Sunteți pe pagina 1din 8

Curs nr.

8 - Analiza economico-financiară fundamentală

Analiza poziției financiare a întreprinderii

1. Bilanțul – sursă de informaţii pentru analiza poziției financiare a întreprinderii


2. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii
2.1. Analiza structururală a activului (analiza ratelor de structură)
2.2. Analiza structurală a surselor de finanțare (a pasivului)
3. Analiza activului net
4. Analiza corelației dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment și trezoreria netă
5. Analiza lichidității și solvabilității
6. Analiza vitezei de rotație a activelor circulante

4. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă

Principalii indicatori utilizaţi în analiza echilibrului financiar sunt:


 fondul de rulment;
 necesarul de fond de rulment;
 trezoreria netă.
Aceşti indicatori pot fi determinaţi în accepţiune patrimonială, pe baza bilanţului financiar, iar în
accepţiune funcţională, pe baza bilanţului funcţional.

I. În accepţiune patrimonială:

Fondul de rulment patrimonial este indicatorul care exprimă în mărime absolută lichiditatea unei
întreprinderi (pe termen scurt).
FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate = ( Capitaluri proprii + + Datorii pe termen lung ) –
Active imobilizate
sau
FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Se poate observa că fondul de rulment patrimonial reprezintă acea parte a capitalului permanent ce
depășește valoarea activelor imobilizate şi este destinată finanţării activelor circulante.
Fondul de rulment patrimonial poate fi privit, prin prisma surselor de finanţare, ca:
 fondul de rulment propriu:
FRp = Capitaluri proprii – Active imobilizate
 fondul de rulment împrumutat:
FRî = Datorii pe termen lung
Mărimea fondului de rulment depinde de:
 rezultatul obținut de firmă (profit sau pierdere), precum și de suma acestuia;
 modificarea capitalului social (prin noi aporturi sau ca urmare a retragerilor de aporturi ale
acționarilor/asociaților);
 mărimea dividendelor distribuite și, implicit de politica firmei cu privire la distribuirea
acestora;
 modificarea datoriilor pe termen mediu și lung;
 modificarea valorii activelor imobilizate.

Conf.univ.dr.Irina Daniela Cișmașu pagina 1


Curs nr. 8 - Analiza economico-financiară fundamentală

Fondul de rulment poate fi pozitiv, negativ sau nul:


 Fondul de rulment pozitiv, semnifică o situație favorabilă, întrucât capitalul permanent
finanțează în totalitate activele imobilizate, rezultând o sumă în exces ce poate fi utilizată
pentru finanțarea activelor curente;
 Fondul de rulment negativ, se întâlnește în cazul firmelor care apelează la datoriile pe termen
de scurt ca să-și finanțeze nevoile permanente, capitalul permanent fiind insufucient. Dacă
durata medie de imobilizare/încasare a creanțelor este mai mică decât durata medie de folosire
a surselor atrase, atunci firma poate evita situația unui dezechilibru financiar sau probleme în
ceea ce privește solvabilitatea;
 Fondul de rulment nul, semnifică egalitatea între sursa de finanțare a activelor imobilizate
(capitalul permanent) și valoarea acestora.
Nevoia de fond de rulment reprezintă un element având natură de activ şi reprezintă acea parte a
activelor circulante care trebuie finanţată pe seama fondului de rulment:
NFR = (Active circulante – Disponibilităţi – Investiţii financiare) – Obligaţii pe termen scurt
sau
NFR = (Stocuri + Creanţe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe termen scurt)
Mărimea necesarului de fond de rulment depinde de:
 natura activității desfășurate de firmă;
 durata ciclului de fabricație;
 viteza de rotație a stocurilor;
 volumul de activitate al firmei, cuantificat cu ajutorul cifrei de afaceri;
 durata de imobilizare a creanțelor.
Nevoia de fond de rulment poate fi pozitivă, negativă sau nulă:
 Nevoia de fond de rulment pozitivă, se întâlnește în cazul firmelor care nu-și finanțează în
totalitate activele circulante pe seama obligațiilor pe termen scurt, apelând pentru finanțarea
acestora la fondul de rulment pozitiv;
 Nevoia de fond de rulment negativă, semnifică o situație favorabilă, activitatea curentă fiind
finanțată pe seama obligațiilor pe termen scurt;
 Nevoia de fond de rulment nulă, semnifică egalitatea între sursa de finanțare a activelor
circulante (obligațiile pe termen scurt) și valoarea acestora (a activelor circulante).
Trezoreria netă pune în corelaţie fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment.

TN = FR – NFR = Tactiv – Tpasiv = Valori disponibile – Credite pe termen scurt


Trezoria netă exprimă:
 dacă este pozitivă, excedentul de d la sfârşitul unui exerciţiu financiar;
 dacă este negativă, nevoia de numerar la finalul unui exerciţiu financiar, acoperită pe seama
creditelor de trezorerie (pe termen scurt).

Conf.univ.dr.Irina Daniela Cișmașu pagina 2


Curs nr. 8 - Analiza economico-financiară fundamentală

Analiza echilibrului financiar – situații posibile

1. TN = FR – NFR > 0

Echilibru ideal pentru întreprinderile cu profil industrial, doar în situația în care reperezintă o situație
structurată, nu de moment.

2. TN = FR – NFR > 0

Reprezintă existența lichidităților în exces (excedent de trezorerie), care nu sunt eficient valorificate.
Societatea ar trebui să realizeze plasamente pe termen lung (investiții – productive, financiare).

3. TN = FR – NFR < 0

Pentru buna desfășurare a activității, firma trebuie să apeleze la credite de trezorerie (pe termen
scurt).

4. TN = FR – NFR < 0

Această situație reprezintă un echilibru periculos:


- Risc de încetare a plăților (în cazul refuzului băncii de a acorda un credit de trezorerie);
- Scăderea rezultatului exercițiului (restrângerea activității).
Se impun măsuri de creștere a fondului de rulment, prin:
- creștere de capital;
- creșterea rentabilității;
- datorii pe termen lung,
precum și măsuri de creștere a nevoii de fond de rulment:
- mai buna gestiune a stocurilor;
- diminuarea creanțelor (politica acordării creditelor comerciale, selecția clienților);
- creșterea surselor atrase (creșterea perioadei de utilizare a surselor atrase/a obligațiilor către
furnizori).
Conf.univ.dr.Irina Daniela Cișmașu pagina 3
Curs nr. 8 - Analiza economico-financiară fundamentală

5. TN = FR – NFR < 0
FR < 0
NFR > 0

Această situație reprezintă un echilibru financiar foarte riscant (echilibru structural), existând un risc
iminent de încetare a plăților, în cazul refuzului băncii de a acorda un credit de trezorerie
suplimentar.
Se impun măsuri de creștere a fondului de rulment (practic, reconstituirea acestuia), prin:
- creșterea capitalului;
- creșterea rentabilității;
- creșterea datoriilor pe termen lung,
precum și măsuri de reducere a nevoii de fond de rulment:
- creșterea obligațiilor;
- scăderea creditelor;
- mai buna gestiune a stocurilor.
Dacă nu este vorba despre o situație de echilibru structural, ci de moment, firma realizând investiții
masive, cu scopul creșterii volumului de activitate, atunci situație este favorabilă, echilibrul urmând
să se autoregleze.

6. TN = FR – NFR > 0
FR > 0
NFR < 0

Situația semnifică o gestiune ineeficientă a trezoreriei (lichidități neutilizate), fiind în general


specifică firmelor din domeniul distribuției, care nu fac plasamente de capital. Soluția pentru eficientizare
este efectuarea de plasamente.

7. TN = FR – NFR > 0
FR < 0
NFR < 0

Situația semnifică o stare de echilibru riscant pentru întreprinderile industriale, caracterizată de o


autonomie redusă (pe seama obligațiilor către furnizori este finanțată o parte din imobilizări, clienții
reprezintă și ei sursă de finanțare).
Soluția pentru restabilirea echilibrului constă în reconstruirea fondului de rulment prin surse proprii
sau datorii pe lung.
Dacă întreprinderea are activitate de distribuție, situația se apreciează ca fiind normală.

Conf.univ.dr.Irina Daniela Cișmașu pagina 4


Curs nr. 8 - Analiza economico-financiară fundamentală

8. TN = FR – NFR < 0
FR < 0
NFR > 0

Pentru o întreprindere industrială, situația este de echilibru foarte riscant, firma fiind dependentă de
clienți, furnizori, bancă (trezoreria netă este negativă, trezorerie de pasiv). Se impune rapid
reconstituirea fondului de rulment.
Dacă întreprinderea este din sfera distribuției, este o stare ușoară de dezechilibru, care poate fi
remediată prin apelarea la credite de trezorerie (ceea ce va crea o oarecare dependență bancară pe
termen scurt). Trebuie întreprinse toate măsurile pentru a stabili egalitatea între fondul de rulment și
necesarul de fond de rulment.

Analiza echilibrului financiar – rate financiare

Analiza echilibrului financiar, în abordarea patrimonială, trebuie completată cu analiza următoarelor


rate financiare:
a) rata marjei de securitate1 (RMS):
FR
RMS  T
CA
Rata marjei de securitate se apreciază că trebuie să fie cuprinsă între 30 şi 90 de zile, în funcţie de
domeniul de activitate.

b) durata de rotaţie a necesarului de fond de rulment (DR):

NFR
DR  T
CA

Acest indicator este influenţat de duratele de rotaţie ale componentelor necesarului de fond de rulment
(elementele de stocuri, creanţe şi obligaţiile pe termen scurt).

c) ) rata de finanţare a necesarului de fond de rulment (RFNFR):

FR
RFNFR   100, cu condiţia ca FR și NFR > 0.
NFR

Dacă această rată este mai mică de 100, atunci întreprinderea înregistrează o trezorerie netă negativă, o
parte din necesarul de fond de rulment fiind acoperită pe seama creditelor de trezorerie. În cazul în care
valoarea ratei este mai mare de 100, atunci se înregistrează o trezorerie netă pozitivă.
d) rata de finanţare a activelor circulante pe seama fondului de rulment (RFAC):

FR
RFAC   100
AC

1
M. Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 386.
Conf.univ.dr.Irina Daniela Cișmașu pagina 5
Curs nr. 8 - Analiza economico-financiară fundamentală

e) rata de finanţare a stocurilor pe seama fondului de rulment (RFAS):

FR
RFAS   100
St

Unde: AC= Active circulante;

St= Stocuri

Bibliografie:

1. V.Robu, I.Anghel, E.C. Șerban (coordonatori) - Analiză economico-financiară a firmei, Editura


Economică, Bucureşti, 2014
2. G.Vâlceanu, V.Robu, N. Georgescu (coordonatori) - Analiză economico-financiară, Ediţia a doua
revizuită şi adăugită, Editura Economică, Bucureşti, 2005
3. xxx Ordinul 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale
individuale si situatiile financiare anuale consolidate, publicat in Monitorul Oficial nr 963 din 30.12.2014

Conf.univ.dr.Irina Daniela Cișmașu pagina 6


Curs nr. 8 - Analiza economico-financiară fundamentală

Aplicaţie privind analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria
netă
-lei-
Nr. crt. Indicatori N-1 N
1. Active imobilizate 1.260.000 1.680.000
2. Active circulante, din care: 2.520.000 3.360.000
3. - stocuri 756.000 1.512.000
4. - creanţe 882.000 1.176.000
5. - investiţii financiare pe termen scurt 630.000 525.000
6. - disponibilităţi 252.000 147.000
Total Activ 3.780.000 5.040.000
7. Capital propriu 2.310.000 3.612.000
8. Datorii pe termen lung 840.000 504.000
9. Datorii pe termen scurt 630.000 924.000
10. din care: Obligații pe termen scurt 630.000 924.000
Total Pasiv 3.780.000 5.040.000
11. Cifra de afaceri 6.000.000 11.100.000

-lei-
Nr. crt. Indicatori Simbol N-1 N
1 Fondul de rulment FR 1.890.000 2.436.000
2 Necesarul de fond de rulment NFR 1.008.000 1.764.000
3 Trezoreria netă TN 882.000 672.000

Fondul de rulment a fost pozitiv şi în creştere, ca urmare a creşterii capitalului permanent cu 30,67%
comparativ cu creşterea activelor imobilizate cu 33,33%, în perioada analizată. În acest caz, din desfăşurarea
activităţii întreprinderii se degajă un surplus de resurse permanente care poate fi utilizat pentru finanţarea
altor nevoi ale întreprinderii.
Nevoia de fond de rulment este pozitivă şi în creştere, ceea ce confirmă dinamica ascendentă a
surplusului de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibil de mobilizat. Creşterea necesarului
de fond de rulment a fost consecinţa creşterii activelor circulante cu 64% în perioada analizată.
Trezoreria netă este pozitivă şi în scădere, ceea ce reflectă decalajul dintre ritmul superior de creştere
a necesarului de fond de rulment (75%) comparativ cu ritmul de creştere a fondului de rulment (29%).

Nr. Indicatori Simbol N-1 N


crt.
1 Rata marjei de securitate (zile) RMS 113,40 79,01
2 Durata de rotaţie a necesarului de fond de rulment din Dr 60,48 57,21
exploatare (zile)
3 Rata de finanţare a necesarului de fond de rulment (%) RFNFR 187,50 138,10

Valorile înregistrate de rata marjei de securitate se situează mult peste limitele considerate optime
(30 – 90 zile) în anul N-1, ceea ce relevă o eficienţă scăzută a fondului de rulment în raport cu nevoile
generate de volumul de activitate. În anul N, ca urmare creșterii mai accentuate a cifrei de afaceri
comparativ cu fondul de rulment se înregistrează o diminuare a ratei marjei de securitate și un nivel încadrat
în intervalul de valori recomandate.
Reducerea duratei de rotaţie a necesarului de fond de rulment se apreciază ca fiind favorabilă,
permiţând o recuperare mai rapidă a capitalului învestit.

Conf.univ.dr.Irina Daniela Cișmașu pagina 7


Curs nr. 8 - Analiza economico-financiară fundamentală

Valorile ratei de finanțare a necesarului de fond de rulment sunt mai mari ca 100 în cei doi ani, ceea
ce semnalează faptul că întreprinderea înregistrează trezorerie pozitivă, atât în anul N-1, cât și în anul N, dar
în scădere, permițându-i desfășurarea activității fără să apeleze la credite bancare pe termen scurt.

Conf.univ.dr.Irina Daniela Cișmașu pagina 8

S-ar putea să vă placă și