Închirierea bunurilor aflate în proprietate publică, domeniu public

închirierea bunurilor aflate în proprietate publică, domeniu public, chiar dacă noul Cod civil nu
conţine dispoziţii speciale în materie, posibilitatea închirierii bunurilor proprietate publică este recunoscută
atât de art. 136 alin. (4) din Constituţie, cât şi de alte acte normative. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 213/1998, bunurile proprietate publică a statului sau a unităţilor sale administrativ-teritoriale pot
fi închiriate cu aprobarea Guvernului sau, după caz, a consiliului judeţean, a Consiliului General al
Municipiului Bucureşti sau a consiliului local.

De asemenea, potrivit art. 123 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, consiliile locale
şi judeţene pot hotărî ca bunurile ce aparţin domeniului public de interes local ori judeţean, după caz, să
fie închiriate, operaţiune juridică ce urmează a fi făcută, în afara unor derogări permise de lege, prin
licitaţie publică.

Contractul de închiriere a bunurilor proprietate publică trebuie să cuprindă clauze de natură să asigure
exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia [art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/1998].

Contractul de închiriere poate fi încheiat, după caz, cu orice persoană fizică sau juridică, română sau
străină, de către titularul dreptului de proprietate sau de către titularul dreptului de administrare [art. 14
alin. (2)].

închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitaţie publică, în condiţiile legii (art. 15).

Sumele încasate din închiriere se fac venit, după caz, la bugetul de stat sau la bugetele locale [art. 16 alin.
(1)].

În ipoteza în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are
dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte între 20-50%, stabilită, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a
consiliului judeţean, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local prin care s-a
aprobat închirierea.

Se poate observa că, spre deosebire de contractul de concesiune, care conduce la naşterea unui drept real
asupra bunului concedat, avându-l ca titular pe concesionar, contractul de închiriere duce la naşterea unui
raport juridic obligational.

De asemenea, dacă ambele contracte sunt cu titlu oneros, totuşi, concesionarul va plăti o redevenţă
proporţională cu beneficiile obţinute din exploatarea bunului concesionat, pe când cel care a închiriat
bunul plăteşte o sumă de bani drept chirie, stabilită prin acordul părţilor, în urma câştigării licitaţiei
organizate în vederea închirierii acelui bun.

Este evident că litigiile privitoare la închirierea bunurilor proprietate publică sunt de competenţa
instanţelor de drept comun.

În orice caz, şi închirierea de bunuri proprietate publică constituie un mod de exercitare a acestui drept.

LegeAZ.net

1/1

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)