Punctele de suspensie evidente în versul „Un an măcar…” marchează întreruprea

șirului gândirii și o pauză afectivă ce accentuează sentimentul de adulare a eului liric,

totodată fragilitatea și delicatețea eului liric care imploră iubirea personificată si zeificată să
rămână neafectată de trecerea infailibilă a timpului.
Utilizarea verbelor la timpul prezent are o funcție evocatoare ce dublează ideea că
dragostea e un sentiment pur, nobil, dar efemer și imperfect prin natura lui trecătoare.