Î.P.S.

Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei

(1935-1940)
La 27 februarie se împlinesc 134 de ani de la nașterea Mitopolitului Visarion Puiu. Ierarh de
frunte al Bisericii Ortodoxe Române, mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, şcoli
bisericeşti, predicator şi organizator al vieţii monahale acestea sunt doar câteva repere din
viaţa şi activitatea ecleziastă a mitropolitului. Urmând studiile la Seminariile din Roman şi
Iaşi, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească din Kiev, a scris
şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat probleme de educaţie şi morală
creştină, precum şi de istorie şi de pregătire temeinică a tineretului în general şi a teologilor în
special. A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al
Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh
al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al
Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al
Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943). Datorită ultimii sale misiuni din timpul
războiului şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală. Iar
aşa-zisele tribunale ale poporului, instituite în România de către comunişti, îl condamnă în
1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către
Sinodul Bisericii în 1950 şi reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii. Aflându-se în exil,
din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţează pentru românii din diasporă
Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a
petrecut restul vieţii în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris. După decesul
mitropolitului Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei, la 4 iulie 1935, scaunul de mitropolit de la
Cernăuţi devine vacant. Din motive de vârstă şi sănătate, episcopul vicar, Ipolit Vorobchevici,
renunţă la această funcţie. Episcopul Visarion al Hotinului, cu un trecut bogat în activitate,
rămâne singurul candidat la această demnitate. În octombrie 1935, prin hotărârea Sf. Sinod al
Bisericii, Preasfinţitul Visarion este ales arhiereu al Mitropoliei Bucovinei şi ridicat la treapta
corespunzătoare, câştigând anterior în alegerile Adunării Eparhiale din Cernăuţi 136 din 154
de voturi exprimate. A fost confirmat şi prin decret regal. Cu acest prilej Regele Carol al II-
lea, în cuvântul său, îi spunea: „Şi dacă m-am grăbit, ca prin regeasca mea împuternicire să
duc la înfăptuire ... votul congresului Naţional Bisericesc, este trecutul Înalt Preasfinţitei Tale,
atât ca episcop, cât şi ca director ..., toate înfăţişează chezăşia sigură că eşti hărăzit prin voinţa
Celui Prea Înalt şi Atotputernic să duci la împlinire învăţăturile Lui, în acest colţ din neamul
românesc”. Cu acest prilej i se adresează şi ministrul cultelor, Al. Lapedatu: „Credincioşii
acestei mitropolii te ştiu ca pe un bun păstor şi ctitor, precum altul asemenea n-au mai
cunoscut în epoca postbelică şi care te doresc pentru aşezarea şi dezvoltarea vieţii şi rosturilor
de viitor”.1 După instalarea oficială în catedrala din Cernăuţi şi plecarea oaspeţilor care au
participat la această solemnitate, mitropolitul Visarion avea să constateze: „În grandiosul palat
al reşedinţei mitropolitane din Cernăuţi, cu multe saloane mari, constat că la etaj nu locuiesc
decât două fiinţe omeneşti eu, într-o aripă, şi bătrânul arhiereu vicar Ipolit Vorobchevici,
octogenar, în cealaltă aripă spre Facultatea de Teologie. La parterul palatului sunt doar
portarul, un bucătar vremelnic şi un ierodiacon, adus de mine de la Bălţi. În câteva camere
dintr-un capăt al parterului sunt birourile pentru funcţionarii care locuiesc în oraş, iar în
cealaltă extremitate, se văd, uneori câţiva căligări ce slujesc la capela mitropolitană. Peste tot
singurătatea rece ..., dar nimic din freamătul de viaţă călugărească din alte reşedinţe
vlădiceşti”.2 Avea să constateze că lipseşte clerul corespunzător unei reşedinţe mitropolitane,
director de cancelarie, secretar şi personalul de serviciu. Iar „Mitropolia Bucovinei spre
deosebire de celelalte eparhii din ţară – îşi amintea mitropolitul – avea două câmpuri de
activitate: unul spiritual şi altul material, al conducerii şi administrării averilor sale. Dacă în
latura bisericească am aflat mai lesne câteva elemente cu care să mă înţeleg, între care
consilierul Gh. Sandu, sprijinind unele din îmbunătăţirile aduse de mine, în schimb, în
administraţia „Fondului” am întâmpinat opoziţie, lentă la început, dar care a devenit mai
târziu mişelească şi satanică”.3 Reorganizarea Fondului Bisericesc al Bucovinei Averea
bisericească a Mitropoliei Bucovinei era numită de austrieci „Fondul religionar” şi era
administrată de către stat. După 1918, Fondul religionar, sau Fondul Bisericesc al Bucovinei
era compus din: pădure – 231.648 ha; terenuri agricole şi neproductive – 8.037,5 ha; clădiri –
560; cariere de piatră şi piatră de var – 47,75 ha; Stabilimente balneare, la Vatra Dornei şi
Băile Iacobeni; mine la Iacobeni şi Vatra Dornei de unde se extrăgeau minereuri, iazuri ş.a.4
După un control amănunţit al tuturor afacerilor făcute pe seama averii Fondului Bisericesc, în
şedinţa Adunării Eparhiale din 31 martie 1936, mitropolitul Visarion avea să menţioneze:
„Sub acest raport am constatat prin noi înşine, mult mai mult decât ne dau formele succinte de
încheiere a anului financiar actualmente, lucruri profund regretabile, ce denotă că, în vremea
din urmă, acestui aşa de însemnat „Fond” i-a lipsit conducerea vigilentă şi controlul trebuitor,
două scăderi cumplite, producătoare de mari pierderi oricărei instituţii economice şi
financiare, din care cauză a şi lunecat Fondul în prăpastia şi în lanţurile împrumuturilor de tot
felul şi pentru a căror înlăturare trebuie luate serioase şi imediate măsuri de reorganizare,
dacă-i dorim în viitor salvat şi cu îndrumarea trebuitoare”. În continuare, mitropolitul
Visarion propune Adunării Eparhiale, alcătuirea unui nou regulament de conducere şi
administrare a Fondului, reorganizarea serviciilor, o verificare de competenţă a personalului,
anularea contractelor oneroase pentru Fond şi întocmirea bugetelor de venituri şi cheltuieli
„sprijinite de dări de seamă deplin verificate pe temei de acte şi pe o strictă supraveghere a
cheltuielilor de prisos”.5 În urma străduinţelor mitropolitului, la 28 iulie 1936 este sancţionat
prin Decret regal Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Bisericesc
Ortodox al Bucovinei. Spre deosebire de vechiul Regulament, noul act normativ prevedea
instituirea unui „comitet de direcţie” care îl avea preşedinte pe mitropolit. În componenţa
comitetului intrau consilierul referent al secţiei economice a Consiliului Eparhial,
administratorul Fondului, care avea stabilite competenţele, şeful serviciului silvic, şeful
serviciului comercial şi un avocat desemnat de mitropolit. Potrivit noului regulament,
administratorul Fondului nu mai era ales de Adunarea Eparhială, posibilitate de a fi numită la
conducere o persoană pe criterii politice, ci era delegat de mitropolit dintre şefii de serviciu ai
fondului, dintre membrii Adunării Eparhiale, sau orice altă persoană competentă.6 Aprobarea
acestui Regulament a stârnit nemulţumiri ale politicienilor cu înalte funcţii în stat şi a
conducătorilor firmelor evreieşti care îşi vedeau ameninţate afacerile, „străduindu-se a
beneficia pe orice cale de veniturile acestor averi, în care scop nu se fereau de nici o cârdăşie
cu tocmeli oneroase şi nu cruţau, contra celor care le sta în cale, cele mai mizerabile mijloace
de atac”7, îşi amintea mitropolitul. Şi pentru, că nu-şi mai puteau realiza interesele sale,
pornesc la o luptă făţişă împotriva mitropolitului. Numai în anul 1937, foarte frecvent, în doar
câteva luni, ziarul „Glasul Bucovinei”, organul de presă al liberalilor bucovineni, a publicat
împotriva mitropolitului Visarion mai mult de 30 articole. În această luptă au fost atraşi şi
câţiva clerici din Consiliul Eparhial, care veneau cu diferite acte de denigrare în adresa
mitropolitului. În urma acestor fărădelegi, profesorul universitar Constantin N. Tomescu scria:
„Totuşi nedemnii lui potrivnici, în frunte cu acelaşi profesor Ion Nistor, au scornit batjocuri
asupra numelui său, că el, Visarion, ar fi furat 20 de milioane din Fondul Religionar şi această
enormă sumă el ar fi depus-o la o bancă din Elveţia. Şi pe acest temei fals, liberalii au cercat
să-l denigreze şi la Bucureşti”.8 Despre cele mai nelegiuite atacuri împotriva mitropolitului,
avea să mărturisească şi el însuşi: „Cei vinovaţi, simţind că demersurile mele nu vor înceta şi
vor aduce până la urmă măsuri legale, au trecut la opoziţie făţişă, introducând sabotajul în
corpul silvic. Atunci am cerut sprijinul Regelui Carol al II-lea, care a dat ordin ministrului
cultelor, Ion Nistor să nu mai împiedice reorganizarea „Fondului”, ceea ce s-a şi făcut printr-
un decret-lege din 1937, completat curând prin altul, fără de care nu s-ar fi putut ajunge la
dezvăluirile arătate ulterior în cartea intitulată Averile Bisericeşti din Bucovina. Această carte
a atras asupra autorului ei, inginerul Gh. Constantinescu, furia celor îndepărtaţi din vechile
afaceri, politicieni şi evrei, care doreau să obţină înlesniri profitabile din expluatările
forestiere, chiar în condiţiile noului sistem de administrare a Fondului”9. Dacă în 1935,
Fondul Bisericesc al Bucovinei era într-o situaţie financiară dezastruoasă, cu o datorie de
peste 120.000.000 lei, salarii neplătite şi pensii restante, după reorganizare, s-a reuşit stingerea
treptată a datoriei şi achitarea la zi a salariilor şi pensiilor. Au fost reamenajate staţiunile
balneare de la Vatra Dornei şi Iacobeni. S-a introdus încălzirea centrală la hotelele staţiunilor,
s-au instalat cabine de tratament şi cabinete medicale, s-au construit restaurante, cantine ş.a.
Staţiunea balneo-clematerică Vatra Dornei era cunoscută în întreaga Europă şi era vizitată
anual de zeci de mii de pacienţi”.10 S-au făcut investiţii profitabile pentru Fondul Bisericesc
prin construirea fabricii de lăzi de la Fălcău şi a fabricii de cherestea de la Seletin. Faţă de
anul 1935, a crescut de peste 10 ori extragerea minereurilor de mangan. La Iacobeni s-a
înfiinţat un laborator de cercetări pentru valorificarea superioară a minereurilor. S-a pus în
expluatare extragerea zăcămintelor de pirită, se făceau lucrări pentru extragerea minereurilor
de galenă argintată şi blendă de zinc. Aduceau mari venituri şi iazurile fondului, care ocupau
o suprafaţă totală de apă de 140,37 ha, construindu-se şi păstrăvării moderne pentru
repopulare.11 Dacă între anii 1918 – 1935, subvenţiile acordate de Mitropolia Bucovinei, în
„17 ani s-a cheltuit în scopuri bisericeşti, culturale, naţionale şi de binefacere suma de
126.167.122 lei, iar sub perioada ÎPS Mitropolit Visarion numai în patru ani s-a cheltuit în
acelaşi scop, suma de 176.054.830 lei”12. Toate acestea au devenit posibile datorită
programului clar de investiţii propus de mitropolitul Visarion. „Reorganizând administraţia
Fondului prin legea din 1937, a înlăturat toate elementele de prisos şi care lateral pricinuiau
împiedicare bunului mers al acestei instituţii, a înviorat cadrele colaboratorilor şi
funcţionarilor săi; a întronat corectitudine şi un nou impuls de productivitate în toate ramurile
acestei averi, dând astfel industrializării şi comercializării produselor Fondului, pe de o parte
o dezvoltare ajunsă la un grad necunoscut în trecut, iar de alta atingând realizări uimitoare în
foarte scurtă vreme”13. Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi realizările bisericeşti Una
din cele mai mari realizări ale mitropolitului Visarion în perioada aflării sale la cârma
Mitropoliei Bucovinei este reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului. Activitatea
acestei episcopii fusese curmată la mijlocul sec. al XVIII-lea, în urma acţiunilor proziletiste a
greco-catolicilor prin misionarii veniţi de la episcopia unită de la Muncaci şi prin presiunea
stăpânirii austriece.14 În 1937 mitropolitul Visarion face un demers către Sf. Sinod în care se
spunea: „Mitropolia noastră din Bucovina, care dispune acum de mijloace mulţumitoare, este
hotărâtă a lua asupra-şi imediata organizare a centrului episcopesc din Sighet, unde va face
catedrală, reşedinţă episcopală, va lua în buget plata unui episcop, a consiliului eparhial şi a
personalului necesar unei normale funcţionări a Episcopiei şi va clădi deocamdată şi alte zece
biserici în comunele cu un număr mai însemnat de creştini ortodocşi”. La 17 iunie 1937, Sf.
Sinod aprobă oferta Mitropoliei Bucovinei. În Jurnalul Consiliului de Miniştri din 14 iulie, se
scria: „Mitropolia Bucovinei ia asupra sa toate celelalte cheltuieli necesare înfiinţării şi
funcţionării noii episcopii a Maramureşului, până la 1 aprilie 1938, când urmează a fi
prevăzute în bugetul Statului”. Reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului a fost aprobată şi prin
Înaltul Decret Regal. Se prevedea reînfiinţarea vechii Episcopii Ortodoxe a Maramureşului,
având reşedinţa în Sighet, ca sufragană a Mitropoliei Bucovinei şi cu jurisdicţie asupra
mănăstirilor, bisericilor şi poporului dreptcredincios din protopopiatele Sighet, Baia Mare şi
Satu Mare.15 După înfiinţarea Consiliului Eparhial, Mitropolia Bucovinei pune la dispoziţia
reînfiinţatei Episcopii suma necesară pentru construcţii de biserici, case parohiale, procurarea
materialelor de construcţie pentru Catedrala episcopală din Sighet cât şi pentru cheltuielile de
organizare ale noii episcopii. Din îndemnul mitropolitului Visarion, pentru întărirea
ortodoxiei în cele trei protopopiate ale reînfiinţatei Episcopii, s-au organizat măsuri cu
caracter misionar-pastoral: elevii ortodocşi din şcolile primare primesc în dar câte un manual
de religie, în fiecare parohie se trimit mai multe numere ale revistei „Credinţa”, se acordă
burse pentru elevi la Şcoala de Cântăreţi din Cernăuţi. În fiecare protopopiat al eparhiei s-a
trimis câte un misionar, se organizau diferite conferinţe, s-au completat posturile vacante cu
preoţi salarizaţi de Mitropolie ş.a. S-a pus piatra de temelie la catedralele din Sighet, Baia
Mare şi Satu Mare.16 Pe lângă zecile de biserici în construcţie şi cele cîteva sute în reparaţie
din Eparhia Bucovinei, prin grija mitropolitului Visarion se adaugă şi cele construite în oraşul
Cernăuţi. În imediata apropiere a bisericii din lemn cu hramul „Sf. Nicolae”, în 1927 a fost
începută construcţia unei impunătoare biserici din piatră. Din lipsă de mijloace financiare,
acest edificiu a fost terminat când Fondul Bisericesc al Bucovinei aducea reale venituri.
Concepţia arhitectonică ale noii biserici Sf. Nicolae din Cernăuţi se aseamănă foarte mult cu
cea de la mănăstirea Curtea de Argeş. Deasupra uşii de intare în pronausul bisericii se
păstrează până în prezent placa cu următoarea inscripţie: „Această Sfântă Biserică cu hramul
Sf. Nicolae din oraşul Cernăuţi, începută în anul 1927 din dorinţa mitropolitului Bucovinei
Nectarie s-a zidit şi s-a terminat în anul 1939 în vremea domniei Regelui Carol al II-lea al
României din râvna şi îndemnul mitropolitului Visarion al Bucovinei, Hotinului şi
Maramureşului cu cheltuiala Mitropoliei Bucovinei pentru îmbisericirea creştinilor din acest
oraş în vecii vecilor. Amin”.17 Sub oblăduirea mitropolitului Visarion, în cartierul
Mănăstirişte s-a construit biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Istoricul acestei biserici îl găsim
imprimat pe placa instalată deasupra uşii din pridvor de la intrarea în biserică: „Această Sf.
Biserică cu hramul Sfinţii Apostoli din suburbia Mănăstirişte, or. Cernăuţi s-a zidit în vremea
domniei Regelui Carol al II-lea al României din râvna şi îndemnul mitropolitului Visarion al
Bucovinei, Hotinului şi Maramureşului cu cheltuiala Mitropoliei Bucovinei şi cu truda
protopresbiterului Petre Popescu şi s-a sfinţit în anul 1938, pentru îmbisericirea creştinilor din
acest oraş în veci. Amin”. Între anii 1934 – 1938 a fost construită biserica Înălţarea Domnului
de la Horecea Urbană. La construcţia acestei biserici au lucrat meşteri din Argeş, la fel şi
clopotele au fost aduse de la Argeş. Acest local a fost sfinţit de către mitropolitul Visarion în
1938.18 Prin grija mitropolitului, a fost restaurată Catedrala din Cernăuţi, reîmprospătându-i-
se şi pictura. A fost resfinţită la 29 noiembrie 1936. Cu sprijinul Mitropoliei au fost restaurate
cele 131 biserici luate la evidenţă de Comisiunea monumentelor istorice, secţia Cernăuţi. Au
fost redobândite biserica ctitorită de domnitori români din Lwov şi biserica Învierea din
Suceava date în folosinţă de autorităţile austriece greco-catolicilor. Din iniţiativa
mitropolitului Visarion, cu sprijinul mitropoliei, lângă mănăstirea Putna a fost construită o
casă de odihnă pentru pelerini. Iar la mănăstirea Suceviţa, un atelier de ţesut covoare. Au fost
acordate de către Mitropolia Bucovinei importante ajutoare financiare pentru construcţii de
biserici: Catedrala Ortodoxă din Satu Mare; Biserica Ortodoxă Română din Ierusalim,
Catedrala din Soroca; Catedrala din Hotin; Catedrala din Tuşnad Băi. La fel au fost ajutate şi
alte instituţii Bisericeşti: Seminarul din Balamad; Patriarhia Antiohiei; Internatul Teologic din
Paris ş.a.19 Despre ajutorul acordat Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, revista Sf.
Sinod publica următoarea ştire: „La împlinirea nevoilor ce le are Biserica noastră... Gestul pe
care l-au făcut Înalt Prea Sfinţia Sa, Mitropolitul Visarion, mănăstirile şi clerul acestei eparhii
hotărând să ajute cu suma de 1.000.000 lei la terminarea lucrărilor de construcţie şi înzestrare
a bisericii din Ierusalim. Consiliul central bisericesc mulţumeşte darnicului ierarh: „Ne
bucurăm că prin înţeleapta şi buna Înalt Prea Sfinţiei Voastre chivernisire, Fondul Bisericesc
Ortodox al Bucovinei poate nu numai să satisfacă din plin necesităţile bisericeşti şi opera de
construcţii, pe care aţi întreprins-o în cuprinsul acelei Mitropolii, dar să şi contribuie cu larg
sprijin la nevoile de ordin general al Bisericii, cum a fost cazul la reînfiinţarea Episcopiei
Ortodoxe a Maramureşului, iar acum la strădaniile noastre pentru aşezământul de la
Ierusalim... Vă exprimăm mulţumiri, trecându-vă printre ctitorii principali””.20 Finanţări de
interes social şi opera de binefacere Activitatea Mitropolitului Visarion s-a răsfrânt nu numai
la problemele de ordin Bisericesc. Din partea Mitropoliei Bucovinei au fost susţinute în
construcţie diferite instituţii de interes social. La 4 iulie 1937, se sfinţeşte locul şi se încep
lucrările de construcţie a sediului Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română din
Bucovina. Palatul Cultural din Cernăuţi era proiectat cu multe săli de conferinţă şi bibliotecă.
Lucrările de construcţie a Palatului au fost finalizate după 1941. Mitropolia a investit fonduri
şi pentru Societatea Culturală din Suceava, pentru mărirea clădirii sediului şi amenajarea
terenului aferent. Cu prilejul vizitei canonice din 1937, la Suceava mitropolitul Visarion
constată necesitatea fondării în acest oraş a azilului de bătrâni şi a unei cantine pentru săraci.
Realizarea acestei dorinţe a fost posibilă prin susţinere financiară din veniturile Fondului
Bisericesc. Au mai fost construite: un cămin de vară în staţiunea marină Burnas, pentru
angajaţii Fondului Bisericesc şi ai Mitropoliei, casa de odihnă de lângă Schitul Vovidenia a
Mănăstirii Neamţ, pentru mitropoliţii Bucovinei; casă pentru funcţionarii români la Cernăuţi;
local pentru biblioteca Universităţii; cămin pentru Societatea studenţească Junimea ş.a.21
Pentru încurajarea creşterii economice a provinciei, în 1938, Banca Naţională, în comun acord
cu Fondul Bisericesc al Bicovinei, înfiinţează la Cernăuţi, Banca de Nord. La inaugurare, pe
lângă autorităţile locale au participat ministrul Economiei, M. Constantinescu şi în calitate de
Rezident regal, Consilierul Juridic al Fondului Bisericesc, prof. univ. Gh. Alexianu. Despre
grija mitropolitului Visarion în realizarea acestei înfăptuiri, întrebuinţând chiar şi banii săi
proprii, prof. univ. Gh. Alexianu avea să menţioneze: „Înalt Prea Sfinţitul Visarion este o
mână prea generoasă, cu proprii săi bani pe care îi întrebuinţează oriunde aude că e nevoie de
un sprijin care să rodească şi nicidecum n-a contribuit la înfiinţarea acestei bănci din inters
material. E vorba de o adevărată înţelegere a rolului de care Biserica îl are, ca să nu
îngrijească numai de sufletul creştinului, ci şi de trupul lui care să fie sănătos”.22 Cu o
deosebită grijă părintească îl preocupa viitorul copiilor luaţi spre îngrijire de către Episcopia
Hotinului din rândul refugiaţior transnistreni în 1932. Adresându-se către Consiliul eparhial
din Bălţi, avea să scrie: „... repartizându-i prin mănăstiri spre a fi îngrijiţi părinteşte şi spre a
învăţa carte până la majorat. Băieţii sunt la şcoala din Dobruşa, dintre fete, cinci care erau la
mănăstirea Japca şi una din mănăstirea Călărăşeuca s-au reîntors la părinţii lor, aflători prin
jud. Tighina. Mai rămânând patru fete în mănăstirea Călărăşeuca. Cum aceste fete sunt în
vârsta de maritiş, dar cu desăvârşire sărace, noi pentru a le ajuta până vor fi în stare a trăi prin
ele singure ... Consiliul eparhial din Bălţi să dee fiecăreia din aceste fete, câte un titlu de cinci
mii lei la măritişul lor, sau tunderea lor în monahizm, ca un ajutor părintesc din partea noastră.
Cu arhiereşti binecuvântări, Visarion, Mitropolitul Bucovinei, fost Episcop al Hotinului.”23
Din iniţiativa mitropolitului Visarion, Mitropolia Bucovinei donează Ministerului Sănătăţii un
imobil pentru a fi utilat într-un spital modern pentru bolnavii de tuberculoză. Din partea
Mitropoliei se acordă ajutor financiar pentru întemeierea unei grădiniţe de copii la Roşa,
pentru mărirea Internatului Ortodox de Fete al Societăţii „Doamnele Române”, pentru
Internatele şcolare din Rădăuţi, Suceava şi Siret. La fel au fost ajutate şi alte instituţii:
Societatea „Femeile Române” din Bălţi, Azilul infirmilor din Cernăuţi, Casa Eminescu din
Ipoteşti ş.a. La Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe cheltuiala Mitropoliei au fost primiţi
studenţi din Bulgaria, Cehoslovacia, Finlanda, Anglia şi Statele Unite ale Americii. Pentru
copii dotaţi din familii sărace s-au acordat burse în ţară şi străinătate atât în instituţii teologice
cît şi în cele laice.24 Când forţele militare se confruntau cu mari lipsuri materiale, prin
contribuţia mitropolitului Visarion, din Fondul Bisericesc şi din partea eparhiei se alocă
ajutoare financiare importante pentru înzestrarea armatei, pentru finisarea construcţiei clădirii
Cercului Militar, pentru înzestrarea echipamentului unui regiment de vânători, pentru Liceul
militar din Cernăuţi ş.a.25 În septembrie 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război
Mondial, Mitropolitul Visarion primeşte cu o deosebită ospitalitate la reşedinţa mitropolitană
din Cernăuţi grupul de refugiaţi polonezi, membrii guvernului şi preşedintele Poloniei, Ignacy
Moscicki. Drept recunoştinţă pentru găzduirea înalţilor oaspeţi, mitropolitul Visarion primeşte
în dar de la Preşedintele Poloniei, legalizat prin notariat, un automobil-limuzină Cadillac de
opt cilindri. Dar nu l-a folosit, l-a păstrat cu îngrijire, cu gândul de a-l reda înapoi, în viitor,
autorităţilor poloneze ca pe un lucru istoric. Cu acest gând, după părăsirea Mitropoliei
Bucovinei în 1940, avea să scrie prim-ministrului României: „Vin a vă ruga să binevoiţi a
dispune, să fie primit spre păstrare între maşinile Preşidenţiei Consiliului de Miniştri (acest
automobil) pentru a fi remis la vremea cuvenită celor în drept, cum doream şi eu. Nu l-am dat
nici unei alte autorităţi, de teamă de a nu fi vândut, şi prin asemenea înstrăinare păstrarea lui
de până acum în scopul arătat ar fi rămas iluzorie”.26 În timpul arhipăstoriei Mitropoliei
Bucovinei, a publicat mai multe lucrări: Scrisoare păstorală, editată la Tipografia Mitropolitul
Silvestru, Cernăuţi, în 1935, având 10 pagini; Cuvânt arhieresc către închinătorii la moaştele
sfântului marelui mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Cernăuţi, 1936, având 32 pagini,
această lucrare fiind publicată în limbile română şi ucraineană. Monaxizmul ortodox din
România de astăzi, Conferinţă ţinută studenţilor Facultăţii de Teologie, în 1936 la Chişinău,
extras din revista Luminătorul, nr. 6, 1936 şi 1938 la Cernăuţi, Ed. Mitropolia Bucovinei,
Cernăuţi, 1938; Pentru monahii noştri teologi, Ed. Uniunii Clericilor Ortodocşi din Basarabia,
Chişinău 1938 ş.a.27 La 14 septembrie 1939, Mitropolitul Visarion expediază o scrisoare
Ambasadei Sovietice din Bucureşti, adresată lui Stalin: „Sunt interesante analizele pe care i le
face dictatorului cu privire la rolul Bisericii în societate, şi reproşurile clare pe care i le face
cu privire la modul cum a tratat şi tratează Biserica în Uniunea Sovietică, adică „exagerat de
aspru”, necivilizat şi lipsit de logică. Invită la o reconciliere, Biserica Ortodoxă neputând avea
în societate decât un rol pozitiv şi constructiv”. 28 În luna mai 1940, politicieni cu înalte
funcţii de stat, oponenţi ai reorganizării Fondului Bisericesc, reuşesc să insceneze şi să obţină
de la regele Carol al II-lea pensionarea mitropolitului Visarion. „Am crezut mai nimerit să mă
retrag, la 1 iunie 1940, din Scaunul Mitropoliei din Cernăuţi, – îşi amintea mitropolitul –
folosindu-mă de decretul regal fals al ministrului cultelor, Ion Nistor, de la 15 mai, acelaşi an,
fără a mai aduce cazul în atenţia Sinodului.” În continuare avea să mai menţioneze: „Şi am
plecat, trecând răspunderea morală, pentru orice s-ar întâmpla cu aceste averi, asupra acelora
care aveau datoria a mă sprijini în apărarea lor, bucuros că duşmanii nu mi-au cauzat şi alte
neplăceri, cu care mă ameninţau, căci nu le-aş fi putut rezista, fără a fi apărat de cineva”.29 Se
retrage la casa de odihnă de lângă Schitul Vovidenia a Mănăstirii Neamţ pentru odihnă şi
meditaţie, rugăciune şi linişte sufletească. Iar „după o reculegere de doi ani în Schitul
Vovidenia, de lângă mănăstirea Neamţ, în chilia ce mi s-a făcut cu cheltuiala Fondului,
Patriarhul Nicodim, împreună cu ministrul cultelor, profesorul Ioan Petrovici, îmi propun în
vara anului 1942, să trec în Transnistria, pentru a reoganiza Biserica Ortodoxă distrusă de
bolşevici, prin Misiunea Bisericească”30, îşi amintea mai târziu mitropolitul. 1. pr. Mihai
Mocanu, Mitropolitul Bucovinei, Visarion Puiu, un nedreptăţit al istoriei, rev. Teologie şi
viaţă, nr 1 – 4, Iaşi, p. 151 – 152. 2. Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, Ed.
Trinitas, Iași, 2004, p. 79 – 80. 3. Ibidem, p. 80. 4.Gh. Constantinescu, Averile bisericeşti din
Bucovina, Cernăuţi, 1939, p. 92 – 98. 5.Dumitru Valenciuc, Visarion Puiu, Mitropolit al
Bucovinei, un martir al demnităţii ortodoxe, revista Analele Bucovinei, XI, nr.1, Bucureşti,
2004, p. 43 – 44, Apud: Mitropolia Bucovinei, Procese verbale ale şedinţei Adunării
Eparhiale, Cernăuţi, 1936, p.5. 6.Ibidem, p. 45. 7. Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din
viaţa mea, p. 78. 8.Constantin N. Tomescu, Prietenul meu Visarion Puiu, Suceava, 2004, p.
37. 9.Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, p. 84 – 85. 10. Gh. Constantinescu,
op. cit., p. 96. 11.D. Valenciuc, op. cit., p. 50 – 51 12.Gh. Constantinescu, op. cit., p. 108.
13.Ibidem, p. 6. 14.Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II,
Ed. Institutului Biblic de Misiune al BOR, Bucureşti, 1994, p. 538. 15.D. Valenciuc, op. cit.,
p. 52 – 53. 16.D. Valenciuc, op. cit., p. 53. Apud: Foaia oficială a Arhiepiscopiei şi
Mitropoliei Bucovinei, nr. 20, 15 decembrie 1937, p. 297 – 316. 17.Ilie Luceac, Oraşul
Cernăuţi cu bisericile sale – la 600 de ani, revista Glasul Bucovinei, nr. 2, 2008, p. 12 – 13.
18.Ibidem, p. 22 – 24. 19. D. Valenciuc, op. cit., p. 60 – 63. 20.Pr. Victor N Popescu, Cronica
internă, Î.P.S. Sa Visarion, Mitropolitul Bucovinei, ctitor al bisericii româneşti din Ierusalim,
rev. BOR, nr. 5 – 6, 1939, p. 360 – 361. 21.D. Valenciuc, op. cit., p. 58 – 60. 22.Pr. Victor N
Popescu, Cronica internă, Biserica şi ridicarea economică a Neamului Românesc, Banca de
Nord din Cernăuţi, rev. BOR, nr. 5 – 6, 1939, p. 363. 23.ANRM, F 1217, inv. 1, d. 498, f. 26.
24.D. Valenciuc, op. cit., p. 58 – 63. 25.Pr. Mihai Mocanu, op. cit., p. 154. 26.D. Valenciuc,
op. cit., p. 73. Apud: ANIC, Fond Visarion Puiu, Dosar 10, p. 118. 27.Dumitru Stavarache,
Mitropolitul Visarion Puiu, documente din pribejie (1944 – 1963), vol I, Ed. Moldopress,
Paşcani, p. 381. 28.Acad. O. Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crişanei şi
Maramureşului, Basarabia, Sibiu, 2002, p. 110. 29.Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări din
viaţa mea, p. 89. 30.Ibidem, p. 89.

După investirea în funcție.

Întâmpinarea Î.P.S. Visarion la gara din Cernăuți.

Mitropolitul Visarion împreună cu Ministrul Cultelor A Lapedatu în drum spre catedrală.

Autor: Protoiereu Dr. Ioan Lisnic
Postată acum 23rd January 2013 de protoiereu Corneliu Alexei