UNIVERSITATEA „POLITEHNICA” DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA TRANSPORTURI

Master Sisteme Telematice pentru Transporturi

Laborator
C.M.T.

Coordonator științific Masterand

Conf. Dr. Ing. Andrei Gheorghiu Iulia-Roxana Daogaru

București

Anul 2023
Laborator 2

Fibra Optica

1. Se porneste programul Simtel 2.0

2. Din meniul Basic Laws se alege opţiunea Electromagnetic Spectrum:

a. Se porneşte animaţia

b. Se urmăresc intervalele de frecvenţe notând capetele de interval, energia semnalelor şi aplicaţiile

acestora.

Tip Frecvență Lungime de Energie Aplicații

undă
Raze 3.862 e25 Hz 7.762 e-18 m – 2.559 e-8 J – - folosite în radioterapie (cancer, tumori)
Gama – 5.376 e10 5.577 e-12 m 3.562 e-14 J - industria alimentară: omoară microorganisme
Hz - producerea reacțiilor nucleare

Raze X 4.809 e19 Hz 6.234 e-12 m – 3.186 e-14 J – - în dom. Medical (operații, radioterapie)
– 2.459 e16 1.219 e-8 m 1.621 e-17 J - inginerie
Hz - departamente detective
- industrie
Ultraviolet 2.412 e16 Hz 1.243 e-8 m 1.598 e-17 J – - studiul structurilor moleculare
– 8.686 e14 3.415 e-7 m 5.755 e-19 J - distrug bacteriile
Hz - cauzează efect fotoelectric
Spectrul 7.761 e14 Hz 3.858 e-7 m – 5.148 e-19 J –
vizibil – 3.981 e14 7.530 e-7 m 2.638 e-19 J
Hz
Infraroșu 3.561 e14 Hz 8.418 e-7 m – 2.351 e-19 J – - principalul strat al Terrei ce menține planeta caldă
– 3.171 e11 9.428 m 2.107 e-22 J - zăcămintele de cărbune s-au creat datorită razelor cu
Hz infraroșu
- încălzitoare
- în fotografie și prognoza meteo
- detectarea căldurii
- tratarea întinderilor/rupturilor musculare
Microunde 2.845 e11 Hz 1.05 e-3 m – 1.885 e-22 J – - sisteme radar
– 1.081 e9 Hz 0.277 m 7.166 e-25 J - comunicații de telefonie pe distanță lungă
- cuptoare cu microunde
- folosite în studiul atomic și molecular
Unde radio 9.674 e8 Hz – 3.09 e-1 m – 6.410 e-25 J – Comunicațiile wireless:
27.24 Hz 1.101 e7 m 1.805 e-32 J - Banda TV
- Banda FM
- Banda AM
- Unde lungi
3. Din meniul Basic Laws se alege opţiunea Snell’s Law
a. Se selectează succesiv variantele posibile pentru cele două medii, sursa de lumină şi se modifică
unghiul de incidenţă. Se notează parametrii rezultaţi pentru fiecare simulare în parte.
Unghiul de incidență va fi setat la 45⁰.
M1 va fi mediul în care se află sursa de lumină.

Index de Index de Unghi de

Mediul Sursa de lumină
refracție M1 refracție M2 refracție
M1 = Aer Laser
1 1,33 32,11⁰
M2 = Apă LED
M1 = Apă Laser
1,33 1 70,11⁰
M2 = Aer LED
M1 = Aer Laser
1 1,5 28,12⁰
M2 = Sticlă LED
M1 = Sticlă Laser
1,5 1 28,12⁰
M2 = Aer LED
M1 = Apă Laser
1,33 1,5 38,82⁰
M2 = Sticlă LED
M1 = Sticlă Laser
1,5 1,33 52,89⁰
M2 = Apă LED

4. Din meniul Basic Laws se alege opţiunea Acceptance Angle

a. Se modifică unghiul de incidenţă şi se notează intervalul pentru care se obţine reflexia totală

Apertura numerică a fibrei optice = sinusul unghiului de incidență maxim pe care îl poate
avea o rază cand pătrunde din aer în miezul fibrei pentru ca mai apoi sa fie reflectată total (altfel spus,
sa fie o rază ghidata de fibră).

θa = unghiul de acceptare ce determină în spațiu un con de acceptare.

 Valorile pentru care se obține reflexia totală: -14⁰ ≤ θa ≤ +14⁰

5. Din meniul Tipes of Fiber se alege opţiunea Multimode Graded Index Fiber
a. Se modifică unghiul de incidenţă şi se observă modul de propagare prin fibră
Acest procedeu este valabil doar pentru fibra multimodală (deoarece prin cea monomodală
circulă un singur fascicul de lumină).
În funcție de unghiul de incidență prin nucleul fibrei, indexul de refracție poate să difere.
Cum se arată și în figura din laborator, pentru unghi de incidență = 0, raza se refractă într-un
mediu n2, cu raza mică. Cu cât sursa de lumină se îndepărtează de axul central al fibrei (își mărește
unghiul), raza se refractă, apoi se reflectă într-un mediu n3 sau n4 (în funcție de mărimea unghiului de
incidență), cu raza mai mare decât n2.

6. Din meniul Attenuation loses se alege opţiunea Dispersion - > Chromatic Material Dispersion
a. Se modifică lungimea de undă a semnalului şi se observă influenţa acesteia
Dispersia prin material apare datorită faptului că lumina este separată în cele 7 culori principale
din care este compusă, fiecare având lungimi de undă diferite. Asta înseamnă că lungimile de undă
diferite vor circula la viteze diferite în materialul fibrei optice. Dispersia materialului este mai mică
pentru lungimi de undă înalte.

7. Din meniul Parts of Fiber Optic Communication System se alege opţiunea Optical Sources - >LED
and Laser
a. Se observă influenţa diferiţilor parametrii asupra semnalului
LED urile și LD (Diodele Laser) sunt două surse de lumină diferite. În timp ce LED-ul oferă
lumină incoerentă, de putere mai mică și sunt mai simple, Laserul oferă o lumină continuă, puternică,
procesul de obținere a astfel de surse fiind mai complex.
În primul grafic, se observa că la curenți mai mari, puterea laserelor crește exponențial, iar cea a
LED-urilor crește încet, logaritmic. După pragul de 262 mA, laserul iși atinge pragul de la care începe
să emită constant.
În cel de-al doilea grafic este prezentat efectul temperaturii asupra lungimii de undă a
semnalului. Atât pentru laser, cât și pentru LED, creșterea temperaturii mărește lungimea de undă a
fasciculului luminos.
8. Din meniul Parts of Fiber Optic Communication System se alege opţiunea Diodes - > Avalanche
Photodiode
a. Se observă influenţa diferiţilor parametrii asupra modului de funcţionare a fotodiodei
O fotodiodă în avalanșă este un semiconductor bazat pe silicon ce conține o joncțiune pn
compusă dintr-o regiune P dopată pozitiv și o regiune N dopată negativ ce mărginesc o regiune neutră.
Se numește diodă în avalanșă deoarece electronii energetici creează un câstig de perechi electron-gol
atunci când ating joncțiunea N și se reîntorc în stratul neutru.

9. Din meniul Parts of Fiber Optic Communication System se alege opţiunea - > Fiber Optic
Communication
a. Se selectează secvenţa (biţii) de intrare
b. Se modifică tipul de sursă de lumină
c. Se observă modul de transmitere a informaţiilor

10. Din meniul Fiber Optic Communication se alege opţiunea - > Wavelength Division Multiplexing
a. Se selectează secvenţa (biţii) de intrare pentru canalul 1
b. Se selectează lungimea de ungă a semnalului pentru canalul 1
c. Se selectează secvenţa (biţii) de intrare pentru canalul 2
d. Se selectează lungimea de ungă a semnalului pentru canalul 2
e. Se selectează secvenţa (biţii) de intrare pentru canalul 3
f. Se selectează lungimea de ungă a semnalului pentru canalul 3
g. Se porneşte simularea pentru diferite configuraţii şi se notează rezultatele obţinute

În ultimele două puncte sunt prezentate exemple despre transmisia prin fibră optică a
semnalelor luminoase.

La punctul 9 se arată cum o succesiune de biți este emisă de o sursă Laser sau LED prin fibra
optică, în care semnalul se reflectă prin mediul de n1, având și momente de refracție prin n2. La emisie
lungimea de undă diferă față de cea de la intrare, având o caracteristică mai lărgită, și o putere mai
mică.

La punctul 10 se arată procesul de transmisie folosit cel mai des rețelistică, unde un semnal
trimis pe 3 lungimi de undă diferite (în cazul nostru) ajunge la recepție fără erori.
Laborator 3-4

Transmisii Voce prin Protocol IP – Voice over Internet Protocol

1. Introducere
Telefonia IP se caracterizează prin conversia vocii în pachete de date ce se transmit prin rețele IP
de la sursă la destinație, unde sunt puse din nou în ordinea inițială și convertite înapoi în semnale
acustice. Cea mai cunoscută rețea IP este Internetul, conectând milioane de utilizatori la nivel mondial.
Alte rețele IP sunt cele interne ale companiilor, rețele private între utilizatori sau diferite instituții.
Avantajul principal al VoIP față de telefonia clasică este prețul redus, datorat faptului că se
utilizează rețeaua IP care poate fi folosită în același timp și pentru alte servicii, precum navigare web,
e-mail, e-banking și multe altele. Utilizatorul își poate folosi serviciul VoIP indiferent de locul unde se
conectează la Internet. Din punct de vedere tehnic este astfel posibil să locuiască într-o zonă geografică
și să aibă număr de telefon dintr-o altă zonă geografică (stat, țară, continent).
Totuși, în ultima vreme, tendința pe plan mondial este ca astfel de numere să fie evitate.
Comunicaţiile VoIP oferă câteva avantaje foarte importante, motive pentru care dezvoltarea lor
a cunoscut o asemenea amploare:

1. Preţ foarte scăzut: utilizarea de circuite comutate pentru transmisia de voce este foarte
ineficientă şi costisitoare. Se rezervă un canal de comunicaţie care nu este folosit la întreaga sa
capacitate. Transmiterea vocii sub formă de pachete foloseşte mult mai eficient lărgimea de bandă.

2. Multitudinea de servicii suplimentare care se pot oferi: integrarea a două servicii considerate
până nu de mult total diferite – transmisia de date şi transmisia de voce – permite oferirea mult mai
multor opţiuni. Beneficiari sunt atât utilizatorii cât şi operatorii, care îşi cresc portofoliul şi, implicit,
veniturile.

3. Convergenţa reţelelor: tendinţa actuală în proiectarea de reţele este de unificare şi înglobare a

tuturor reţelelor într-o singură soluţie tehnologică. Este chiar ideea care stă la baza dezvoltării Internet-
ului. Deşi există şi alţi concurenţi foarte serioşi (cum ar fi ATM), protocolul IP tinde să unifice la nivel
reţea marea majoritate a reţelelor publice.

4. Dezvoltare graduală: tehnologia VoIP şi reţelele care o folosesc se dezvoltă în paralel cu

reţelele existente, folosind structura acestora. Trecerea la VoIP se realizează gradual iar aceasta face să
scadă costul de punere în funcţiune a infrastructurii pentru VoIP.

Foarte multe companii au dezvoltat reţele de date capabile să preia o mare parte din lăţimea de
bandă a comunicaţilor de voce, ne-fiind necesare investiţii suplimentare foarte mari.

2.Transportul fluxurilor multimedia

2.1. Parametri ce influențează calitatea convorbirilor:
- Claritatea: se referă la fidelitatea, inteligibilitatea şi lipsa de distorsiuni a semnalului vocal.
În sistemele clasice de telefonie claritatea este afectată direct de atenuarea semnalului şi de
zgomotul care se suprapune peste semnalul vocal. În comunicaţiile de voce prin reţele de
date nu mai apar atenuarea şi zgomotul, deoarece vocea este digitizată înainte de transmisie,
cel mai important factor fiind pierderea de pachete.
- Întârzierea: în reţelele clasice de telefonie, întârzierea este dată de timpul de propagare a
semnalului. Recomandarea G.114 a ITU-T specifică o întârziere maxim acceptabilă de
150ms pentru convorbirile terestre (deşi în ultimul timp această limită a fost scăzută la
100ms). Pentru convorbirile prin satelit se acceptă şi întârzieri de 500-600ms. Pentru
convorbirile locale limita este de 30ms.
Factori:
 o codarea vocii (vocoding) se realizează pe principiul codării-bloc, ceea ce impune
stocarea eşantioanelor de voce în memorii-tampon (buffer) în vederea formării unui
bloc de intrare;
o împachetarea biţilor rezultaţi din codarea vocii în pachete de anumite dimensiuni cu
scopul reducerii ponderii antetelor şi a încărcării reţelei;
o fenomenul de propagare pe linie (end-to-end delay);
o procesul de refacere a mesajului prin reordonarea fragmentelor transmise în cadre
şi/sau pachete multiple;
o procesul de sincronizare pentru eliminarea erorilor de stabilire a momentelor optime
de eşantionare a semnalului recepţionat (jitter).
- Ecoul: este reprezentat de sunetul de la transmiţător care se întoarce. Atunci când nivelul
acestui ecou este foarte scăzut sau întârzierea semnalului este foarte mică, efectul nu este
deranjant. Devine însă foarte supărător pentru niveluri mai mari de -25dBm şi întârzieri de
peste 20-30ms. Ecoul este cauzat de neadaptarea impedanţelor liniilor de transmisiune sau
de interferenţele între microfon şi receptor.
2.2 Problemele transportului semnalului vocal prin reţele de pachete
Pierderea pachetelor

Metode de înlăturare a problemei:

- Îmbunătățirea rețelei
- Înlocuirea cu pauze
- Înlocuirea cu zgomot
- Repetarea pachetelor
- Interpolarea pachetelor
- Intrețesarea eșantioanelor audio pe mai multe pachete
- Transmisie redundantă
Întârzierea pachetelor

Cauze:

- Întârzierea produsă de codec-uri

- Întârzierea datorată mediului de transmisie
- Întârzierea produsă de cozile de așteptare
- Întârzierea cauzată de propagare
Jitter-ul

Jitterul reprezintă variaţia duratei de timp între pachetele primite la recepţie. Mai poate fi definit
ca variaţia întârzierilor la care sunt supuse pachetelor. Acest fenomen este o problemă importantă ce
trebuie depăşită în comunicaţiile prin voce.
 2. Arhitectura sistemului VoIP
Conectarea aparatelor şi centralelor telefonice la o reţea de calculatoare impune transferul
semnalelor de voce şi al celor de semnalizare precum şi adaptarea formatului acestora la reţeaua de
transmisie a vocii. Sistemul VoIP include patru module software:

Semnalizări

NMM

TSM

VOCE
Pachete
VPM NPM

1. Modulul de procesare a vocii şi pachetelor vocale (VPM - Voice Packet Module) converteşte
eşantioanele de voce în pachete generice şi invers. Suplimentar, acest modul, implementat cu un
procesor digital de semnal (DSP - Digital Signal Processing), cu interfaţă PCM, efectuează operaţii de
suprimare ecourilor (G.165) pentru transmisii duplex, compresie a vocii prin detecţia perioadelor de
activitate vocală şi suprimarea perioadelor de "linişte", generare a tonului (DTMF - Dual Tone
MultiFrequency), diferenţierea pachetelor de voce şi fax, eliminarea jitterului, sincronizarea de bit şi de
cadru, reordonarea fragmentelor din pachetele recepţionate, redarea vocii în mod continuu din
eşantioanele stocate în buffere de tip FIFO (First In, First Out).

2. Modulul de semnalizări telefonice (TSM - Telephony Signaling Module) interpretează

semnalizările de pe linia telefonică (de exemplu, semnalizări SS7 – Signaling System 7) relativ la
schimbările stării sistemului.

3. Modulul protocolului de reţea (NPM - Network Protocol Module) configurează conexiunile în

reţea pe baza comenzilor date de TSM, formează pachetele de voce şi de semnalizare cu antete
specifice dependente de protocol. Semnalizarea în reţeaua de calculatoare se realizează pe baza
diferitelor standarde, de exemplu Q.933 pentru semnalizări în sisteme VoFR.

4. Modulul de management a reţelei (NMM - Network Management Module) gestionează resursele

sistemului VoIP, conform standardului (ANSI).1 compatibil cu (SNMP).V1 sau conform unor
standarde de firmă.

4. Modul de lucru lucrarea 1

1. Se porneşte programul VoIP Analytical Simulator

2. Se deschide exemplul predefinit

3. Se notează topologia reţelei

Tolologia rețelei = Rețea de dip STEA (extended Star): fiecare din nodurile de rețea este
conectat la un nod central, numit hub sau switch. Toate datele care sunt transmise între nodurile din
rețea sunt întâi transmise în acest nod central și abia apoi sunt retransmise la unele sau la toate
celelalte noduri în rețea. Această conexiune centralizată permite o conexiune permanentă chiar dacă
un dispozitiv de rețea iese din funcție. Singurul pericol este ieșirea din funcție a nodului central, care
ar duce la pierderea legăturii cu toată rețeaua.

4. Se notează proprietăţile elementelor şi fluxurile definite

Pentru fiecare element sunt afișate dimensiunile figurii ce reprezintă elementul respectiv și
fluxul de date dintre terminalele rețelei.

5. Se notează setările VoIP

6. Se generează rapoartele de analiză de transfer de analiză de întârziere
7. Se observă elementele care generează restricţiile din reţea

În sistemele VoIP întârzierea este dată în principal de timpii de prelucrare a semnalului: timpii de
eşantionare, acumulare şi codare de la transmisie, apoi timpii de aşteptare în cozile ruterelor de pe traseu şi
timpii de procesare la recepţie.
 5. Modul de lucru lucrarea 2

1. Se imaginează o topologie pentru VoIP în Facultatea de Transporturi

2. Se implementează topologia în programul VoIP Analytical Simulator

3. Se configurează proprietăţile elementelor

4. Se definesc fluxurile VoIP

5. Dacă este cazul, se modifică setările VoIP în funcţie de cerinţe

6. Se generează rapoartele de analiză de transfer de analiză de întârziere

7. Se observă elementele care generează restricţiile din reţea.

Laborator 6-7
 Sistemul GMDSS
Introducere

În 1974, ca o necesitate a reglementării industriei maritime cu privire la siguranţa pe mare, este

adoptată convenţia SOLAS (Safety of Life at Sea).

Până in 1992, în concordanţă cu capitolul IV al Convenţiei SOLAS, navelor de pasageri,

indiferent de mărime si navelor care transportă marfă, cu un tonaj brut egal sau mai mare de 1600 tdw,
le era cerută veghe permanentă pe frecvenţa de 500 KHz (radiotelegrafie Morse).

De asemenea, Convenţia prevedea si veghea permanentă în RT pe frecvenţele 2182 KHz si

156.8 MHz (canal 16 VHF) pentru toate navele de pasageri si navele care transporta marfă, cu tonajul
brut egal sau mai mare de 300 tdw.

Noul sistem, numit Global Maritime Distress and Safety System GMDSS, a fost adoptat de către
IMO în 1988 si îsi propune înlocuirea telegrafiei Morse de pe frecvenţa de 500 KHz, cu tehnici si
tehnologii moderne, capabile să implementeze si să utilizeze cele mai noi tehnologii din
telecomunicaţii si radiocomunicaţii în industria maritimă.

GMDSS este un sistem care tinde să automatizeze comunicaţiile în industria maritimă si în

situaţii distress utilizează comunicaţile radio, atât terestre cât si prin satelit, pentru a transmite alerte
distress, dar si pentru a asigura comunicaţii specifice tip ship to shore, shore to ship si/sau ship to ship.

Ca si în cazul vechiului sistem de salvare si securitate utilizat în navigaţia maritimă, GMDSS

vizează navele de pasageri, indiferent de mărimea lor si navele comerciale cu un tonaj brut egal sau mai
mare de 300 tdw.

Cu ocazia introducerii noului system GMDSS, în 1988, este organizată o conferinţă în cadrul
căreia se adoptă noul capitol IV al Convenţiei SOLAS:Radiocommunications si se declară perioada de
tranziţie necesară implementării GMDSS –ului (1 februarie 1992 – 1 februarie 1999).

De-a lungul perioadei de tranziţie, navele care operau sub prevederile SOLAS trebuiau să se
conformeze amendamentelor aduse capitolului IV, prioritatea fiind ca până la 1 august 1993 să se
introducă în echipamentul de bord receptoarele NAVTEX si EPIRB –urile (Emergency Position-
Indicating Radio Beacons).

Până la sfârsitul perioadei de tranziţie, caracteristica comună a ambelor sisteme rămânea veghea
pe frecvenţa 2182 MHz si veghea pe canalul 16 VHF.

În 1988, International Maritime Organization - IMO a adus câteva amendamente la convenţia

SOLAS 1974 prin care s-a hotărât introducerea unui nou sistem de radio comunicaţii care beneficiind
de avantajele oferite de tehnologia moderna, îsi propune asigurarea unei permanente legături a navei cu
uscatul în orice condiţii meteo si în orice punct de pe glob.

GMDSS asigură toată gama de funcţii de comunicaţii referitoare la cele patru categorii de
prioritate din comunicaţii maritime: distress, urgency, safety, routine.

GMDSS utilizează sisteme si echipamente de comunicaţii si de radionavigaţie terestre si satelit.

Sistemele radio terestre operează în benzile MF, HF, VHF. Sistemele satelit implicate în
GMDSS sunt INMARSAT si COSPAS SARSAT.

Cheia sistemului GMDSS o reprezintă sistemul DSC (Digital Selective Calling), sistem terestru
de comunicaţii, bazat pe tehnologii digitale care permit accesul automat al staţiilor de coastă si al
staţiilor de navă la transmisia si recepţia apelurilor (distress, urgency, safety, routine calls).

DSC asigură transmisia unor informaţii esenţiale în formatul digital al secvenţei de apel DSC,
informaţii referitoare la: identitate radio (MMSI), poziţie (latitude/longitude), timp (TIME UTC-
Universal Time Coordinated), natura distress-ului (nature of distress). Aceste informaţii pot fi
transmise, recepţionate, memorate, accesate, tipărite.

GMDSS are la bază cele două servicii radio:

 SERVICIUL MOBIL MARITIM – SMM (MARITIME MOBILE SERVICE - MMS)

;

 SERVICIUL MOBIL MARITIM PRIN SATELIT– SMMS (MARITIME

 MOBILE- SATELLITE SERVICE - MMSS).

GMDSS: Echipamentele radio de la bordul navelor

Pentru a putea face faţă cerinţelor de comunicaţii în GMDSS, la bordul navelor se instalează
diverse combinaţii de echipamente, echipamente de tipul celor enumerate mai jos:
- staţii radio VHF - radiotelefoane VHF;
- controlere DSC VHF;
- staţii radio MF, sau MF/HF;
- controlere DSC MF sau DSC MF/HF;
- echipamente radiotelex – (terminale de date NBDP, TOR);
- staţii de navă INMARSAT B sau INMARSAT Fleet 77 (SES INMARSAT B sau SES
INMARSAT Fleet 77);
- staţii de navă INMARSAT C (SES INMARSAT C);
- receptoare EGC care pot fi incluse SES-urilor INMARSAT C ;
- receptoare NAVTEX;
- EPIRB-uri COSPAS / SARSAT;
- EPIRB-uri VHF DSC canalul 70;
- SART-uri;
- radiotelefoane portabile VHF (destinate bărcilor de salvare).
Majoritatea echipamentelor sunt grupate în consola GMDSS, restul fiind instalate în poziţii fixe
sau plasate în alte puncte (puntea de navigaţie, bărci de salvare etc).

GMDSS- Funcţii de comunicaţii (Functional Requirements)

GMDSS a fost introdus din nevoia de a asigura un sistem care să asigure eficienţă maximă în
situaţii distress, un sistem care să faciliteze operaţiunile SAR – Search and Rescue.

Conceptual GMDSS stabileste 9 funcţii specifice de comunicaţii pe care toate navele trebuie să
le îndeplinească, în fiecare zona de navigaţie si indiferent de zona în care operează.

Regulile GMDSS specificate în SOLAS Convention (International SOLAS Convention,

Chapter IV: Radiocommunications, Regulation 4: Functional Requirements), impun ca fiecare navă
dotată conform GMDSS să fie capabilă să asigure cele nouă funcţii de comunicaţii:
1. să transmită ship to shore distress alerts cu cel puţin două mijloace separate si independente,
fiecare folosind servicii de radiocomunicaţii diferite (transmitting ship-to-shore Distress Alerts by at
least two separate and independent means, each using a different radio communication service);

2. să recepţioneze shore-to-ship distress alerts (receiving shore-to-ship Distress Alerts);

3. să transmită si să receţioneze ship-to-ship Distress Alerts (transmitting and receiving ship-to-

ship Distress Alerts);
4. să transmită si să receţioneze search and rescue co-ordinating communications
(transmitting and receiving search and rescue co-ordinating communications);

5. să transmită si să receţioneze on-scene communications (transmitting and receiving on-scene

communications);

6. să transmită si să receţioneze locating signals (transmitting and receiving locating signals);

7. să receţioneze Maritime Safety Informations (receiving Maritime Safety Informations);

8. să transmită si să receţioneze comunicaţii generale referitoare la managementul si operarea

navei (transmitting and receiving general radiocommunications relating to the management and
operation of the vessel);

9. să transmită si să receţioneze comunicaţiile la bordul navei (transmitting and receiving bridge-

to-bridge communications).

 Zonele maritime

Zona A1: Navele trebuie prevăzute cu echipament – VHF radio installation (staţie radio VHF si
controller DSC VHF) si la alegere cu EPIRB satelit COSPAS SARSAT- 406 MHz sau cu EPIRB VHF
DSC Channel 70.

Zona A2: Navele trebuie dotate cu echipamentele si sistemele prevăzute pentru A1 si A2 (staţie
radio VHF & controller DSC VHF) si în plus cu staţie radio MF (staţie radio MF si controller DSC
MF). EPIRB-ul nu poate fi decât de tipul EPIRB satelit COSPAS SARSAT-406 MHz.

Zona A3: Navele din această zonă trebuie dotate cu echipamentele si sistemele prevăzute pentru
A1 si A2 (staţie radio VHF & controller DSC VHF si staţie radio MF & controller DSC MF) si în plus,
la alegere, cu echipament de comunicaţii prin satelit (SES INMARSAT B, C, Fleet 77) sau radio
installation HF (staţie radio HF si controller DSC HF). EPIRB-ul nu poate fi decât de tipul EPIRB
satelit COSPAS SARSAT- 406 MHz.

Zona A4: Navele trebuie dotate cu echipamentele si sistemele prevăzute pentru A1 si A2 si

suplimentar cu radio installation HF (staţie radio HF si controller DSC HF) iar EPIRB-ul nu poate fi
decât EPIRB satelit COSPAS /SARSAT.

Trebuie reţinut că, în A2, A3, A4 sunt necesare staţiile radio VHF si MF (specifice zonelor Al si
A2) întrucât acestea sunt folosite pentru distress alerting si trafic ship to ship.
În toate cele patru zone trebuie asigurată posibilitatea recepţionării Maritime Safety
Informations- MSI, în unele zone prin NAVTEX în altele prin serviciul EGC SafetyNET iar în altele
prin TELEX HF sau chiar combinaţii între aceste metode si echipamente.
Oricum este acceptată orice combinaţie dacă aceasta asigură îndeplinirea celor nouă cerinţe
funcţionale GMDSS.
 Fig.1 Conceptul de baza GMDSS

Mod de lucru

1. Se noteaza informatiile disponibile pentru statiile de coasta

Stația de coastă Mar del Plata (Argentina)
Poziție geografică: 38.03.00.00S 57.32.00.00W
VHF MSSI: 007010221
HF MSSI: 007010003
 ID Navtex: Q
Rază: 280
Inmarsat C: Număr 423213213, e-mail mardelplata@inmarsatc.com

2. Se noteaza informatiile disponibile pentru nava

Numele navei = SHIP1
Curs = 30
Viteza = 7 noduri
Pozitia = 57.22.01.01W 37.57.06.00S
Echipament VHF – MSSI 235435435
Echipament HV – MSSI 345234523
Inamrsat C – Numar 434543543, e-mail ship1@inmarsatc.com
Cod Ocean – 584
3. Se noteaza echipamentele disponibile pentru comunicatii
Echipamentele disponibile pentru comunicații atât la stația de coastă, cât și pe navă sunt:
- VHF – DSC
- HF – DSC
- Inmarsat C
Digital Selective Calling (DSC), utilizând MF, HF și VHF, este parte a sistemului GMDSS.
DSC are rolul principal de a inițieza apeluri telefonice si radiotelex MF/HF pentru comunicatiile
nava-nava, nava-tarm si tarm-nava.
Inmarsat C prevede comunicatii nava-tarm, tarm-nava sau nava-nava prin mesagerie e-mail, are
capacitatea de transmitere a mesajelor preformatate de alerta catre un centru de coordonare a
salvarii și ofera serviciul Inmarsat C SafetyNET.
De asemenea, sunt folosite si alte echipamente de comunicație și poziție la bordul navei, cum ar
fi:
- GPS
- Alte sisteme radio precum Hydra, Casiopea sau Taurus (sisteme de tip Fleet 77, Inmarsat B,
MF/HF, VHF)
4. Se urmareste modul de functionare al echipamentelor de comunicatii – în special modul de
transmitere a alertelor

Pentru a putea comunica cu stația de coastă, la bordul navei va trebui ca GPS-ul să fie pornit.
Acesta populează informațiile din echipamentul VHF cu informații de poziție.

O dată ce echipamentul GPS este pornit, se poate porni și echipamentul DSC VHF în vederea
configurării apelurilor către stația de coastă. Se ajustează nivelul SQL și se configurează din butonul
MENU setările necesare apelului.

Se alege Menu – Individual – Urgency – Manual set pentru a introduce MMSI – ul stației de
coastă (007010221). După aceea se selectează canalul de comunicație (CH 16) pentru alegerea
frecvenței de transmitere a informației, iar apoi se inițiază un apel către stația de coastă prin menținerea
apăsată timp de 3 secunde a butonului CALL. În acest moment se așteaptă un mesaj de acknowledge
din partea stației de coastă.

La pupitrul stației de coastă se selectează același canal (CH 16) , se observă primirea mesajului
de la navă și se încearcă trimiterea mesajului de acknowledge. Se selectează Able to Comphy, iar
ambele dispozitive vor trece pe canalul selectat. În acest moment, ambele sisteme au realizat o
comunicație pe canalul 16 și sunt capabile să comunice prin apăsarea butonului de la microfonul stației
respective.

La fel se procedează si pentru alt tip de mesaje, cum ar fi cele de Safety, dar aici stația de coastă
va trimite frecvența canalului pe care se vor transmite aceste informații, o dată cu mesajul de
acknowledge.