Istoria Bioartei marchează însă câteva etape semnificative care au
influențat nu doar arta în sine cât și știința.
Între experimente, Alexander Fleming, bacteriolog scoțian și laureat al Premiului Nobel, picta figuri și peisaje pe hârtie și în recipiente Petri folosind bacterii (foto stânga). În 1928, după ce a luat o scurtă pauză de laborator, a observat că porțiuni din „picturile sale cu germeni” au fost distruse. Vinovatul era o ciupercă, penicilina - o descoperire care va revoluționa medicina în deceniile următoare. În 1938, fotograful Edward Steichen a folosit o substanță chimică pentru a modifica genetic și a produce variații interesante în florile delphinium (foto dreapta). Această substanță chimică, colchicina, va fi folosită ulterior de horticultori pentru a produce mutațiile dorite în culturi și plante ornamentale. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, artele și științele s-au îndepărtat de interesele împărtășite în mod tradițional și au format divizii care încă persistă, dincolo de secolul al XX-lea. „Apariția artei ecologice în anii 1970 a adus o conștientizare reînnoită a relațiilor speciale dintre artă și lumea naturală”.
Bioarta este o practică artistică în cadrul căreia oamenii lucrează cu
țesuturi vii, bacterii, organisme vii și procese ale vieții. Folosind tehnici și procduri științifice precum biotehnologia (inclusiv tehnologii precum ingineria genetică, cultura țesuturilor și clonarea), lucrările de artă sunt produse în laboratoare, galerii sau studiourile artiștilor. Domeniul de aplicare al Bioartei este considerat de unii artiști a fi strict limitat la „formele de viață”, în timp ce alți artiști ar include arta care folosește imaginea medicinei contemporane sau pe cea a cercetării biologice.
Deși bio-artiștii lucrează cu materia vie, există unele dezbateri cu privire
la etapele în care materia poate fi considerată vie sau în viață. Crearea ființelor vii și practicarea științelor naturale aduc cu sine discursuri ce țin de etică, implicații sociale și estetică.