5 - Să definească noţiunea de Fenomenul deformării profesionale

. deformare juridică; 1. Conceptul și particularitățile

- Să determine cauzele și tipurile deformării profesionale a juristului
deformării profesionale 2. Cauzele și consecințele deformării
- Să conștientizeze consecințele profesionale
deformării profesionale 3. Deformarea morală a juristului și
- Să argumenteze necesitatea defecte ale conștiinței juridice (infantilismul,
evitării deformării profesionale nihilismul, populismul, radicalismul,
- Să demonstreze cunoașterea subiectivismul)
căilor de depășire a deformării 4. Căile de depășire a deformării
profesionale profesionale

Termeni cheie: deformare profesionale, erdere

profesională, conștiință, defecte ale conștiiței juridice.

Deformarea personalității este a schimbarea calităților personale (moduri de comportament și

comunicare, caracter, orientări de valoare, stereotipuri de percepție), care se află sub influența prelungirii
îndeplinirii sarcinilor profesionale.
Termenul „deviere” este utilizat în unele domenii ale ştiinţei pentru indicarea abaterii de la normă sau
de la anumiţi indicatori fixaţi. El poate fi utilizat şi pentru marcarea modificărilor care pot avea loc cu
juriștii sub influenţa activităţii profesionale. Devierea profesională constă în modificări nesemnificative
însă care poartă un caracter negativ pronunţat al schimbării calităţilor personale juriștilor. De regulă, acest
fenomen nu conduce la modificări negative ale caracteristicilor personalităţii şi nu influenţează
semnificativ eficienţa activităţii profesionale. Deformarea profesională reprezintă modificarea abilităţilor
profesionale şi a caracteristicilor personale ale juristului într-o direcţie negativă sub influenţa condiţiilor
şi experienţei activităţii profesionale. Fenomenul deformării profesionale a personalului merită o atenţie
deosebită. Când vorbim despre deformare profesională, se are în vedere influenţa condiţiilor şi a
conţinutului activităţii profesionale pe o modificare negativă a calităţilor personale şi comportamentul
funcţionarilor.
Activitatea pe termen lung în această sferă sau în acea sferă este însoțită de dezvoltarea profesională a
personalității, însă acest proces nu poate fi continuu. Mai devreme sau mai târziu, vine o perioadă de
stabilizare, atunci când o persoană practic nu se mișcă nicăieri. Inițial, astfel de suspensii sunt de scurtă
durată, dar apoi devin mai lungi, ajungând la 12 luni sau mai mult. În limba psihologilor, acest fenomen
este numit perioade de stagnare personală. Debutul stagnării este posibil chiar dacă nivelul activității dvs.
profesionale este destul de ridicat, dar munca dvs. se face în mod monoton, folosind tehnici repetitive.
Rezultatul stagnării prelungite este deformarea profesională a individului: o persoană nu mai este capabilă
să iasă din profesia sa și este forțată să îndeplinească doar acest rol în societate. Alocați următoarele
factorii care contribuie la dezvoltarea deformării profesionale:
Un tânăr specialist dă prea multă speranță profesiei sale, care în cele din urmă nu corespunde realității.
Accent pe motivația pentru alegerea unei profesii. Aceasta poate fi dorința de a obține putere, un
anumit statut social sau dorința de a-și demonstra valoarea.
Acțiunile și funcțiile monotone care conduc o persoană la limitări psihologice: de exemplu, dacă intră
în noi condiții de lucru, va fi destul de greu pentru el să se adapteze la ele.

Factorii de mai sus sunt doar premisele, care la o anumită etapă a activității de lucru pot duce la
deformare. Printre CAUZELE principale Dezvoltarea deformării profesionale ar trebui să fie remarcat
după cum urmează:
 constanta stres;
 oboseala profesională, acumulată pentru mulți ani de muncă;
 munca stereotipică constantă;
 lipsa dorinței de a continua activitatea în acest domeniu: unii înțeleg alegerea greșită a
unei profesii
aproape imediat după începerea angajării, în timp ce alții au nevoie de ani pentru a face acest
lucru.
 neînțelegerea obiectivelor muncii efectuate;
  schimbări de vârstă: la o vârstă fragedă, i se păruse unei persoane că această profesie se
potrivea cu el, cu toate acestea, cu vârsta începuse să-și îndeplinească sarcinile în mod automat;
 încrederea încrederii excesive;
 volumul de muncă oficial excesiv;
 nivel crescut de oboseală, nervozitate;
 disciplina inadecvată la locul de muncă;
 lipsa de oportunități pentru creșterea profesională continuă, dezvoltarea profesională,
formarea profesională;
 restricționarea condițiilor de auto-exprimare, atunci când orice propunere inovatoare și
abordare creativă a îndeplinirii sarcinilor de muncă sunt respinse fără discuții;
 conflictele și tensiunile din echipă;
 dedicându-vă să lucrați numai în absența totală a recunoașterii meritelor dvs. de către
colegi.

Consecințele schimbărilor profesionale sunt diferite: unele pot fi utile angajatului, în timp ce altele,
dimpotrivă, au un impact negativ asupra trăsăturilor de personalitate și a calităților personale ale unei
persoane. beneficiu.
În unele cazuri, deformarea poate fi într-adevăr utilă. De exemplu, un medic specialist, fiind aproape
de scenă, știe să ofere asistență de urgență victimei. Șeful întreprinderii (firma, exploatația etc.) poate
aborda calitativ organizarea oricărei sărbători de familie. Cu toate acestea, trebuie să țineți minte
delimitarea muncii și a vieții de zi cu zi și să prezentați calități profesionale numai dacă este necesar și
pentru o perioadă scurtă de timp.

Printre negativ CONSECINȚELE deformării se pot observa următoarele:

 Manipularea eroziunii. Sub influența deformării schimbărilor, activitatea managerului
devine ineficientă, iar el însuși devine tiran.
 Sentimentul de importanță administrativă. Lucrătorul, care a primit chiar și cea mai mică
poziție, începe să se gândească la el însuși ca un sef mare și să privească în jos pe cei din jurul lui.
 Nivel scăzut de adaptabilitate. O persoană este sigură că știe aproape totul despre profesia
sa și nu mai caută ceva nou, necunoscut.
 Fumatul emoțional. Munca absoarbe complet o persoană, distrugând bariera psihologică
protectoare. Ca rezultat, angajatul arde și nu pierde sensul vieții.
 Deteriorarea relațiilor cu oamenii din jur - modelele de relații de lucru sunt transferate în
viața de zi cu zi.
Pentru a evita astfel de consecințe ale deformării, este necesar să încercăm să observăm semnele
sale în timp și să începem să le eliminăm. Deformarea profesională a personalității este însoțită de
conflicte, de o stare de tensiune constantă, de crize, de disconfort psihologic. Rezolvarea eficientă și
la timp a dificultăților profesionale apărute va permite fiecăruia să se dezvolte în continuare atât
profesional, cât și personal. În plus,

Deformarea profesională şi căile de depăşire a ei

Situaţia practicii juridice în RM cere o ameliorare considerabilă. Există suficiente probe de încălcare a
legalităţii şi ordinii de drept, tentative la viaţa, cinstea şi demnitatea persoanei. În afară de cauzele care
influenţează asupra nihilismului juridic al societăţii şi provoacă la infracţiuni unele persoane, nu putem
ignora încălcările în activitatea juridică practică, lacunele şi greşelile în acţiunile juriştilor, care îşi au
rădăcina în nivelul scăzut al culturii juridice, în gîndirea juridică deformată.
Cele mai tipice greşeli care însoţesc în prezent activitatea juridică practică sînt:
1) Abuzul de putere şi abuzul de serviciu.
În orice societate puterea este un fenomen care îi „îmbată" pe mulţi, lipsindu-i de gîndire lucidă. Fiind
reprezentant al puterii, juristul trebuie să apere ordinea de drept stabilită de putere (de ex., în cazul
poliţistului). Acesta va apăra puterea chiar cînd nu este convins în corectitudinea ei, deoarece acel ce este
împuternicit cu atribuţii de stat sau le execută are în conştiinţă, în primul rînd, prescripţiile impuse de
lege, pe care el este obligat să le apere. Însă uneori juristul – funcţionar public – treptat se obişnuieşte cu
situaţia de reprezentant al puterii, întrucît puterea nu poate fi înfruntată, persoana cu funcţie de răspundere
este convinsă că nu poate greşi.
 Restul persoanelor pentru el, în conştiinţa sa, se transformă în potenţiali infractori. Puterea schimbă
mentalitatea şi ideile oamenilor. Nu zadarnic se spune: „Dacă doreşti să verifici o persoană, dă-i putere”.
În cazul în care puterea îi va fi luată, acesta se transformă într-o persoană neajutorată. Dreptul vine să
reglementeze puterea prin stabilirea răspunderii pentru abuzul de putere şi de serviciu.
În cazul juriştilor, abuz de putere sînt socotite, de ex., depăşirea termenului de deţinere sub arest,
pronunţarea întîrziată a învinuirii etc. Aceste fapte se constată în cazul urmăririi penale.
2) Necompetenţa – incapacitatea de a exercita profesionist volumul de atribuţii stabilite în lege şi în
alte acte normative, lipsa de responsabilitate pentru neîndeplinirea lor conform funcţiilor şi sarcinilor
organului unde este înfăptuită activitatea juridico-practică.
Necompetenţa vizează lipsa cunoştinţelor speciale teoretice şi practice, a abilităţilor, deprinderilor. Ea
se manifestă prin faptul că juristul nu respectă etapele desfăşurării unui caz juridic, nu analizează
informaţia de fapt, nu aplică metodele şi procedurile adecvate, adică nu posedă pregătirea
corespunzătoare standardelor profesiei juridice.
De ex., necompetenţa ofiţerilor de urmărire penală în probleme de expertiză generează consecinţe
imprevizibile pentru examinarea cazului: deseori expertul primeşte date incomplete despre comiterea
infracţiunii, fapt care în mod evident l-ar fi ajutat să dea răspuns la întrebările înaintate. Lipsa lor
presupune concluzii greşite, care ulterior duc la pronunţarea unei sentinţe ilegale.
Datoria ofiţerului de urmărire penală şi a judecătorului este de a examina minuţios problemele
expertizei: de a formula corect sarcinile, luînd în considerare posibilităţile ei. Necompetenţa şi încălcările
grave ale legislaţiei orientează pe o pistă falsă şi spre adoptarea unor decizii eronate.
3) Denaturarea procesului de descoperire a infracţiunilor.
Aprecierea activităţii organelor de drept pornind de la procentul descoperirii infracţiunilor reflectă
greşit statistica privind criminalitatea, dezorganizînd activitatea lor. Nu sînt înregistrate şi nu se ţine
evidenţa tuturor infracţiunilor, reclamanţilor li se refuză pornirea procesului penal, sînt denaturate
informaţiile despre situaţia reală şi dinamica criminalităţii. In aceste condiţii lucrul operativ de cercetare
nu poate fi organizat şi planificat raţional. Pentru a justifica lipsa de competenţă, infracţiunile se împart în
importante şi mai puţin importante, se caută motive formale pentru încetarea dosarelor. Tendinţa de a
şmecheri, în loc de a munci activ în descoperirea infracţiunii, devine o a doua natură a juristului
practician.
4) Pronunţarea sentinţei de învinuire cu încălcarea principiului prezumţiei nevinovăţiei.
Dorinţa de a raporta cît mai repede şi de a obţine rezultate frumoase depunînd minimumul de efort îl
determină pe jurist să învinuiască persoane nevinovate. Principiul prezumţiei nevinovăţiei este înlocuit de
către jurist cu graba de a elabora doar o singură versiune – cea de învinuire. Sarcina de dovedire a
nevinovăţiei este pusă în seama bănuitului, faţă de acesta apriori se ia o atitudine de condamnare ca faţă
de un infractor, iar declaraţia de „autodenunţare” ca „regină a probelor” este obţinută prin ameninţări şi
torturi.
Colaboratorii organelor de drept nu trebuie să uite că destinaţia lor este apărarea şi garantarea
drepturilor şi libertăţilor fiecărei persoane sau cetăţean, iar pentru încălcarea acestora ei trebuie să fie
drastic sanctionaţi.
5) Încălcarea principiului proporţionalitatea pedepsei cu gravitatea faptei şi adoptarea hotărîrilor „la
comandă”.
Încîlcind principiul legalităţii, mulţi jurişti, acţionează în baza unui plan care trebuie îndeplinit cu orice
preţ. De ex., intentarea dosarelor penale micilor antreprenori. Aceştia, pentru a se întreţine,
comercializează bunuri în lipsa actelor sau licenţelor, fiind condamnaţi exagerat de aspru. În aceste cazuri
trebuie cîntărită fiecare acţiune, pentru a nu depăşi sau a nu tolera acţiunile delicvenţilor, pentru a găsi
incriminarea adecvată oricărei infracţiuni.
Literatura de specialitate menţionează şi alte încălcări admise de jurişti, şi anume:
 încrederea excesivă în acţiunile colegilor, de ex., cînd judecătorul crede că probele ofiţerului de
urmărire penală sau argumentele procurorului nu necesită verificare, cînd avocatul pune relaţiile de
prietenie în slujba clienţilor, neglijindu-şi obligaţiile faţă de ceilalţi colegi;
 „dreptul telefonic” sau „presiunea din exterior” – imixtiunea persoanelor cu funcţii de răspundere
în examinarea cazurilor juridice. Presiunea pe care aceştia o aplică asupra ofiţerilor de urmărire penală,
judecătorilor, procurorilor duce la formarea unor clanuri corupte ce încalcă orice principiu: independenţa,
imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorului; independenţa procurorilor în supravegherea respectării
legilor; drepturile profesionale ale avocaţilor în activitatea lor de apărare. Astfel de fenomene demolează
încrederea societăţii în putere, plasînd-o într-o situaţie dubioasă.
Încălcările profesionale ale juriştilor se manifestă prin:
 - examinarea defectuoasă a dosarelor (avocatul tărăgănează examinarea dosarului prin diferite tertipuri
procesuale);
- aplicarea unor metode perimate de lucru;
- aplicarea unor procedee tipice, fără a lua în vedere individualitatea fiecărui client;
- încălcarea prescripţiilor legale;
- încălcarea intenţionată a legii, ocolirea, neîndeplinirea ei;
- atitudinea indiferentă faţă de manipulările colegilor;
- încălcarea drepturilor făptuitorului (lipsa avocatului la reţinere sau arestare);
- ignorarea principiului prezumţiei nevinovăţiei;
- coruperea.
Şi acesta nu este şirul exhaustiv de varietăţi ale deformărilor profesionale, faptul cu atît mai mult
reclamînd răspunderea severă pentru orice greşeală în practica juridică.

3. Deformarea morală a juristului

Între moral şi imoral există un hotar, uneori, destul de vulnerabil. Experienţa activităţii lucrătorilor
sferei juridice demonstrează că disciplina nesatisfăcătoare, încălcări şi chiar infracţiuni săvîrşite de către
aceştia, sînt nu doar o manifestare a profesionismului scăzut, ci mai mult o lipsă de cultură etică, adică o
moralitate deformată. Conştiinţa civică dezvoltată lipseşte atît societăţii în general, cît şi grupurilor
profesionale.
Fiind vorba de jurişti, putem menţiona că nici aceştia nu prea fac surplus de această calitate. Ca
rezultat, într-un colectiv format de jurişti, apar diferite încălcări ale datoriei de serviciu, divulgarea
secretului profesional, încălcarea jurămîntului, formalism în perfectarea actelor, îndeplinirea superficială
a ordinelor, răspîndirea bîrfelor ş.a.
În literatura de specialitate se disting două categorii de factori: pozitivi – indicatori ai unui climat
psihologic favorabil, ce caracterizează o cultură etică şi un potenţial moral înalt, şi factori negativi, ce
implică respectivele consecinţe.
La prima categorie sînt atribuite:
 starea psihologică şi fizică bună a personalului;
 conducere raţională şi control;
 nivelul ridicat al pregătirii profesionale;
 simţul colectivităţii şi ajutorul reciproc;
 aprobarea publică a reuşitelor personalului şi a îndeplinirii conştiinciose a atribuţiilor de serviciu;
Cea de a doua categorie presupune:
 critica condiţiilor de muncă, discutarea indicaţiilor;
 îndeplinirea inadecvată a indicaţiilor;
 întreruperi nemotivate în timpul lucrului;
 întîrzieri şi lipsă nemotivată de la locul de muncă;
 încălcarea regulamentului de ordine interioară;
 atitudine neglijentă faţă de mijloacele tehnice etc.
Dacă în colectiv apar primele simptome ale acestor situaţii, faptul trebuie să pună în gardă
conducătorul colectivului şi pe cei mai conştiincioşi membri ai lui.
Dacă nu se iau măsurile respective în colectiv începe decăderea morală, iniţial a unor membri
apoi a întregului colectiv, care se manifestă prin următoarele:
- abuz de putere;
- aplicarea metodelor birocratice de conducere;
- atitudine tolerantă faţă de încălcările disciplinei de muncă;
- atitudine negligentă faţă de obligaţiile de serviciu;
- întocmirea sumară a documentelor;
- încălcări ale codurilor procesuale;
- dispersarea colectivului în favoriţi şi antipatici;
- lipsă de scrupule în alegerea mijloacelor;
- atmosferă conflictuală în colectiv etc.
Aceşti factori demonstrează o deformare moral-profesională şi necesită o schimbare urgentă. Această
situaţie duce la scăderea capacităţii de muncă, mărirea numărului de reclamaţii, gîlceavă între colaboratori
şi, în fine, la schimbarea conducerii şi pierderea pe o durată îndelungată a autorităţii.
Factorii instituţiei numiţi mai sus trebuie cunoscuţi şi luaţi în consideraţie în primul rînd de
conducătorul colectivului, apoi de lucrătorii responsabili de cadre şi de munca educativă în colectiv.
 Deformarea morală a juriştilor îşi află rădăcinile, pe de o parte, în viata socială, acestea fiind numite
motive externe, şi pe de altă parte, în caracterul specific al muncii profesionale, acestea fiind numite
motive interne.
La motivele externe se atribuie:
 instabilitatea socială şi inconsistenţa stimulării materiale;
 lipsa idealului în dezvoltarea societăţii;
 corupţia în sectorul public;
 dezordine în sistemul de drept, interpretări discordante ale legilor, neexecutarea lor, imperfecţiunea
legislaţiei;
 asigurarea insuficientă a drepturilor şi libertăţilor persoanei, neachitarea pensiilor şi a salariilor;
 apărarea necorespunzătoare social-juridică şi economică a colaboratorilor organelor de drept;
 lipsa de autoritate scăzută a organelor de drept etc.
Degradarea morală a juriştilor este influenţată în mare măsură de deformarea morală a societăţii.
Motive interne de degradare morală a juriştilor practicieni pot fi:
- volumul supraîncărcat de lucru şi lipsa controlului asupra executării;
- nivelul scăzut al educaţiei morale în colectiv şi al culturii juridice;
- nivelul scăzut al calificării şi necorespunderea postului ocupat;
- remunerarea necorespunzătoare muncii depuse, lipsa altor forme de stimulare materială, condiţiile de
muncă nesatisfăcătoare;
- soluţionarea cazurilor juridice după principiul: cine plăteşte mai mult, acela are dreptate;
- incapacitatea de a opune rezistenţă influenţei negative din partea mediului criminal.
Răspunderea morală a juristului înseamnă obligaţia acestuia de a-şi da seama de acţiunile, faptele,
conduita, relaţiile sale în procesul activităţii juridice practice. Deoarece majoritatea juriştilor se află sub
controlul special al societăţii, mai ales în condiţiile societăţii democratice, oamenii nu vor ezita să critice
public acţiunile unui jurist-funcţionar, dacă acestea nu apără interesele sociale.
Probleme apar atunci cînd un jurist începător, conştiincios, angajat într-un colectiv cu cultură etică
joasă, începe confruntările cu colectivul pentru afirmarea principiilor sale morale. în această situaţie el
trebuie să aleagă: impunerea cu dîrzenie a principiilor sale morale ori să se deformeze moral. Colectivul
de lucru devine principalul factor în formarea sau deformarea morală a persoanei. Rolul său constă în
respectarea principiilor morale unde persoana ar putea să lucreze, să se realizaze, să acţioneze conform
legii.

(infantilismul, nihilismul, populismul, radicalismul, subiectivismul)

Infantilism - caracter, comportament infantil, iresponsabil.
Nihilism - 1. filosofie Modalitate de gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune
negarea radicală a unui sistem de valori. 2. Atitudine, tendință, concepție sau manifestare care neagă
rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente într-o societate dată, fără să le opună, în
schimb, altele superioare; atitudine de negare absolută.
Populism - Atitudine social-politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câștigarea
simpatiei populare.
Radicalism - 1. Concepție și atitudine politică care preconizează și urmărește folosirea de metode
radicale, totale, pentru soluționarea unor probleme ale vieții sociale; practicarea acestor metode.
Subiectivism - Atitudine personală, părtinitoare, față de cineva sau de ceva; preocupare exagerată față
de propria persoană.

4. Teoria propune şi căi de depăşire a deformării profesionale:

- perfecţionarea sistematică a activităţii profesionale;
- criteriu de apreciere a lucrului juristului practic să fie respectarea drepturilor cetăţenilor;
- perfecţionarea mecanismului de răspundere pentru acţiunile ilegale;
- aprecierea activităţii fiecărui jurist conform angajamentelor funcţionale proprii;
- asigurarea juriştilor cu bază normativă, teoretică şi realizări ale ştiinţei şi tehnicii;
- efectuarea atestării periodice în asigurarea competenţei, profesionismului;
- studierea şi aplicarea experienţei avansate ale colegilor;
- formarea unui sistem de prevenire a corupţiei etc
 COD DE ETICĂ A PROCURORILOR

6.4 Principiul imparţialiţăţii Potrivit acestui principiu, procurorul trebuie:

6.4.1 să respecte egalitatea tuturor persoanelor în faţa legii, asigurîndu-le un tratament
nediscriminatoriu, indiferent de naţionalitate, origine etnică şi statut social, sex, rasă,
dezabilitate, avere, limbă, vîrstă, religie, viziuni politice, orientare sexuală sau alte criterii;
6.4.2 să rămână liber de orice relaţii, subiectivism sau părtinire, care afectează, sau pot fi
percepute ca afectând capacitatea de a decide independent.
6.4.3 să rămână liberi de influenţa intereselor individuale sau colective şi în afara presiunilor
publice sau din partea mijloacelor de informare în masă;
6.4.4 să nu admită ca interesele financiare sau personale sau ale familiei, relaţiile sociale sau
de altă natură să-i influenţeze negativ conduita în calitatea sa oficială de procuror. În special, se
va abţine de a acţiona în calitate de procuror în cazurile în care el, familia sa, persoanele cu care
ar avea o relaţie notorie ce nu poate fi dezminţită sau partenerii de afaceri au un interes personal,
privat sau financiar.

COD DE ETICĂ ȘI CONDUITĂ PROFESIONALĂ A JUDECĂTORULUI

Articolul. 4 Imparțialitatea Conform principiului imparțialității:

(1) Judecătorul trebuie sa judece toate cazurile imparțial, în conformitate cu legea, fără
restricții, influențe, presiuni, amenințări sau ingerințe, directe sau indirecte, indiferent din partea
cui sau pentru care motive ar veni ele.
(2) Judecătorul își va exercita funcțiile nepărtinitor și fără prejudecăți, nu va manifesta
atitudine preconcepută prin exprimare sau prin fapte și nu-și va permite cuvinte, fraze, gesturi
sau alte acțiuni care ar putea fi interpretate ca semne de părtinire sau prejudecata.
(3) Judecătorul se va abține de la oricare proces în care imparțialitatea sa ar putea fi pusă la
îndoială într-un proces în care aceasta este ceruta de lege, inclusiv în cazurile în care, știe că el,
personal sau ca custode, sau soțul său (soția) sau orice alte rude, au un interes financiar în
obiectul disputei sau orice alt interes, care ar putea afecta rezultatul procesului.
(4) Judecătorul se va abține de la luarea deciziilor, atunci cînd interesele sale, ale persoanelor
înrudite prin sînge, adopție, afinitate, sau ale altor persoane care au legături apropiate cu familia
sa, ar putea influența corectitudinea deciziilor.
(5) Relațiile de familie şi sociale ale judecătorului nu trebuie să influențeze hotărârile
judecătorești pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor profesionale.

COD DEONTOLOGIC AL AVOCAȚILOR

Conflictul de interese
(1) Avocatul nu este în drept să consulte, să reprezinte ori să apere mai mult de un client în
una și aceeași cauză atunci, cînd interesele acestora sunt conflictuale sau cînd există realmente
riscul de a aparea un astfel de conflict de interese.
(2) Avocatul trebuie să se abtina, să se mai ocupe de cauzele tuturor clienților implicați, atunci
cînd intervine un conflict de interese ale acestora, cînd secretul profesional riscă să fie violat sau
cînd independența sa riscă să fie pusă la indoială.
(3) Avocatul nu este în drept să accepte o cauză a unui nou client, dacă secretul informațiilor
încredințate de un vechi client riscă să fie violat sau atunci cînd cunoașterea de către avocat a
cauzelor vechiului client îl favorizeaza pe noul client în mod nejustificat.