POLITICI DE FINANTARE PE TERMEN SCURT

De ce ne interesează acest subiect?

Derularea activităţilor curente ale firmei presupune existenţa unor resurse financiare pe termen
scurt capabile să finanţeze atât achiziţia şi menţinerea de stocuri cât şi finanţarea menţinerii
soldului de creanţe clienţi.
Am observat discutând despre politicile de finanţare ale activelor circulante abordate anterior că
pentru o politică echilibrată cheia ar fi finanţarea activelor circulante stabile pe baza de resurse
pe termen lung şi finanţarea activelor circulante fluctuante pe seama resurselor pe termen scurt.
Selecţia şi procurarea de resurse financiare adaptate fiecărui tip de nevoie este unul dintre
obiectivele importante ale politicii de finantare a companiei care influenţează atât profitabilitatea
sa cât şi nivelul de risc asumat.

Ce ne propunem?
Primul pas, înainte de a începe discuţia legată de tipurile de surse de finanţare disponibile pentru
acoperirea nevoii de resurse pe termen scurt, este chiar dimensionarea acestei nevoi (necesarul
de fond de rulment) fiindca în lipsa unei valori nu vom şti care este volumul de resurse necesare
care trebuiesc procurate.
În pasul doi vom vedea care este valoarea resurselor disponibile pe termen lung (rămase ca şi
rezervă disponibilă după realizarea investiţiilor ) care ar putea fi folosite pentru acoperirea
nevoilor de resurse stabile pe termen scurt (aceasta rezerva de resurse poartă numele de fond de
rulment). Un element important de discuţiei este de asemenea analiza echilibrului care se
realizează între nevoia de resurse pe termen scurt si rezerva de resurse pe termen lung ce poate fi
folosită pentru acoperirea acesteia .
Cea de-a treia parte este dedicată datoriilor de exploatare ce sunt utilizate in mod curent de către
firme ca şi metode de finanţare pe termen scurt.

1. Cum se determină şi se interpretează necesarul de resurse pe termen scurt – nevoia de fond

de rulment (NRF)?

În timp ce capitalurile permanente au un caracter relativ stabil, activele circulante fluctuează

în funcţie de:
 ritmul aprovizionărilor;
 valoarea şi durata creditului furnizori;
 durata stocării materiilor prime şi materialelor;
 caracteristicile şi durata producţiei;
 durata stocării produselor destinate livrării;
 ritmul vânzărilor;
 valoarea şi durata creditului clienţi;
 influenţa inflaţiei asupra valorii stocurilor.

Orice companie are nevoie în mod constant de resurse pentru finanţarea diverselor stocuri,
producţiei în curs de execuţie, soldului creanţelor şi datoriilor, decalajelor temporale dintre încasări
şi plăţi.
Creşterea perioadelor de timp necesare conversiei stocurilor în lichidităţi, a încasării
contravalorii producţiei livrate şi scurtarea duratelor de plată a obligaţiilor faţă de terţi, determină
creşterea necesarului de resurse financiare. Creşterea vitezei de rotaţie a stocurilor, creşterea duratei
 POLITICI DE FINANTARE PE TERMEN SCURT

creditului acordat de furnizori întreprinderii şi a duratei de plată a obligaţiilor către diverşi terţi
contribuie la diminuarea necesarului de resurse financiare.
Abaterea dintre utilizările (alocările) şi resursele aferente ciclului operaţiunilor curente (din
exploatare şi din afara exploatării) constituie necesarul de fond de rulment (NFR).

NFR = Utilizări curente – Resurse curente

unde:

Utilizări curente = Active curente – Disponijbilităţi băneşti – Plasamente financiare

Resurse curente = Datorii curente – Credite pe termen scurt–Solduri creditoare la bănci

Necesarul de fond de rulment poate fi:

 pozitiv, atunci când utilizările (alocările) curente sunt mai mari decât resursele curente care pot
fi mobilizate. Cauza o constituie decalajul dintre gradul de lichiditate a stocurilor şi creanţelor
totale, care este mai redus, comparativ cu gradul de exigibilitate a datoriilor curente.
Întreprinderea se confruntă cu încetinirea ritmului încasărilor şi creşterea ritmului plăţilor. Numai
dacă creşterea necesităţilor de finanţare este consecinţa unei politici active de investiţii, situaţia
financiară a întreprinderii poate fi considerată normală;
 negativ, atunci când utilizările (alocările) curente sunt mai reduse decât resursele curente, ca
urmare a creşterii vitezei de rotaţie a activelor circulante şi existenţei unor termene de plată a
datoriilor avantajoase pentru întreprindere. Dacă aceasta se confruntă cu întreruperi temporare în
aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor, atunci necesarul de finanţare se reduce, putând înregistra
valori negative.

Factorii care influenţează asupra necesarului de finanţare

Operaţiile din cadrul activităţii de exploatare sunt cele care influenţează preponderent asupra
nivelului şi fluctuaţiei necesarului de fond de rulment. Principalii factori de influenţă sunt:
 Viteza de rotaţie a stocurilor. Accelerarea rotaţiei stocurilor determină reducerea intervalului de
timp în care acestea sunt transformate în lichidităţi, antrenând diminuarea capitalului necesar
finanţării continuităţii activităţii de exploatare. Încetinirea rotaţiei generează creşterea necesarului
de capital.
 Dimensiunea cifrei de afaceri. Nivelul de activitate nu este constant în timp, antrenând fluctuaţia:
- creanţelor faţă de clienţi, ca urmare a evoluţiei cifrei de afaceri sub aspect fizic, dar şi valoric
(datorită impactului inflaţiei asupra preţurilor);
- datoriilor faţă de furnizori, determinată de evoluţia cantitativă şi valorică a stocurilor.
Necesarul de fond de rulment fluctuează în funcţie de valoarea cifrei de afaceri (CA). Se
consideră că ponderea optimă a NFR în cifra de afaceri nu trebuie să depăşească o rată de 10-15%.
NFR
Ponderea în CA = x100
CA

 Mărimea valorii adăugate şi a duratei ciclului de exploatare. Necesarul de fond de rulment diferă
în funcţie de obiectul de activitate al întreprinderii. Întreprinderile cu profil industrial au nevoie
de un necesar de fond de rulment superior celor care activează în comerţ. Creşterea valorii
adăugate şi a duratei ciclului de exploatare necesită sporirea capitalului necesar finanţării
activităţii curente.
 POLITICI DE FINANTARE PE TERMEN SCURT

 Nivelul şi periodicitatea veniturilor în avans, nivelul datoriilor minime cvasipermanente faţă de

furnizori, personal, stat, nivelul creanţelor întreprinderii faţă de terţi, perioadele de plată şi
respectiv de încasare influenţează asupra necesarului de fond de rulment.

2. Ce este fondul de rulment şi cum participă acesta la acoperirea necesarului de finanţare pe

termen scurt? Echilibrul pe termen scurt

A. Definirea şi interpretarea fondului de rulment

Fondul de rulment este o rezervă de resurse pe termen lung care poate fi utilizată pentru
acoperirea necesitaţilor stabile de finanţare care apar în activitatea curentă. Determinarea sa se poate
face cu uşurinţă fie prin prisma provenienţei sale fie prin prisma destinaţiei.
Avand în vedere definirea sa ca o rezervă de resurse pe termen lung rămasă după realizarea
investiţiilor, prin prisma provenienţiei, fondul de rulment poate fi scris ca:

Fond de rulment net = Capitaluri permanente – Active imobilizate nete

Modificările valorii fondului de rulment pot proveni din următoarele direcţii:

Scăderile fondului de rulment pot fi determinate de:

 creşterea investiţiilor în active corporale, necorporale şi financiare;
 rambursarea creditelor bancare pe termen mediu şi lung;
 amortizarea împrumuturilor obligatare;
 reevaluarea activelor imobilizate;
 reducerea capitalurilor proprii.

Creşterile fondului de rulment pot fi determinate de :

 vânzarea de titluri de participare;

 vânzarea de acţiuni, obligaţiuni deţinute în portofoliu, în scopul obţinerii de venituri financiare;
 contractarea de credite bancare pe termen mediu şi lung;
 emisiunea de obligaţiuni;
 emisiunea de acţiuni;
 vânzarea de mijloace fixe;
 amortizarea capitalului imobilizat în mijloacele fixe.

Ca şi destinaţie, fondul de rulment net poate fi scris astfel:

Fond de rulment net = Active curente – Datorii curente

Fondul de rulment poate fi :

 POZITIV
o analizat pe baza primei formule - exprima existenţa unui echilibru pe termen lung
între utilizări şi resurse (toate investiţiile au fost finanţate pe baza unor resurse pe
temen lung) precum şi existenţa unei rezerve de resurse pe termen lung care ar putea
fi folosită pentru finanţarea necesarului de fond de rulment
 POLITICI DE FINANTARE PE TERMEN SCURT

o analizat pe baza celei de-a doua formule - reflectă situaţia în care valoarea activelor
circulante este superioară datoriilor pe termen scurt, exprimând existenţa unui
excedent potenţial de lichidităţi pe termen scurt. Firma poate să-şi onoreze obligaţiile
scadente curente şi dispune de un excedent de lichidităţi utilizabil în cazul apariţiei
unor dificultăţi legate de vânzarea activelor sau de plata obligaţiilor faţă de terţi. Se
poate considera că, solvabilitatea şi echilibrul financiar dinamic pe termen scurt sunt
asigurate.

 NEGATIV

o analizat pe baza primei formule - exprima existenţa unui dezechilibru pe termen

lung între utilizări şi resurse (o parte din investiţii au fost finanţate prin resurse pe
termen scurt. Această politică de finanţare are asociat riscuri mai mari legate de
incapacitatea asigurării finanţării dar şi de imposibilitatea de a realiza o analiză
coerentă a eficienţei investiţiilor, în lipsa unui cost mediu ponderat clar al capitalului
angajat )
o analizat pe baza celei de-a doua formule - reflectă situaţia în care valoarea activelor
circulante este inferioară datoriilor pe termen scurt, exprimând existenţa unui excedent
de datorii. Echilibrul financiar pe termen scurt este afectat, întrucât lichidităţile
potenţiale nu acoperă exigibilităţile potenţiale. Analiza trebuie extinsă prin luarea în
considerare a vitezei de rotaţie a activelor şi pasivelor. În situaţia în care durata medie
de conversie a activelor circulante este mai scurtă decât durata medie de plată a
datoriilor pe termen scurt, echilibrul financiar este posibil să fie totuşi realizat. Altfel
spus, atunci când gradul de lichiditate al activelor circulante este superior gradului de
exigibilitate al datoriilor pe termen scurt, societatea comercială realizează un excedent
de lichidităţi, care îi permite achitarea datoriilor exigibile curente.

B.Participarea fondului de rulment la finanţarea activităţii de exploatare

Prin intermediul fondului de rulment ar trebui finanţate doar creşterile activelor circulante
nete minime şi permanente, întrucât diferenţa se va finanţa pe seama creditelor bancare (credite de
trezorerie sau alte credite pe termen scurt).

Necesar de
finanţat
Ac nete
Necesar de finanţat: credite de trezorerie
FRN

FRN minim

Surplus de FRN (de finanţare)

Timp
 POLITICI DE FINANTARE PE TERMEN SCURT

Corelaţia dintre FRN, FRN minim şi NFR

Pentru a prognoza lichiditatea şi starea de echilibru financiar dinamic, alături de estimarea

fondului de rulment net, managerul financiar trebuie să aibă în vedere durata medie de conversie a
activelor în lichidităţi (gradul de lichiditate a activelor) şi durata medie de plată a datoriilor faţă de
terţi (gradul de exigibilitate a pasivelor).
În vederea elaborării politicii de finanţare a activităţii de exploatare, managerii întreprinderii
utilizează, alături de estimarea fondului de rulment în valori absolute, şi cateva rapoarte specifice, în
scopul analizei participării acestuia la finanţarea activităţii curente şi respectiv viitoare de exploatare
precum:

FRN
Ponderea fondului de rulment net in cifra de afaceri= x100
CA

Acesta permite analiza nivelului fondului de rulment net şi a evoluţiei acestuia, în funcţie de
mărimea cifrei de afaceri realizate şi respectiv previzionate. Valoarea considerată normală este în jur
de 33%. O valoare foarte mare sugerează existenţa unor resurse pe termen lung care au fost procurate
cu costuri şi riscuri sensibil mai mari decât cele pe termen scurt şi care nu sunt folosite corespunzător,
generând costuri de oportunitate.

FRN
Gradul de finanţare a activelor curente  x100
Ac

Valorile considerate normale ale gradului de finanţare a activelor circulante pe seama fondului
de rulment sunt cuprinse între 25% şi 40%. Aceste procente pot varia în funcţie de partea stabilă a
nevoii de resurse necesare pentru finanţarea activului circulant deoarece, aşa cum am menţionat
anterior, este benefic ca firma să îşi acopere din resurse pe termen lung (cum este cazul excedentului
de capitaluri permanente rămase neinvestite) partea stabilă a activelor curente.

C. Cum se realizează echilibrul între utilizări şi resurse la nivelul activităţii de

exploatare

Sectorul de activitate în care acţionează întreprinderile influenţează asupra caracteristicilor

fazelor ciclului de exploatare:
Sector productiv: aprovizionare – producţie – vânzare produse finite;
Sector comercial: aprovizionare – vânzare mărfuri;
Sector servicii: aprovizionare – prestare servicii.
Caracteristicile activităţii de exploatare, durata ciclului de exploatare, condiţiile de
aprovizionare, condiţiile de valorificare şi încasare a produselor, mărfurilor şi serviciilor de la clienţi,
sunt elemente care influenţează, atât asupra structurii şi valorii activelor circulante de finanţat, cât şi
asupra surselor şi valorii resurselor mobilizate şi alocate pentru finanţarea stocurilor, creanţelor de
încasat de la clienţi şi altor creanţe de exploatare.
Valoarea resurselor necesare finanţării activităţii de exploatare depind deci de achiziţionarea,
succesiunea şi fluctuaţia fizică şi valorică a diverselor stocuri aflate în diferite faze ale ciclului de
exploatare, timpii de depozitare şi timpii de scadenţă şi de încasare în urma valorificării pe piaţă.
Procesele de mobilizare şi alocare de capital, de încasare a creanţelor şi de plată a datoriilor
influenţează asupra dinamicii echilibrului financiar al întreprinderii.
Acesta ar trebui să se realizeze pe seama încasărilor provenite din valorificarea prin încasare
a produselor, mărfurilor şi serviciilor. Valoarea acestor încasări cuprinde toate componentele valorice
 POLITICI DE FINANTARE PE TERMEN SCURT

necesare reînnoirii tuturor activelor consumate curent sau utilizate pe perioade normate de timp,
acoperirii cheltuielilor de personal, rambursării datoriilor şi asigurării dezvoltării prin noi investiţii.
Totuşi durata de achitare a furnizorilor, durata de rotaţie a stocurilor materiale, durata în care
imobilizările corporale se recuperează prin amortizări, durata de încasare a creanţelor de la clienţi,
durata de efectuare a plăţilor către salariaţi şi administraţiile publice sunt durate specifice.
Managerii trebuie să asigure identificarea şi selectarea acelor surse de finanţare prin care să
obţină resursele de capital la un cost cât mai redus. Utilizarea capitalurilor proprii ( capital social,
prime de capital, rezerve din reevaluare, rezerve legale, alte rezerve, rezultat reportat, rezultatul
exerciţiului) diminuează expunerea la risc şi asigură autonomie financiară. Capitalurile proprii pot
contribui integral la finanţarea activităţii de exploatare numai dacă întreprinderea nu are investiţii în
curs de realizare. În caz contrar, numai dacă acestea nu sunt integral alocate.
Specific activităţii de exploatare este apariţia datoriilor de exploatare care pot fi mobilizate
gratuit, dar a căror durată de utilizare este determinată de termenele de exigibilitate contractuale şi
legale. Echilibrarea ecartului fluctuant dintre necesarul de finanţat comparativ cu capitalurile proprii
disponibile capitalurile atrase sub forma datoriilor de exploatare se realizează prin intermediul
capitalurilor împrumutate de la instituţiile de credit. Această modalitate de finanţare implică alături
de costuri, existenţa unor garanţii în favoarea băncilor şi creşterea gradului de îndatorare.
Asigurarea rentabilităţii în condiţiile diminuării expunerii la risc a afacerii depinde de decizia
de finanţare a activităţii de curente exploatare. Optimizarea deciziei de finanţare impune asigurarea
echilibrului între autonomia financiară pe seama capitalurilor proprii şi nesiguranţa unor capitaluri
atrase şi împrumutate prin recurgerea în completare la alte resurse în funcţie de fluctuaţia nevoilor
de finanţat.
Indiferent de natura şi termenul resurselor utilizate una dintre modalităţile de analiză a
echilibrului utilizări resurse pe termen lung şi scurt este ce care pune în legătură fondul de rulment şi
necesarul de fond de rulment. O valoare pozitivă a fondului de rulment care să nu exceadă unei treimi
din valoarea vânzărilor companiei capabilă să acopere nevoile stabile de active circulante exprimă
existenţa unui echilibru atât pe termen lung cât şi pe termen scurt.
In condiţiile în care valoarea fondului de rulment depăşeşte valoarea nevoii de fond de rulment
apare o trezorerie pozitivă materializată în existenţa unor lichidităţi rămase disponibile după
acoperirea nevoilor existente, lichidităţi care pot fi plasate pe termen scurt.

Trezoreria netă = Fond de rulment net – Necesar de fond de rulment

In cazul în care fondul de rulment nu este suficient pentru acoperirea nevoii de fond de
rulment ceea ce rezultă este o trezorerie negativă (deficit de lichidităţi). Acest deficit poate fi acoperit
folosind alte surse de finanţare pe termen scurt cum ar fi creditele bancare, avansurile restituibile,
emisiune de bilete de trezorerie, etc.

3. Cum pot fi folosite datoriile de exploatare ca şi resurse de capital pe termen scurt?

La fel cum la nivelul activelor curente, o parte a acestora devine necesară în mod continuu pe
termene mai lungi de timp şi astfel se permanentizează, acelaşi fenomen se poate observa şi la nivelul
datoriilor. Valoarea datoriilor către furnizori, stat, salariaţi variază dar există o valoare minimă
angajată permanent care este denumită pasiv stabil şi pe care compania o poate utiliza ca şi sursă de
finanţare.

Metode de estimare a pasivelor stabile

Pentru a estima valoarea pasivelor stabile avem la dispoziţie mai multe metode:
 POLITICI DE FINANTARE PE TERMEN SCURT

metoda globală - o metodă aproximativă care apreciază valoarea totală previzionată a

datoriilor de exploatare pornind de la procentul pe care acestea l-au avut raportat la cifra de afaceri in
perioada precedentă
metoda sintetică – metodă folosită pentru determinarea cumulată a pasivelor stabile care
rezultă din cumularea mai multor tipuri de datorii de exploatare care au ca şi numitor comun faptul
că au o scadenţă fixă şi cunoscută cu anticipaţie şi un sold crescător.
metode analitice- reprezintă un set de metode specifice fiecărui element de datorie pe termen
scurt care nu are un termen fix de plată şi în cazul căruia există specificităţi care fac necesară aplicarea
unei formule particularizate

Metoda globală

Previzionarea globală a datoriilor din exploatare pleacă de la relaţia de proporţionalitate dintre

cifra de afaceri şi datoriile din exploatare, care se consideră constantă în timp:

Datorii de exp loatareo

Procent din vânzărio = constant în timp
Cifra de afacerio

Valoarea previzionată a datoriilor din exploatare este determinată de cifra de afaceri estimată
pentru anul de plan şi procentul din vânzări înregistrat în anul precedent:

Datorii de exploatare previzionateiu = CA previzionată x procent din vânzări0

unde:
CA previzionată = CA0 x creşterea previzionată ( %) a CA

Metoda sintetică pentru datoriile cu sold crescător şi termene de plată fixe

Metoda sintetică de estimare constă în însumarea soldurilor medii zilnice şi se referă la datoriile
din exploatare care cuprind elementele cu sold zilnic crescător şi termen fix de plată, cunoscut cu
anticipaţie: salarii şi impozitul pe salarii, contribuţiile angajatorului şi salariaţilor la asigurările
sociale, asigurările de sănătate, fondul de şomaj, plăţile pentru energie electrică, gaze naturale, apă,
termoficare, dobânzi bancare, TVA, impozitul pe profit, impozitul pe dividende, alte impozite şi taxe.

Pentru estimarea pasivului stabil al acestei grupe, se utilizează următoarele relaţii, în ordine:
Bci
Cz i 
30(90 )
30
Sz i   Cz i j
 pi
j 1
9
PST1  min Sz i
i 1
unde:
Cz i = cota medie zilnică a datoriei la elementul i;
Bci = baza de calcul lunară /trimestrială a elementului i;
Sz i = soldul mediu zilnic al datoriei la elementul i;
pi = mărimea plăţii periodice la elementul i;
 POLITICI DE FINANTARE PE TERMEN SCURT

PST1 = pasivul stabil calculat (estimat) pentru întreaga grupă (ca sumă minimă din cele 30 ale
lunii).

Metodele analitice pentru datoriile cu sold variabil şi termene de plată variabile

Metodele analitice de calcul se folosesc pentru estimarea datoriilor cu sold variabil şi cu

termene de plată variabile, care nu se cunosc anticipat : datorii faţă de furnizori, concedii de odihnă,
garanţii diverse.
Estimarea mărimii acestor pasive stabile se efectuează pentru fiecare element în parte,
folosind modele specifice.

În cazul datoriilor faţă de furnizori, sunt utilizabile relaţiile:

Apr / tr
PSTA   nz î
90
n
 nzî j  Vf j
j 1
nzî 
n
 Vf j
j 1
unde:
PSTA = pasivul stabil degajat din aprovizionare;
Apr/tr = valoarea aprovizionării previzionată pe trimestru;
nzî = numărul mediu de zile de întârziere a plăţii facturilor
furnizorilor;
nzîj = numărul de zile de întârziere a plăţii în cazul facturii j;
Vfj = valoarea facturii j.