Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN SIBIU

CURS: INSPECTOR/REFERENT RESURSE UMANE


COD COR: 333304

PROIECT PRACTICĂ
CONCEDIILE

Cursant,
Geanina-Cristina Filimon

SIBIU, 2019
Concediul de odihnă este probabil cel mai cunoscut drept al salariaților și totodată cel mai
cunoscut concept folosit în resurse umane. Concediul reprezintă intervalul de timp determinat în care
salariații sunt scutiți, în mod legal, de a veni la locul de muncă, primind, pentru tot acest interval,
remunerația bănească cuvenită. Concediul de odihnă se efectuează în urma aprobării unei cereri
completate de către salariat. (Anexa nr. 1)
Conform legislației în vigoare în prezent, salariatul are dreptul la efectuarea unei durate de
concediu de odihnă anual de minim 20 de zile lucrătoare. Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii – art.
144, alin.(1) și alin (2) prevede cu titlu imperativ că acest drept este garantat tuturor salariaților și nu
poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări. Legea impune o durată minimă, însă nu
există o limită maximă a numărului de zile de concediu de odihnă. „Durata efectivă a concediului de
odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor
colective de muncă aplicabile”.
Durata concediului de odihnă este un element al contractului individual de muncă,  negociat cu
angajatul. Spre exemplu, angajatorul poate recompensa loialitatea salariaților prin acordarea unui număr
suplimentar de zile de concediu în funcție de vechime.
ART. 147
(1) Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu
handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel
puţin 3 zile lucrătoare.
(2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariaţi
prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile
lucrătoare.
Un aspect important este prevederea de la art.146 Codul Muncii, prin care concediul de odihnă
trebuie efectuat în fiecare an. Singura posibilitate de compensare în bani a acestuia este în situația
încetării contractului individual de muncă. Dacă totuși, „din motive justificate, nu poate efectua, integral
sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul
persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă
de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual”.
Conform Art. 148, alin. (1) din Codul Muncii, „Efectuarea concediului de odihnă se realizează
în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau,
după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului,
pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârşitul anului calendaristic pentru
anul următor.“ O prevedere legală de menționat este cea conform căreia, dacă un salariat efectuează
concediul fracționat, angajatorul are obligația de a stabili programarea astfel încât acel salariat să
efectueze cel puțin 10 zile lucrătoare neîntrerupt într-un an calendaristic.
Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cererea slariatului, pentru motive obiective. Totodată,
angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forţă majoră sau pentru interese
urgente care impun prezenţa salariatului la locul de muncă. În situația rechemării angajatului din
concediul de odihnă, at. 151 alin. (2) din Codul Muncii obligă angajatorul la suportarea tuturor
cheltuielilor „salariatului şi ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă, precum şi
eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihnă.“
Conform Codului Muncii – art.152, salariatul are dreptul de a beneficia de zile libere plătite, în
afara concediului de odihnă, în cazul unor evenimente familiale deosebite, cum ar fi: nașterea unui copil
al salariatului sau adopția, căsătoria salariatului, decesul unuia dintre părinți sau bunici.
Codul Muncii nu reglementează integral aceste zile libere astfel că regimul lor se stabilește de
către angajator prin regulament intern sau contractul colectiv de muncă. Până în anul 2011, Contractul
Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național (CCMN) prevedea exact numărul de zile acordate în fiecare
caz. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011- Legea dialogului social, CCMN nu mai este
negociat la nivelul întregii țări.
Astfel, angajatorilor din sectorul privat le revine obligația de a stabili aceste zile libere speciale
plătite în regulamentul intern al companiei sau în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de
unitate. În funcție de acesta, angajatul va trebui să completeze o cerere de concediu pentru evenimente
deosebite. (Anexa nr. 2)
Este necesar pe lângă completarea acestei cereri și atașarea unei copii a certificatului doveditor
pentru evenimentul familial invocat: ex: certificate naștere, căsătorie sau deces.
Totuși, ca o excepție, pentru salariații din sectorul bugetar, există HG nr.250/1992, care
reglementează aceste zile libere speciale astfel:
- căsătoria salariatului – 5 zile;
- nașterea sau căsătoria unui copil – 3 zile;
- decesul soțului sau al unei rude de pana la gradul II a salariatului – 3 zile.
Atunci când angajatorul va stabili durata concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate
temporară de muncă (concediu medical), concediul de maternitate, cel de risc maternal și cel pentru
îngrijirea unui copil bolnav se consideră drept perioade de muncă prestată.
Astfel că în cazul în care una dintre situațiile descrise anterior a intervenit pe durata efectuării
concediului de odihnă, acesta se întrerupe și va fi reluat numai când aceste situații încetează. Dacă acest
lucru nu este posibil, zilele de concediu de odihnă rămase neefectuate vor fi reprogramate.
Pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul la concedii fără plată. Durata
concediului fără plată se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul
intern. La cerere, salariații au dreptul de a beneficia de concedii pentru formare profesională, care pot fi
acordate cu plată sau fără plată.
Conform art. 155 și art. 156 din Codul Muncii, „concediile fără plată pentru formare profesională
se acordă la solicitarea salariatului, pe perioada formării profesionale pe care salariatul o urmează din
iniţiativa sa. Cererea de concediu fără plată pentru formare profesională trebuie să fie înaintată
angajatorului cu cel puţin o lună înainte de efectuarea acestuia şi trebuie să precizeze data de începere a
stagiului de formare profesională, domeniul şi durata acestuia, precum şi denumirea instituţiei de
formare profesională. Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai dacă absenţa salariatului
ar prejudicia grav desfăşurarea activităţii. “
Salariatul are dreptul la concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, în situația în
care angajatorul nu şi-a respectat obligaţia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la
formare profesională în condiţiile prevăzute de lege. În aceste condiții, salariatul are dreptul la un
concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la 10 zile lucrătoare sau de până la 80
de ore.
Durata concediului pentru formare profesională nu poate fi dedusă din durata concediului de
odihnă anual şi este asimilată unei perioade de muncă efectivă în ceea ce priveşte drepturile cuvenite
salariatului, altele decât salariul.
În anumite condiții, reglementate prin OUG nr. 158/2005, orice salariat are dreptul la concediu
medical. Există mai multe tipuri de concedii medicale, iar durata și plata acestora diferă pentru fiecare
în parte.
Conform OUG nr. 158/2005, există următoarele tipuri de concedii medicale de care pot beneficia
angajații: concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, concediu medical pentru
accidente de muncă și boli profesionale,  concediu medical pentru îngrijirea copilului
bolnav,  concediu pentru sarcină și lăuzie, concediu pentru risc maternal, concediu medical pentru
prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă.  
Concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă poate fi solicitat în cazul în care
salariatul nu mai poate lucra din cauza unui accident care a avut loc în afara locului de muncă și a
programului de muncă sau dacă suferă de o boală obișnuită. Acest concediu este acordat pe o perioadă
de cel mult 183 de zile pe perioada unui an. Tot pe această perioadă se acordă și indemnizația pentru
incapacitate temporară de muncă, în valoare de 75% din salariul brut.
Concediul medical pentru accidente de munca și boli profesionale se acordă în cazul în care a
avut loc un accident de muncă sau suferi de o boala profesională. Perioada maximă pentru care se acordă
este de 180 de zile într-un an, timp în care salariatul beneficiază și de indemnizație pentru incapacitate
temporară de muncă, în valoare de 80% din media veniturilor salariului brut din ultimele șase luni
anterioare incidentului sau de 100% daca este vorba de urgențe medico-chirurgicale.
Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă
de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea
vârstei de 18 ani. Durata de acordare a indemnizaţiei prevăzute la art.27, alineatul 1 din OUG 158/2005
este de maximum 45 de zile calendaristice pe an, pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul
este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor
intervenţii chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul curant, iar
după depăşirea termenului de 90 de zile, de către medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al
asigurărilor sociale. Valoarea indemnizatiei este de 85% din venitul brut.
Asiguratele au dreptul la concedii pentru sarcină şi lăuzie, pe o perioadă de 126 de zile
calendaristice, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate. De aceleaşi drepturi
beneficiază şi femeile care nu se mai află, din motive neimputabile lor, în una dintre situaţiile prevăzute
la art. anterior, dacă nasc în termen de 9 luni de la data pierderii calităţii de asigurat. Faptul că pierderea
calităţii de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei în cauză se dovedeşte cu acte oficiale
eliberate de către angajatori sau asimilaţii acestora. Valoarea indemnizatiei este de 85% din valoarea
venitului brut.
Dreptul la concediul de risc maternal se acordă în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările ulterioare. Certificatele de concediu de risc maternal
se eliberează de medicul de familie sau medicul de specialitate obstetrică-ginecologie, cu avizul
medicului de medicina muncii, pe perioade de maximum 30 de zile calendaristice, pe o durată totală de
maximum 120 de zile calendaristice, în întregime sau fracţionat, asiguratelor gravide, asiguratelor care
au născut recent sau care alăptează. Valoarea indemnizatiei este de 76% din baza de calcul, fara sa fie
necesar un stagiu de cotizare.
Concediul medical pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă
facilitează, de fapt, reintegrarea în muncă a angajatului și poate fi acordat sub formă de reducere a
timpului de lucru (cu un sfert din programul normal), concediu pentru carantină, dacă angajatul nu mai
poate lucra din cauza unor boli contagioase sau ca tratament balnear pentru cei care se află în
incapacitate temporară de muncă, pentru o perioadă de cel mult 90 de zile.
Perioada de concediu medical nu afectează vechimea în muncă, acele zile se consideră stagiu de
cotizare, în vederea stabilirii pensiei. La fel se întâmplă și în cazul concediului medical în șomaj,
reprezintă stagiu de cotizare.
Certificatele de concediu medical pot fi eliberate de orice medic cu autorizație de liberă practică
valabilă, care are în îngrijire și sub monitorizare bolnavul și care are încheiată o convenție cu o casă de
asigurare; medicul de familie poate acorda certificate de concediu medical de 1 - 14 zile, în una sau mai
multe etape; medicul primar sau specialist din ambulatoriul de specialitate/spital poate prelungi
concediul medical în etape successive de maximum 31 zile până la totalul de 90 zile calendaristice în
decurs de un an (anul se socotește de la prima zi de îmbolnăvire).
În vederea obținerii certificatului de concediu medical, angajatul va solicita angajatorului o
adeverință care atestă calitatea de salariat și prezintă situația concediilor medicale pe o perioadă de 12
luni anterioare lunii pentru care se cere concediul medical (Anexa nr. 3). Cu această adeverință,
angajatul se va prezenta la medic (de familie/primar/specialist - chiar și din spital), iar acesta îi va
elibera certificatul de concediu medical (Anexa nr. 4), pe care va completa datele asiguratului, codul de
indemnizație aferent și Casa de Asigurări. În funcție de diagnosticul notat de medic pe certificatul de
concediu medical, se va plăti un anumit procent din salariul brut.
BIBLIOGRAFIE

Legislație:
Legea Nr. 53/2003 - Codul muncii
Legea Nr. 62/2011 – Legea dialogului social
O.U.G. Nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
O.U.G. 96/2003 privind protecția maternității la locul de muncă
Anexe

ANEXA NR 1
MODEL CERERE CONCEDIU DE ODIHNĂ

Se aprobă,
Director ..............................
Șef Departament .............................

Cerere de acordare concediu de odihnă

Subsemnatul/a, ............................................., angajat/ă al/a ..................................., având funcția


de ............................. , prin prezenta vă rog să-mi aprobați efectuarea ............. zile de concediu de
odihnă în perioada ................... - .....................
Vă mulțumesc!

Data Semnătura
.................... .........................
ANEXA NR 2
MODEL CERERE CONCEDIU EVENIMENTE DEOSEBITE

Se aprobă,
Director .....................
Șef Departament .............................

Cerere de acordare concediu


pentru evenimente deosebite în familie

Subsemnatul/a, ............................................., angajat/ă al/a ..................................., având funcția


de ............................. , prin prezenta vă rog să-mi aprobați efectuarea ............. zile de concediu pentru
evenimente deosebite în familie ( ..................................................................) în perioada ...................
- .....................
Anexez prezentei ...............................................
Vă mulțumesc!

Data Semnătura
.................... .........................
ANEXA NR 3
MODEL ADEVERINȚĂ ASIGURAT
PENTRU ELIBERAREA CONCEDIILOR MEDICALE

DENUMIRE ANGAJATOR...................................
CUI……………………………………………………..
Nr. de înregistrare la Registrul Comerțului………………………
Nr............. data ...............................

ADEVERINŢĂ

Prin prezenta se certifică că domnul/doamna ............................., CNP .........................., act de identitate .............,
seria ............. nr. .............., eliberat de ................................. la data de ............................., cu domiciliul
în ........................................, str. ....................... nr. ...., bl. ...., ap. ...., sectorul/județul ......................., are calitate
de persoană asigurată pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări
sociale de sănătate, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile
de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și
completările ulterioare.

Prezenta adeverință are o perioadă de valabilitate de 30 de zile de la data emiterii.

Sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte publice, declar că datele din adeverință sunt corecte și complete.

Numărul de zile de concediu medical de care persoana asigurată a beneficiat în ultimele 12 luni este
de .................. zile, până la data de ......................., aferente fiecărei afecțiuni în parte, după cum urmează:

Cod de indemnizație Număr zile concediu medical în ultimele 12 luni

Reprezentant legal angajator,


(Semnătura și ștampila)
...........................................................
ANEXA NR 4
MODEL CERTIFICAT DE CONCEDIU MEDICAL

S-ar putea să vă placă și