - Suprimarea sensibilității.
Anestezia poate fi ....
 Se obține consimțământul scris al pacientului cu privire la intervenție. Consimțământul
este responsabilitatea medicului care efectuează intervenția, iar asistenta medicală
trebuie să se asigure că pacientul a înțeles informațiile primite.

 La indicația medicului, se pot administra sedative în seara dinaintea intervenției pentru

diminuarea anxietății și pentru o odihnă adecvată.

Îngrijiri igienice
 Daca starea bolnavului o permite, bolnavul va fi îndrumat, ajutat să facă duș, urmat de
igiena cavității bucale, îngrijirea părului, tăierea unghiilor.

 În cazul bolnavilor nedeplasabili, toaleta va fi făcută la pat.

Urmărirea funcțiilor vitale și investigațiile paraclinice înainte de operație

 măsurarea și notarea temperaturii;
 măsurarea și notarea pulsului;
 observarea și notarea respirației;
 măsurarea și notarea T.A.;
 evidența diurezei;

 observarea scaunului;

 se cântărește pacientul (necesar pentru dozarea medicației);

 se verifică obligatoriu pentru toate intervențiile chirurgicale: grup sanguin, factor

Rh, hemograma, glicemie, uree, creatinină, probe hepatice, factori de coagulare, sumar
de urină;
 se efectuează electrocardiogramă și radiografie toracică;
 se atașează toate rezultatele la dosarul medical (F.O.) al pacientului.

S7- Supravegherea și îngrijirea postoperatorie

începe din momentul terminării intervenției chirurgicale.

Pacientul este adus în cameră de către medicul anestezist și asistenta de anestezieAnestezie -
Suprimarea sensibilității. Anestezia poate fi ....
 Transportul pacientului se va face cu patul rulant;
 Pacientul va fi acoperit;
 Asistenta medicală va verifica tuburile de dren, sondele și perfuziile, pentru ca acestea să
nu fie comprimate sau deplasate pe parcursul transportului;
 Se vor urmări funcțiile vitale: respirație, puls, aspectul feței (cianoză);
 Instalarea pacientului operat se va face într-o cameră cu temperatură între 18-20 grade
C (căldura excesivă favorizează deshidratarea și hipotermia).
 Transferul pe pat va fi efectuat de către trei persoane ale căror mișcări trebuie să fie
sincrone.
 Camera trebuie să fie prevăzută cu instalație de oxigen și aparatură de aspirație.
 Poziția pacientului în pat este variabilă în funcție de tipul intervenției chirurgicale.
Poziția uzuală este cea de decubit dorsal, însă se poate poziționa și în decubit lateral
drept sau stâng (pentru drenajul căilor respiratorii) sau în semișezând Fowler, cu
genunchii flectați (obezi, cardiaci, operații torace).

Primele zile post-operatorii

 Lupta împotriva durerii (analgezice);

 Lupta împotriva insomniei (hipnotice, asigurarea unui climat de liniște);

 Lupta împotriva anxietății (suport moral și psihologic, încurajare);

 Lupta împotriva complicațiilor pulmonare (profilaxie prin dezinfecție nazofaringiană,

aerosoli, produse fluidizante ale secrețiilor bronșice);

 Lupta împotriva distensiei digestive (tubul de gaze, clisme evacuatoare, purgative

ușoare);

 Lupta împotriva stazei venoase (mișcări active ale membrelor inferioare, repetate de
mai multe ori pe zi – flexie, extensie genunchi, mișcări de pedalare, mișcări articulație
șold. Ridicarea precoce din pat este metoda cea mai eficientă pentru prevenirea
complicațiilor venoase).

Alimentația și hidratarea
 Rehidratarea (administrare hidrică, electrolitică și calorică pentru acoperirea necesităților
organismului);

 Necesitățile de apă ale organismului sunt, în medie, de 2000-2500 ml/zi. Această

cantitate va fi furnizată sub formă de băuturi (ceai, apă- în prima zi 300 ml, a doua zi
500 ml, 1000 ml a treia zi) și perfuzii (pentru completarea necesităților zilnice).
 Eficacitatea rehidratării va fi controlată prin canitatea de urină eliminată.

 Alimentația – Se va ține cont de următoarele principii: bolnavul va mânca după ce a avut

scaun precoce sau după emisia de gaze și nu va consuma fructe sau glucide în exces.

 În ziua operației, pacientul va bea cu lingurița, rehidratarea fiind realizată cu perfuzii.

 După 24 de ore – ceai, supe strecurate, iar a treia zi iaurturi și piureuri.

 După reluarea tranzitului, carne de pui, pește alb și se revine treptat la alimentația
obișnuită.
 În cazul alimentării prin sondă, se vor folosi soluții nutritive ce ajung până la 3000 kcal.
După administrarea alimentelor pe sondă, se va introduce apă pentru curățarea sondei și
completarea necesarului de apă.

S8- Toaleta pacientului imobilizat la pat

Obiectivele procedurii: asigurarea starii de igiena si confort a pacientului precum si a
demnitatii acestuia.
Mentinerea tegumentelor in stare de curatenie are ca scop principal, prevenirea aparitiei
leziunilor cutanate.
Reguli de baza:
- informati si explicati pacientului procedura, obtinand astfel consimtamantul si preferintele
sale in legatura cu igiena;
- apreciati starea generala a bolnavului, pentru a evita o toaleta prea lunga, prea obositoare;
- verificati temperatura din salon, sa fie peste 20 gr. C;
- inchideti geamurile si usa evitand astfel curentii de aer;
- asigurati intimitatea bolnavului asezand paravanul;
- temperatura apei controlata cu termometrul de baie , sa fie intre 37gr.-38gr C;
- pregatiti in apropriere materialul necesar toaletei, schimbarii lenjeriei patului si a
bolnavului;
- faceti toaleta pe regiuni, dezvelind numai suprafetele necesare si acoperindu-le imediat dupa
terminare;
- bolnavul se va dezbraca complet si se va acoperi cu cearceaf si patura;
- se muta musamaua si aleza de protectie, in functie de regiunea care se spala;
- ordinea in care se face toaleta - spalat, clatit, uscat;
Materialele necesare pentru toaleta pe regiuni sunt:
-musama, aleza, prosoape, tampoane tifon, comprese, manusi de baie, manusi de cauciuc,
tavita renala, recipient pentru apa, sapun, paravan, bazinete, plosca.
- etapele toaletei: se va respecta urmatoarea succesiune: se incepe cu fata, gatul si urechile,
apoi bratele si mainile, partea anterioara a toracelui , abdomenul, fata anterioara a coapselor,
se intoarce bolnavul in decubit lateral si se spala spatele, fesele si fata posterioara a coapselor,
din nou in decubit dorsal, se spala gambele si picioarele, organele genitale externe, apoi
ingrijirea parului si toaleta cavitatii bucale;
- se sapuneste si se clateste cu o mana ferma si cu miscari line, circulare, pentru a favoriza
circulatia sanguina;
- apa calda sa fie din abundenta, schimbata de cate ori este nevoie;
-se insista la pliuri, sub sani, la maini si in spatiile interdigitale, la coate si axile;
- se mobilizeaza articulatiile in toata amplitudinea lor si se maseaza zonele predispuse
escarelor;
- uscarea se face prin tamponare (nu frecare) cu prosopul usor incalzit.
Toaleta pe regiuni a pacientului imobilizat la pat permite examinarea tegumentelor si
observarea unor modificari (inrosirea, iritatia tegumentului, echimoze, escare, etc) si luarea
unor masuri terapeutice.
Pentru activarea circulatiei sanguine, dupa spalarea intregului corp, se frictioneaza cu alcool
mentolat, indeosebi regiunile predispuse la escare.
De evitat in timpul baii pe regiuni a pacientului imobilizat la pat, udarea aparatului gipsat, a
pansamentelor.
La pacientii la care starea de sanatate permite, incurajati-i sa se spele singuri
asigurandu-le independenta, ajutandu-i la nevoie si tinandu-i sub supraveghere pe toata durata
procedurii.

S9- Schimbarea pozitiei pacientului imobilizat

Schimbarea poziţiei pacientului imobilizat se face pentru prevenirea complicaţiilor
(escare, tromboze, încetinirea tranzitului), promovarea stării de confort, în funcție de starea
și afecțiunea sa.
Schimbarea poziției poate fi:
o Activă – când o execută pacientul singur ,
o Pasivă – sunt schimbarea poziției se face cu ajutorul altei persoane
 chimbarea poziţiei pacientului se face o dată la 2h

 Schimbările pasive se efectuează la pacienții: adinamici , imobilizaţi, inconștienți,

paralizaţi, cu aparate gipsate etc.

Mișcările pasive mai frecvente:

o Întoarcerea pacientului din decubit dorsal în decubit lateral şi din decubit lateral în decubit
dorsal
o Așezarea pacienţilor în poziţie şezând
Materiale necesare
 Rulouri

 Rezemători

 Perne

 Colaci din cauciuc

Pregătirea pacientului
 Se informează pacientul asupra necesităţii schimbării poziţiei

 Se explică importanţa schimbării poziţiei la anumite intervale de timp.

Pregătirea asistentului medical

 Pentru efectuarea schimbărilor de poziții sunt necesare una sau două persoane – asistenţi
medicali

 Aceştia trebuie să adopte o poziţie potrivită pentru a putea ridica pacientul cu mai multă
ușurință şi cu un efort fizic mai mic.

Astfel:

 Prinderea pacientului se face precis şi sigur cu toată mâna, așezând palma pe suprafața
corpului pacientului astfel încât suprafața de contact să fie cât mai mare

 Așezarea asistentei cât mai aproape de pat (de pacient) cu picioarele depărtate pentru a
avea o baza de susținere cât mai mare.
 Genunchii flectaţi, coloana vertebrală ușor aplecată. Această poziție asigură protejarea
coloanei vertebrale a asistentei prin diminuarea compresiunii asupra discurilor
intervertebrale şi asupra corpului vertebrei, permițând asistentei să utilizeze forța
mușchilor membrelor inferioare (a coapsei şi a gambei), impulsionând toată energia ei
spre picioare. Prin flectarea genunchilor, automat centrul de greutate coboară astfel încât
poziţia este mult mai convenabilă pentru a efectua mai uşor un efort cu membrele
inferioare şi superioare

S10-Sondajul vezical

Sondajul uretro-vezical reprezintă introducerea unei sonde prin uretră, până în vezica
urinară, realizându-se astfel o comunicare între vezica urinară și mediul extern.
Sondajul este efectuat cu ajutorul unui cateterCATETER Definiție Un cateter este un tub
subțire, flexibil... More sau sonda pe uretră, până în vezica urinară.

Sondajul uretro-vezical – Scop

 explorator: recoltarea de urină pentru examene de laborator, depistarea unor modificări
patologice ale uretrei și ale vezicii urinare
 terapeutic: administrarea de medicamente, golirea vezicii urinare.

Sondajul vezical se face diferit la femeie și la bărbat, datorită dispoziției anatomice diferite
pe sexe.
Materiale necesare pentru sondajul uretro-vezical
 sondă sterilă Foley
 pungi colectoare gradate pentru măsurarea diurezei

 câmp steril

 cateterCATETER Definiție Un cateter este un tub subțire, flexibil... More din material
plastic
 aleză

 mănuși sterile

 comprese sterile

 eprubete pentru urocultură (dacă este cazul)

 tampoane de vată sterile

 două pense hemostatice sterile

 seringă de 10-20 ml

 apă distilată pentru umflarea balonașului

 tăviță renală

 soluție de betadină
 soluție pentru lubrifiere

 soluții antiseptice pentru toaleta genitală

Pregătirea pacientului
 se informează pacientul cu privire la efectuarea tehnicii;
 se obține consimțământul și colaborarea;
 se asigură un mediu privat pentru efectuarea tehnicii și pentru păstrarea intimitătii
pacientului (se izolează patul cu paravan).
Tehnica – Sondajul uretro-vezical la bărbați
 la bărbați uretra este mai lungă și prezintă două curburi sagitale, prima fiind convexă
anterior, iar cea de-a doua convexă posterior;
 bolnavul trebuie sa fie așezat în decubit dorsal, cu picioarele întinse și depărtate;
 asistenta medicală se va așeza în partea dreaptă a bolnavului;
 se protejează patul cu mușama și aleză;
 se așază tăvița renală între coapsele pacientului;
 asistenta îți pune mănuși sterile;
 se dezinfectează meatul urinar, degajează glandul de prepuț, șterge fin meatul de câteva
ori cu oxicianură de mercur, apoi fixează glandul între police, index și mediu al mâinii
stângi, desfășurând meatul uretrei cu primele două degete;
 alege sonda cu care se face sondajul cu o pensa anatomică sterilă;
 se lubrifiază vârful sondei, care se ține ca un creion;
 se introduce sonda cu finețe, se împinge înainte și paralel cu mâna stângă se întinde
penisul ca să dispară cutele transversale;
 daca sonda nu progresează, se retrage 2-3 cm și se împinge din nou cu mișcari fine, în
sens circular;
 dacă la împingerea sondei asistentul medical întâlnește obstacole anatomice, renunță și
anunță medicul;
 intrarea în vezica urinara este marcată de curgerea lichidului (urina);
 sonda se poate fixa în vezica urinară pentru un sondaj permanent, prin umflarea
balonului și introducerea în tubul aferent de 5-10 ml ser.
Tehnica – Sondajul uretro-vezical la femeie
 Pacienta este așezată în decubit dorsal cu genunchii ridicați, flectați și coapsele
îndepărtate;
 Sub fese se așază o pernă;
 Se acoperă pacienta, lăsându-se descoperită doar regiunea vulvară;
 Asistenta medicală îsi pune mănuși sterile și se așază în dreapta bolnavei;
 Ia sonda sterilă, o lubrifiază și o prinde între degetul mediu si inelar a mâinii drepte cu
vârful îndreptat în jos;
 Policele și indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluţie de oxicianură
de mercur;
 Cu policele și indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile, punându-i-se în evidenţă
meatul urinar uretral;
 Se şterge cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia
anusului;
 Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă;
 După două, trei ștergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi inelar,
aducând-o cu vârful în sus și va fi prinsă ca un creion;
 Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5cm;
 Prezenţa sondei în vezică e confirmată de apariția urinei pe ea;
  Sonda vezicală va fi prelungită cu tubul de la punga urinară colectoare;
 Se conectează la punga colectoare.

 Sonda se fixează în vezica urinară pentru un sondaj permanent, prin umflarea

balonului și introducerea în tubul aferent de 5-10 ml ser.

Reorganizarea locului de muncă

 Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU

 Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor

 Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire: nume, prenumele asistentei care a

efectuat tehnica, data şi ora.

Observații
 sondajul trebuie să se efectueze cu respectarea normelor de asepsieASEPSIE - Asepsia
este procesul prin care se înlătură ger... și antisepsieAntisepsie - Ansamblu de metode
care au scopul de a distruge...;
 introducerea sondei trebuie să se facă cu blândețe;

 golirea vezicii urinare trebuie să se facă lent (se pensează sonda după eliminarea a 200
de ml de urină) pentru prevenirea riscului de hemoragie;

 sonda trebuie să fie fixată prin umflarea balonașului.

S11-Spalatura vezicala
Materiale necesare
Materialele prezentate pentru sondajul vezical:
 Sondă sterilă Foley

 Câmp steril

 CateterCATETER Definiție Un cateter este un tub subțire, flexibil... More din material
plastic
 Aleză

 Mănuși sterile

 Comprese sterile

 Tampoane de vată sterile

 Tăviță renală

 Soluție de betadină

 Soluție pentru lubrifiere (sterilă)

 Soluții antiseptice pentru toaleta genitală

 O seringă Janet (cea mai mare seringă de 150 ml)

 Un irigator

 Soluţii de spălat: soluţie de acid boric 3%, soluţie nitrat de Ag 1-4‰, ser fiziologic,
soluţie Rivanol 0,1-2 %. Toate se încălzesc la 36°C.

Pregătirea pacientului
 se informează pacientul cu privire la efectuarea tehnicii;
 se obține consimțământul;

 se asigura un mediu privat pentru efectuarea tehnicii și pentru păstrarea intimității

pacientului (se izolează patul cu paravan);

 se efectuează toaleta regiunii;

Pregătirea asistentului medical

 asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează;

Tehnica – Spălătura vezicii urinare la femei

o Pacienta este așezată în decubit dorsal cu genunchii ridicați, flectati și coapsele
îndepărtate
o Sub fese se așază o perna
o Se acoperă bolnava, lăsându-se descoperita doar regiunea valvară
o Asistenta medicala își pune mănuși sterile și se așază în dreapta bolnavei
o Ia sonda sterila, o lubrifiază cu lubrifiant steril si o prinde intre degetul mediu si inelar a
mâinii drepte cu ciocul îndreptata in jos
o Policele şi indexul mâinii drepte apucă două tampoane înmuiate în soluție de oxicianură
de mercur.
o Cu policele şi indexul mâinii stângi se îndepărtează labiile, punându-i-se în evidență
meatul urinar uretral
o Se șterge cu tampoanele orificiul uretral de mai multe ori de sus în jos, în direcţia
anusului
o Tamponul se utilizează numai la o singură ştergere apoi se aruncă.
o După două trei ştergeri asistentul medical întoarce sonda dintre degetele mediu şi inelar,
aducând-o cu ciocul în sus şi va fi prinsă ca un creion.
o Introduce apoi sonda prin meat la o adâncime de 4-5 cm.
o La sonda vezicală se adaptează o seringă Janet sau irigatorul din care se umple încet
vezica urinară.
o Când vezica s-a umplut se îndepărtează seringa sau irigatorul şi se lasă să se scurgă
lichidul de spălătură.
o La extragerea sondei se pensează capătul liber și se extrage sonda cu blândețe.
Notarea tehnicii și reorganizarea locului
 Se îndepărtează materialele folosite și se colectează în recipiente speciale conform P.U.
(precauțiilor universale)

 Asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează după îndepărtarea mănușilor;

 Se notează tehnica în F.O. și se menționează data și numele persoanei care a efectuat

tehnica.
Tehnica – Spălătura a vezicii urinare la bărbați
Pentru bărbaţi se folosesc sonde Foley, Nelaton sau Tieman.
 Bolnavul trebuie sa fie așezat în decubit dorsal, cu picioarele întinse și depărtate
 Asistenta medicala se va așeza în partea dreapta a bolnavului
 Se protejează patul cu mușama și aleza
 Se asaza tăvița renala intre coapsele pacientului
 Asistenta își pune mănuși sterile
 Se dezinfectează meatul urinar, degajează glandul de prepuţ, şterge fin meatul de câteva
ori cu oxicianură de mercur, apoi fixează glandul între police, index şi mediu al mâinii
stângi, desfăşurând meatul uretrei cu primele două degete
 Alege sonda cu care se face sondajul cu o pensa anatomica sterila
 Se lubrifiază vârful sondei, care se tine ca un creion
 Se introduce sonda cu finețe, iar cu ajutorul pensei se împinge înainte
 Paralel cu mâna stângă se întinde penisul ca să dispară cutele transversale
 Dacă sonda nu progresează, se retrage 2-3 cm și se împinge din nou cu mișcări fine, în
sens circular
 Dacă la împingerea sondei asistentul medical întâlneşte obstacole anatomice el renunţă
şi anunţă medicul
 La sonda vezicală se adaptează o seringă Janet sau irigatorul din care se umple încet
vezica urinară.
 Când vezica s-a umplut se îndepărtează seringa sau irigatorul și se lasă să se scurgă
lichidul de spălătură.
 La extragerea sondei se pensează capătul liber și se extrage sonda cu blândețe.
Notarea tehnicii și reorganizarea locului
 Se îndepărtează materialele folosite și se colectează în recipiente speciale conform P.U.
(precauțiilor universale)

 Asistentul medical se spală pe mâini și se dezinfectează după îndepărtarea mănușilor;

 Se notează tehnica în F.O. și se menționează data și numele persoanei care a efectuat

tehnica.

S12-Mobilizarea pacientului
Mobilizarea pacientului se efectuează pentru a se preveni complicațiile survenite în urma
imobilizării prelungite (tromboze, escare, pneumonii) pentru dobândirea stării de
independență și pentru grăbirea procesului de vindecare.
Momentul în care se va începe mobilizarea, precum și ritmul în care e efectuată, vor fi
hotărâte de către medic, iar executarea ține de competența asistentului medical.

Pașii mobilizării pacientului

Mobilizarea face parte din terapia prescrisă de medic. Aceasta se efectează progresiv, în
funcție de afecțiunile pacientului. Se va începe cu

1. mișcari ale capului, mișcari ale degetelor și încheieturilor

2. mișcarea membrelor inferioare si superioare, mișcari de flexie și extensie, bolnavul

păstrând poziția decubit dorsal
3. se așază pacientul în poziția șezand în pat
4. se așază în poziția șezand la marginea patului

5. ridicarea bolnavului în poziția ortostatica.

Materiale necesare
 cadru mobil;

 baston sau cârje

 tensiometru.

Pregătirea pacientului
 Se cere acordul medicului privind tipul şi durata mobilizării (paralizaţi, operaţi,
cu infarct miocardic).
 Se anunţă pacientul şi se explică importanța mobilizării precoce în procesul de vindecare

 Se măsoară înainte de mobilizare tensiunea arterială, pulsul, frecvența respiratorie, se

evaluează faciesul bolnavului cât și starea acestuia.
Mobilizarea pasivă
 se fac mişcări de flexie, extensie, rotaţie, abductie, adducţie, supinaţie, pronaţie;
 se masează membrele în sensul circulaţiei de întoarcere;

 se comunică permanent cu pacientul pentru a afla dacă are dureri;

Ridicarea în poziţia şezând

a) Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă în pat
 se ridică după tehnica schimbării poziţiei;
 se sprijină cu perne;

 se poate ridica singur cu ajutorul unei agăţători.

b) Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la margine patului

Executarea de către o singură persoană
 Asistenta se aşază la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii flectaţi

 introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea
poplitee

 Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie de gâtul asistentei

 odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezânda, asistenta va roti picioarele bolnavului

într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia

În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:

 Asistenta aşează braţele pacientului peste abdomenAbdomen - Regiune inferioară a
trunchiului, separata de tor...
 Membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă

 Asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acestuia
 ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de
90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia.

 Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare pe marginea
patului să fie numai câteva minute.

 Dacă el devine palid sau cianotic sau se plânge că are ameţeli va fi imediat aşezat înapoi
în pat, controlându-i-se pulsul. Durata şederii la marginea patului în ziua următoare se
poate prelungi cu câteva minute.
Executarea de către două persoane
 se introduce câte o mână sub omoplaţi, iar cealaltă sub regiunea poplitee;

 se ridică pacientul în poziţie şezând şi se roteşte cu un unghi de 90°, fiind adus la

marginea patului;

 reaşezarea în pat se face executând mişcările în ordine inversă.

Aşezarea pacientului în fotoliu

 se aşază pacientul la marginea patului;

 asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului

 persoana se aşază în faţa pacientului, introduce mâinile sub axilă;

 pacientul se ridică uşor în picioare (ajutat de către una sau două persoane);

 se întoarce pacientul cu spatele spre fotoliu şi se aşază cu grijă;

 se acoperă cu un pled;

 sub picioare se poate aşeza un scăunel

 readucerea în pat se face executând mişcările în sens invers.

Ridicarea pacientului în poziţie ortostatică

 se aduce pacientul la marginea patului;

 se susţine şi se ridică în picioare fiind susţinut;

 se observă pacientul, se aşază în pat daca are ameţeli;

 reaşezarea în pat se face executând mişcările în sens invers.

Efectuarea primilor paşi

 se întreabă medicul dacă pacientul poate fi mobilizat;

 se ridică întâi în poziţie şezând, apoi este adus la marginea patului;

 se ridică în picioare şi se observă comportamentul;

 se sprijină de braţ sau se oferă un cadru mobil şi se parcurge distanţa recomandată de

medic;
 se creşte distanţa progresiv;

 pacientul este încurajat sa se deplaseze și singur pe măsură ce starea sa permite.

S13-Clisma evacuatorie
Clisma este o forma specială a tubajului prin care se introduc diferite lichide, cu ajutorul
unui irigator, în intestinul gros prin anus/rect în scop de curățare curativă.
Materiale necesare pentru
Materiale de protecție: paravan, aleză, învelitoare
 Canula rectală sterilă, lungă de 10-12 cm

 Un irigator de 0,5-3 L și tubul de cauciuc (1,5-2m lungime)

 Stativ pentru irigator

 Pentru clisme înalte, canule lungi de 30 cm din cauciuc

 O ploscă pentru evacuarea conținutului colonului

 Ulei pentru lubrifierea canulei

 Apă pentru clismă (aproximativ 1000 ml pentru adulți, 250 ml pentru adolescenți, 150
ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari)

 Sorț din plastic pentru protecție

 Mănuși din cauciuc

 Tăviță renală

 Glicerina, ulei, săpun lichid sau sare pentru a se adaugă în apa.

 Para de cauciuc (pentru copii)

Pregătirea pacientului
 Se pregătește pacientul psihic, se explică tehnica și necesitatea efectuării clismei;
 Se izolează patul cu paravan și se protejează cu mușama și aleză;

 Se respecta intimitatea pacientului.

Tehnica
 Pacientul este așezat în decubit lateral stang cu membrul stâng în flexie forțată a coapsei
pe abdomenAbdomen - Regiune inferioară a trunchiului, separata de tor..., iar membrul
inferior drept este întins
 se poate face și in poziție genu-pectorală sau decubit dorsal (în cazul pacienților
comatoși)
 Sub capul bolnavului se așază o pernă

 Se fixează canula la tubul irigatorului

 Se suspendă irigatorul pe un stativ și se umple cu soluția respectivă

 Se evacuează aerul și prima coloana de apă în tăvița renală

 Se montează tubul de cauciuc, iar în capătul lui canula, apoi se pensează tubul cu
o pensă (pensa Mohr)
 Se lubrifiază canula cu o compresa de tifon. Setul de unică folosinţă pentru clismă poate
avea canula prelubrifiată.

 După ce asistentul a îmbrăcat mănușile de cauciuc, depărtează fesele cu degetele de la

mâna stângă

 Cu mâna dreaptă, se introduce canula prin anus, în rect, până la o distanță de 10-12 cm,
cu vârful îndreptat înainte în direcția vezicii urinare
 Dacă apare o rezistență la introducere, se menține canula și după trecerea de anus, se
lasă să se scurgă o cantitate mică din soluția pentru clismă, se retrage puțin canula și
apoi se continuă introducerea, rugând pacientul să respire adânc de câteva ori

 Nu se forțează introducerea canulei!

 Se deschide robinetul și se reglează viteza de curgere

 Irigatorul se fixează la 0,5-1,5 m înălțime, de unde soluția din irigator va pătrunde în

colon în timp de aproximativ 5 minute

 Pacientul este rugat să respire adânc, să își relaxeze musculatura abdominală și să rețină
lichidul timp de 10-15 minute pentru ca materiile fecale să fie înmuiate, după care o sa
apară scaunul

 Se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de scurgere

 Se scoate canula

 După scoaterea canulei, bolnavul e așezat în decubit dorsal, iar peste 3 minute în decubit
lateral drept, pentru ca apa să pătrundă la adâncime cât mai mare

 Când bolnavul anunță că apare defecația, se pune plosca și se așteaptă expulzarea

conținutului intestinal

 Se face toaleta anală dacă pacientul este imobilizat

 Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă

 Înlăturați mănuşile și spălaţi-vă pe mâini

 Se aeriseşte salonul

 Se notează în F.O. efectuarea clismei și comportamentul pacientului pe parcursul

procedurii

 Se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

S14-INGRIJIRE STOME

Îngrijirea stomelor – Scop

 menținerea permeabilității stomei prin aspirarea de secreţii care o pot obstrua,
menținerea integrității pielii din jur, prevenirea infecțiilor, suport psihologic.

 îngrijirea stomelor se va face prin tehnici sterile pentru a preveni infecțiile.

Materiale necesare
➢ pentru îngrijirea traheostomei:
 recipiente sterile, canulă sterilă în cazul inlocuirii ei

 solutie normal salină (ser fiziologic), apa oxigenata

 comprese sterile, mănuşi sterile

 echipament pentru aspirare

 periuţă sterilă din nailon, curăţător steril de pipă pentru parte interioară a canulei

 echipament pentru toaletarea gurii

 lubrifiant pe baza de apă, unguent cu antibiotic

 banda de fixare a canulei ( daca este nevoie să fie schimbata) şi foarfecă sterilă

 dacă este necesar repoziţionarea canulei: dilatator de trahee steril, canulă sterilă de
mărime potrivită

Pregătirea pacientului
 fizică: se asigură intimitatea pacientului şi va fi ajutat să se aşeze într-o poziţie
confortabilă, poziţie semişezândă
 psihică: asistenta va discuta cu pacientul explicându-i practica de îngrijire, stabilind un
climat de încredere, uşurându-i adaptarea la noua situaţie, acesta va fi educat să se poată
îngriji singur şi să poată duce o viaţă activă normală.
Tehnica
➢ îngrijirea traheostomei
 se stabilește un câmp de lucru steril lângă patul pacientului pe o măsuţă de lucru pe care
se vor aşeza materialele necesare,

 se va turna într-un recipient steril ser fiziologic şi în altul apă oxigenată, într-un al treilea
recipient steril se pun comprese sterile ce vor fi îmbibate cu ser fiziologic/ apă oxigenată
pentru curăţarea interioară a canulei;

 se pun mănuşi nesterile și se îndepărtează pansamentul din jurul stomei;

 se pun mănuşile sterile, se aspiră pacientul;

 dacă trebuie schimbată banda adezivă se va pregati acesta ca lungime sau, daca este gata
pregatita se va desface pachetul prin tehnica sterilă;
 cu mâna dreaptă se ia o compresă sterilă îmbibată în soluţie de curăţat ( apa oxigenata,
ser fiziologic), se scurge de excesul de lichid , pentru a preveni aspirarea sa şi se şterge
pielea din jurul stomei, apoi cu alta compresă se va şterge bordura canulei;

 se va repeta procedeul de fiecare data cu alta compresă, pana cand zona va fi curată apoi
se va usca zona curăţată cu comprese sterile şi se reface pansamentul în mod steril;

 spălarea sau înlociurea canulelor interioare: se pun mănuşi sterile şi se scoate canula care
se introduce în recipientul cu apă oxigenată; se va curăţa repede canula cu ajutorul
periutei de nailon, folosind mana dreaptă ; se clăteşte 10 secunde cu ser fiziologic, se
verifică să nu mai aibă secreţii pe ea , se scutura usor de marginea recipientului cu ser
fiziologic si fără a se usca, se reintroduce canula în traheostoma şi se aplica un nou
pansament steril;

 dacă trebuie înlocuită canula se va desface în mod steril pachetul cu noua canulă;

Observaţii
 se va schimba pansamentul steril din jurul stomei de câte ori va fi nevoie şi se vor aspira
secreţiile verificându-se aspectul şi culoarea secretiilor;

 se va ține la îndemână trusa de urgență;

 se va evita efectuarea excesivă a diverselor manevre până când stoma nu este bine
definită (primele 4 zile);

 dacă zona din jurul stomei prezintă excoriații sau semne de infecție, se va aplica un
unguent cu antibiotic, la indicația medicului;

 nu se vor folosi niciodată in jurul stomei medicamente sub forma de pudra sau pe baza
de ulei deoarece aspirarea lor poate produce infectii.

 un alt aspect important este umidifierea şi încălzirea gazelor respiratorii, prin

umidificatorul ventilatorului (la pacienţii ventilaţi mecanic) sau prin nebulizator sau
aparat de aerosoli (la pacientul care respira spontan)

 nici aspectele psihologice ale îngrijirii pacientului traheostomizat nu vor fi neglijate.

Internarea prelungită într-o secţie de terapie intensivă (valabilă pentru majoritatea
acestor bolnavi), cu tot ceea ce presupune acest lucru potenţează anxietatea şi teama.
Pacientul conştient va fi informat asupra tuturor manevrelor ce i se vor efectua şi va fi
încurajat să se exprime (comunicare scrisă pentru bolnavul traheostomizat). Există de
asemenea un impact psihologic pe termen lung, legat de prezenţa cicatricei de
traheotomie într-o regiune vizibilă a corpului.

S15-ABLIATIA FIRELOR DE SUTURA

Ablaţia firelor de sutură sau agrafelor

Ablaţia firelor de sutură cutanată este un act medical prescris de medic, realizat la nivelul
unei plăgi cicatrizate.
Decizia de îndepărtare a firelor de sutură o ia medicul după 3-10 zile de la operaţie, în funcţie
de localizarea şi evoluţia plăgii, precum şi de tehnica de sutură utilizată (fire sau agrafe)
Pregătirea pacientului - se informează pacientul despre procedură pentru a obţine cooperarea
acestuia; - se instalează confortabil; - se asigură pacientul că procedura este indoloră, poate să
resimtă o foarte uşoară pişcătură; - se solicită pacientului să semnaleze orice durere apărută în
timpul procedurii şi să nu pună mâinile pe plaga suturată. Pregătirea materialelor

Se pregătesc:

- un câmp steril;

- o pereche de pense sterile tip Kocher;

- un scalpel sau o foarfece mică sterilă;

- o pensă pentru scos agrafe, sterilă în cazul îndepărtării agrafelor;

- o pereche de mănuşi sterile; - un flacon cu ser fiziologic; - un flacon cu soluţie iodată (tip
betadină); - bandelete autoadezive sterile;

- o tăviţă renală pentru colectarea materialelor folosite. Realizarea procedurii

- se verifică prescripţia medicală, încă o dată pentru a ne asigura asupra datei de îndepărtare
a firelor de sutură sau a agrafelor precum şi a metodei de realizare (de către asistenta
medicală de la sala de pansamente); - se spală mâinile;

- se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc;

- se îndepărtează pansamentul şi mănuşile utilizate;

- se spală din nou mâinile;

- se observă aspectul plăgii pentru a decela eventuale puncte de infecţie şi/sau o cicatrizare
proastă;

- se avertizează medicul în caz de cel mai mic dubiu;

- se deschide trusa cu materiale sterile conservându-se sterilitatea acestora

- se îmbracă mănuşi sterile de cauciuc;

- se curăţă plaga cu comprese sterile îmbibate într-o soluţie antiseptică conform prescripţiei
medicului şi se lasă liberă.

S16-TEHNICA PANSAMENTULUI

Pansamentul reprezintă actul chirurgical prin care se aseptizează și se protejează o plagă

față de acțiunea agresivă a diversilor agenți, înlesnind o bună cicatrizarE.

Materiale necesare
 substantele antiseptice pentru curățirea și dezinfecția plăgii – apa oxigenată, rivanol,
cloramină, betadină; și a tegumentelor din jur: alcool iodat 2%, tinctura de iod.
 casoleta cu materialele care realizează protecția plăgii și care sunt ușoare, se pot
steriliza, nu sunt iritante pentru tegumente, sunt absorbante: compresele din tifon
sterile; tampoane din tifon/ vată, meșe, feșe de tifon.
 materiale de fixare: leucoplast (se aplică pe tegument ras și degresat; este impermeabil
pentru aer), feși de tifon diferite mărimi (realizează „înfășarea” chirurgicală).

 cutie cu instrumentar chirurgical steril: pense, foarfecă.

 tăviță renală, mănuși sterile, mănuși de protecție.
 aleză, mușama

 seringi sterile

Pregătirea pacientului
Pregatirea psihică: se anunţa bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obține
consimțământul;
Pregatirea fizică: se aseaza în pozitie confortabila sezanda sau in decubit dorsal, in functie
de regiunea unde este plaga.
 pansamentul este efectuat de două persoane (medic-as.med/doua as.med.) – o persoană
servește, iar cealaltă efectuează tehnica;

 se spală mainile și se îmbracă mănușile sterile/de protecție

 examinarea plăgii și a tegumentelor din jur.

 Daca plaga a fost pansată se desface fașa si se ridică pansamentul vechi cu multă
blandete, pentru a nu produce dureri prin dezlipire brutală; dacă nu se desprinde se
înmoaie cu apă oxigenată sau ser fiziologic și apoi se ridică pansamentul cu ajutorul
pensei de lucru.

 Crearea câmpului operator

 –degresați tegumentele din jurul plăgii pentru a îndepărta urmele de adeziv de la
pansamentul vechi sau sebumul folosind un tampon steril
 -dezinfectati tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu o solutie antiseptică – alcool
iodat 1%; tinctura de iod sau alcool de 70 grade (începand dinspre plaga spre
periferie, schimbați tamponul frecvent).
 ! Aceste dezinfectante nu trebuie să intre în plagă, deoarece sunt foarte iritante.
 Tratarea plagii
-actionați în funcție de recomandarea medicului, de natura si evolutia plăgii; spalati
plaga cu un jet slab de solutie antiseptică dacă prezinta secretii, tamponați cu
comprese sterile uscate, îndepartati tubul de dren, firele si ajutati medicul daca este o
plaga recentă. Fiecare compresă utilizată se aruncă în tăvița renală.
-se folosesc două pense anatomice din trusa sterilă de instrumente pentru
îndepartarea pansamentului vechi
-cu o pensa porttampon se ia o compresă sterilă și cu ajutorul celei de-a doua se
efectuează un tampon care se înbibă cu apa oxigenată, turnand-o din sticlă
 –se toarna în plagă apa oxigenată, avand rol dezinfectant hemostatic și de
îndepărtare a impuritatilor si secretiilor (prin efervescenta produsa). Se tamponează
spuma cu un tampon de tifon steril. Curațarea se poate repeta turnând ser fiziologic și
tamponând. Plaga trebuie să fie pe cât de posibil curată, fără secreții. Pentru acest
lucru se face curațare repetată, în funcție de necesități.
 – după toaleta plăgii, se curața din nou marginile plăgii periferic, de cateva ori, la
fiecare stergere folosind un alt tampon (cel utilizat fiind aruncat în tăvita renală).
 -se sterg marginile plăgii cu un tampon uscat steril.
-aplicati medicamente conform prescriptiei medicale.
 Acoperirea – protecția plăgii
-Aplicati 2-3 comprese sterile care să depășească marginile plăgii cu 1-2 cm;
-Nu aplicați un strat prea gros pentru a asigura o bună capilaritate a plagile care
secretă.
 Fixarea pansamentului
-Alegeți o metoda de fixare adecvata regiunii prin înfașare, bandajare sau
cu substanțe adezive – leucoplast, fașă în funcție de regiune;
-Verificați pansamentul pentru a nu jena circulația de întoarcere sau dacă asigură
repausul în cazul în care este limitata miscarea;
-Verificați daca pansamentul jenează mișcarea.


La Tehnica pansamentului trebuie să se țină cont de urmatoarele reguli:

 să se lucreze în condiţii de asepsieASEPSIE - Asepsia este procesul prin care se înlătură
ger... perfecta
 pansamentul să asigure o bună absorbţie a secreţiilor

 pansamentul să protejeze de factorii nocivi-termici, infecţioşi, mecanici, din mediul

înconjurător

 să se aseptizeze plaga cu antiseptice potrivite.

S17-ENDOSCOPIA DIGESTIVA SUPERIOARA

Asistent medical:
 predă medicului instrumentele pregătite anticipat;

 pregătește eprubetele sterile şi alte recipiente necesare pentru recoltarea diferitelor

fragmente, etichetând recipientele cu datele personale ale pacientului şi examinarea
solicitată (exemplu: piesele recoltate prin biopsie);

 asigura poziţia pacientului, supravegherea permanentă: facies, puls, T.A., stare

psihică, respiraţie, culoarea tegumentelor şi a mucoaselor, durere, etc;
 comunică medicului orice modificare survenită în starea generală a pacientului;

 asigură transportul pacientului în salon, îngrijirea ulterioară acestuia, confortul pentru

odihnă şi recuperare;

 educă pacientul să evite timp de 1-2 ore hidratarea (până la apariţia sensibilităţii normale
de deglutiţie).

S18-ENDOSCOPIA DIGESTIVA INFERIOARA

Pregătirea pacientului pentru colonoscopie

 Se explică necesitatea tehnicii, durata, efectele neplăcute (senzaţia de presiune, durere).
 Trei zile consecutiv, seara şi dimineaţa, se efectuează câte 2 clisme evacuatoare
simple, înalte, la interval de 1 oră, a câte 2 litri de apă la 37° C pentru fiecare; ultima
clismă se face în dimineaţa examenului, cu 3-4 ore înainte.
 În prima zi şi a doua seară de pregătire se administrează un purgativ.

 În cele trei zile de pregătire pacientul va ingera doar alimentaţie lichidă.

 La nevoie i se pot administra lichide prin perfuzie intravenoasă în scopul combaterii sau
prevenirii deshidratării.
 În dimineaţa examinării, la recomandarea medicului, i se injectează 1 fiolă Diazepam şi
1 fiolă Scobutil cu 30-60 minute înaintea începerii colonoscopiei.

 La efectuarea colonoscopiei, altături de medic, participă două asistente medicale: prima

linişteşte pacientul, îl roagă să coopereze şi, pe cât posibil să se relaxeze (informarea
anterioară îl face mai cooperant şi mai tolerant faţă de efectele neplăcute ale
tehnicii), urmăreşte funcţiile vitale ale pacientului, îl aşază în decubit lateral stâng, cu
genunchii flectaţi şi îl acoperă cu un câmp steril, prevăzut cu un orificiu central (în
timpul examinării, la solicitarea medicului, poziţia pacientului poate fi schimbată dintr-
un decubit în altul, pe măsură ce sonda înaintează).
 A doua verifică colonoscopul, asigurându-se ca acesta să fie adaptat corect la sursa de
lumină şi ca insuflaţia şi aspiraţia să fie bune, lubrifiază vârful tubului cu vaselină şi
medicul îl introduce încet în anus cu multă grijă ca să nu ajungă vaselina pe lentila
aparatului, fapt care ar împiedica vizibilitatea.

 După tehnică pacientului i se face toaleta regiunii anale, imediat după îndepărtarea
tubului, îndepărtându-se mucozitățile şi resturile substanței lubrefiante.

 Se transportă pacientul în salon la patul său, unde va fi sub supraveghere 24 de h.

 Dacă s-au făcut însămânţări bacteriologice, se pregătesc materialele pentru laborator şi

se trimit imediat.

 Se curăţă mecanic şi chimic colonoscopul, se spală bine şi se dezinfectează, se

pregăteşte pentru sterilizare.

Pregătirea pentru rectosigmoidoscopie sau colonoscopie este decisivă pentru reușita

examinării și de aceea este esențial ca aceasta să fie efectuată corect.

 Pentru o vedere clară, colonul trebuie să fie complet liber de fecale.

 Prin urmare, este necesar să se bea o soluție laxativă cu o zi înainte de investigație
sau, în orice caz, cu nu mai puțin de 6 ore înainte de examinare.
 O cină ușoară (ciorbă, bulion) poate fi luată cu o seară înainte.
 De obicei, investigația endoscopică a intestinului gros este neplăcută și uneori puțin
dureroasă.
 Uneori, durerea poate să nu fie tolerabilă (de obicei aceasta este cauzată de
conformația anatomică a intestinului, sau de cicatrici de la o intervenție chirurgicală
anterioară pe burtă, sau de prezența unor hernii inghinale mari; în acest caz se pot
administra medicamente pentru a tolera mai bine examinarea și procedurile asociate.
 Pacientul este așezat pe o canapea în partea stângă.
 După explorarea canalului anal cu degetul operatorului, instrumentul este introdus în
ampula rectală și continuat pe cât posibil până la capătul intestinului gros.
 Șansele de succes depind de curățenia, conformația intestinului și cooperarea
pacientului.
 Aerul va fi injectat pentru a întinde pereții intestinului și a avea o vedere mai bună, iar
acest lucru poate provoca un oarecare disconfort.
 De fapt, cineva poate simți senzația de „scăpare” sau o „burtă umflată” sau se poate
plânge de durere cu crampe abdominale.
 Este important să informați personalul prezent cu privire la reclamațiile
dumneavoastră, care va acționa în consecință.
 Examenul poate dura de la câteva minute (dacă sunt explorate doar rectul și sigma)
până la 15-30 de minute dacă se efectuează o colonoscopie totală.
 În general, rata complicațiilor în timpul endoscopiei de diagnosticare este mai mică de
4 la mie.
 Este clar că pacienții cu boli concomitente, precum boli cardiovasculare, pulmonare,
renale, hepatice severe, neurologice și metabolice, precum și vârsta înaintată, prezintă
un risc mai mare de complicații.
 În timpul examinării este posibil să întâlniți polipi intestinali.