Sunteți pe pagina 1din 2

TEST – Clasa a VIII-a

I.Textul A:
„Tipărirea ar putea fi descrisă ca producția în masă de imagini pe suprafețe plane, în special
hârtie. A fost prima dintre revoluțiile tehnologice în măsură să accelereze viteza cu care omenirea se
grăbește către viitor și aproape cu siguranță cea mai importantă, pentru că a afectat toate aspectele
vieții. Imprimarea cu tiparul mobil a fost opera maeștrilor giuvaergii Johann Gutenberg și Johann Fust,
din Mainz, între 1446 și 1448, cu douăzeci de ani înainte de nașterea lui Dürer. În 1455, Gutenberg
realiza și publica prima carte tipărită din lume, o Biblie, iar importanța evenimentului a fost
recunoscută fără întârziere. Impactul asupra cunoașterii a fost uriaș, căci prima enciclopedie a fost
publicată în 1460, urmată curând de cea dintâi Biblie în limba germană (...). O caracteristică a tiparului
care sare imediat în ochi este ieftinătatea. Până la apariția sa, posesia manuscriselor fusese privilegiul
bogătașilor și al instituțiilor, numai colecțiile celor mai mari biblioteci puteau ajunge până la 600 de
cărți, iar numărul total de cărți din Europa, în jurul anului 1450, era cu mult sub 100000. La 1500,
când Dürer se apropia de treizeci de ani, iar tiparul funcționa de patruzeci și cinci de ani, totalul
cărților depășea 9 milioane.” (Dürer – un miros tare de cerneală tipografică, în volumul „Creatorii”,
scris de Paul Johnson)

1. Transcrie, din text: 8p


a. o construcție pasivă: ______________________
b. o construcție cu verb copulativ: ___________________
c. o construcție reflexivă: _______________________
d. o construcție activă: ____________________________

2. Alege, prin subliniere, varianta corectă: 6p


a. În structura „importanța evenimentului a fost recunoscută fără întârziere”, verbul „a fi”
este folosit ca auxiliar / verb copulativ.
b. Propoziția „Dürer se apropia de treizeci de ani” conține un pronume reflexiv cu / fără
funcție sintactică.

3. Apreciază, scriind CORECT sau INCORECT, valoarea de adevăr a următoarelor afirmații:8p

a. Enunțul „O caracteristică a tiparului care sare imediat în ochi este ieftinătatea.” are, în ordine,
un predicat verbal și unul nominal. __________
b. În fragmentul „A fost prima dintre revoluțiile tehnologice în măsură să accelereze viteza cu
care omenirea se grăbește către viitor și aproape cu siguranță cea mai importantă” există o
elipsă verbală. ___________
c. Verbul „a fi” în propoziția „importanța evenimentului a fost recunoscută fără întârziere” este
copulativ. ____________
d. Secvența „numai colecțiile celor mai mari biblioteci puteau ajunge până la 600 de cărți”
conține două predicate verbale. __________
4. Alcătuiește un enunț interogativ în care pronumele reflexiv „și-” să fie complement indirect
și un enunț asertiv în care pronumele reflexiv „mă” să fie fără funcție sintactică. 6p
(1)
__________________________________________________________________________
(2)
_______________________________________________________________________________
5. Transformă secvența Atenția îi fusese atrasă de un articol., astfel încât să conțină o construcție
activă. 6p

__________________________________________________________________________________
6. Subliniază construcțiile incidente și explică punctuația acestora: 8p
a. Acei colegi, știu eu, că mi-a spus mie mama, au fost informați de diriginta lor despre acest
proiect, iar noi – îmi pare rău să v-o spun – habar n-am avut de tot ce se petrecea...
b. Lucrurile de bază, este și părerea expertului în educație, se învață în primele lecții.
c. Cititorii vor recunoaște, o știu din experiență, cu oarecare ușurință personajele în care am pus
câte ceva din experiența mea.
d. Colegul vostru, iată, a făcut același gest nobil, pentru care merită lăudat.

__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________

IV. Scrie un text de orice tip, în care să utilizezi:


- trei construcții reflexive;
- o construcție pasivă;
- două construcții incidente;
- o construcție eliptică, pe care le vei sublinia.
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________

Notă: Se acordă 1 punct din oficiu.

S-ar putea să vă placă și