Matca

de Marin Sorescu

Piesa se deschide cu Irina aflată pe drumul spre casă. Oamenii din sat erau la dig,
încercând să
oprească apa. Pe ea au trimis-o acasă pentru ca ea are “altă misiune”. O sperie ploaia care cade
necontenit ştergându-i chiar şi urmele în noroi. Potopul pare să distrugă atât lumea
exterioară(“Pământul a luat-o la vale?”, “Se termină electricitatea din cer”), cât şi cea interioară
(“Aş vrea un cuvânt uscat”).
Se adăposteşte într-o scorbură şi se gândeşte la copil. Regretă că, dacă va naşte, “se
termină fericirea celui ce-i va fi fiu”. Regăsim concepţia lui Ion Barbu, potrivit căreia viaţa este
drumul spre moarte şi adevărata fericire este atinsă doar în faza de increat, înainte de viaţă. “Ce
intens am trait înainte de a mă naşte”, afirmă Irina.
Irina ajunge acasă. Casa devine o adevărată arcă a lui Noe ce trebuie să salveze nu omul
ca în Biblie, ci un întreg mod de existenţă. În una din camere Irina se pregăteşte să nască, în
cealaltă Moşul, tatăl Irinei, “se chinuie să moară”. Uşile celor două odăi sunt date la perete
creând o viziune tipicsoresciană asupra unei lumi în care vecinătatea morţii este un lucru firesc.
Replicile celor două personaje, ce se constituie deseori în monologuri pPiesa se deschide cu Irina
aflată pe drumul spre casă. Oamenii din sat erau la dig, încercând să
oprească apa. Pe ea au trimis-o acasă pentru ca ea are “altă misiune”. O sperie ploaia care cade
necontenit ştergându-i chiar şi urmele în noroi. Potopul pare să distrugă atât lumea
exterioară
(“Pământul a luat-o la vale?”, “Se termină electricitatea din cer”), cât şi cea interioară (“Aş vrea
un
cuvânt uscat”).
Se adăposteşte într-o scorbură şi se gândeşte la copil. Regretă că, dacă va naşte, “se termină
fericirea celui ce-i va fi fiu”. Regăsim concepţia lui Ion Barbu, potrivit căreia viaţa este drumul
spre
moarte şi adevărata fericire este atinsă doar în faza de increat, înainte de viaţă. “Ce intens am
trăit
înainte de a mă naşte”, afirmă Irina.
Irina ajunge acasă. Casa devine o adevărată arcă a lui Noe ce trebuie să salveze nu omul ca în
Biblie, ci un întreg mod de existenţă. În una din camere Irina se pregăteşte să nască, în cealaltă
Moşul,
tatăl Irinei, “se chinuie să moară”. Uşile celor două odăi sunt date la perete creând o viziune tipic
soresciană asupra unei lumi în care vecinătatea morţii este un lucru firesc.
Replicile celor două personaje, ce se constituie deseori în monologuri p