Emigratia romaneasca in vestul Europei in a doua jumatate a secolului 20

Emigrația este actul sau fenomenul părăsirii țării sau regiunii

natale de către un individ sau grup de indivizi pentru a se stabili în alta.
Fenomenul privit nu prin prisma țării de origine, ci din cea a țării de
destinație este cunoscut drept imigrație. Mișcările comunităților omenești
mai înainte de apariția granițelor naționale, sau petrecute în interiorul
unui stat poartă denumirea de migrație. 

Acesta este raportul motivelo emigrațiilor românilor:

-Educație 4%
-Condiții 9%
-Muncă 20%
-Familie 36%
-Alte motive 32%
 Emigrația se împarte în două mari etaope:
1)1990-1995
Ratele de emigrare anuală în această perioadă au fost relativ mici şi
nu au depăşit nivelul de 5‰ din cauza sistemului restrictiv al vizelor, iar țările
către care s-au
îndreptat românii au fost : Israel (20%), Turcia, Italia, Ungaria și Germania (cu
peste 7% din plecări fiecare).
2)1996-2001
O a doua etapă a emigrării a fost 1996-2001, când Italia a devenit
principala țară spre care s-au îndreptat românii. În topul celor cinci țări
cunoscute din prima etapă, se adaugă acum și Spania.

Numărul românilor fiind de 4 milioane (în momentul actual) în Marea

Britanie, Italia, Spania, Germania și Franța.