LUCRAREA NR.

DETERMINAREA UNOR PROPRIETĂŢI TEHNOLOGICE DE TURNARE ALE

METALELOR ŞI AIAJELOR

8.1. Scopul lucrării

Cunoaşterea proprietăţilor de turnare ale metalelor şi aliajelor, a metodelor de

determinare practică a acestora precum şi a modului în care ele influenţează calitatea piesei
turnate. Însuşirea terminologiei specifice.

8.2. Generalități

Turnarea este procedeul tehnologic de realizare a pieselor prin introducerea unui

material metalic în stare lichidă într-o cavitate special executată. Prin solidificarea topiturii
rezultă piesa turnată care reproduce configuraţia şi dimensiunile cavităţii.
Turnabilitatea este proprietatea tehnologică a unui material ce defineşte capacitatea
acestuia de a căpăta după solidificare configuraţia geometrică şi dimensiunile cavităţii formei de
turnare, în care se introduce în stare lichidă sau lichido-vâscoasă. Este o proprietate
tehnologică complexă, care determină posibilităţile unui material de a fi prelucrat prin
turnare.
Turnabilitatea este o mărime relativă, apreciată comparativ, pe tipuri de materiale. Se
exprimă prin calificative: foarte bună, bună, satisfăcătoare, slabă, necorespunzătoare.
Proprietățile fizice care influențează turnabilitatea sunt: fuzibilitatea, fluiditatea, tensiunea
superficială, contracţia la solidificare etc.
Fuzibilitatea este proprietatea metalelor şi aliajelor de a trece în stare topită printr-un
aport minim de căldură din exterior. Cantitativ, fuzibilitatea este exprimată prin temperatura de
topire, specifică fiecărui material în parte. Din acest punct de vedere se deosebesc materiale greu
fuzibile (Ttop>1000C) ca: W, V, Ti, Co şi materiale uşor fuzibile (Ttop<1000C) ca: Al, Pb, Sn.
Tensiunea superficială corespunzătoare asigură obţinerea unor piese turnate cu suprafeţe
netede, întrucât metalul topit nu copiază întocmai cele mai mici detalii ale suprafeţei cavităţii
formei de turnare. Proiectarea formei piesei turnate trebuie să țină seama de mărimea tensiunii
superficiale a aliajului aflat în stare topita, astfel încât să se realizeze umplerea completă a
cavității formei (din aceasta cauză există prescripţii care limitează grosimea minimă a peretelui
piesei precum şi diametrul minim al canalelor reţelei de turnare).
Fluiditatea este proprietatea materialului aflat în stare lichidă/vâscoasă de a curge cu
uşurinţă şi a umple cavitatea formei de turnare. Această proprietate este deosebit de importantă
pentru obţinerea prin turnare a pieselor complicate şi cu pereţi subţiri. Fluiditatea depinde de
elementele implicate în procesul de turnare (tabelul 8.1).

Tabelul 8.1. Factorii de influență ai fluidității [14],[13]

Elementele procesului
Materialul topit
Forma de turnare
Tehnologia de turnare
Fluiditatea creştere a atunci când:
Vâscozitatea este scăzută
Tensiunea superficială este scăzută
Conductibilitatea termica este ridicată
Căldura latentă de solidificare este ridicată
Marimea intervalului de solidificare este mic
Gradul de impurificare este redus
Conductibilitatea termică este redusă
Calitatea suprafețelor este bună
Temperatura de turnare este ridicată
Viteza de turnare este ridicată

1
După cum se poate remarca, fluiditatea unui aliaj dat poate fi îmbunătăţită prin adaptarea
corespunzătoare a elementelor procesului de turnare (natura materialului, forma de turnare şi
tehnologia de lucru).
Cea mai răspândită metodă pentru determinarea fluidităţii este proba spirală. Aliajul se
toarnă într-o formă de turnare din amestec de formare obişnuit, având cavitatea în formă de
spirală (cu secţiune constantă). Turnarea probelor comparative trebuie făcută în aceleaşi condiţii
de temperatură şi viteză de umplere.
Contracţia la solidificare este proprietatea materialelor metalice de a-şi micşora volumul
în timpul solidificării. Contracţia specifică este valoarea procentuală a contracţiei metalului din
momentul umplerii formei până la atingerea temperaturii ambiante. Se mai numeşte şi coeficient
de contracţie. Datorita contracţiei, în piesele turnate se pot forma goluri de contracţie, numite
retasuri. O altă consecinţă a contracţiei este apariţia tensiunilor interne la piesele cu secţiuni
variabile, care duc la deformarea sau la fisurarea piesei în timpul solidificării, prelucrării sau
exploatării.
În tabelul 8.2 sunt date valorile contracţiei liniare k, pentru câteva metale şi aliaje
utilizate frecvent în turnătorie.

Tabelul 8.2. Valorile contractiei liniare k, pentru aliajele turnate uzuale [15]
Aliajul k [%] Aliajul k [%] Aliajul k [%]
Fonta cenusie 1,00 Otel manganos 2,50 Al-Cu 1,25
Fonta maleabila 1,50 Otel silicios 1,88 Si-Al 1,00
Fonta grafit nodular 1,25 Bronz Sn 1,25 Aliaje Mg 1,25
Otel carbon 2,00 Bronz Al 1,50 Aliaje Zn 1,50

8.3. Utiliajul folosit

Topirea materialelor metalice în laborator se face cu un cuptor cu creuzet cu flacără

(fig.8.1). Încărcarea cuptorului se face în porţii mici, în cuptorul preîncălzit, astfel încât
materialul introdus să nu se oxideze prea mult.

5 6 7 8

Fig.8.1. Schema de principiu a cuptorului cu creuzet [8]:

1 – hotă; 2 – capac; 3 – creuzet; 4 – suport; 5 – robinet; 6 – gaze naturale; 7 - robinet; 8 - aer.

2
 Turnarea metalului în forme se va face cu oale de turnare, după ce în prealabil s-a
micşorat flacăra cuptorului şi s-au îndepărtat hota şi capacul gurii de alimentare.
Sculele folosite pentru formarea manuală sunt prezentate în figura 8.2.

a b c

d e f g

Fig. 8.2. Scule folosite pentru formarea manuală[8]:

a - bătătoare; b - troila; c - lanţeta; d - croşeta; e - vergea; f - netezitoare; g - cârlige pentru demulare.

8. 4. Modul de lucru

8.4.1. Determinarea fluidităţii metalelor şi aliajelor turnate în piese

Cea mai răspândită metodă pentru determinarea fluidităţii este proba spirală. Aliajul se
toarnă într-o formă de turnare având cavitatea în formă de spirală (cu secţiune constantă figura
8.3). Pentru realizarea formei se va folosi placa model prezentată în figura 8.4.
Fluiditatea se apreciază pe baza lungimii porţiunii din spirală umplută cu aliaj până la
solidificare. Pentru a determina uşor această lungime, pe modelul spiralei s-au prevăzut repere
din 50 în 50 mm.
Forma de turnare a probei spirală se realizează conform tehnologiei aplicate formelor
temporare din amestec de formare obişnuit.
1
2
3

4
5

Fig.8.3. Forma de turnare a probei spirală [1], [8]:

1 - reţea de turnare; 2 - filtru; 3 - amestec de formare; 4 - semiforme; 5 - suprafaţa de separație;
6 - cavitatea de turnare.

3
 50

50

Fig. 8.4. Placa model pentru proba spirală [1],[8].

Pentru a asigura aceleaşi condiţii de umplere a formei se recomandă turnarea prin

intermediul unui filtru cu trei orificii de =6mm. Se efectuează turnarea aliajului în formă, iar
după solidificarea probei se dezbate forma şi se determină lungimea spiralei, în mm.
Se compară lungimea spiralei astfel obţinute, cu lungimile altor spirale, obţinute anterior,
conţinute în cataloage de specialitate. Se apreciează astfel fluiditatea aliajului turnat în condiţiile
concrete din laborator.

8.4.2. Determinarea contracţiei liniare în stare solidă

Pentru determinarea experimentală a contracţiei liniare în stare solidă se foloseşte

dispozitivul din figura 8.5. Aliajul topit se toarnă în forma de turnare 2, cu dimensiunile 250 x 25
x 25 mm. La solidificare, un capăt al epruvetei 3 se solidarizează de corpul dispozitivului prin
bolţul 4, iar celălalt capăt se solidarizează prin bolţul 1, de un cărucior mobil, care acţionează
asupra tijei 6 a comparatorului 7. Bolţul mobil 1 este acţionat în lungul probei turnate datorită
contracţiei materialului în timpul solidificării. Această deplasarea se citeşte pe cadranul
comparatorului 7, în sutimi de mm. [1], [8].
Acul comparatorului porneşte de la reperul ”100” spre “0”, deci contracţia la un moment
dat este dată de diferenţa dintre 100 şi valoarea indicată de acul principal al comparatorului.
După o rotaţie completă se adaugă 100 de sutimi de mm.

Fig.8.5. Schema dispozitivului folosit pentru determinarea contracţiei liniare [1], [8]:
1 - bolţ mobil; 2 - forma de turnare; 3 - proba turnată; 4 - bolţ fix; 5 – cărucior mobil;
6 – tija comparatorului; 7 - comparator.

În laborator se va studia construcţia dispozitivului şi se va regla poziţia reciprocă a celor

două bolţuri la o distanţă de 200 mm. În timpul desfăşurării lucrării se vor nota valorile
contracţiei, (în mm), indicate de comparator la intervale de 10 secunde. Pe baza acestor notaţii se
va trasa curba de variaţie a contracţiei liniare absolute în funcţie de timp (fig.8.6), determinându-
se poziţia asimptotei orizontale Kat.
4
 K at [mm]

Contractia absoluta totala Kat

2
puncte determinate
experimental
1

50 100 150 t [min]

Fig. 8.6. Variaţia contracţiei liniare în stare solidă în funcţie de timp.

Se va calcula coeficientul de contracţie liniară finală în stare solidă KLS, în procente, cu

relaţia:
K at
K LS   100 [%] (8.1)
l0
unde Kat este contracţia absolută, iar l0 - distanţa iniţială între bolţuri (200mm).

5
 FIŞA DE LUCRU nr.8

1. Însuşirea proprietăţilor de turnare ale metalelor şi aliajelor:

 schema de principiu pentru determinarea fluidităţii;

 schema de principiu pentru determinarea contracţiei liniare;
 relaţiile de calcul
2. Identificarea aparaturii folosite:
 cuptor cu creuzet;
 dispozitivul pentru determinarea contracţiei liniare;
 placă model, rame, scule folosite la formare;

3. Rezultate experimentale

 se va determina fluiditatea;
 se măsoară contracţia (K) în timpul solidificării şi se introduc datele în tabelul de mai jos:

Timp [s] 0 10 20 30 40 ...

K
[10-2mm]

 se trasează graficul 𝐾 = 𝑓(𝑡)

 se determină coeficientul de contracţie liniară (KLS).